Rostul vieții

[vlasit]

Venim pe lume, ne pregătim pentru viață, muncim, avem copii, nepoți, ne bucurăm de viață mai mult sau mai puțin, dar în final, totul se sfârșește la mormânt.

Mulți oameni percep “rostul vieții” ca fiind trăirea prezentului, urmărind un nivel de viață cât mai bun. O privire mai profundă asupra mentalității predominante la nivel global arată că omul se concentrează pe experiențele imediate, lăsând în umbră gândurile despre ceea ce s-ar putea afla dincolo de moarte.

Dacă ne oprim să medităm cu adevărat, constatăm că sunt rare momentele în care ne punem întrebări esențiale despre sensul acestei existențe efemere. De ce îmbătrânim? De ce ne îmbolnăvim și murim? Suntem doar consumatori ai timpului?

Multe întrebări se învârt în jurul sensului existenței noastre: Ce rost are să ne naștem, să trăim 70-80 de ani, doar pentru ca totul să se termine la mormânt? Care este scopul acestei scurte vieți trăite pe pământ? Ce sens are să ne bucurăm de viață, dacă, în cele din urmă, vom muri și vom fi uitați? Care este originea morții și cine a stabilit aceste reguli ale vieții?

Ce scop a avut Dumnezeu când a creat omul? Oare intenția a fost ca omul să existe pentru o perioadă limitată, apoi să moară și să fie uitat? Ce se întâmplă cu sufletul omului după moarte? Este moartea un pas către o altă formă de existență, o tranziție spre altceva?

Dacă există viața veșnică, de ce trebuie să experimentăm moartea pentru a ajunge la acea nouă viață? A creat Dumnezeu acest ciclu fără sens?
Ne întrebăm, de asemenea, cine este acest Dumnezeu care se spune că ne-a creat. Ce putem afla despre El și despre natura Sa? Unde locuiește El? Este acest ținut ceresc lipsit de hoți și mincinoși, unde toți locuitorii sunt de o moralitate desăvârșită, sau seamănă cu lumea noastră? De ce există această discrepanță între o lume de o puritate morală absolută și una în care orice om a mințit cel puțin o dată? Putem observa că din copilărie, ni se insuflă ideea că pentru a ne atinge obiectivele, este acceptabil să folosim orice mijloace, pe principiul că “scopul justifică mijloacele.”

De mici începem cu minciuna, cu copiatul la școală și evoluăm către tactici mai sofisticate în viața adultă, cum ar fi vicleșugul, hoția, mita, mânia și alte comportamente asemănătoare.

Putem afirma fără să greșim că nu este om care să nu se fi folosit de minciună cel puțin o dată. Minciuna este un instrument folosit în mod obișnuit într-o multitudine de situații: întârzieri la muncă, întoarceri târzii acasă, la angajare sau în comerț. Renunțarea la minciună implică adesea complicarea vieții.

Pentru a menține un standard de viață decent, mulți cedează ofertelor celui necurat. Acesta ne ispitește cu lucruri mult dorite dar inaccesibile și, pentru a le obține, ne cere la schimb să facem compromisuri morale, să ne lăsăm conduși de neadevăr, hoție, corupție și viclenie.

Observăm că, atunci când suntem întrebați despre ce urmează după această viață și dacă trebuie să desfășurăm anumite acțiuni pentru a trăi în prezența lui Dumnezeu, majoritatea oamenilor se află în stare de ignoranță.

Cei mai mulți nu au un răspuns clar sau nu se gândesc la viața de după moarte, trăind doar în preocupările imediate ale vieții de zi cu zi, fără să cerceteze dacă Dumnezeu are un scop mai înalt pentru noi și dacă sunt cerințe pentru a ajunge în prezența Lui.

Mulți alții doresc să ajungă în Împărăția lui Dumnezeu, dar valorile spirituale ale acesteia sunt ignorate sau sunt percepute ca incompatibile cu modul lor de viață.

Rareori cineva se oprește să se întrebe care este adevăratul rost al acestei vieți efemere. Totuși se impune ca fiecare dintre noi să căutăm răspunsuri la aceste întrebări existențiale, pentru a înțelege adevăratul scop al vieții. Se pare că foarte puțini conștientizează că pentru a ajunge în Împărăția lui Dumnezeu trebuie să cunoaștem și să acceptăm scopul lui Dumnezeu cu privire la noi.

Credem că, în această viață scurtă pe care o trăim, este vital ca fiecare dintre noi să înțeleagă în profunzime scopul lui Dumnezeu pentru umanitate și să cunoască planul pe care El l-a avut în minte când a creat omul. Este important să ne întrebăm dacă, conform acestui plan divin, există un standard specific pe care trebuie să îl atingem.

Mai mult, ne putem întreba dacă Dumnezeu a stabilit un criteriu de selecție pentru admiterea în viața eternă și, dacă da, cum îl putem descoperi. Ar putea exista un ghid sau un manual de pregătire care să ne ajute în acest proces? De asemenea, este vital să înțelegem care este rolul nostru activ în îndeplinirea acestui standard.

Este necesar să înțelegem că Dumnezeu a creat omul cu intenția ca acesta să trăiască etern în comuniune cu El. În acest context, El ne formează și ne ghidează pentru a atinge scopul divin pentru care am fost creați.

Acest demers divin urmărește transformarea noastră în ființe ce oglindesc calitățile locuitorilor acestui ținut ceresc. Prin urmare, scopul este să devenim, din punct de vedere spiritual, cetățeni cu drepturi depline ai acestui teritoriu, având calități morale și spirituale similare cu ale lor.
În paginile care urmează, ne propunem să îți oferim câteva răspunsuri la numeroasele întrebări existențiale pe care le poți avea. Sperăm ca aceste răspunsuri să te inspire și să trezească în tine curiozitatea de a înțelege care este rostul acestei vieți.

Vom explora în detaliu planul lui Dumnezeu, despre care, dacă suntem sinceri, trebuie să recunoaștem că majoritatea dintre noi știm foarte puține lucruri. Pentru a fundamenta cercetarea noastră, ne vom baza exclusiv pe texte din Sfânta Scriptură, pe care o considerăm un manual esențial de pregătire și o sursă de reală încredere.

La o cercetare mai atentă Sfânta Scriptură ne dezvăluie planul divin care a prevăzut crearea unei ființe superioare îngerilor, care să fie făcută după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Acest lucru este afirmat în Geneza 1:26-27, unde Dumnezeu declară: “Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră.” Această idee este întărită în Romani 8:28-29, care sugerează că Dumnezeu a hotărât înainte de creație ca oamenii să aibă natura Sa.

Conform Sfintei Scripturi, scopul pentru care omul a fost creat a fost acela de a trăi etern, în puritate și într-o comuniune profundă cu Dumnezeu. Această comuniune este menită să ofere omului fericire, pace interioară, bucurie și starea de odihnă în care se află Dumnezeu.

Conform relatării biblice din Geneza 3:10, căderea omului din Rai a marcat pierderea stării sale inițiale de puritate și de armonie desăvârșită cu Dumnezeu. Aceasta a condus la experiența unui sentiment profund de lipsă și neîmplinire.

Episodul din grădina Edenului descrie cum Adam, după căderea sa prin neascultare, își exprimă frica și dorința de a se ascunde: “Ți-am auzit glasul în grădină și mi-a fost frică, pentru că eram gol și m-am ascuns.” Acest moment semnificativ evidențiază apariția temerilor și sentimentul de vulnerabilitate, marcând opusul stării de pace interioară și odihnă sufletească pe care omul o avea înainte.

De la momentul căderii din Rai, omul este angajat într-o căutare continuă pentru a regăsi fericirea și odihna sufletească pentru care a fost inițial creat. El încearcă să reîntâlnească starea de fericire prin diverse mijloace și în diferite locuri. Cu toate acestea, adesea se confruntă cu eșecuri, reușind doar să guste fragmente temporare ale fericirii și bucuriei pe care le caută.

În viața noastră cotidiană, este ușor de observat prin urările des auzite că aspirația fundamentală a omului este să atingă fericirea. Mulți așteaptă cu nerăbdare sărbătorile, cum ar fi Paștele și Crăciunul, deoarece ele aduc un strop de fericire. Ne adresăm unii altora urări precum “Sărbători fericite!” și “La mulți ani fericiți!”.

Cu toate acestea, lucrurile trecătoare ale lumii materiale nu pot să ofere fericirea provenită dintr-o stare profundă de odihnă sufletească. Odihna sufletului este esențială pentru atingerea stării de bine și satisfacție, așa cum a fost intenționată în creația inițială a omului.

În mod similar cum o mașină ajunge la performanța maximă atunci când este utilizată conform scopului pentru care a fost proiectată, omul, de asemenea, atinge o stare de satisfacție și împlinire completă când își atinge scopul pentru care a fost creat.

Așa cum trupul este pe deplin satisfăcut când este bine hrănit, curat și odihnit, tot la fel, sufletul omului are propriile sale necesități care, odată îndeplinite, aduc împlinire și satisfacție completă.

Sufletul omului ajunge la împlinire când odihna, pacea și bucuria devin stări normale și constante, care pot fi realizate prin adoptarea și cultivarea valorilor prezentate în Împărăția lui Dumnezeu, precum puritatea, dreptatea, îndelunga răbdare, dragostea, bunătatea, mila și blândețea.

La căderea lui Adam, omul a suferit o despărțire spirituală în raport cu Dumnezeu, pierzând astfel accesul la sursele de împlinire completă. Această ruptură spirituală a însemnat o separare de valorile și principiile stabilite în Împărăția cerească.

În acest context, nevoia umană de împlinire a fost exploatată de Satan, care a înșelat omul introducând alternative la valorile divine, atrăgând omenirea cu promisiuni și plăceri efemere. Acestea, deși atrăgătoare, sunt incapabile să ofere starea de împlinire și satisfacție autentică pentru care omul a fost creat.

Astfel, omul se află într-o căutare neîncetată și nesatisfăcătoare, urmărind aceste alternative ale lui Satan, în felul acesta îndepărtându-se tot mai mult de calea și scopul inițial stabilit de Dumnezeu.

În căutarea sa, se orientează către lucruri oferite de lumea materială, precum banii, faima sau “plăcerile de o clipă ale păcatului,” și altele asemenea lor, dar nu găsește nici fericirea, nici odihna în acestea.

Extras din https://cuvantcurat.ro/resurse/rostul-vietii/