Prima Civilizatie Europeana

[C.tin]

Sa intram si noi acum in pielea unui grec infumurat si sa intrebam: ce adevar, sau blestem, sau descintec a pus acel trac peste sufletul lui Socrate ca el s-a lepadat atit de radical si de zeii Atenei, si de libertatea sa proverbila? Putea oare barbarul caruia i-a jurat Socrate sa fie mai prejos decit Socrate in virtutile filosofiei? Nu cumva tocmai prin virtutile sale superioare, medicul lui Zalmoxis i-a aratat lui Socrate alte dimensiuni ale Universului, dimensiuni care delimitau clar domeniul Zeului si cel al omului (in fond doua dommenii paralele, care nu se pot intersecta), dar si secanta prin care si omul putea ajunge pe domeniile zeilor, si zeii puteau sa pogoare in oameni? Or, daca Socrate are meritele pe care i le recunoaste si cinsteste intreaga umanitate, se pune cu seriozitate intrebarea si despre "medicul lui Zalmoxis", care l-a influentat atit de categoric.

Pentru a raspunde onorabil si la aceasta intrebare trebuie sa revenim la Potidea, in anul 432 BC. Ce s-a mai intimplat acolo? Anticii povestesc, mai intii, despre o meditatie neobisnuina (pentru lumea greaca!) a filosofului: a stat o noapte intreaga fara sa miste macar un deget, iar dimineata s-a inchinat si a multumit Soarelui. Ce urmarea Socrate prin nemiscarea ceea? Cerul instelat? Sau, poate, medita nimicul, ca Buddha, de care nu-l desparteau prea multi ani? Ce urmarea Socrate prin inchinarea pagina in fata Soarelui? Al doilea: la Potidea filosoful Socrate a mers cu picoarele desculte pe gheata (acest mic amanunt arunca o lumina deosebita si asupra meditatiei neobisnuite a lui Socrate: faptul ca a stat nemiscat o intrega noapte de iarna, cind apa era inghetata, vorbeste despre o infruntare anahoretica, initiatica a conditiilor extremale). De ce trebuia sa faca lucrul acesta? Pentru fala in fata grecilor? Categoric, nu, fiindca nu pomeneste personal despre acest mers descult pe gheata; nimic despre aceste fapte neobisnuite si provocatoare; ba chiar, si acesta e al treilea amanunt important intimplat la Potidea, si in lupte Socrate a fost deosebit de viteaz, adica a infruntat curajos moartea, nu i-a fost frica de moarte, doamnelor si domnilor, a si fost decorat pentru vitegie, dar a cedat decoratia lui Alkibiade.