Parintii

[COLOR=#ff0000]
DESPRE CĂSĂTORIE ŞI NECĂSĂTORIRE[/COLOR]
Pe frumoasa N. N. unul o sfătuieşte să părăsească lumea, să fugă de dragostea lumească, iar altul o sfătuieşte să se mărite. Cel ce a dat primul sfat nu 1-a întemeiat pe nimic, în vreme ce al doilea se sprijină pe ideea că „lume” de „lume” se deosebeşte: de una trebuie să fugi, iar de cealaltă poţi să nu fugi; „există îndatoriri lumeşti păcătoase şi îndatoriri lumeşti sfinte. Dragostea dintre soţi este dragoste binecuvântată de Dumnezeu. Şi atunci, de ce să abatem fata de la ea? într-adevăr, trebuie să facem deosebire între «lume» şi «lume». Scriptura spune: nu iubiţi lumea, dar tot ea spune: a iubit Dumnezeu lume.Ce a iubit Dumnezeu, şi omul este dator să iubească. Trebuie să avem dreaptă socotinţă în toate !”
Îmi cereţi părerea cu privire la acest sfat. Iată: în spusele: nu iubiţi lumea, cuvântul lume înseamnă cu totul altceva decât în spusele: aşa a iubit Dumnezeu lumea, în acestea din urmă, prin lume se înţelege neamul omenesc pierit, care era totuşi iubit de Dumnezeu. Ca atare, Dumnezeu a şi hotărât să îl mântuiască, dând pentru el pe Fiul Său Cel Unul-Născut. Iar în primul caz este vorba, fireşte, de acea parte a neamului omenesc care de Dumnezeu nu vrea să ştie şi de cele ce îi plac Lui nu se îngrijeşte; singura grijă este să-şi facă propriul plac prin satisfacerea patimilor pe care le au, de moarte nu îşi amintesc şi la viaţa viitoare nu se gândesc. Către această lume, Dumnezeu nu binevoieşte, ci îşi întoarce faţa de la ea, nu o iubeşte şi a poruncit oamenilor să nu iubească felul ei de a fi. Aşadar, din spusele: aşa a iubit Dumnezeu lumea nu urmează că şi noi suntem datori să iubim lumea fără nici un fel de limite, ci fără acea lume pe care n-o iubeşte Dumnezeu şi de care ne porunceşte să fugim -căci dacă o iubim pe aceea, pe Dumnezeu nu-L putem iubi şi sufletul nu ni-1 putem mântui.
Spun acestea din pricina concluziei că întrucât Dumnezeu a iubit lumea, şi noi „trebuie” s-o iubim… Acum trec la neînţelegerea dintre sfătuitorii despre care era vorba la început. Acolo problema era: trebuie să se căsătorească fecioara sau nu ? De obicei ea este ridicată de către cei care se îngrijesc de mântuirea sufletului şi vor să-şi rânduiască un fel de viaţă care să ajute mai mult în lucrarea mântuirii.
Problema aceasta a luat naştere încă din vremurile apostolice. Fecioarele care ajungeau la vârsta măritişului şi simţeau în sine dorinţa de a fi doar cu Domnul îşi arătau neplăcerea faţă de ideea căsătoriei. Părinţii, nepricepându-se să dea o rezolvare, i-au scris sfântului Pavel (din Corint la Efes), întrebându-1 ce să facă cu fiicele lor. Răspunsul e cuprins în capitolul al şaptelea din prima Epistolă către Corinteni. Esenţa lui este aceasta: nu este păcat măritişul, dar mai bună este necăsătorirea, fiindcă în acest din urmă caz fecioara are deplină libertate să facă pe placul lui Dumnezeu, pe când în cel dintâi sunt multe piedici. Apostolul arată piedicile care sunt de neocolit în căsnicie, dar esenţial este aici faptul că luând asupră-ţi îndatoririle vieţii de familie este aproape cu neputinţă să scapi de atingerea cu lucrurile acelei lumi pe care o urăşte Dumnezeu şi pe care ne-a poruncit să n-o iubim.
În aceasta se ascunde pierzarea. Aşadar, cei care abat de la căsnicie fecioarele (dacă acestea pot cuprinde viaţa în celibat) le fac un bine.
[COLOR=#ff0000]DESPRE ÎNDATORIRILE TINERILOR SOŢI[/COLOR] Mila lui Dumnezeu fie cu tine!
Mă bucur foarte mult de fericirea ta. Dumnezeu ţi-a trimis această căsătorie. Binecuvântez mâna Lui cea darnică. Tu îngrijeşte-te să nu pierzi ceea ce ţi s-a dat.
Cred că nunta ta a avut de-acum loc şi trăieşti deja cu soţia. Domnul să vă binecuvânteze şi să vă facă parte de toate bucuriile. O primesc şi pe soţia ta ca rudenie duhovnicească…
Bagă bine de seamă: de acum înainte sunteţi începătorii de neam ai unei generaţii noi. Trebuie să faceţi aşa încât să lăsaţi copiilor nu numai moştenire (avere), ci în primul rând trup sănătos şi suflet puternic. Domnul să vă dea binecuvântare.
Sunt bucuros că s-a săvârşit, în fine, căsătoria ta. Domnul să îţi dea binecuvântare! Mă rog întotdeauna ca Domnul să te ajute în toate… Bine faci că stai mult pe acasă. Este rău când cineva nu află fericire în familie. Dacă tu o afli, dă mulţumită Domnului. Străduieşte-te însă ca lucrurile să stea mereu aşa. Această artă stă în a începe fiecare zi ca şi cum ar fi prima după nunţăj învaţă cum să trăieşti: asta-i înţelepciune mare… Să ştii că frica lui Dumnezeu îl învaţă pe om toate cele de trebuinţă.
Mila lui Dumnezeu fie cu tine!
Păziţi împreună dragostea voastră. Aici este izvorul vieţii de familie fericite. Acest izvor trebuie păzit însă ca să nu se astupe cu gunoaie. Domnul să te mântuiască.
Mila lui Dumnezeu fie cu tine şi cu Varvara ta! lubiţi-vă şi trăiţi lăudând pe Dumnezeu şi proslăvindu-1 prin viaţa voastră îmbunătăţită.

[COLOR=#ff0000]DESPRE ATRACŢIA TRUPEASCĂ DINTRE BĂRBAT SI FEMEIE[/COLOR]
În ce priveşte faptul că aţi fost atrasă trupeşte de către un bărbat, mă alătur părerii Dumneavoastră de rău. Oricum, a trecut, slavă Domnului ! Acum trebuie să vă pregătiţi pentru viitor. Binevoiţi a face astfel: îndată ce se profilează la orizont o întâlnire cu un bărbat atrăgător, pune-ţi-vă inima la colţ si n-o lăsaţi să iasă, ţinân-du-vă simţămintele în frâu.
Atracţia bărbatului faţă de femeie şi a femeii faţă de bărbat este firească, însă ea poate fi ţinută totdeauna între anumite graniţe, unde nu poate clătina bunele hotărâri ale voinţei. Dacă vă veţi pregăti din vreme pentru întâlnirile de acest fel, simţămintele acestea nu vă vor covârşi. Dacă veţi exersa, veţi ajunge să întâmpinaţi orice bărbat, oricât ar fi el de frumos, ca şi cum nu ar fi bărbat, căci, potrivit Apostolului, în Domnul Mântuitorul nu e nici parte bărbătească, nici femeiască. Rugaţi-vă şi osteniţi-vă pentru asta, şi Dumnezeu vă va binecuvânta osteneala.
[COLOR=#ff0000]DESPRE VINDECAREA DE DRAGOSTEA FĂRĂ SPERANŢĂ[/COLOR]
Leon (un oarecare ofiţer - n. rea. ruse) s-a îndrăgostit, dragostea s-a dovedit a fi fără speranţă, şi el se chinuie. Poftim leu!!! Şi încă nu leu simplu, ci leu ofiţeresc! Altora le comandă: „La drea-a-a-pta!”, iar el trage la stânga. Sieşi ar trebui să îşi comande: „La drea-a-a-pta!” Şi marş-marş… Ce rost are o astfel de purtare ? Dacă ar fi fost vreo nădejde, era logic să mai aştepte, dar dacă n-are ce aştepta ? Aceasta nu e dragoste, ci o durere rea a inimii, de care se apropie vrăjmaşul şi o aţâţă.
Patima orbeşte, iar vrăjmaşul bagă în ceaţă. Şi se chinuie omul, şi stai de te minunezi că-i place să se chinuie şi nu vrea să se depărteze de chinul său. Asta nu are nici o noimă. Omul trebuie să comande inimii: „Ciocul mic, nu sufla, că te fac zob!”, iar apoi să înceteze a se mai gândi la „ea”… Să arunce cât mai departe tot ce îi aminteşte de „ea”, să caute pete în soarele mân-dreţii „ei” si să se uite mai mult la acestea. Iată o apică destul de rece pentru răcorirea inimii, mai ales dacă lipsa de speranţe a dragostei tine de simţămintele fetei. Va trece suferinţa; o să mai vină câteodată, însă nu foarte arzătoare. Eu aveam douăzeci de ani când am trecut prin asta. Mi-am dat poruncă… şi a trecut. Au mai fost crize, dar am răbdat, fiindcă aveam în vedere un alt ţel. Bine este pentru cel ce suferă de această boală să aibă ceva de făcut. Dacă nu are, să-şi găsească.
Domnul să vă binecuvânteze pe voi toţi şi toate lucrurile voastre.
[COLOR=#ff0000]DESPRE PRIVITUL LA FEMEI[/COLOR]
Nu ştiu dacă este sfârşit ispitelor ce vin de la vederea şi ascultarea femeilor. Atracţia faţă de femei ne este pusă în fire. Ca atare, cred că dacă nu-ţi vine să vomiţi când vezi femei, ci se întâmplă chiar pe dos, încă nu e nici un păcat… Păcatul începe de la poftite - iar de poftire se poate fugi întotdeauna. Fireşte, este mai bine să nu vezi femei şi să nu stai de vorbă cu ele, dar nu se poate. Prin urmare, este nevoie de răbdare, de trezvie, de pază a inimii şi de luptă cu sine. Domnul este aproape! Cuviosul loan Colov spune: „Când se apropie fiara, mă sui în copac”. La Domnul trebuie să scăpăm…
[COLOR=#ff0000]
SFAT CĂTRE CINEVA
CARE ÎNTREŢINE O LEGĂTURĂ EXTRACONJUCALĂ[/COLOR]
Mila lui Dumnezeu fie cu Dumneavoastră!
Vrăjmaşul şi inima vicleană, iubitoare de păcat, tot încearcă să tragă oamenii de partea lor. Harul lui Dumnezeu ajută celui ce se păzeşte, iar pe cel ce se aruncă în foc îl lasă să ardă. Dumneavoastră trebuie să încetaţi a vă mai vedea cu „ea” şi a vă mai apropia de „ea”, mai ales când sunteţi singuri, dacă vreţi să scăpaţi de păcat. De câte ori nu v-aţi spus: „Nu o să mai fac”, si aţi tot făcut-o… Trebuie să vă ruşinaţi faţă de propria persoană şi să vă arătaţi nu uşuratic în cuvinte, nu uşuratic în gânduri, ci credincios Domnului.
Binevoiţi a vă pune lege să fiţi neclintit înaintea feţei Domnului. Trebuie să aveţi oarecare grosolănie atât faţă de sine cât şi fată de „ea”… şi dorinţa neînduplecată a o depărta de Dumneavoastră. Fără asta nici o încercare nu are rost.
Cu privire la intrarea în armată, vedeţi şi singur… Oricum, după mintea mea, cu cât mai repede, cu atât mai bine. Veţi avea treabă de făcut, în timp ce acum nelucrarea vă învaţă la rele şi la răsfăţuri de tot felul. Eu cred că nici nu osândiţi imboldurile rele care se nasc în Dumneavoastră, ci cum apar, cum vă plecaţi lor. Vrăjmaşul vă trage la păcat ca de sfoară. Păcatul dinafară urmează pârguirii lăuntrice a poftelor şi a plecării voinţei către el… Trebuie totdeauna să înhăţaţi gândul dintâi şi să-1 goniţi, nelăsându-1 să treacă. Asta nu este deloc greu dacă veţi avea dorinţa de a vă păzi curat de păcat.
Domnul să vă dea binecuvântare! Mântuiti-vă!
Acum mi-am amintit că aici, în mănăstire, era cineva din neam de aristocraţi… era luptat de patima curviei. Ca atare, ţinea sub pernă o cravaşa, şi îndată ce trupul începea să-1 tulbure se plesnea fără milă cu cravaşa… Până la urmă şi-a smerit trupul. Ia încercaţi.