Care este Biserica voastra de suflet ?

[patinina34]

Sfintii si întelesul mintuirii

„Iar noi toti, privind ca în oglinda, cu fata descoperita, slava Domnului, ne prefacem în acelasi chip din slava în slava, ca de la Duhul Domnului” (II Corinteni, 3:18).
„Cu acesta, El ne-a harazit fagaduinte mari si de mare pret, ca prin ele sa va faceti partasi dumnezeiestii firi” (II Petru 1:4).
Daca mintuirea ar fi însemnat ca o persoana sa fie iertata din punct de vedere juridic prin moartea lui Hristos, mintuita prin Hristos, care a platit datoria legala în numele ei, atunci tablourile umaniste ale Apusului ar fi suficiente si nu am mai avea icoanele sfintilor. În acelasi timp, nu am mai întelege în mod limpede natura sfintilor si motivul pentru care îi cinstim.
Totusi, misiunea lui Hristos pe pamint nu a fost de factura legala. Misiunea lui Hristos a fost aceea de a vindeca. Nu a venit pe pamint ca avocat sau ca sa fie jertfit în numele altora, pentru a ispasi pedeapsa cu moartea pe care o datora omul ci a venit ca un doctor. A venit ca sa rascumpere întreaga fire umana de sub robia celui rau, sa o vindece si sa o aduca la starea la care a fost harazita, ca chip si asemanare a lui Dumnezeu, plina de harul Sau, ca o oglindire a slavei Sale.
Icoana este scripturistica: sfintul înfatisat în icoana atinge statura sa prin procesul iluminarii si în cele din urma, cel al îndumnezeirii. În orice caz, el nu este singur pe acest drum, pentru ca acei sfinti „obisnuiti”, adunarea credinciosilor, ating si ei la rindul lor statura proprie prin acelasi proces iar acea stare mai înalta de consacrare este la dispozitia tuturor cu ajutorul harului dumnezeiesc si prin lupta credintei celei adevarate si fara de prihana.
Pierderea acestui adevar fundamental al vietii crestine, despre adevarata natura a mintuirii, a lipsit crestinismul de puterea de a transforma lumea, asa cum a facut-o în vremurile de demult.
Daca cuvintele apostolului citat mai sus par enigmatice, simbolice sau dincolo de de puterea noastra de întelegere, acest lucru se datoreaza faptului ca revelatia autentica apostolica a fost îngropata sub resturile legalismului si ale gnosticismului, fiind întunecata de poluantii filosofici. Haideti sa privim la acest verset în lumina traditiei apostolice, în lumina sfintilor si de Dumnezeu-purtatorilor Parinti si sa întelegem ca cei care s-au nevoit sa dobindeasca iluminarea, vad slava lui Dumnezeu ca în oglinda. Daca cineva va continua pe drumul nevointei si va spori, acesta se va preamari, adica se va transforma în aceeasi slava, din slava în slava, de la Duhul Domnului.
Acesta este scopul posturilor rinduite de catre Sfinta Biserica, al rugaciunilor, al adunarii pentru rugaciune, al ciclului liturgic însusi. Într-adevar, fiecare nevointa, , fiecare act liturgic si fiecare fapta de vadire a dragostei la care suntem chemati, este rinduit pentru dobindirea Duhului Sfint, asa cum spune Sf. Serafim de Sarov. Toate ne sunt date ca sa „lucram mintuirea noastra cu frica si cutremur”, pentru ca cei care au primit saminta iluminarii, în sfintul botez, sa poata înainta catre îndumnezeire. Acest lucru a fost întarit de slava care l-a înconjurat pe Sfintul Serafim cind vorbea despre dobindirea Duhului Sfint.
Daca ar fi îndeajuns, asa cum învatau gnosticii, numai sa-L primim pe Hristos ca Mintuitorul nostru si sa credem, atunci Apostolul nu ar fi gasit de trebuinta sa ne porunceasca sa lucram cu frica si cutremur mintuirea noastra (***).
Sfintii ne învata adevarurile adinci ale Scripturii, ca mintuirea este rezultatul vindecarii naturii umane cazute si fragmentate; si restaurarea ei treptata la menirea ei originara de a fi iluminata si îndumnezeita. În vreme ce Hristos a rascumparat întreaga natura umana recapitulind firea aceea în Sine însusi, fiecare persoana trebuie sa actualizeze acea restaurare în ea însasi, prin lupta duhovniceasca, cu ajutorul Duhului Sfint.
Icoanele canonice ortodoxe ale sfintilor ne descopera adevarata natura a mintuirii, a rascumpararii si adevaratul destin care ne-a fost harazit de Creator: iluminare, preamarire, theosis.

Cind un tablou devine icoana; cind este un credincios, „sfint”?

Asadar, cind devine icoana, reprezentarea unui sfint? O pictura este o sfinta icoana atunci cind, sfintita prin ascultare fata de Sfinta Biserica si forma sfinta a reprezentarii, descopera împlinirea Evangheliei în persoana celui înfatisat. Icoana împlineste acest lucru în însasi continutul si natura reprezentarii, si nu prin continutul si natura sfintului. De vreme ce „persoana” consta din trup si suflet, si nu doar din dintr-o singura parte a persoanei (nici trup individual, nici numai suflet), starea duhovniceasca a unei persoane îndumnezeite nu poate fi perceputa numai în latura imateriala ci si în trupul material, caruia i s-a fagaduit o slava egala cu cea a sufletului. [3] Pentru ca Sfinta Scriptura spune lamurit: „Sunt si trupuri ceresti si trupuri pamintesti; dar alta este slava celor ceresti si alta a celor pamintesti... Asa este si învierea mortilor: Se seamana trupul întru stricaciune, se înviaza întru nestricaciune..daca este trup firesc este si trup duhovnicesc...” (I Corinteni 15:39-44). Prin urmare, icoana ne arata nu o persoana obisnuita care înca mai asteapta venirea lui Hristos, ci o persoana care deja L-a primit pe Hristos, L-a urmat si a fost transfigurata de El. Ea ne dezvaluie o persoana care deja participa la desavirsirea si vesnicia lui Hristos, Dumnezeul nostru, cu ajutorul harului dumnezeiesc. Acest lucru înseamna ca sfintul nu este o persoana obisnuita, nici macar un membru de rind al comunitatii credinciosilor. Atunci cind privim la icoana sfintului, trebuie sa-L vedem pe Hristos, pentru ca sfintul „nu mai traieste ci Hristos traieste în El...” Personalitatea sfintului nu a fost înghitita sau dizolvata ci regenerata, transfigurata si desavirsita cu ajutorul harului. Prin urmare, pentru ca un tablou sa devina icoana, el trebuie sa proclame ca în aceasta persoana numita „sfint”, s-a împlinit cea mai înalta fagaduinta a Evangheliei si ca aceasta persoana poate sa dea marturie din propria experienta despre adevarul întregii Evanghelii si despre Învierea lui Hristos. Aici, în icoana, vedem acea credinciosie absoluta fata de cuvintul Scripturii care proclama: „Iar noi privind ca în oglinda ... slava Domnului, ne prefacem în acelasi chip din slava în slava, ca de la Duhul Domnului” (II Corinteni 3:18).
Sfintul a devenit un partas al plinatatii harului, prin el se împlinesc minuni adevarate, participind la nemurirea lui Dumnezeu încit chiar înainte de Înviere, ei pot primi rugaciunile noastre si ne pot ajuta. În sfinti vedem talmacita si împlinita acea afirmatie tulburatoare: „Nu e scris în legea voastra ca: Eu am zis: dumnezei sunteti? (Ioan 10:34). Aceasta se numeste „dogma îndumnezeirii”. Este o învatatura limpede a Sfintei Scripturi care ne spune: „Si slava pe care Tu mi-ai dat-o le-am dat-o lor, ca sa fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei si Tu întru Mine, ca ei sa fie în chip desavirsit una” (Ioan 17:22-23). Mai mult, Apostolul Pavel spune: „Cu aceasta, El ne-a harazit fagaduinte mari si de mare pret, ca prin ele sa va faceti partasi dumnezeiestii firi” (II Petru 1:4) si ambele învataturi trebuiesc deslusite în icoana. Icoana trebuie sa marturiseasca într-un mod foarte lamurit, învatatura îndumnezeirii, trebuie sa proclame ca: în aceasta persoana, în mod deosebit numita sfint, si slavita de constiinta Bisericii, s-au împlinit cele mai înalte fagaduinte ale Evangheliei. Aceasta persoana poate sa dea marturie prin viata pe care a trait-o, despre adevarul întregii Evanghelii, despre Învierea lui Hristos si despre puterea transfiguratoare a harului dumnezeiesc.[4]
Însasi persoana sfintului proclama Întruparea mintuitoare a lui Hristos si suferinta Sa alaturi de om. Ea descopera ca aceste fapte au devenit accesibile omului, ca împacarea cu Dumnezeu a fost realizata de Dumnezeu-Omul si dezvaluie în chip de netagaduit ca, de acum înainte, omul poate participa la desavirsirea si vesnicia lui Dumnezeu. Icoana sfintului proclama Învierea si înaltarea la cer pentru ca arata ca prin har omul se poate îndumnezei, pentru ca însusi Iisus Hristos a unit pe Dumnezeu cu omul si i-a îndemnat pe credinciosi sa îngaduie Sfintei Treimi sa locuiasca în ei. Icoanele cele mai bine realizate surprind duhul iubirii jertfelnice în ochii sfintului, iar iubirea jertfelnica este esenta tainei mintuirii si a îndumnezeirii.

[patinina34]

Despre preamarirea sfintilor reprezentati în icoane

Haideti sa analizam pe scurt întelesul preamaririi sfintilor în Biserica Ortodoxa. Biserica Ortodoxa nu „canonizeaza” sfintii; ei sunt preamariti în Biserica. Preamarirea sfintilor în Biserica Ortodoxa este o împlinire a dragostei sfinte si a unitatii la care ne cheama Hristos prin cuvintele sale si prin Apostolul sau. Apostolul ne lamureste ca suntem cu totii madulare ale Trupului lui Hristos (Biserica) iar daca un madular sufera, întregul trup sufera împreuna cu el, dar daca un madular este preamarit, atunci tot trupul se bucura împreuna cu el. Prin urmare daca Dumnezeu preamareste un anume membru al Sfintei Biserici, descoperind aceasta cinste si facind cunoscut constiintei întregii Biserici aceasta cinste, fie prin facerea de minuni pentru cei care cer mijlocirile acelui sfint, fie prin actiunea nemijlocita a Sfintului Duh asupra constiintei Bisericii, atunci întreaga Biserica cinsteste acea persoana.
Sfintul este preamarit de catre Biserica paminteasca pentru ca el a atins deja îndumnezeirea si Dumnezeu l-a preamarit. Un sfint dobindeste sfintenia înca din timpul vietii sau altfel nu a fost niciodata sfint. Cind un sfint a raposat, el este primit în Biserica cereasca cu cinstea si slava cuvenite înaltimii sale duhovnicesti si pe masura daruirii depline lui Dumnezeu, în timpul vietii pamintesti.
Prin urmare, preamarirea sfintilor în Biserica Ortodoxa este o preamarire a întregului trup al Bisericii, prin aceea ca unul din madularele acelui trup au agonisit Duhul Sfint în cel mai înalt chip. Tot asa cum ochiul vede ceva frumos iar imaginea acelei frumuseti este perceput de intelectul întregului trup, iar simtirea acelei frumuseti afecteaza fiecare organ al trupului, proportional cu sensibilitatea acelui organ, tot asa slava sfintului nu este izolata ci este perceputa de catre constiinta întregului trup si fiecare madular al trupului îl cinsteste proportional cu sensibilitatea duhovniceasca a madularului. Realizarile duhovnicesti ale sfintului înalta întreaga Biserica si pe fiecare din membrii ei, aducindu-i mai aproape de Dumnezeu. Mai mult, descoperirea slavei sfintului pe care o face Dumnezeu întareste si insufla descoperirea îndumnezeirii si faptul ca mintuirea consta într-adevar din iluminare si preamarire prin pocainta si lupta duhovniceasca.
[1]. Numai în limba engleza exista doua cuvinte diferite pentru cuvîntul „sfint”. Unul din ele, „saint” ne parvine pe filiera franceza în vreme ce celalalt, „holy” l-am mostenit din sorgintea germanica a limbii engleze. În lima greaca (ca si în slavona) exista un singur cuvint, ’agios. Prin urmare, în limba greaca Sfintul Nectarie este ’Agios Nektarios, iar „Sfinte Dumnezeule” este „’agios o Theos”.
[2]. Versiunea King James traduce cuvintul „sfint” în mai multe feluri. Totusi, în 19 pasaje cuvintul folosit ar trebuie sa fie „evlavios” sau „cei evlaviosi” pentru ca aceasta este traducere cuvintului evreiesc hasid. Adesea, cuvintul hasid se refera nu numai la cineva „evlavios” dar si la cineva care este un „evlavios fanatic”. De exemplu, termenul hasid apare în II Paralipomena si Pilde 2:8. Cuvintul „sfint” din Matei 27:52 ar trebuie probabil sa fie înteles în sensul cuvintului hasid. În Deuteronom si în cartile profetice, mai ales în Daniel, cuvint evreiesc care este tradus prin „sfint” este kadosh sau kaddish, sau o varianta a acestor cuvinte. În aceste cazuri, cuvintul evreiesc este tradus corect în greaca ca si ’agios, si în engleza ca „sfint”, pentru ca termenul înseamna „consacrat, pus de-o parte”.
[3]. În acest sens, este important sa amintim care este ordinea culorilor care se folosesc atunci cind se picteaza o icoana. Aceasta ordine, începind cu culoarea de baza si acumulind pe aceasta pentru a dezvalui în final transfigurarea si îndumnezeirea, este un adevar teologic si profund spiritual. Ea ne învata ca persoana se sfinteste si se umple de slava în mod treptat, dinauntru înspre în afara, începind cu „inima”. Aceasta sfintenie creste în mod treptat si umple întreaga fiinta, miscind sufletul si intelectul omului, pentru a cuprinde trupul si pentru a-i uni întreaga persoana – trup si suflet- cu Dumnezeu.
[4]. În acest context e important sa amintim ca icoanele sfintilor sunt portrete care seamana cu persoana pictata, de fiecare data cind acest lucru este cu putinta. De exemplu, icoanele Sf. Nicolae pot fi întotdeauna recunoscute pentru ca icoana descopera o reprezentare riguroasa a persoanei istorice. Acest lucru este valabil în cazul tuturor sfintilor mai cunoscuti, desi nu se mai aplica în cazul martirilor din vechime care au fost martirizati cu zecile de mii si ale caror înfatisari exterioare sunt arareori cunoscute. Este important sa ne amintim acest lucru daca vrem sa întelegem bogatia sensurilor transfigurarii si ale îndumnezeirii. Sfintul nu este o persoana idealizata sau romantata care se transforma cu ajutorul harului, nici nu este numai o persoana launtrica, sufletul, si prin urmare facind trupul de prisos, sau prada idealizarii. Icoana ne dezvaluie adevarata persoana umana, care poate fi recunoscuta de catre toti si prin urmare cu totii primim învatatura ca întreaga omenire, întreaga adunare a credinciosilor este chemata la o asemenea sfintenie, la o asemenea transfigurare si îndumnezeire, nu numai citiva alesi.

[patinina34]

Aici sint mai multe poze de la Manastirea din Canada, unde Parintele Puhalo a fost numit Sfant in Viata.

[ATTACH][ATTACH][ATTACH][ATTACH]Capela din Manastire.jpg

Cimitirl Manastirii All Saints.jpg

Imblinzirea tigrilor.jpg

Parintele Arhiepiscop Puhalo- numit Sfant in viata.jpg[/ATTACH][/ATTACH][/ATTACH][/ATTACH]

[nede_mar]

La multi ani! Multumesc, pentru indicatiile voastre am urmat perfect pasi care mi-au fost indicati de Geo si sa vesem ce va iesi! Pozele sunt legate de postarea mea anterioara.

[Stefann]

Biserica mea de suflet este biserica zlatari cu hramul sf ciprian si iustina

[cristiboss56]

În prealabil postat de Stefann

Biserica mea de suflet este biserica zlatari cu hramul sf ciprian si iustina

Spre rusinea mea , cu toate ca sunt din Bucuresti, nu am ajuns aici , dar timpul nu e trcut si nu se stie niciodata ! Doamne ajuta !

În prealabil postat de cristiboss56

Spre rusinea mea , cu toate ca sunt din Bucuresti, nu am ajuns aici , dar timpul nu e trcut si nu se stie niciodata ! Doamne ajuta !

Cristi, o stii cu siguranta. Este pe Calea Victoriei la nr. 12, vis-a-vis de CEC.

[glykys]

În prealabil postat de mirelat

Cristi, o stii cu siguranta. Este pe Calea Victoriei la nr. 12, vis-a-vis de CEC.

Da, da, este celebra, acolo se gaseste mana Sf. Ciprian si se fac dezlegari de farmece.

[cristiboss56]

În prealabil postat de glykys

Da, da, este celebra, acolo se gaseste mana Sf. Ciprian si se fac dezlegari de farmece.

Gata, am reperat-o ! Vă mulţumesc frumos amândoura ! Doamne ajută !

[alinnasser2010]

Biserica Sf Nicolae parohia Sf Antonie cel Mare langa sectia 13 eu zic ca este cea mai frumoasa biserica,asta si manastirea Crasna.....Dar si Sf Mercurie este foarte frumoasa si apreciez munca Parintelui Paul si a copiilor lui ....