Psalmul 50 pentru ce se citeste? dar celelalte psalmii ?

[patinina34]

9 Auzului meu vei da bucurie şi veselie, bucura-se-vor oasele cele smerite.
Umple - zice - de veselie urechile mele, fiindcă făgăduieşti curăţire desăvîrşită, ca să străbată îndulcirea prin toate părţile trupului, şi oasele, smerite acum de reaua pătimire, să înflorească iarăşi şi să-şi ia a loru-şi vîrtute.
10 Întoarce faţa Ta de către păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le!
Să nu vezi - zice - fărădelegile îndrăznite de mine, ci pe mine, cel ce mă tînguiesc pentru acestea.
11 Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele din lăuntru ale mele!
Adică: De vreme ce am primit bătrîneţele păcatului, înnoieşte-mă cu a Ta iubire de oameni! Prin Iezechil Proorocul, Stăpînul a făgăduit acestea şi celor porniţi în Babilon: „Le voi da lor - zice - inimă nouă şi duh nou.” Iar „duh nou” nu Îl zice pe Cel Preasfînt, ci pornirea cuvîntătoare[COLOR=#800080][1][/COLOR], adică: Deprinzîndu-vă şi învăţîndu-vă prin această pedeapsă îndelungată ce fel de roade odrăsleşte păcatul, vă voi face a alege fapta bună. Acest lucru a cerut aici şi Fericitul David: să se înnoiască inima lui cea vătămată şi să se întărească partea cuvîntătoare, ca iarăşi să alerge pe calea dumnezeiască.
12 Nu mă lepăda pe mine de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfînt nu-L lua de la mine!
Prin cuvintele acestea, ne-am învăţat arătat că David nu fusese lipsit de darul Preasfîntului Duh: fiindcă nu se roagă a-l lua înapoi, ca unul ce s-a golit de dînsul, ci cere să nu se lipsească de acesta, nici să se facă departe de dumnezeiasca purtare de grijă. Căci „faţă” a numit aici dumnezeiasca purtare de grijă.
13 Dă-mi înapoi bucuria mîntuirii Tale şi cu duh stăpînitor mă întăreşte!
Se ruga să aibă ceea ce nu pierduse, adică darul Duhului, iar acum se roagă a lua ceea ce lepădase. Şi aceasta era veselia întru Dumnezeu: De toată veselia - zice - mă bucuram cînd aveam îndrăzneală către Tine, Stăpîne! - iar acum sînt lipsit de inimă bună, robia îndulcirii golindu-mă de aceasta. Încît Te rog ca mintea mea, care s-a robit de patimi, să ia din nou stăpînirea mai dinainte împotriva acestora. Că „duh stăpînitor” iarăşi a numit aici gîndul de sine stăpînitor.
14 Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale, şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce.
Zice: Dobîndind iarăşi a Ta iubire de oameni, voi fi întîi chip şi pildă de pocăinţă celor ce îmbrăţişează viaţa fără de lege. Voi fi propovăduitor al bunătăţii Tale, îndemnînd pe oamenii necredincioşi şi nelegiuiţi să alerge a se ruga Ţie.
15 Izbăveşte-mă de sîngiuri, Dumnezeule, Dumnezeul mîntuirii mele!
Adeseori întoarce întru pomenire uciderea lui Urie. Acest lucru l-a arătat şi la începutul Psalmului, zicînd: „Păcatul meu înaintea mea este pururea.”
Bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
Simmah a tălmăcit acest stih aşa: „Grăi-va limba mea milostenia Ta.” Şi zice: După ce am dobîndit lăsarea, nu voi tăcea, ci Te voi lăuda şi voi povesti darurile Tale.
16 Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda Ta.
Păcatul are fire să lege limba, să închidă gura, să silească a se sugruma şi a tăcea. Deci Proorocul se roagă să se împărtăşească, prin lăsarea păcatului, de îndrăzneala mai dinainte şi să-şi pornească limba spre cîntarea de laudă.
17 Că, de ai fi voit jertfă, Ţi-aş fi dat, arderile de tot nu le vei binevoi.
Împreună-glăsuiesc şi acestea cu cele zise în Psalmul trecut, căci acolo am auzit pe Dumnezeul tuturor zicînd: „Nu voi primi din casa ta viţei, nici din turmele tale ţapi.” După ce a auzit acest lucru de la dumnezeiescul glas, dumnezeiescul David a zis după cuviinţă: „De ai fi voit jertfă, Ţi-aş fi dat, arderi de tot nu vei binevoi”, căci Tu ai zis că nu-Ţi sînt plăcute jertfele de dobitoace. De aceea, voi aduce lucrarea de cele sfinţite, cea plăcută Ţie:
18 Jertfa lui Dumnezeu este duhul umilit, inima înfrîntă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
Zice: Smerenia cugetului este jertfă primită Ţie, Dumnezeul nostru. Pentru aceea - după ce am smerit inima mea foarte, ca şi cum aş fi zdrobit-o şi prea aş fi subţiat-o - voi aduce jertfa plăcută Ţie. Cuvintele acestea le-au rostit şi Fericiţii Tineri în cuptor: „Cu inimă zdrobită - zice - şi cu duh de smerenie să fim primiţi înaintea Ta, ca nişte arderi de tot de berbeci şi de viţei graşi.” Încît şi de aici este arătat că Psalmul are proorocie a celor ce aveau să se întîmple în Babilon şi învăţătură care se potriveşte acelora, că acei Tineri viteji au adus Stăpînului jertfa plăcută lui Dumnezeu după ce au învăţat de aici smerirea cugetului şi zdrobirea inimii.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]raţională

[patinina34]

19 Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului!
20 Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot. Atunci vor pune pe altarul Tău viţei.
De aici ne-am învăţat mai luminat că Psalmul este plin de proorocie, pentru că graiurile acestea se potrivesc celor ce erau siliţi să locuiască în Babilon, şi doreau izbăvirea robiei şi se tînguiau pentru pustiirea cetăţii. Căci se roagă ca cetatea să se învrednicească de milostivire şi să-şi ia înapoi buna soartă de mai-nainte, dregîndu-se zidurile şi săvîrşindu-se slujba după Lege; şi zice: Locuind acum în ţară străină, nu putem aduce Ţie jertfele hotărîte, Legea poruncindu-ne a jertfi numai întru singură cetatea Ierusalimului. Iar dacă vom dobîndi întoarcerea, şi vom drege şi vom îndrepta Biserica, atunci Îţi vom aduce şi jertfele legiuite. Şi foarte li se potriveşte lor acest „Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda Ta”, că al lor este glasul: „Cum vom cînta cîntarea Domnului în pămînt străin?”
Sfîrşitul Psalmului are încă şi altă proorocie: că, după ce mai sus a arătat darurile Preasfîntului Duh şi a spus că Dumnezeul tuturor nu Se împacă cu jertfele după Lege, aici se roagă să se arate noul Sion de sus, şi să se cetăţenească Ierusalimul ceresc pe pămînt şi prea-foarte degrab să se dăruiască vieţuirea cea nouă, care nu aduce junghieri necuvîntătoare, ci prinosul, şi jertfa dreptăţii şi arderi de tot cuvîntătoare şi vii, pentru care Fericitul Pavel zice: „Vă rog pe voi, fraţilor, prin îndurările lui Dumnezeu să arătaţi trupurile voastre jertfă vie, sfîntă, bine-plăcută lui Dumnezeu, adică slujba voastră cea cuvîntătoare.” Prea-dumnezeiescul David - ştiind, căci le învăţase pe „cele nearătate şi pe cele ascunse ale înţelepciunii lui Dumnezeu”, că Noul Aşezămînt are desăvîrşita iertare a păcatelor - zice aceasta dorind să dobîndească şi el curăţire prea-grabnică şi desăvîrşită. Aşa am găsit şi într-un alt izvod: „Poftea darul Preasfîntului Duh care, pentru multa iubire de oameni, a venit peste Fericiţii Apostoli în a cincizecea zi după Învierea şi Înălţarea lui Dumnezeu şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos şi le-a dat lor ca neamurile, auzind întru a lor limbă măririle lui Dumnezeu grăite de dînşii, să se minuneze şi să creadă Mîntuitorului, Care a dăruit un dar ca acesta celor ce nădăjduiesc spre Dînsul.”
Deci şi eu, cel prea-mic, nădăjduindu-mă spre Dînsul şi urmînd darului Său, după ce am săvîrşit tîlcuirea acestor cincizeci de Psalmi ai Fericitului David, iată că voi să vin cu mintea către Psalmul întîi după cei cincizeci, şi vă rog pe voi toţi să vă rugaţi pentru mine, care voiesc să trec noianul acesta, să nu înceteze darul Său de la mine, ci să tîlcuiesc şi celelalte cîntări.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 51

Întru sfîrşit, al priceperii, al lui David.

Cînd a venit Doeg Idumeul, şi a vestit lui Saul şi i-a spus lui că a intrat David în casa lui Avimeleh.

Şi de aici este arătat că Avimeleh avea două nume: că Doeg, după cum ne învaţă Istoria cea dintîi a Împăraţilor, l-a pîrît lui Saul pe „Ahimelec”, şi l-a înnebunit către uciderea preoţilor. Iar pe acesta îl numeşte „Avimeleh” şi aici, şi în Psalmul 33.
Deci dumnezeiescul David a scris Psalmul de faţă după ce s-a înştiinţat de clevetirea şi pîra făcută asupra preoţilor, îndemnîndu-i spre răbdare şi îngăduire pe cei nedreptăţiţi şi învăţîndu-i dreptatea dumnezeieştii hotărîri. Pentru aceasta a şi scris deasupra: „întru sfîrşit”. Şi este scris „al priceperii”, ca să aşteptăm sfîrşitul lucrurilor cu pricepere.
De asemenea, are şi proorocia nebuniei lui Rampsak, care, trăgîndu-se din Evrei, apoi fiind robit, a învăţat păgînătatea Asirienilor ce-l robiseră şi a rostit cuvinte hulitoare împotriva lui Dumnezeu, ispitindu-se cu graiuri înşelătoare să amăgească mulţimea Iudeilor. Această tîlcuire ne-a descoperit-o nouă scrierea-deasupra, dar însuşi Proorocul a zis-o mai luminat, începînd de aici aşa:
Ce te făleşti întru răutate, puternice fără de lege, toată ziua?
„Puternic” îl numeşte pe Doeg, care îi era foarte prieten lui Saul, şi pe Rampsak, cel ce avea încredinţată povăţuirea peste oşti. Şi închipuie cuvîntul întru întrebare, poruncind să nu laude răutatea, nici să cheltuiască toată vremea întru răutate. Pentru că aceasta, adică „toată ziua”, Simmah a zis-o: „în fiecare zi”.
2 Nedreptate a gîndit limba ta, ca un brici ascuţit ai făcut vicleşug.
Îţi intinezi limba - zice - cu mincinoase cuvinte - pentru că acest grai, „a gîndit”, l-a pus în loc de „a grăit” - şi ca un brici ascuţit aduci (adică grăieşti) cuvîntul, meşteşugind pieire celor ce se pleacă lui.
3 Iubit-ai răutatea mai mult decît bunătatea, nedreptatea - mai mult decît a grăi dreptate.
Ai ales - zice - pe cele rele în locul celor bune, ai cinstit mai mult graiurile mincinoase decît pe cele adevărate şi îmbrăţişezi nedreptatea mai mult decît dreptatea.
4 Iubit-ai toate graiurile cufundării, limba cea vicleană.
„Graiuri ale cufundării” şi „limbă vicleană” a numit minciuna care poate să piardă cu totul, din metafora celor ce îi îneacă în adîncul apelor pe cei cufundaţi de dînşii. Acest lucru l-a făcut Doeg, că a stricat cu totul cetatea preoţilor, născocind asupra lui Avimeleh cuvinte mincinoase. Acest lucru s-a apucat a-l face şi Rampsak, aducînd făgăduinţe mincinoase către cei ce stăteau pe ziduri, dar n-a nimerit vînatul.
5 Pentru aceasta, Dumnezeu te va surpa pînă în sfîrşit, te va smulge şi te va muta din lăcaşul tău, şi rădăcina ta - din pămîntul celor vii.
Zice: Dacă ai ales răutatea, nu vei scăpa de hotărîrea Dumnezeului tuturor, că te va pierde pe tine prea-degrab, şi de tot te va da stricăciunii, şi te va despărţi de catalogul celor vii şi, smulgîndu-te din rădăcină, te va da morţii. Şi, văzînd pieirea acestora, de aici va răsări prea-mare cîştig celor ce se mîhnesc pentru buna-norocire a celor răi. Pentru că zice:
6 Vedea-vor drepţii, şi se vor teme, şi de dînsul vor rîde şi vor zice:
De cine? De cel nedrept, care nu numai că se nevoieşte împotriva adevărului însuşi, ci şi asupra preoţiei se înnebuneşte. Pentru aceea zic cei ce sînt dăruiţi lui Dumnezeu:
7 Iată omul care n-a pus pe Dumnezeu ajutor lui-şi, ci a nădăjduit spre mulţimea bogăţiei sale şi s-a întărit întru deşertăciunea sa.

[patinina34]

Zice: Văzînd dreapta judecată a lui Dumnezeu, ceata drepţilor se va umple de mai multă evlavie şi temere şi, bucurîndu-se şi veselindu-se, va rîde de nerodirea răutăţii şi de cîştigul bunei-norociri de acum, adică de al lumii acesteia.
8 Iar eu - ca un măslin roditor în casa lui Dumnezeu. Nădăjduit-am spre mila lui Dumnezeu în veac şi în veacul veacului.
Marele David zice acestea şi pentru sine, şi aduce învăţătură şi lui Iezechia, căci amîndoi au fost îndrăgitori şi ucenici ai bunei-credinţe. În Psalmul dintîi el l-a asemănat pe nevoitorul faptei bune pomului răsădit lîngă izvorul apelor, totdeauna înfrunzit, care aduce rod copt; iar aici l-a numit pe cel drept „măslin încărcat cu mult rod şi răsădit în casa dumnezeiască”, fiindcă are nădejdea tare şi întemeiată către Dumnezeu, şi pentru aceea suferă a se osteni şi a aduce roadele ostenitoare ale faptei bune. „Deci, pentru acestea, intrînd în luptă, nimeni să nu îngenuncheze (adică să slăbească şi să se împuţineze cu sufletul), ci să se nevoiască şi să se împodobească cu acestea, aşteptînd nu numai cununile ce se vor da lui pentru nevoinţă, ci şi să vadă prinderea vrăjmaşilor aici, adică în lumea aceasta.”
9 Mărturisi-mă-voi Ţie în veac că ai făcut aceasta şi voi aştepta numele Tău, că bun este înaintea cuvioşilor Tăi.
„«Mărturisi-mă-voi Ţie în veac» înseamnă «în veacul acesta», iar «ai făcut aceasta» zice: Ai făcut izbîndă celor ce nădăjduiesc spre Tine. Şi «voi aştepta numele Tău» e în loc de: Voi stărui cu multă sîrguinţă întru luptele pentru Tine, căci bună, adică iubitoare de oameni, şi fără de început şi nesfîrşită ai Împărăţia. Iar acest «înaintea cuvioşilor Tăi» zice: De faţă este ajutorul Tău, şi vei păzi pe cei ce se nevoiesc pentru numele Tău.” Şi zice: După ce am dobîndit aceste faceri de bine, Te voi lăuda, Stăpîne, pururea dorind şi aşteptînd numele Tău, ce este vrednic de iubit celor ce Te cunosc pe Tine, şi dobîndind de aici folosul. Căci numele lui Dumnezeu nu este bun şi prea-dorit tuturor oamenilor, ci numai celor învredniciţi de dumnezeiasca cunoştinţă.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 52

Întru sfîrşit, pentru maelet, al priceperii lui David.

Teodotion a tălmăcit acest „pentru maelet” zicînd: „pentru dănţuire”, Simmah: „horă”, iar Achila: „pentru dans”. Psalmul are aceeaşi înţelegere cu cel trecut, de asemenea şi cu cel de al 13-lea. Pricina lor este una: amîndouă mustră hulirea lui Senaherim şi a lui Rampsak şi mai-nainte vestesc pieirea ce s-a făcut necredincioşilor. De aceea a şi avut deasupra-scrierea „de dănţuire”, pe care cu adevărat au făcut-o cei ce s-au mîntuit şi L-au lăudat pe Dumnezeu. Şi este adăugat „întru sfîrşit” fiindcă proorocia a luat sfîrşit cîtăva vreme mai pe urmă. Şi ascultaţi ce zice Proorocul:
Zis-a cel nebun întru inima sa: Nu este Dumnezeu!
Că hulitorul şi-a pornit limba nu numai împotriva celor ce se numesc dumnezei, dar nu sînt, ci şi împotriva Celui ce este cu adevărat, zicînd: „Au doară au putut dumnezeii neamurilor să-şi izbăvească ţara lor din mîna mea?” Arătat este că n-au putut, căci cum ar fi putut ei, fiind nimic? „Va izbăvi Domnul Ierusalimul?” Caută - o prea-nelegiuitule! - spre cîtă înălţime ţi-ai înălţat limba cuvîntului tău. Aspru îţi va fi ţie a azvîrli cu piciorul împotriva boldului. „Unde este dumnezeul lui Emat? Şi unde - dumnezeul lui Arfad? Şi unde este dumnezeul cetăţii Samaria?” Aceia ce se numesc dumnezei de către cei nebuni şi fără de minte au dat şi ei mai pe urmă oarecare pricină pierzătorului (Îngerului).
2 Stricatu-s-au şi urîţi s-au făcut întru fărădelegi,
Zice: Pricinuitoare a păgînătăţii este viaţa fără de lege, că - lucrînd fără frică toate răutăţile - nelegiuiţii nu voiesc a lua în minte pe Dumnezeu, Cel ce îi priveşte de sus, ci ei s-au încredinţat pe sine că nimeni nu stă peste cîrmele zidirii.
nu este cel ce face bunătate.
Toţi - zice - au iubit răutatea Asirienior „şi se nebunesc a le crede pe ale acelora, ori în care locuri ar fi, sau vrednicii sau trepte, negîndind că”:
3 Dumnezeu din cer a căutat peste fiii oamenilor, ca să vadă de este cel ce înţelege sau cel ce caută pe Dumnezeu.
Însă Dumnezeu - Cel ce este necrezut la dînşii, „Cel ce locuieşte întru cele înalte şi priveşte peste cele smerite” - a voit să facă cercare a celor ce se lucrează.
4 Toţi s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut,
Adică „toţi cei ce se ţin de socoteala cea întocmai şi aceeaşi.”
nu este cel ce face bunătate, nu este pînă la unul.
Pe toţi - zice - i-a aflat abătîndu-se din calea cea dreaptă şi îmbrăţişînd tot felul de răutăţi.
5 Au nu vor cunoaşte toţi cei ce lucrează fărădelegea,
„Ce vor cunoaşte? Că Domnul Dumnezeu va izbîndi. Şi cine sînt aceştia? I-a spus prin cele de aici înainte”:
cei ce mănîncă pe norodul meu întru mîncare de pîine?
„Cei necredincioşi adică. Şi arată boala lor mai descoperit, căci a zis”:
6 Pe Dumnezeu nu L-au chemat.
Dar cei ce se ispitesc a-l cheltui pe norodul meu ca pe pîine şi Îl defaimă pe Dumnezeu purtătorul de grijă vor afla prin cercare paguba pricinuită din nedreptate.
Acolo s-au temut de frică, unde nu era frică.
Îi voi face pe dînşii - zice Domnul - să fie cutremuraţi şi mîhniţi de cei ce îi înfricoşează nearătîndu-se, aducîndu-se nevăzut asupra lor pedeapsa. Şi prin aceasta însemnează rana adusă asupra lor de Înger.
Că Dumnezeu a risipit oasele celor ce plac oamenilor. Ruşinatu-s-au, că Dumnezeu i-a defăimat pe dînşii.
Achila şi Simmah au tălmăcit aşa acest „a risipit oasele celor ce plac oamenilor”: „Dumnezeu a risipit oasele celor ce s-au tăbărît împrejurul tău, că asupra lor a venit hotărîrea aducătoare de moarte şi atot-pierzătoare şi i-a pierdut pe toţi într-o scurtă clipeală de vreme. Că asta înseamnă acest «ruşinatu-s-au, că Dumnezeu i-a defăimat pe dînşii».” De aceea zicea: „Se vor teme de frică unde nu este frică”, pentru că Dumnezeu, Cel hulit de dînşii cu nedreptate, i-a dat pierzării, văzîndu-i tăbărîţi lîngă cetatea Lui; şi, după ce i-a pus pe dînşii înainte spre mîncare păsărilor şi fiarelor, a risipit şi oasele lor.
Şi nu ar fi greşit cineva de l-ar fi numit linguşitor pe Rampsak, căci, deşi răsărise din Evrei, el a slobozit împotriva Dumnezeului tuturor cuvinte hulitoare, socotind cu aceasta că slujeşte şi face hatîr Asirienilor. „Precum şi oarecare, lăsînd pe Dumnezeu, de Dînsul s-a părăsit - ca Iulian Apostatul zic, lepădătorul de Dumnezeu, care a împărăţit în vremea noastră.”[COLOR=#800080][1][/COLOR]
7 Cine va da din Sion mîntuire lui Israil?
Zice: Cel ce ne-a dăruit această biruinţă să le dea mîntuire şi celor ce s-au făcut robi. Căci fuseseră robite şi strămutate cele zece seminţii şi, pe lîngă acestea, şi cetăţi multe de-ale Iudeii. Pentru aceea a şi adăugat:
Cînd va întoarce Dumnezeu robia norodului Său, bucura-se-va Iacov şi se va veseli Israil.
Atunci - zice - vom căpăta îndulcire şi veselie desăvîrşită, cînd îi vom vedea şi pe ceilalţi că au dobîndit întoarcerea din robie. Deci prin acestea ne învăţăm şi noi, după punerea de lege apostolească, a plînge cu cei ce plîng şi a ne bucura cu cei ce se bucură, şi aşa să cugetăm unii altora şi să socotim buna-norocire a aproapelui ca pe a noastră inimă bună.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Fericitul Teodorit aminteşte aici cumplita moarte a marelui vrăjmaş al lui Hristos, Iulian Paravatul („Apostatul”) (361-363).

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 53

Întru sfîrşit, întru cîntări, al priceperii lui David. Cînd au venit Zifeii şi au zis lui Saul: Au nu s-a ascuns David la noi?

Pricina Psalmului este arătată: marele David laudă pe Dumnezeu, Care i-a ajutat şi l-a făcut a scăpa de cursele vrăjmaşilor. Pentru că Zifeii făţărniceau prietenie către David, dar lui Saul îi vesteau unde se ispitea acesta a se tăinui, „precum şi pînă acum îi vedem pe oarecari îmbrăcaţi cu acoperămîntul prieteniei, dar în lăuntru sînt plini mai vîrtos de făţărie.” Şi, crezîndu-le acelora, Saul s-a ostăşit asupra lui David cu multe polcuri[COLOR=#800080][1][/COLOR]de oaste. Apoi, vrînd să-l vîneze pe dînsul fără de veste, s-a împiedicat de năvălirea celor de altă seminţie, care s-au ridicat asupra ţării Iudeilor, silindu-l pe împărat să se întoarcă pentru a-i apăra pe aceştia. Atunci a adus marele David lauda aceasta lui Dumnezeu, Celui ce i-a primit rugăciunea şi a dezlegat primejdia cea aşteptată. „Şi le-a pus înainte Psalmul acesta mai ales celor ce li se dă război de la cei nedrepţi, ca învăţătură de obşte; pentru ca fiecare, asemenea lui David, să-l aducă cu toată umilinţa rugăciune lui Dumnezeu, Celui ce, ca pe Proorocul, poate să-l izbăvească din mîna vrăjmaşilor.”
Dumnezeule, întru numele Tău mîntuieşte-mă
Zice: Destulă-mi este mie chemarea numelui Tău spre întemeiere. Aşa săvîrşeau şi dumnezeieştii Apostoli minunile cele mari, zicînd: „Întru numele lui Iisus Hristos, scoală-te şi umblă!”
şi întru puterea Ta mă judecă!
Drept eşti - zice - şi izvor al dreptăţii, deci judecă mie şi celor ce îmi dau război cu nedreptate!
2 Dumnezeule, auzi rugăciunea mea,
Şi nu numai aceasta, ci şi:
ia în urechi graiurile gurii mele!
Adică: Primeşte rugăciunea mea cu multă milostivire. Pentru ce a zis aşa?
3 Că străinii s-au sculat asupra mea,
Şi nu numai aceasta, ci şi:
cei tari au căutat sufletul meu.
Am trebuinţă de ajutorul Tău - o Stăpîne! - şi de sprijinire, fiind gonit de vrăjmaşi, care se nădăjduiesc la prea-multă putere omenească, ţinută şi stăpînită cu multa dumnezeire[COLOR=#800080][2][/COLOR], şi doresc a mă da morţii. Şi îndrăznesc acestea asupra mea, căci nu ştiu a Ta purtare de grijă, iar mai vîrtos o şi defaimă pe dînsa. Că aceasta a adăugat, zicînd:
4 Şi n-au pus pe Dumnezeu înaintea lor.
Şi, după ce a cerut acestea rugîndu-se aşa, cunoscînd ajutorul ce nu era departe, strigă:
5 Că, iată, Dumnezeu îmi ajută mie şi Domnul este sprijinitorul sufletului meu.
6 Întoarce-va cele rele vrăjmaşilor mei.
În loc de: „Groapă au săpat, şi au deschis, şi vor cădea în groapa pe care au făcut-o.” De aici, se roagă şi către Preasfîntul Duh al lui Dumnezeu, zicînd:
Întru adevărul Tău, pierde-i pe dînşii!
7 De bună voie voi jertfi Ţie,
Iar eu - zice - m-am învăţat de darul Tău că mă vei învrednici de purtarea de grijă, şi cu relele măiestrite asupra mea îi vei înfăşura pe cei ce le lucrează, aducînd asupra lor dreaptă hotărîre. Că aceasta zice acest „întru adevărul Tău pierde-i pe dînşii”. Iar „de bună voie voi jertfi Ţie” trebuie înţeles aşa: Dobîndindu-le pe acestea, eu voi aduce Ţie cu toată sîrguinţa jertfele cele plăcute şi primite. Şi a adăugat, învăţîndu-ne felul lucrării de cele sfinte:
mărturisi-mă-voi numelui Tău, Doamne, că este bun.
8 Că din tot necazul m-ai izbăvit, şi spre vrăjmaşii mei a privit ochiul meu.
Zice: Voi aduce Ţie jertfa de laudă, povestind facerile Tale de bine, că acest lucru îmi este de folos şi mie, şi tuturor celor ce se ajutorează de către Tine, şi Ţie dorit. Şi este drept să fac acest lucru, după ce m-am izbăvit de primejdii de multe feluri şi am văzut pieirea vrăjmaşilor. Şi Fericitul Pavel pomeneşte că aceasta e jertfa pe care o ştie Stăpînul tuturor, luînd cu sine îndurările lui Dumnezeu şi rugînd pe ucenicii darului aşa: „Vă rog pe voi, pentru îndurările lui Dumnezeu, să arătaţi trupurile voastre jertfă vie, sfîntă, bine-plăcută lui Dumnezeu.” Iar care este felul jertfei, a tîlcuit cînd a zis: „prin slujba voastră cea cuvîntătoare.”

[COLOR=#800080][1][/COLOR]regimente

[COLOR=#800080][2][/COLOR]mulţii dumnezei

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 54

Întru sfîrşit, întru cîntări, al priceperii lui David.

David a zis Psalmul acesta gonindu-se de Saul, cînd s-a strămutat şi a fost silit a petrece în pustie. Dar el mai-nainte vesteşte vrăjmăşiile Iudeilor asupra Mîntuitorului şi mai-nainte zugrăveşte Patimile Stăpînului. Căci David - care era prigonit de Saul, cel căruia îi făcea bine, şi vîndut de cunoscuţi - mai-nainte vedea cu ochii Duhului că Stăpînul va pătimi la fel şi va fi vîndut şi răstignit de cei ce primiseră facerile Lui de bine. Pentru aceasta, deasupra-scrierea trimite la sfîrşit pe cititor şi îi porunceşte a lua aminte cu pricepere la cele zise, fiindcă judecata proorocească este acoperită şi va primi sfîrşitul după multă vreme. Psalmul s-a numărat şi „întru cîntări”, avînd o zugrăvire umbrită a Patimilor stăpîneşti, căci este drept a lăuda de-a pururea pe Cel ce a suferit a pătimi pentru mîntuirea oamenilor. Dar, luînd aminte la smerenia graiurilor, nimeni să nu le socotească nevrednice de înomenirea Mîntuitorului Hristos; ci să cugete că - dacă a suferit fiere, şi oţet, şi piroane, şi spini, şi scuipări, şi pălmuiri, şi toată ocara şi batjocura, şi mai pe urmă a primit şi moartea - apoi nu S-ar fi lepădat nici de smerenia cuvintelor, pentru că graiurile se cuvine să fie potrivite lucrurilor. Şi al Lui este glasul: „Învăţaţi-vă de la Mine, că sînt blînd şi smerit cu inima, şi veţi afla odihnă sufletelor voastre”; şi iarăşi: „Poruncă am luat ce să zic şi ce să grăiesc şi nimic de la Sine-Mi nu fac”; şi: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu! Pentru ce M-ai lăsat?” Unele ca acestea le grăia după omenire, arătînd firea omenească şi zidind neputinţa Iudeilor.
Deci dumnezeiescul David ne învaţă aici nedreptatea făcută împotriva sa şi mai-nainte zugrăveşte umbrit ceea ce era să fie asupra Stăpînului Hristos, Dumnezeului nostru, fălindu-se cu împărtăşirea pătimirilor şi strigînd cu Pavel: „Eu - zice - port pe trupul meu rănile Domnului Iisus.” Şi nu numai Proorocul, ci şi toţi cîţi se împărtăşesc de Patimile Lui pentru numele Lui se vor proslăvi, după cum zice dumnezeiescul Pavel: „Fiindcă împreună pătimim, ca să ne şi proslăvim.” Aceasta este puterea scrierii-deasupra şi, în scurt, a Psalmului de faţă. Şi, începînd, Proorocul zice aşa:
Auzi, Dumnezeule, rugăciunea mea şi nu trece cu vederea cererea mea!
2 Ia aminte spre mine şi mă ascultă!
Aduce multe feluri de rugăciuni, rugîndu-se să fie primite toate: Să nu mă treci cu vederea - zice - pe mine, cel ce mă rog cu jale, ia aminte spre mine cu milostivire şi dă-mi ajutorul Tău!
3 Mîhnitu-m-am întru îngrijarea mea şi m-am tulburat de către glasul vrăjmaşului şi de necazul păcătosului.
Zice: Pentru că - fiind ocărît, şi supărat cu război de vrăjmaşii ce mă nedreptăţesc şi gîndind multele lor vrăjmăşii - m-am umplut de multă durere. Că „îngrijare” numeşte dumnezeiasca Scriptură necurmata cugetare. Şi Simmah a tălmăcit tot aşa acest stih: „M-am sitivit[COLOR=#800080][1][/COLOR]întru sine-mi grăind, şi m-am vărsat şi m-am risipit de glasul vrăjmaşului, de supărarea necredinciosului.” „Vrăjmaş” şi „necredincios” îl numeşte pe cel ce i s-a făcut bine, şi el gătea uciderea făcătorului de bine.
Că a abătut asupra mea fărădelege şi întru mînie a vrăjmăşuit mie.
Simmah a zis mai luminat: „Au năvălit asupra mea întru păgînătate şi cu mînie s-au împotrivit mie”. Şi zice: Chibzuind rea socoteală, ei măiestresc a mea moarte.
4 Inima mea s-a tulburat întru mine şi frica morţii a căzut asupra mea.
5 Temere şi cutremur a venit asupra mea, şi m-a acoperit întunericul.
Zice: Văzînd vrăjmăşia lor şi măiestriile bîntuielilor, mă înfricoşez, şi mă tem şi mi-aştept moartea. Şi nu e nici un lucru minunat dacă David, priveghind şi fiind gonit de mulţi neprieteni, se temea de moarte, om fiind, şi sub Lege petrecînd şi văzînd de departe desăvîrşirea evanghelicească. Că şi Însuşi Stăpînul Hristos - măcar că de multe ori mai-nainte spusese, şi însemnase Patima Sa Sfinţilor Apostoli şi foarte greu îl certase pe dumnezeiescul Petru, cel ce se ruga să nu se întîmple Lui aceasta - în vremea Patimii, striga: „Acum sufletul Meu s-a tulburat.” Atîta îngrijare a slobozit dumnezeiasca fire să ia firea cea omenească, încît să asude picături de sînge, dar să se întărească de către Înger şi să biruiască temerea. Căci se cădea să se arate şi întru aceasta firea ce primeşte patima. „Şi, din multa îndelungă-răbdare pe care a avut-o către neamul omenesc, Iubitorul de oameni a primit patimă cu trupul, vrînd să neguţătorească şi întru aceasta mîntuirea noastră. Deci zice toate aceste graiuri smerite, nu pentru temere - să nu fie! - ci pentru iconomie.”
6 Şi am zis: Cine îmi va da mie aripi ca de porumb, ca să zbor şi să mă odihnesc?
7 Iată, m-am depărtat fugind şi m-am sălăşluit în pustie.
Aşa a făcut Fericitul David, căci - ascunzîndu-se de Saul şi văzînd vrăjmăşia celor de altă seminţie care locuiau în Gat - a fugit în pustie, după cum ne învaţă Întîia istorie a Împăraţilor. La fel, Stăpînul Hristos S-a dus de multe ori în taină la munte, de multe ori în pustie, dîndu-Se în lături de pizma Iudeilor. Dar vrednic lucru este a ne minuna de marele David, care a voit a lua aripi de porumb, iar nu de altă pasăre, poftind darul duhovnicesc, care s-a arătat în chip de porumb.