Psalmul 50 pentru ce se citeste? dar celelalte psalmii ?

[patinina34]

Zice: Văzînd dreapta judecată a lui Dumnezeu, ceata drepţilor se va umple de mai multă evlavie şi temere şi, bucurîndu-se şi veselindu-se, va rîde de nerodirea răutăţii şi de cîştigul bunei-norociri de acum, adică de al lumii acesteia.
8 Iar eu - ca un măslin roditor în casa lui Dumnezeu. Nădăjduit-am spre mila lui Dumnezeu în veac şi în veacul veacului.
Marele David zice acestea şi pentru sine, şi aduce învăţătură şi lui Iezechia, căci amîndoi au fost îndrăgitori şi ucenici ai bunei-credinţe. În Psalmul dintîi el l-a asemănat pe nevoitorul faptei bune pomului răsădit lîngă izvorul apelor, totdeauna înfrunzit, care aduce rod copt; iar aici l-a numit pe cel drept „măslin încărcat cu mult rod şi răsădit în casa dumnezeiască”, fiindcă are nădejdea tare şi întemeiată către Dumnezeu, şi pentru aceea suferă a se osteni şi a aduce roadele ostenitoare ale faptei bune. „Deci, pentru acestea, intrînd în luptă, nimeni să nu îngenuncheze (adică să slăbească şi să se împuţineze cu sufletul), ci să se nevoiască şi să se împodobească cu acestea, aşteptînd nu numai cununile ce se vor da lui pentru nevoinţă, ci şi să vadă prinderea vrăjmaşilor aici, adică în lumea aceasta.”
9 Mărturisi-mă-voi Ţie în veac că ai făcut aceasta şi voi aştepta numele Tău, că bun este înaintea cuvioşilor Tăi.
„«Mărturisi-mă-voi Ţie în veac» înseamnă «în veacul acesta», iar «ai făcut aceasta» zice: Ai făcut izbîndă celor ce nădăjduiesc spre Tine. Şi «voi aştepta numele Tău» e în loc de: Voi stărui cu multă sîrguinţă întru luptele pentru Tine, căci bună, adică iubitoare de oameni, şi fără de început şi nesfîrşită ai Împărăţia. Iar acest «înaintea cuvioşilor Tăi» zice: De faţă este ajutorul Tău, şi vei păzi pe cei ce se nevoiesc pentru numele Tău.” Şi zice: După ce am dobîndit aceste faceri de bine, Te voi lăuda, Stăpîne, pururea dorind şi aşteptînd numele Tău, ce este vrednic de iubit celor ce Te cunosc pe Tine, şi dobîndind de aici folosul. Căci numele lui Dumnezeu nu este bun şi prea-dorit tuturor oamenilor, ci numai celor învredniciţi de dumnezeiasca cunoştinţă.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 52

Întru sfîrşit, pentru maelet, al priceperii lui David.

Teodotion a tălmăcit acest „pentru maelet” zicînd: „pentru dănţuire”, Simmah: „horă”, iar Achila: „pentru dans”. Psalmul are aceeaşi înţelegere cu cel trecut, de asemenea şi cu cel de al 13-lea. Pricina lor este una: amîndouă mustră hulirea lui Senaherim şi a lui Rampsak şi mai-nainte vestesc pieirea ce s-a făcut necredincioşilor. De aceea a şi avut deasupra-scrierea „de dănţuire”, pe care cu adevărat au făcut-o cei ce s-au mîntuit şi L-au lăudat pe Dumnezeu. Şi este adăugat „întru sfîrşit” fiindcă proorocia a luat sfîrşit cîtăva vreme mai pe urmă. Şi ascultaţi ce zice Proorocul:
Zis-a cel nebun întru inima sa: Nu este Dumnezeu!
Că hulitorul şi-a pornit limba nu numai împotriva celor ce se numesc dumnezei, dar nu sînt, ci şi împotriva Celui ce este cu adevărat, zicînd: „Au doară au putut dumnezeii neamurilor să-şi izbăvească ţara lor din mîna mea?” Arătat este că n-au putut, căci cum ar fi putut ei, fiind nimic? „Va izbăvi Domnul Ierusalimul?” Caută - o prea-nelegiuitule! - spre cîtă înălţime ţi-ai înălţat limba cuvîntului tău. Aspru îţi va fi ţie a azvîrli cu piciorul împotriva boldului. „Unde este dumnezeul lui Emat? Şi unde - dumnezeul lui Arfad? Şi unde este dumnezeul cetăţii Samaria?” Aceia ce se numesc dumnezei de către cei nebuni şi fără de minte au dat şi ei mai pe urmă oarecare pricină pierzătorului (Îngerului).
2 Stricatu-s-au şi urîţi s-au făcut întru fărădelegi,
Zice: Pricinuitoare a păgînătăţii este viaţa fără de lege, că - lucrînd fără frică toate răutăţile - nelegiuiţii nu voiesc a lua în minte pe Dumnezeu, Cel ce îi priveşte de sus, ci ei s-au încredinţat pe sine că nimeni nu stă peste cîrmele zidirii.
nu este cel ce face bunătate.
Toţi - zice - au iubit răutatea Asirienior „şi se nebunesc a le crede pe ale acelora, ori în care locuri ar fi, sau vrednicii sau trepte, negîndind că”:
3 Dumnezeu din cer a căutat peste fiii oamenilor, ca să vadă de este cel ce înţelege sau cel ce caută pe Dumnezeu.
Însă Dumnezeu - Cel ce este necrezut la dînşii, „Cel ce locuieşte întru cele înalte şi priveşte peste cele smerite” - a voit să facă cercare a celor ce se lucrează.
4 Toţi s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut,
Adică „toţi cei ce se ţin de socoteala cea întocmai şi aceeaşi.”
nu este cel ce face bunătate, nu este pînă la unul.
Pe toţi - zice - i-a aflat abătîndu-se din calea cea dreaptă şi îmbrăţişînd tot felul de răutăţi.
5 Au nu vor cunoaşte toţi cei ce lucrează fărădelegea,
„Ce vor cunoaşte? Că Domnul Dumnezeu va izbîndi. Şi cine sînt aceştia? I-a spus prin cele de aici înainte”:
cei ce mănîncă pe norodul meu întru mîncare de pîine?
„Cei necredincioşi adică. Şi arată boala lor mai descoperit, căci a zis”:
6 Pe Dumnezeu nu L-au chemat.
Dar cei ce se ispitesc a-l cheltui pe norodul meu ca pe pîine şi Îl defaimă pe Dumnezeu purtătorul de grijă vor afla prin cercare paguba pricinuită din nedreptate.
Acolo s-au temut de frică, unde nu era frică.
Îi voi face pe dînşii - zice Domnul - să fie cutremuraţi şi mîhniţi de cei ce îi înfricoşează nearătîndu-se, aducîndu-se nevăzut asupra lor pedeapsa. Şi prin aceasta însemnează rana adusă asupra lor de Înger.
Că Dumnezeu a risipit oasele celor ce plac oamenilor. Ruşinatu-s-au, că Dumnezeu i-a defăimat pe dînşii.
Achila şi Simmah au tălmăcit aşa acest „a risipit oasele celor ce plac oamenilor”: „Dumnezeu a risipit oasele celor ce s-au tăbărît împrejurul tău, că asupra lor a venit hotărîrea aducătoare de moarte şi atot-pierzătoare şi i-a pierdut pe toţi într-o scurtă clipeală de vreme. Că asta înseamnă acest «ruşinatu-s-au, că Dumnezeu i-a defăimat pe dînşii».” De aceea zicea: „Se vor teme de frică unde nu este frică”, pentru că Dumnezeu, Cel hulit de dînşii cu nedreptate, i-a dat pierzării, văzîndu-i tăbărîţi lîngă cetatea Lui; şi, după ce i-a pus pe dînşii înainte spre mîncare păsărilor şi fiarelor, a risipit şi oasele lor.
Şi nu ar fi greşit cineva de l-ar fi numit linguşitor pe Rampsak, căci, deşi răsărise din Evrei, el a slobozit împotriva Dumnezeului tuturor cuvinte hulitoare, socotind cu aceasta că slujeşte şi face hatîr Asirienilor. „Precum şi oarecare, lăsînd pe Dumnezeu, de Dînsul s-a părăsit - ca Iulian Apostatul zic, lepădătorul de Dumnezeu, care a împărăţit în vremea noastră.”[COLOR=#800080][1][/COLOR]
7 Cine va da din Sion mîntuire lui Israil?
Zice: Cel ce ne-a dăruit această biruinţă să le dea mîntuire şi celor ce s-au făcut robi. Căci fuseseră robite şi strămutate cele zece seminţii şi, pe lîngă acestea, şi cetăţi multe de-ale Iudeii. Pentru aceea a şi adăugat:
Cînd va întoarce Dumnezeu robia norodului Său, bucura-se-va Iacov şi se va veseli Israil.
Atunci - zice - vom căpăta îndulcire şi veselie desăvîrşită, cînd îi vom vedea şi pe ceilalţi că au dobîndit întoarcerea din robie. Deci prin acestea ne învăţăm şi noi, după punerea de lege apostolească, a plînge cu cei ce plîng şi a ne bucura cu cei ce se bucură, şi aşa să cugetăm unii altora şi să socotim buna-norocire a aproapelui ca pe a noastră inimă bună.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Fericitul Teodorit aminteşte aici cumplita moarte a marelui vrăjmaş al lui Hristos, Iulian Paravatul („Apostatul”) (361-363).

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 53

Întru sfîrşit, întru cîntări, al priceperii lui David. Cînd au venit Zifeii şi au zis lui Saul: Au nu s-a ascuns David la noi?

Pricina Psalmului este arătată: marele David laudă pe Dumnezeu, Care i-a ajutat şi l-a făcut a scăpa de cursele vrăjmaşilor. Pentru că Zifeii făţărniceau prietenie către David, dar lui Saul îi vesteau unde se ispitea acesta a se tăinui, „precum şi pînă acum îi vedem pe oarecari îmbrăcaţi cu acoperămîntul prieteniei, dar în lăuntru sînt plini mai vîrtos de făţărie.” Şi, crezîndu-le acelora, Saul s-a ostăşit asupra lui David cu multe polcuri[COLOR=#800080][1][/COLOR]de oaste. Apoi, vrînd să-l vîneze pe dînsul fără de veste, s-a împiedicat de năvălirea celor de altă seminţie, care s-au ridicat asupra ţării Iudeilor, silindu-l pe împărat să se întoarcă pentru a-i apăra pe aceştia. Atunci a adus marele David lauda aceasta lui Dumnezeu, Celui ce i-a primit rugăciunea şi a dezlegat primejdia cea aşteptată. „Şi le-a pus înainte Psalmul acesta mai ales celor ce li se dă război de la cei nedrepţi, ca învăţătură de obşte; pentru ca fiecare, asemenea lui David, să-l aducă cu toată umilinţa rugăciune lui Dumnezeu, Celui ce, ca pe Proorocul, poate să-l izbăvească din mîna vrăjmaşilor.”
Dumnezeule, întru numele Tău mîntuieşte-mă
Zice: Destulă-mi este mie chemarea numelui Tău spre întemeiere. Aşa săvîrşeau şi dumnezeieştii Apostoli minunile cele mari, zicînd: „Întru numele lui Iisus Hristos, scoală-te şi umblă!”
şi întru puterea Ta mă judecă!
Drept eşti - zice - şi izvor al dreptăţii, deci judecă mie şi celor ce îmi dau război cu nedreptate!
2 Dumnezeule, auzi rugăciunea mea,
Şi nu numai aceasta, ci şi:
ia în urechi graiurile gurii mele!
Adică: Primeşte rugăciunea mea cu multă milostivire. Pentru ce a zis aşa?
3 Că străinii s-au sculat asupra mea,
Şi nu numai aceasta, ci şi:
cei tari au căutat sufletul meu.
Am trebuinţă de ajutorul Tău - o Stăpîne! - şi de sprijinire, fiind gonit de vrăjmaşi, care se nădăjduiesc la prea-multă putere omenească, ţinută şi stăpînită cu multa dumnezeire[COLOR=#800080][2][/COLOR], şi doresc a mă da morţii. Şi îndrăznesc acestea asupra mea, căci nu ştiu a Ta purtare de grijă, iar mai vîrtos o şi defaimă pe dînsa. Că aceasta a adăugat, zicînd:
4 Şi n-au pus pe Dumnezeu înaintea lor.
Şi, după ce a cerut acestea rugîndu-se aşa, cunoscînd ajutorul ce nu era departe, strigă:
5 Că, iată, Dumnezeu îmi ajută mie şi Domnul este sprijinitorul sufletului meu.
6 Întoarce-va cele rele vrăjmaşilor mei.
În loc de: „Groapă au săpat, şi au deschis, şi vor cădea în groapa pe care au făcut-o.” De aici, se roagă şi către Preasfîntul Duh al lui Dumnezeu, zicînd:
Întru adevărul Tău, pierde-i pe dînşii!
7 De bună voie voi jertfi Ţie,
Iar eu - zice - m-am învăţat de darul Tău că mă vei învrednici de purtarea de grijă, şi cu relele măiestrite asupra mea îi vei înfăşura pe cei ce le lucrează, aducînd asupra lor dreaptă hotărîre. Că aceasta zice acest „întru adevărul Tău pierde-i pe dînşii”. Iar „de bună voie voi jertfi Ţie” trebuie înţeles aşa: Dobîndindu-le pe acestea, eu voi aduce Ţie cu toată sîrguinţa jertfele cele plăcute şi primite. Şi a adăugat, învăţîndu-ne felul lucrării de cele sfinte:
mărturisi-mă-voi numelui Tău, Doamne, că este bun.
8 Că din tot necazul m-ai izbăvit, şi spre vrăjmaşii mei a privit ochiul meu.
Zice: Voi aduce Ţie jertfa de laudă, povestind facerile Tale de bine, că acest lucru îmi este de folos şi mie, şi tuturor celor ce se ajutorează de către Tine, şi Ţie dorit. Şi este drept să fac acest lucru, după ce m-am izbăvit de primejdii de multe feluri şi am văzut pieirea vrăjmaşilor. Şi Fericitul Pavel pomeneşte că aceasta e jertfa pe care o ştie Stăpînul tuturor, luînd cu sine îndurările lui Dumnezeu şi rugînd pe ucenicii darului aşa: „Vă rog pe voi, pentru îndurările lui Dumnezeu, să arătaţi trupurile voastre jertfă vie, sfîntă, bine-plăcută lui Dumnezeu.” Iar care este felul jertfei, a tîlcuit cînd a zis: „prin slujba voastră cea cuvîntătoare.”

[COLOR=#800080][1][/COLOR]regimente

[COLOR=#800080][2][/COLOR]mulţii dumnezei

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 54

Întru sfîrşit, întru cîntări, al priceperii lui David.

David a zis Psalmul acesta gonindu-se de Saul, cînd s-a strămutat şi a fost silit a petrece în pustie. Dar el mai-nainte vesteşte vrăjmăşiile Iudeilor asupra Mîntuitorului şi mai-nainte zugrăveşte Patimile Stăpînului. Căci David - care era prigonit de Saul, cel căruia îi făcea bine, şi vîndut de cunoscuţi - mai-nainte vedea cu ochii Duhului că Stăpînul va pătimi la fel şi va fi vîndut şi răstignit de cei ce primiseră facerile Lui de bine. Pentru aceasta, deasupra-scrierea trimite la sfîrşit pe cititor şi îi porunceşte a lua aminte cu pricepere la cele zise, fiindcă judecata proorocească este acoperită şi va primi sfîrşitul după multă vreme. Psalmul s-a numărat şi „întru cîntări”, avînd o zugrăvire umbrită a Patimilor stăpîneşti, căci este drept a lăuda de-a pururea pe Cel ce a suferit a pătimi pentru mîntuirea oamenilor. Dar, luînd aminte la smerenia graiurilor, nimeni să nu le socotească nevrednice de înomenirea Mîntuitorului Hristos; ci să cugete că - dacă a suferit fiere, şi oţet, şi piroane, şi spini, şi scuipări, şi pălmuiri, şi toată ocara şi batjocura, şi mai pe urmă a primit şi moartea - apoi nu S-ar fi lepădat nici de smerenia cuvintelor, pentru că graiurile se cuvine să fie potrivite lucrurilor. Şi al Lui este glasul: „Învăţaţi-vă de la Mine, că sînt blînd şi smerit cu inima, şi veţi afla odihnă sufletelor voastre”; şi iarăşi: „Poruncă am luat ce să zic şi ce să grăiesc şi nimic de la Sine-Mi nu fac”; şi: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu! Pentru ce M-ai lăsat?” Unele ca acestea le grăia după omenire, arătînd firea omenească şi zidind neputinţa Iudeilor.
Deci dumnezeiescul David ne învaţă aici nedreptatea făcută împotriva sa şi mai-nainte zugrăveşte umbrit ceea ce era să fie asupra Stăpînului Hristos, Dumnezeului nostru, fălindu-se cu împărtăşirea pătimirilor şi strigînd cu Pavel: „Eu - zice - port pe trupul meu rănile Domnului Iisus.” Şi nu numai Proorocul, ci şi toţi cîţi se împărtăşesc de Patimile Lui pentru numele Lui se vor proslăvi, după cum zice dumnezeiescul Pavel: „Fiindcă împreună pătimim, ca să ne şi proslăvim.” Aceasta este puterea scrierii-deasupra şi, în scurt, a Psalmului de faţă. Şi, începînd, Proorocul zice aşa:
Auzi, Dumnezeule, rugăciunea mea şi nu trece cu vederea cererea mea!
2 Ia aminte spre mine şi mă ascultă!
Aduce multe feluri de rugăciuni, rugîndu-se să fie primite toate: Să nu mă treci cu vederea - zice - pe mine, cel ce mă rog cu jale, ia aminte spre mine cu milostivire şi dă-mi ajutorul Tău!
3 Mîhnitu-m-am întru îngrijarea mea şi m-am tulburat de către glasul vrăjmaşului şi de necazul păcătosului.
Zice: Pentru că - fiind ocărît, şi supărat cu război de vrăjmaşii ce mă nedreptăţesc şi gîndind multele lor vrăjmăşii - m-am umplut de multă durere. Că „îngrijare” numeşte dumnezeiasca Scriptură necurmata cugetare. Şi Simmah a tălmăcit tot aşa acest stih: „M-am sitivit[COLOR=#800080][1][/COLOR]întru sine-mi grăind, şi m-am vărsat şi m-am risipit de glasul vrăjmaşului, de supărarea necredinciosului.” „Vrăjmaş” şi „necredincios” îl numeşte pe cel ce i s-a făcut bine, şi el gătea uciderea făcătorului de bine.
Că a abătut asupra mea fărădelege şi întru mînie a vrăjmăşuit mie.
Simmah a zis mai luminat: „Au năvălit asupra mea întru păgînătate şi cu mînie s-au împotrivit mie”. Şi zice: Chibzuind rea socoteală, ei măiestresc a mea moarte.
4 Inima mea s-a tulburat întru mine şi frica morţii a căzut asupra mea.
5 Temere şi cutremur a venit asupra mea, şi m-a acoperit întunericul.
Zice: Văzînd vrăjmăşia lor şi măiestriile bîntuielilor, mă înfricoşez, şi mă tem şi mi-aştept moartea. Şi nu e nici un lucru minunat dacă David, priveghind şi fiind gonit de mulţi neprieteni, se temea de moarte, om fiind, şi sub Lege petrecînd şi văzînd de departe desăvîrşirea evanghelicească. Că şi Însuşi Stăpînul Hristos - măcar că de multe ori mai-nainte spusese, şi însemnase Patima Sa Sfinţilor Apostoli şi foarte greu îl certase pe dumnezeiescul Petru, cel ce se ruga să nu se întîmple Lui aceasta - în vremea Patimii, striga: „Acum sufletul Meu s-a tulburat.” Atîta îngrijare a slobozit dumnezeiasca fire să ia firea cea omenească, încît să asude picături de sînge, dar să se întărească de către Înger şi să biruiască temerea. Căci se cădea să se arate şi întru aceasta firea ce primeşte patima. „Şi, din multa îndelungă-răbdare pe care a avut-o către neamul omenesc, Iubitorul de oameni a primit patimă cu trupul, vrînd să neguţătorească şi întru aceasta mîntuirea noastră. Deci zice toate aceste graiuri smerite, nu pentru temere - să nu fie! - ci pentru iconomie.”
6 Şi am zis: Cine îmi va da mie aripi ca de porumb, ca să zbor şi să mă odihnesc?
7 Iată, m-am depărtat fugind şi m-am sălăşluit în pustie.
Aşa a făcut Fericitul David, căci - ascunzîndu-se de Saul şi văzînd vrăjmăşia celor de altă seminţie care locuiau în Gat - a fugit în pustie, după cum ne învaţă Întîia istorie a Împăraţilor. La fel, Stăpînul Hristos S-a dus de multe ori în taină la munte, de multe ori în pustie, dîndu-Se în lături de pizma Iudeilor. Dar vrednic lucru este a ne minuna de marele David, care a voit a lua aripi de porumb, iar nu de altă pasăre, poftind darul duhovnicesc, care s-a arătat în chip de porumb.

[patinina34]

8 Aşteptat-am pe Dumnezeu, Cel ce mă mîntuieşte de împuţinarea sufletului şi de vifor.
Zice: Că, înconjurîndu-mă cu atîtea valuri, şi izbiri şi vîrtejuri de vînturi, aştept ajutorul dumnezeiesc şi mă mîngîi cu nădejdea lui.
9 Potopeşte-i, Doamne, şi împarte limbile lor,
Fiindcă chibzuiesc rea întocmire, risipeşte-le, Stăpîne, a lor unire la un gînd!
că am văzut fărădelege şi pricire în cetate!
10 Ziua şi noaptea o va înconjura pe ea peste zidurile ei;
Acest lucru l-au făcut o dată Asirienii, altă dată Egiptenii şi, multă vreme mai pe urmă, şi stăpînirea Romanilor.
fărădelege şi osteneală - în mijlocul ei, şi nedreptate.
11 Şi n-au lipsit din uliţele ei camăta şi vicleşugul.
Nu mi se pare că graiurile acestea se potrivesc Fericitului David, că Ierusalimul nici nu se ţinea de Iudei întru acea vreme, nici nu se socotea cetate împărătească. Ci se pare că mai-nainte vesteşte aici împreună-pricirea Ierusalimului şi povesteşte felurile răutăţii ei: fărădelegea, nedreptatea, camăta şi vicleşugul pe care le îmbrăţişase, şi nu primea legile folositoare ale Mîntuitorului. Şi ni se cuvine a însemna că nu numai Noul Testament, ci şi Legea Veche mustră camăta, înjugînd-o pe aceasta cu fărădelegea, cu nedreptatea şi cu vicleşugul.
12 Că, de m-ar fi ocărît vrăjmaşul, aş fi răbdat, şi cel ce mă urăşte de ar fi grăit mari asupra mea, m-aş fi ascuns de dînsul.
În loc de: Dacă aş fi cunoscut vicleşugul lui asupra mea, m-aş fi ascuns de dînsul. Dar cele făcute asupra mea le socotesc uşor de suferit şi de purtat, căci se lucrează de vrăjmaşi şi de neprieteni, şi, dealtfel, poate va fi cu putinţă a scăpa şi de războiul cel arătat.
13 Iar tu, omule, cel întocmai la suflet, dregătorul meu şi cunoscutul meu,
14 care împreună cu mine te-ai îndulcit în mîncări, în casa lui Dumnezeu am umblat cu un gînd.
Mai prea-pricinuitor de mîhnire decît toţi mi se pare că este omul casnic şi prieten, de un gînd şi de o masă cu mine, împreună hrănit cu mine, care - după ce s-a împărtăşit de lucruri dumnezeieşti şi omeneşti - lucrează lucrurile neprietenilor şi ale vrăjmaşilor. Prin graiurile acestea, darul proorocesc ni l-a zugrăvit nouă arătat pe Iuda vînzătorul, care s-a hirotonisit povăţuitor de Împăratul Hristos - că zice: „Pune-vei pe dînşii boieri peste tot pămîntul” - şi s-a împărtăşit de o masă cu Dînsul şi de cuvinte tainice, şi s-a făcut unealtă vrăjmaşilor lui Hristos. În loc de „povăţuitorul meu”, Simmah a tălmăcit: „prietenul meu”. Iar acestea nu se potrivesc nicidecum Fericitului David - că nimeni din cei prea-iubiţi ai lui nu l-a vîndut pe dînsul cînd era gonit de Saul, căci nici Doeg, nici Zifeii nu erau din prietenii lui adevăraţi - ci se potrivesc istoriei prooroceşti a Evangheliilor: „Cel ce mănîncă - zice - cu Mine pîine a ridicat asupra Mea călcîiul său.” Apoi, după ce a vestit mai-nainte vînzarea, prooroceşte şi moartea fără de veste şi de năprasnă a ucenicului cel viclean.
„Şi pînă acum este cu putinţă a vedea acelaşi vicleşug şi ucidere înmulţindu-se la oarecari, după cum ne încredinţează pe noi împlinirea lucrurilor. Că - împărtăşindu-se nu numai de bucate şi de toată altă hrană, ci încă părtaşi făcîndu-se dumnezeieştilor şi negrăitelor Taine - vînd pe cei ce le dau lor acestea, şi unii pe alţii se vînd şi moarte îşi gătesc, mijlocind între dînşii jurăminte. Iar Pavel nu încetează mărturisind întru toată lumea prin două lucruri nestrămutate, întru care este cu neputinţă să mintă Dumnezeu. Zic adică jurămîntul şi credinţa, pe care oarecari nu ştiu cum să se ispitească a le strămuta, iar mai vîrtos le-au şi strămutat, nepăzind scopul cel drept nici către făcătorii de bine, nici întru credinţă, nici spre Însuşi Stăpînul tuturor.” Pentru aceea dar Duhul cel proorocesc, hotărînd asupra lor, zice aşa:

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 56

Întru sfîrşit, să nu strici, al lui David, întru scrierea stîlpului, cînd fugea el de la faţa lui Saul în peşteră.

Scăpînd şi de primejdia cea dintîi, şi de cea de a doua, marele David a scris dumnezeiasca facere de bine ca într-un stîlp, întru pomenire. Încă şi Psalmul de faţă, ca şi cel dinainte, trimite pe cititor la „sfîrşit”, fiindcă amîndouă proorocesc lucrurile ce vor să fie: acela a vestit mai-nainte cele pentru norod, iar acesta mai-nainte propovăduieşte chemarea neamurilor. Şi este adăugat acest grai: „să nu strici”, care ne descoperă gîndul lui David. Fiindcă putea să-l ucidă pe Saul, şi cu junghierea lui să strice războiul şi să ia împărăţia, dar nu a suferit să facă aşa, zicînd către sine: Să nu strici fapta bună a nepomenirii de rău. Şi istoria aminteşte cuvintele lui: „Să nu-mi dea mie Dumnezeu - zice - să-mi tind eu mîna spre Saul, că este unsul Domnului.” Deci după cuviinţă a adăugat acest „să nu strici” lîngă scrierea-deasupra, învăţîndu-ne ce fel de gînduri a avut ca să nu ucidă pe vrăjmaş.
Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă, că spre Tine a nădăjduit sufletul meu! Şi în umbra aripilor Tale voi nădăjdui, pînă ce va trece fărădelegea.
Fiind închis în peşteră şi văzîndu-i pe neprieteni prinşi în mîna lui, Proorocul vesteşte dumnezeiasca milă şi arată nădejdea către Dumnezeu. Iar „umbră a aripilor”, de multe ori am tîlcuit că numeşte dumnezeiasca purtare de grijă. Îndoirea milei, adică a lui „miluieşte-mă”, arată covîrşirea primejdiei. Iar pe acest „pînă ce va trece fărădelegea”, Achila l-a tălmăcit mai luminat: „pînă ce va trece bîntuirea”, iar Simmah: „pînă va trece supărătorul”. Deci: Nu voi înceta - zice - rugîndu-mă, pînă ce nu mă voi izbăvi de cei ce mă bîntuiesc - că Cei 70 i-au numit „nelegiuire” pe bîntuitori, din faptele lor.
2 Striga-voi către Dumnezeul cel prea-înalt, Dumnezeul cel ce a făcut mie bine.
Zice: Avînd ca dascăl cercarea dumnezeiescului ajutor, mă rog după obicei a-l dobîndi pe acesta. Iar „strigare” numeşte sîrguinţa sufletului.
3 Trimis-a din cer şi m-a mîntuit, dat-a spre ocară pe cei ce mă calcă pe mine.
Că, învrednicindu-mă - zice - de a Ta purtare de grijă, ai arătat vrednici de rîs pe neprietenii mei. Încă şi istoria ne învaţă că, după ce Saul s-a sculat şi s-a depărtat, David i-a urmat şi i-a arătat facerea de bine din noaptea aceea, cum - prinzîndu-l în mîna lui - nu a adus asupră-i rana de moarte. Şi acest lucru era ocară prea-mare celui mîntuit, ce gonea pe mîntuitorul său. Deci pentru aceea strigă, mulţumind:
4 Trimis-a Dumnezeu mila Sa şi adevărul Său şi a izbăvit sufletul meu din mijlocul puilor de lei.
Dobîndind - zice - dreapta iubire de oameni, m-am izbăvit de fierimea[COLOR=#800080][1][/COLOR]războinicilor (adică de năravul ca de fiară), căci au năvălit ca nişte lei, vrînd să mă rupă. Şi a înjugat adevărul cu mila, arătînd dreptatea iubirii de oameni.
Adormit-am tulburat.
Teodotion a tălmăcit acest grai aşa: „adormit-am împreună cu cei ce mă cheltuiau”, Achila: „cu cei ce mă mîncau”, iar Simmah: „cu cei ce mă ardeau”, în loc de: Adormit-am cu gîndurile ce mă cheltuiau mai de tot, căci mă muşcau adînc, mai să-mi şi ardă mintea de tot. Deci - zice - după cuviinţă mă tulburam, fiind silit a dormi între unii ca aceştia. Căci pe Saul şi pe cei ce împreună îl cheltuiau i-a numit şi „arzători”, şi „mîncători”, şi „pui de lei”, tîlcuind socoteala lor fierească şi năravul ucigaş. Şi ne învaţă mai luminat acest lucru prin cele de aici înainte:
Fiii oamenilor: dinţii lor - arme şi săgeţi, şi limba lor - sabie ascuţită.
După ce i-a numit pe aceia „pui de lei”, a pomenit şi dinţii, asemănîndu-i pe dînşii cu ascuţişurile şi cu săgeţile, şi limba - cu sabia ascuţită. Şi prin toate însemnează sfaturile lor ucigaşe.
5 Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule, şi peste tot pămîntul - slava Ta!
Şi vrednic lucru este a Te lăuda pe Tine pentru toate, Cel ce eşti crezut că petreci în cer şi umpli tot pămîntul de mărirea Ta. Şi Fericitul Avacum a zis aceasta: „Acoperit-a cerurile bunătatea Ta, şi de lauda Ta este plin pămîntul.” Iar pe acest „înalţă-Te” l-a pus în loc de: Arată-Ţi tuturor oamenilor înălţimea Ta!
6 Cursă au gătit picioarelor mele şi au împilat sufletul meu.
Şi nu s-au îndestulat cu aceasta, ci şi:
Săpat-au înaintea feţei mele groapă, şi au căzut într-însa.
Punîndu-mi curse şi aşezîndu-mi pîndiri, s-au vînat ei de noi şi s-au prins întru cursele lor.
7 Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea, cînta-voi şi voi lăuda întru mărirea mea.
Simmah a tălmăcit acest stih aşa: „Întemeiată este inima mea.” Şi zice: Văzînd arătată purtarea Ta de grijă, nu mă mai tem de feluritele măiestrii ale vrăjmaşilor, ci sînt gata şi sprinten a urma graiurilor Tale şi a lăuda facerile Tale de bine.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]cruzimea

[patinina34]

8 Deşteaptă-te, mărirea mea, deşteaptă-te, psaltire şi alăută!
De aici îşi porunceşte lui-şi a aduce dumnezeiasca laudă. Iar „slavă a sa” numeşte darul proorocesc, iar pe sine - „psaltire şi alăută”, ca cel ce s-a făcut unealtă a Duhului.
Scula-mă-voi dimineaţă.
9 Mărturisi-mă-voi Ţie întru noroade, Doamne, cînta-voi Ţie întru neamuri.
Nu numai acum - zice - voi aduce Ţie această cîntare de laudă, ci şi după ce va răsări Lumina cea adevărată, şi va risipi noaptea lungă a neştiinţei şi va arăta zorile zilei aşteptate, prin venirea Lui către noi în trup şi prin baia naşterii şi a zidirii de a doua oară. Voi fi dascălul tuturor neamurilor şi noroadelor şi - folosind gurile lor ca pe nişte strune - voi cînta cîntare de mulţumire. Pentru ce - o Proorocule? Spune-ne pricina şi chipul!
10 Că s-a mărit pînă la ceruri mila Ta şi pînă la nori adevărul Tău.
Că nu numai cerul şi Îngerii ce îşi au locuinţa întru acesta au cunoscut mila Ta, dar şi prin nori ai arătat adevărul Tău. Iar dumnezeiasca Scriptură numeşte „nori” pe cei învredniciţi de dumnezeiescul dar. Dumnezeul tuturor ne învaţă aceasta prin Isaia Proorocul, care - după ce a zis pentru Israil: „Voi părăsi via Mea, şi nu se va mai tăia, nici se va mai săpa” - a adăugat: „Şi norilor voi porunci să nu plouă peste dînsa.” Că, precum norii primesc pricinile ploii de aiurea, aşa şi Proorocii şi Apostolii, învăţîndu-se de dumnezeiescul dar, au adus sufletelor oamenilor dumnezeiasca adăpare.
11 Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule, şi peste tot pămîntul - slava Ta!
Că, arătîndu-se de sus adevărul prin norii cei duhovniceşti, adică prin Prooroci şi Apostoli, prea-înalt S-a arătat Domnul tuturor, Făcătorul cerului şi al pămîntului, primind de la oameni laudă în tot pămîntul şi marea.