Psalmul 50 pentru ce se citeste? dar celelalte psalmii ?

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 56

Întru sfîrşit, să nu strici, al lui David, întru scrierea stîlpului, cînd fugea el de la faţa lui Saul în peşteră.

Scăpînd şi de primejdia cea dintîi, şi de cea de a doua, marele David a scris dumnezeiasca facere de bine ca într-un stîlp, întru pomenire. Încă şi Psalmul de faţă, ca şi cel dinainte, trimite pe cititor la „sfîrşit”, fiindcă amîndouă proorocesc lucrurile ce vor să fie: acela a vestit mai-nainte cele pentru norod, iar acesta mai-nainte propovăduieşte chemarea neamurilor. Şi este adăugat acest grai: „să nu strici”, care ne descoperă gîndul lui David. Fiindcă putea să-l ucidă pe Saul, şi cu junghierea lui să strice războiul şi să ia împărăţia, dar nu a suferit să facă aşa, zicînd către sine: Să nu strici fapta bună a nepomenirii de rău. Şi istoria aminteşte cuvintele lui: „Să nu-mi dea mie Dumnezeu - zice - să-mi tind eu mîna spre Saul, că este unsul Domnului.” Deci după cuviinţă a adăugat acest „să nu strici” lîngă scrierea-deasupra, învăţîndu-ne ce fel de gînduri a avut ca să nu ucidă pe vrăjmaş.
Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă, că spre Tine a nădăjduit sufletul meu! Şi în umbra aripilor Tale voi nădăjdui, pînă ce va trece fărădelegea.
Fiind închis în peşteră şi văzîndu-i pe neprieteni prinşi în mîna lui, Proorocul vesteşte dumnezeiasca milă şi arată nădejdea către Dumnezeu. Iar „umbră a aripilor”, de multe ori am tîlcuit că numeşte dumnezeiasca purtare de grijă. Îndoirea milei, adică a lui „miluieşte-mă”, arată covîrşirea primejdiei. Iar pe acest „pînă ce va trece fărădelegea”, Achila l-a tălmăcit mai luminat: „pînă ce va trece bîntuirea”, iar Simmah: „pînă va trece supărătorul”. Deci: Nu voi înceta - zice - rugîndu-mă, pînă ce nu mă voi izbăvi de cei ce mă bîntuiesc - că Cei 70 i-au numit „nelegiuire” pe bîntuitori, din faptele lor.
2 Striga-voi către Dumnezeul cel prea-înalt, Dumnezeul cel ce a făcut mie bine.
Zice: Avînd ca dascăl cercarea dumnezeiescului ajutor, mă rog după obicei a-l dobîndi pe acesta. Iar „strigare” numeşte sîrguinţa sufletului.
3 Trimis-a din cer şi m-a mîntuit, dat-a spre ocară pe cei ce mă calcă pe mine.
Că, învrednicindu-mă - zice - de a Ta purtare de grijă, ai arătat vrednici de rîs pe neprietenii mei. Încă şi istoria ne învaţă că, după ce Saul s-a sculat şi s-a depărtat, David i-a urmat şi i-a arătat facerea de bine din noaptea aceea, cum - prinzîndu-l în mîna lui - nu a adus asupră-i rana de moarte. Şi acest lucru era ocară prea-mare celui mîntuit, ce gonea pe mîntuitorul său. Deci pentru aceea strigă, mulţumind:
4 Trimis-a Dumnezeu mila Sa şi adevărul Său şi a izbăvit sufletul meu din mijlocul puilor de lei.
Dobîndind - zice - dreapta iubire de oameni, m-am izbăvit de fierimea[COLOR=#800080][1][/COLOR]războinicilor (adică de năravul ca de fiară), căci au năvălit ca nişte lei, vrînd să mă rupă. Şi a înjugat adevărul cu mila, arătînd dreptatea iubirii de oameni.
Adormit-am tulburat.
Teodotion a tălmăcit acest grai aşa: „adormit-am împreună cu cei ce mă cheltuiau”, Achila: „cu cei ce mă mîncau”, iar Simmah: „cu cei ce mă ardeau”, în loc de: Adormit-am cu gîndurile ce mă cheltuiau mai de tot, căci mă muşcau adînc, mai să-mi şi ardă mintea de tot. Deci - zice - după cuviinţă mă tulburam, fiind silit a dormi între unii ca aceştia. Căci pe Saul şi pe cei ce împreună îl cheltuiau i-a numit şi „arzători”, şi „mîncători”, şi „pui de lei”, tîlcuind socoteala lor fierească şi năravul ucigaş. Şi ne învaţă mai luminat acest lucru prin cele de aici înainte:
Fiii oamenilor: dinţii lor - arme şi săgeţi, şi limba lor - sabie ascuţită.
După ce i-a numit pe aceia „pui de lei”, a pomenit şi dinţii, asemănîndu-i pe dînşii cu ascuţişurile şi cu săgeţile, şi limba - cu sabia ascuţită. Şi prin toate însemnează sfaturile lor ucigaşe.
5 Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule, şi peste tot pămîntul - slava Ta!
Şi vrednic lucru este a Te lăuda pe Tine pentru toate, Cel ce eşti crezut că petreci în cer şi umpli tot pămîntul de mărirea Ta. Şi Fericitul Avacum a zis aceasta: „Acoperit-a cerurile bunătatea Ta, şi de lauda Ta este plin pămîntul.” Iar pe acest „înalţă-Te” l-a pus în loc de: Arată-Ţi tuturor oamenilor înălţimea Ta!
6 Cursă au gătit picioarelor mele şi au împilat sufletul meu.
Şi nu s-au îndestulat cu aceasta, ci şi:
Săpat-au înaintea feţei mele groapă, şi au căzut într-însa.
Punîndu-mi curse şi aşezîndu-mi pîndiri, s-au vînat ei de noi şi s-au prins întru cursele lor.
7 Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea, cînta-voi şi voi lăuda întru mărirea mea.
Simmah a tălmăcit acest stih aşa: „Întemeiată este inima mea.” Şi zice: Văzînd arătată purtarea Ta de grijă, nu mă mai tem de feluritele măiestrii ale vrăjmaşilor, ci sînt gata şi sprinten a urma graiurilor Tale şi a lăuda facerile Tale de bine.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]cruzimea