Psalmul 50 pentru ce se citeste? dar celelalte psalmii ?

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 75

Întru sfîrşit, întru cîntări, Psalmul lui Asaf, cîntarea către Asirianul.

Adăugirea „către Asirianul” nu am aflat-o în Exapla, ci întru unele din pre-scrieri (adică izvoade), însă Psalmul are această pricină, pentru că vesteşte cele de pe vremea lui Senaherim şi pedeapsa adusă asupra oştii sale.
Cunoscut este în Iudeea Dumnezeu, în Israil mare este numele Lui.
Fiindcă într-o noapte atîtea zeci de mii de Asirieni au primit prin Înger rana purtătoare de moarte, Dumnezeul a toate S-a făcut arătat tuturor în Iudeea, grijindu-Se foarte pentru Israil.
2 Şi s-a făcut în pace locul Lui şi lăcaşul Lui în Sion.
Că, după ce s-a ucis acea mulţime, cei rămaşi au fugit, făcîndu-se vestitori ai dumnezeieştii puteri, căci pentru aceasta nu au fost ucişi împreună cu ceilalţi. De aici, cetatea a dobîndit pace şi toţi au socotit că Dumnezeu a binevoit a locui în Sion cu adevărat. Apoi, ne învaţă cum este cunoscut Dumnezeu în Iudeea:
3 Acolo a zdrobit tăriile arcelor, arma, şi sabia şi războiul.
Zice: Ucigîndu-i înaintea zidurilor cetăţii pe cei într-armaţi, pe arcaşi şi pe pavezeri, Domnul a arătat cu totul netrebnice armele acestora.
4 Luminezi Tu minunat din munţii cei veşnici.
Iar Simmah a zis aşa: „Eşti arătat prea-mare din munţii vînatului”, adică: Dîndu-i vînătoarei morţii în munţii noştri pe neprieteni, Te-ai arătat prea-mare şi strălucit la toţi, căci luminezi cu minunea pe cei ce nu Te ştiu şi îi înveţi Cine eşti.
5 Tulburatu-s-au toţi cei nepricepuţi cu inima, adormit-au cu somnul lor, şi n-au aflat nimic
Că, înălţîndu-se şi fălindu-se asupra Ta cu mare trufie, au pătimit năprasnică tulburare pentru neînţelepţia sufletului lor: şi - socotind că vor dormi fără de temere - s-au scăpat de nădejde, pentru că somnului i-a urmat moartea. Aceasta ne învaţă şi istoria: sculîndu-se dimineaţa din somn, (Iudeii) au aflat toate trupurile moarte.
toţi bărbaţii bogăţiei cu mîinile lor.
Iar Simmah zice aşa: „toţi bărbaţii cei tari cu mîinile lor”. Şi zice: Nimic nu i-a folosit pe dînşii vîrtutea mîinilor lor, prin care au nădăjduit că vor răpi bogăţia tuturor.
Şi, învăţîndu-i de ce n-au cîştigat nimic de aici, a adăugat:
6 De certarea Ta, Dumnezeul lui Iacov, dormitat-au cei ce încălecaseră pe cai.
Zice: Ai făcut semn, şi numaidecît au căzut cei ce se mîndreau că ştiu meşteşugul călăriei. Iar prin acest „dormitat-au” a arătat lesniciunea morţii, că - precum cel ce dormitează lesne adoarme - aşa şi aceia au primit grabnic sfîrşitul vieţii.
7 Tu înfricoşat eşti, şi cine va sta împotrivă Ţie?
Că cine este destoinic să se pună împotriva Ta şi să scape de pedeapsa adusă asupră-i de Tine?
De atunci este mînia Ta.
Îndată după ce ai auzit hula, puteai să-i pedepseşti pe pîngăriţii aceia, dar ai răbdat îndelung, aşteptînd schimbarea lor.
8 Din cer auzită ai făcut judecata.
De sus - zice - scoţi şi aduci hotărîrile asupra cui voieşti. Iar acest grai, „auzită ai făcut”, Simmah l-a zis: „auzită o vei face”.
9 Pămîntul s-a temut şi s-a alinat cînd S-a sculat la judecată Dumnezeu, ca să mîntuiască pe toţi blînzii pămîntului.
Zice: Toţi s-au umplut de frică şi au încetat năvălirea asupra noastră după ce Te-au văzut pe Tine scoţînd hotărîre asupra lor ca un judecător şi dînd mîntuire celor ce au avut gînduri drepte şi au vestit ajutorul Tău.
10 Că gîndirea omului se va mărturisi Ţie şi rămăşiţa gîndului va prăznui Ţie.
Dobîndind bunătăţile acestea, dăruim gîndurile noastre spre cîntarea de laudă, nefolosind nici o părticică a lor întru altă grijă.
11 Rugaţi-vă şi răsplătiţi Domnului Dumnezeului nostru!
Îşi poruncesc unii altora să făgăduiască daruri şi să împlinească făgăduinţa, fiindcă urît lucru este ca toţi vecinii să facă acest lucru de frică, iar cei ce au dobîndit facerea de bine să bolească cu nemulţumirea. Aceasta a arătat prin cele adăugate:
12 Toţi cei dimprejurul Lui vor aduce daruri Celui înfricoşat şi Celui ce ia duhurile boierilor, Celui înfricoşat înaintea împăraţilor pămîntului.
Şi Îi vor aduce daruri, după ce s-au îngrozit de minunile făcute şi s-au învăţat prin lucruri că Acesta este Dumnezeu cu adevărat, Care aduce moartea asupra stăpînitorilor şi a celor ce socotesc că sînt împăraţi ai pămîntului.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 76


Întru sfîrşit, pentru Iditum, Psalmul lui Asaf.

Iar Simmah a zis: „prin Iditum”. Şi acestuia i se încredinţase o ceată a celor ce lăudau pe Dumnezeu Deci ori el, ori Asaf a zis Psalmul şi a slujit proorociei lui David, că a hotărî pentru lucruri îndoielnice nu este fără de primejdie. Iar Psalmul mai-nainte le zice pe ale Israilitenilor ce erau siliţi să robească în Babilon: şi împerecherile gîndurilor[COLOR=#800080][1][/COLOR], şi chinuirile ce odrăsleau de aici. Îi învaţă încă şi ce fel de rugăciune li se cuvine să aducă lui Dumnezeu cînd cer izbăvirea de cele rele. Şi a închipuit Psalmul ca şi cum după întoarcere le-ar povesti pe acestea şi ar lăuda pe Dumnezeu.
Cu glasul meu către Domnul am strigat, cu glasul meu către Dumnezeu, şi a luat aminte spre mine.
Cu sîrguinţă – zice – am adus rugăciunea, şi degrab am luat cererea. Apoi, arată vremea acestor lucruri:
2 În ziua necazului meu, pe Dumnezeu L-am căutat,
Că – zice – fiind împresurat cu chinuiri, cu sîrguinţă am căutat dumnezeiescul ajutor, pentru că acest „L-am căutat” însemnează rugăciunea sîrguitoare. Apoi, arată chipul rugăciunii:
cu mîinile mele noaptea - înaintea Lui, şi nu m-am amăgit.
Iar Simmah: „Mîna mea noaptea se întindea totdeauna.” Zice: Avînd linişte, noaptea întindeam mîinile rugîndu-mă să dobîndesc iubirea de oameni, şi nu m-am greşit de nădejde. Că aceasta însemnează acest „nu m-am amăgit”, în loc de: Nu am privegheat în zadar, ci am secerat rodul rugăciunii.
Lepădatu-s-a a se mîngîia sufletul meu.
3 Adusu-mi-am aminte de Dumnezeu, şi m-am veselit.
Am lepădat toată pricina mîngîierii, şi aveam mîngîiere doar pomenirea lui Dumnezeu.
Gîndit-am, şi a slăbit duhul meu.
Iar Simmah zice aşa: „Grăiam cu sine-mi şi adeseori leşinam vorbind cu sine-mi; gîndind la relele ce mă ţineau, mă deznădăjduiam de izbăvirea acestora şi primeam boldurile mîhniciunii celei amare.”
4 Mai-nainte au apucat străji ochii mei.
„Străji” numeşte despărţirile nopţii, întru care străjerii dau unii altora în mînă străjuirea, şi prin acestea arată privegherea de toată noaptea.
Tulburatu-m-am, şi n-am grăit.
Pe aceasta a zis-o şi în Psalmul 41: „Întru sine-mi sufletul meu s-a tulburat”, că – zice – nu sufeream să arăt altora gîndurile mele.
5 Gîndit-am la zilele cele de demult, şi de anii cei veşnici mi-am adus aminte şi am cugetat.
Zice: Înnoiam pomenirea facerilor Tale de bine mai dinainte şi îmi aminteam cîte au dobîndit de la Tine strămoşii noştri: în ce chip s-au slobozit de robia Egiptenilor, în ce chip au trecut prin Marea Roşie, în ce chip au dobîndit pămîntul făgăduit părinţilor lor.
6 Noaptea cu inima mea cugetam, şi cerca duhul meu.
Pe acest „cerca”, Teodotion l-a zis: „a iscodit”, iar Achila: „a săpat”. Zice: Gîndind aşa întru sine-mi, iscodeam de ce oare a făcut atîta purtare de grijă pentru strămoşii noştri, iar pe noi, cei ce ne aflăm întru rele-norociri şi întîmplări, ne trece cu vederea? Lîngă acelea, le gîndeam şi pe acestea:
7 Au doară în veci mă va lepăda Domnul şi nu va adăuga a binevoi?
8 Au pînă în sfîrşit mila Sa o va tăia?
Zice: Au n-a oprit cu totul pe cele ale noastre, şi oare nu ne-a arătat pe noi străini de a Sa purtare de grijă?
Sfîrşit-a grai din neam în neam.
Iar Simmah zice aşa: „Săvîrşit-a zicere pentru fiecare neam.” Mă temeam – zice – şi de aceasta: cum că mai-nainte cunoscînd de demult cele pentru fiecare neam, aşa scoate hotărîrile pentru fiecare.
9 Au doară va uita a Se milostivi Dumnezeu, sau va ţine întru urgia Sa îndurările Sale?
Dar iarăşi mă mîngîiam pe sine-mi, gîndind că Dumnezeu cel iubitor de îndurări nu va suferi să le dea uitării pe cele ale noastre, oprind cu urgia, ca şi cu un zid, izvoarele milei.
10 Şi am zis: Acum am început, aceasta este schimbarea dreptei Celui Preaînalt.
Eu am pricinuit – zice – schimbarea aceasta, eu am născut pedeapsa prin păcat, iar acum am început a fi pedepsit de dreapta Celui Preaînalt, Care, în locul facerilor de bine dinainte, aduce asupră-mi pedepsele cele de-a stînga. Că „schimbare a dreptei lui Dumnezeu” a numit pedeapsa, fiindcă dreapta Celui Preaînalt obişnuieşte a le da pe cele bune. Dar – zice - nici cu aceste gînduri nu m-am îndestulat, ci mi-am adus aminte şi de bunătatea Stăpînului:
11 Adusu-mi-am aminte de lucrurile Domnului, şi-mi voi aduce aminte de minunile Tale din început.
12 Şi voi cugeta întru toate lucrurile Tale, şi întru isprăvile Tale mă voi deprinde.
Că voi arăta toate minunile Tale făcute către noi dintru început şi, întru dînsele cugetînd totdeauna, nu voi lepăda nădejdile cele bune.
13 Dumnezeule, întru cel sfînt este calea Ta.
Iar Simmah zice: „Dumnezeule, întru sfinţenie este calea Ta”; iar Achila: „întru cel sfinţit”. Zice: Sfînt eşti, şi întru cel sfînt Te odihneşti, şi întru acesta locuieşti şi umbli.
Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru?
14 Tu eşti Dumnezeu, Care faci minuni Însuţi.
Pe toţi îi covîrşeşti, Stăpîne, că Tu singur, pe acelea care voieşti, le şi lucrezi cu minunile.
Cunoscută ai făcut întru noroade puterea Ta.
15 Mîntuit-ai cu braţul Tău pe norodul Tău, pe fiii lui Iacov şi ai lui Iosif.
Tuturor oamenilor le-ai arătat stăpînirea Ta slobozind din robia Egiptenilor norodul ce a fost al Tău, care a avut strămoş pe Iacov, dar s-a arătat strălucit din înrudirea cu Iosif.
16 Văzutu-Te-au apele, Dumnezeule, văzutu-Te-au şi s-au temut, tulburatu-s-au adîncurile.
Stăpîne, prin toate ai arătat puterea Ta: pe Egipteni i-ai bătut, pe norodul Tău l-ai slobozit, mării Te-ai arătat, şi noianul s-a despărţit şi firea apoasă a stat ca nişte ziduri de amîndouă părţile.
17 Glas au dat norii că săgeţile Tale trec,

[patinina34]

18 glasul tunetului Tău în roată.
Iar Simmah: „Glas a dat văzduhul.” Că austrul, după cum zice istoria, silnic suflînd, a despărţit noianul, căci aerul, învîrtindu-se şi învăluindu-se, şi norii, strîngîndu-se şi ridicîndu-se, nasc vîntul. Iar pedepsele Tale – zice – mergeau ca nişte săgeţi asupra războinicilor, şi ai împiedicat roatele carelor Egiptenilor cu huietul tunetului. Încă şi istoria ne învaţă că s-a făcut acest lucru, în straja nopţii cea de dimineaţă, cînd a căutat Domnul spre tabăra Egiptenilor, şi le-a împiedicat osiile căruţelor şi îi ducea pe dînşii cu silă.
Luminat-au fulgerele Tale lumea,
Pentru că lumina facerii Tale de minuni a străbătut ca un fulger în toată lumea.
clătitu-s-a şi s-a cutremurat pămîntul.
Toţi s-au umplut de frică după ce au auzit puterea Ta. Aceasta a zis şi Raav curva către iscoade: „Frica voastră şi cutremurul vostru au căzut peste noi, că am auzit cum a despărţit Domnul Dumnezeul vostru Marea Roşie dinaintea feţei voastre.”[COLOR=#800080][2][/COLOR]
19 În mare - calea Ta, şi cărările Tale în ape multe; şi urmele Tale nu se vor cunoaşte.
Lesne Îţi este Ţie să desfaci marea şi să Te porţi peste ape multe, dar urmă să nu laşi, căci ai firea fără de trup. Şi acestea s-au adăugat la cele de mai sus: că, povăţuind nevăzut norodul, nu ne-ai arătat nici urmă de a Ta călătorie.
20 Povăţuit-ai ca pe nişte oi norodul Tău, cu mîna lui Moisi şi a lui Aaron.
Că, folosindu-Te de acei slujitori şi grăind prin ei, ai povăţuit norodul Tău şi l-ai învăţat Legea Ta. Şi au făcut pomenire pentru toate acestea deşteptîndu-L spre milă pe Dumnezeul tuturor şi rugîndu-se ca să dobîndească aceeaşi purtare de grijă.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Am mai spus: „şovăială”, „îndoială a minţii”.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Raav a ascuns iscoadele trimise de Iisus Navi în Ierihon înainte de a nimici oraşul. Credinţa femeii aceleia curve în Dumnezeul lui Israil a mîntuit-o pe ea şi pe ai ei, în vreme ce blestemata cetate a fost nimicită cu desăvîrşire (vezi Cartea lui Iisus Navi, capitolele 2 şi 6).

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 77

Al priceperii lui Asaf.

După ce a dat Legea Veche fiilor lui Israil, Dumnezeul tuturor le-a poruncit să o deprindă, să-i înveţe şi pe fiii lor totdeauna şi să arate fiilor şi strănepoţilor pricinile praznicelor. Că, dacă ar fi învăţat dumnezeieştile faceri de bine, ar fi fost mulţumitori şi recunoscători către Cel ce le dăruise, fiindcă zice: „Vei învăţa acestea pe fiii tăi şi pe fiii fiilor tăi, şi vor păzi poruncile Domnului Dumnezeu, ca să le fie lor bine.” Şi proorocescul dar a făcut acest lucru, prin Psalmul pus înainte aducînd aminte norodului şi strănepoţilor lor de bunătăţile făcute de Dumnezeu, de cele dăruite şi de nemulţumitoarea socoteală a celor ce le-au primit.
Ia aminte, norodul meu, la legea mea,
Vă poruncesc să auziţi cu de-adinsul cele zise, căci aduc vouă ca pe o lege sfătuirea ce zace înainte.
plecaţi urechea voastră la graiurile gurii mele!
Auziţi cu sîrguinţă cele zise de mine!
2 Deschide-voi în pilde gura mea, grăi-voi cele ce au fost dintru început.
Că – de vreme ce prihănea pe părinţii lor, spre folosul copiilor – „pildă" a numit o povestire umbrită care, acoperit, aduce folosul. A mai zis că grăieşte vechi întîmplări şi, arătînd în ce chip le-a învăţat, a adăugat:
3 Cîte am auzit, şi am cunoscut
Apoi, i-a arătat şi pe dascălii acestora:
şi părinţii noştri ne-au povestit nouă
4 nu s-au ascuns de la ochii lor din neam în neam, vestind laudele Domnului, şi puterile Lui şi minunile Lui pe care le-a făcut.
Zice: De demult, dintru început, înşişi văzătorii minunilor i-au învăţat acestea pe copii, şi copiii au predat dăscălia fiilor lor. Şi – zice – făceau acest lucru plecîndu-se dumnezeieştii Legi - că a adăugat:
5 Şi a ridicat mărturie întru Iacov, şi lege a pus întru Israil
„Mărturie" numeşte cortul înfipt în pustie, fiindcă avea lespezile mărturiei[COLOR=#800080][1][/COLOR]. Căci, după cum mai-nainte am zis, Legea o mai numeşte şi „porunci", şi „mărturii", şi „judecăţi", şi „dreptăţi". În Psalmul 18 ne-a zis aceasta mai descoperit.
cîte a poruncit părinţilor noştri, ca să le facă cunoscute pe ele fiilor lor,
Zice: Prin punerea de lege de atunci a poruncit ca părinţii să dea strănepoţilor lor povestirea minunilor ca pe o moştenire.
6 ca să le cunoască neamul următor, fiii ce se vor naşte, şi se vor scula şi le vor vesti fiilor lor.
Iar aceştia, învăţîndu-se de la părinţii lor, aduceau aceeaşi învăţătură celor dintru dînşii, şi pomenirea ei se păzea neuitată. Şi care este rodul învăţăturii?
7 Ca să-şi pună întru Dumnezeu nădejdea lor, şi să nu uite lucrurile Lui şi poruncile Lui să le caute.
Că, învăţîndu-se puterea lui Dumnezeu şi cît de lesne Îi este Lui a le face pe toate cele bune, vor cîştiga nădejde întemeiată spre El şi vor urma legilor puse de El.
8 Ca să nu se facă precum părinţii lor, neam îndărătnic şi amărîtor,
Că - învăţîndu-se socoteala cea nemulţumitoare a părinţilor lor şi cum, prin călcarea Legii, L-au pornit de multe ori pe Dumnezeu spre urgie - se vor feri de urmarea acelora.
neam care nu şi-a îndreptat inima lui şi nu şi-a încredinţat cu Dumnezeu duhul lui.
Aceia n-au cîştigat credinţa întărită întru Dumnezeu şi n-au voit să călătorească pe calea cea dreaptă, ci au avut socoteală împotrivnică dumnezeieştilor aşezăminte.
9 Fiii lui Efraim, încordînd şi săgetînd cu arcele, s-au întors în ziua războiului.
Prihăneşte cu covîrşire seminţia lui Efraim, fiindcă aceea preţuia mult slujba idolilor. Şi Istoria Judecătorilor, şi Cartea a treia a Împăraţilor ne învaţă acest lucru, că ei au aşezat junicile[COLOR=#800080][2][/COLOR]şi pe cele nouă seminţii le-au depărtat de la slujba Legii. Văzînd acest lucru mai dinainte, darul Duhului prihăneşte păcatul ce încă nu se făcuse, aducînd lor sfătuirea potrivită. Şi - ştiind că nu vor primi sfătuirea, dar învăţîndu-ne tăria lor şi ştiinţa arcului, şi aducînd folosul cuvenit - le mustră temerea, că „s-au întors în ziua războiului”, adică: Fălindu-se cu iscusinţa armelor, atunci cînd s-a arătat războiul, ei s-au întors în fugă.
10 N-au păzit aşezămîntul lui Dumnezeu şi în legea Lui n-au voit să umble.
Bine a arătat alegerea socotelii de sine: Că n-au voit – zice – să vieţuiască după Lege, nici să îmbrăţişeze petrecerea legiuită.
11 Şi au uitat facerile de bine ale Lui şi minunile Lui pe care le-a arătat lor,
Şi, arătînd cînd le-a făcut pe acestea, a adăugat:
12 minunile pe care le-a făcut înaintea părinţilor lor
Apoi, ne învaţă vremea şi locul:
în pămîntul Egiptului, în cîmpul Taneos.
Toţi au scos din pomenire aceste faceri de minuni ale lui Dumnezeu săvîrşite în Egipt, ale cărora văzători s-au făcut părinţii lor.
13 Desfăcut-a marea şi i-a trecut pe dînşii, pus-a înaintea lor apele ca un foale.
Face în scurt povestirea minunilor, şi a rînduit-o înainte pe cea mai mare decît celelalte: că mai presus de fire este minunea mării şi călătoria dăruită prin aceasta, Dumnezeul tuturor oprind despre amîndouă părţile apa, ce are fire a curge înainte, şi închizînd-o cu cuvîntul ca într-un foale.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]tablele Legii

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Idolii, la care Iudeii se întorceau deseori.

[patinina34]

Şi, de vreme ce foalele pot ţine cu de-adinsul firea cea umedă, după cuviinţă a pus icoana aceasta pentru marea ce s-a despărţit, arătînd puterea cuvîntului dumnezeiesc.
14 Şi i-a povăţuit pe dînşii, ziua în nor, şi noaptea întru lumină de foc.
Pentru că acelaşi nor îi ferea ziua de strălucirea (şi arderea) razei, iar noaptea le da trebuinţa focului.
15 Desfăcut-a piatra în pustie, şi i-a adăpat pe dînşii ca întru un adînc mult.
Că nu mică umezeală le-a scos, ci izvor care le-a ajuns acelor multe zeci de mii. Prin cele adăugate, ne-a învăţat acest lucru mai descoperit:
16 Şi le-a scos apă din piatră, şi a pogorît ca nişte rîuri ape.
Apa izvorîtă s-a despărţit întru multe rîuri, uşor şi îndestulat dînd celor însetaţi darul.
17 Şi au adăugat încă a greşi Lui, amărît-au pe Cel Preaînalt în loc sec.
18 Şi au ispitit pe Dumnezeu întru inimile lor ca să ceară bucate suflelelor lor.
Dar, după ce l-au dobîndit de la Dînsul, nici acest lucru n-a scos răutatea din mintea lor, ci au rămas cuprinşi de boala nemulţumirii: căci, după atîtea faceri de bine, au voit să ia cercare a dumnezeieştii puteri şi, avînd trebuinţă de hrană, n-au cerut pentru a-şi lua trebuinţa, ci pentru a-L prihăni pe Dumnezeu ca pe un neputincios:
19 Şi au grăit asupra lui Dumnezeu şi au zis: Au va putea Dumnezeu să gătească masă în pustie?
20 Fiindcă a lovit piatra, şi au curs ape şi pîraiele s-au puhoit. Au doară şi pîine poate să dea sau să gătească masă norodului Său?
Scoaterea apelor din piatră – zice - a fost uşoară şi lesnicioasă, pentru că apa, ascunsă în sînurile pămîntului, a izbucnit. Dar cum va putea să ne dea nouă degrab hrana de pîine, care se seamănă şi odrăsleşte cu curgere de vreme, gonind foametea ce stă asupră-ne?
21 Pentru aceasta, a auzit Domnul, şi a îngăduit; şi foc s-a aprins întru Iacov şi urgie s-a suit peste Israil.
Zice: Pentru care, mîniindu-Se, Domnul tuturor a îngăduit a le da pămîntul făgăduit părinţilor lor, dar le-a dat şi multe feluri de pedepse; şi nu a adus asupra lor pieirea cea grabnică, aşteptînd să crească copiii acelora. De pedeapsa prin foc fac pomenire şi Scripturile Fericitului Moisi. Şi – zice - au pătimit rana aceasta:
22 Că n-au crezut întru Dumnezeu, nici n-au nădăjduit spre mîntuirea Lui.
Dar şi celor ce erau într-acest fel le-a dat hrana cea nefăcută de pămînt, că acest lucru ne învaţă cele adăugate:
23 Şi a poruncit norilor de deasupra, şi uşile cerului s-au deschis
24 şi le-a plouat lor mană să mănînce.
Că norii nu şi-au dat obişnuitele naşteri, ci - în locul ploii, ce are fire să adape seminţele semănate - au născut hrana aceea minunată. Iar „uşi deschise ale cerului" a numit dăruirea de sus, că – de vreme ce punem uşi la cămări, pe care le deschidem cînd voim a scoate ceva - pentru aceea arată proorocescul cuvînt că Dumnezeul tuturor dăruieşte mana ca dintru nişte cămări.
Şi pîine cerească le-a dat lor,
25 pîine îngerească a mîncat omul,
O numeşte „pîine îngerească" fiindcă s-a dat prin Îngeri, căci, după cum ne-am învăţat de Dumnezeiasca Scriptură, Îngerii slujesc dumnezeieştii bune-voiri. Şi zice aşa dumnezeiescul Apostol: „Au nu sînt toţi duhuri slujitoare, care se trimit spre slujbă pentru cei ce vor să moştenească mîntuirea?" Şi iarăşi: „Că, dacă cuvîntul grăit prin Înger a fost adevărat, atunci şi cele de aici înainte." Iar „pîine cerească" o numeşte ca pe ceea ce s-a pogorît de sus, că şi pe păsările zburătoare prin aer Dumnezeiasca Scriptură le numeşte „păsări ale cerului”.
bucate le-a trimis lor întru săturare.
Zice: Întru saţiu a dat lor hrana aceasta. Apoi, povesteşte şi dăruirea cărnurilor:
26 Ridicat-a austru din cer şi a adus întru puterea Sa pe Libianul.
27 Şi a plouat peste dînşii ca pulberea cărnuri, şi ca nisipul mării păsări zburătoare.
Gonind prin vînturi neamul păsărilor acelora despre toate părţile, le-a poruncit să zboare lîngă corturi, dăruindu-le lor vînat.
28 Şi au căzut în mijlocul taberei lor, împrejurul corturilor lor.
29 Şi au mîncat, şi s-au săturat foarte. Şi pofta lor le-a adus lor.
30 Nu s-au lipsit de pofta lor.
S-au îndulcit – zice – de acelea pe care le-au poftit şi au umplut lăcomia pîntecelui. Dar, pentru nesaţiu, au plătit osîndele:
31 Că, încă mîncarea fiind în gura lor, urgia lui Dumnezeu s-a suit peste dînşii, şi a ucis pe cei mai mulţi ai lor, şi pe cei aleşi ai lui Israil i-a împiedicat.
Că - de vreme ce nici după ce luaseră multă cercare a dumnezeieştii puteri nu au crezut că Dumnezeu poate să le dăruiască hrană - pentru aceea a adus asupră-le certarea, învăţîndu-i că este vrednic să le facă pe amîndouă, adică şi să le dăruiască pe cele bune, şi să aducă asupră-le pedepsele. Dar, cu toate acestea, ei au rămas nepăcătuind cu nimic mai puţin, că aceasta a adăugat:

[patinina34]

32 Întru toate acestea au păcătuit încă, şi n-au crezut întru minunile Lui.
33 Şi au lipsit întru deşertăciune zilele lor şi anii lor cu grăbnicie.
Zice: Au ieşit din viaţă păcătuind, şi greşind şi nici o purtare de grijă făcînd de cele ce puteau să-i folosească, dar înfigîndu-se la meşteşugurile şi sîrguinţele cele deşarte şi necîştigătoare şi lucrîndu-le pe acestea cu toată sîrguinţa.
34 Cînd îi ucidea pe dînşii, atunci Îl căutau pe El, şi se întoarceau şi mînecau la Dumnezeu.
35 Şi şi-au adus aminte că Dumnezeu este ajutorul lor, şi Dumnezeul cel prea-înalt izbăvitorul lor este.
Şi nu în zadar a adus asupra lor rănile Stăpînul iubitor de oameni, că nu mic folos căpătau de aici: căci, dobîndind bunătăţile, nu simţeau, dar, muncindu-se, se apropiau cerînd dumnezeiasca iubire de oameni.
36 Şi L-au iubit pe Dînsul cu gura lor, şi cu limba lor au minţit Lui.
37 Iar inima lor nu era dreaptă cu Dînsul, nici nu s-a încredinţat întru aşezămîntul de lege al Lui.
Şi se făgăduiau că Îl iubesc pe Dînsul rostind cuvinte mincinoase, că gîndul lor grăia împotriva cuvintelor lor, se sfătuia împotriva dumnezeieştilor legi şi nu suferea a crede dumnezeieştilor cuvinte.
38 Iar El este îndurat, şi va curăţi păcatele lor şi nu va strica.
Dar El, întru a Sa bunătate, nu suferea să-i dea pe dînşii desăvîrşitei stricăciuni.
Şi va înmulţi a întoarce mînia Sa, şi nu va aprinde toată urgia Sa.
Iar Simmah zice aşa: „Foarte mult Şi-a întors urgia Sa şi nu Şi-a aprins toată mînia Sa.” Nu a adus – zice – asupra lor pedeapsa vrednică de greşelile lor.
39 Şi Şi-a adus aminte că trup sînt, duh ce trece şi nu se întoarce.
Că ştia neputinţa firii lor şi că vor primi sfîrşitul vieţii nu după multă vreme.
40 De cîte ori L-au amărît pe El în pustie; întărîtatu-L-au pe El în pămînt fără de apă.
41 Şi s-au întors, şi au ispitit pe Dumnezeu şi pe Cel Sfînt al lui Israil L-au întărîtat.
Prin toate acestea, ne învaţă dumnezeiasca îndelungă-răbdare, dar din istorie este cu putinţă a le învăţa mai cu de-amănuntul: că uneori l-au făcut dumnezeu pe viţel[COLOR=#800080][1][/COLOR]; alteori, au jertfit lui Belfegor[COLOR=#800080][2][/COLOR]; alteori, au cugetat tiranie asupra marelui Moisi[COLOR=#800080][3][/COLOR]; îndulcindu-se de hrana manei, s-au făcut nemulţumitori; poruncindu-li-se a-şi lua pămîntul făgăduit, puneau înainte frica. Şi altele nenumărate au lucrat lîngă acestea, pe care, nevrînd a lungi cuvîntul, le vom lăsa.[COLOR=#800080][4][/COLOR]
42 Nu şi-au adus aminte de mîna Lui în ziua întru care i-a izbăvit pe dînşii din mîna celui ce îi necăjea.
N-au voit să ia în cuget facerile de bine mai dinainte, nici să gîndească tăria lui Dumnezeu, prin care s-au izbăvit din robia Egiptenilor. Apoi, povesteşte minunile făcute acolo:
43 Cum a pus în Egipt semnele Sale şi minunile Sale în cîmpul Taneos;
În Taneos erau palatele lui Faraon, şi acolo a adus marele Moisi pedepsele asupra Egiptenilor.
44şi a întors în sînge rîurile lor şi sternele lor, ca să nu bea.
Că, mai întîi, nu numai apele rîurilor, ci şi pe cele adunate din ploi le-a prefăcut în firea sîngelui, tescuind cu setea pe grăitorii împotrivă.
45 Trimis-a asupra lor muşte cîineşti, şi i-au mîncat pe dînşii; şi broaşte, şi i-au stricat pe dînşii.
46 Şi a dat păliciunii rodurile lor, şi ostenelile lor lăcustelor.
Şi, folosind ca slujitori ai urgiei Sale muştele cîineşti şi broaştele, a adus asupra lor dureri amare, iar cu păliciunea şi cu lăcustele a stricat roadele pămîntului.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Viţelui de aur, vezi Ieşirea 32:1.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Sau Baal-Peor, unul din chipurile satanei la care se închinau Moaviţii. Curvind cu fetele acelora, Iudeii au căzut, firesc, şi în idolatrie faţă de acel drac. Pentru aceasta, Domnul a hotărît să nimicească desăvîrşit norodul cel curvar şi îndărătnic. Dar (după pieirea a 24 de mii de Iudei) pedeapsa a încetat pentru fapta bună săvîrşită de Finees, fiul lui Eleazar, fiul lui Aaron (vezi Numerii 25:1). Despre Belfegor şi Finees vezi şi la tîlcuirea Psalmului 105, stihurile 28-31.

[COLOR=#800080][3][/COLOR]Cum se va vedea în nota tîlcuirii stihului 6, Psalm 98.

[COLOR=#800080][4][/COLOR]Pentru toate aceste lepădări de Dumnezeu şi de Proorocul Său, vezi cărţile lui Moisi.

[patinina34]

47 Ucis-a cu grindină viile lor, şi sicaminii lor cu brumă.
Cu păliciunea şi cu lăcustele a cheltuit rodul lor, iar cu grindina şi bruma a omorît înseşi rădăcinile pomilor. Iar pe „sicamini”, ceilalţi tălmăcitori i-au tălmăcit: „sicomori”.
48 Şi a dat grindinei dobitoacele lor, şi averea lor focului.
Iar Simmah zice: „... dînd la foamete dobitoacele lor, şi averile lor păsărilor” - că, de năprasnă primindu-şi sfîrşitul, s-au făcut hrană păsărilor mîncătoare de trupuri.
49 Trimis-a întru dînşii urgia mîniei Sale; mînie, şi urgie şi necaz trimis-a prin Îngerii cei răi.
„Mînie”, şi „urgie” şi „necaz” a numit muncile cele amare; iar „Îngeri răi” - pe slujitorii mîniei, numind „răutate” nu răutatea firii, nici a voirii, ci pedeapsa muncii. Aşa, numeşte „zi rea” ziua pedepsei. Încă şi Simmah a arătat aceasta, că, în loc de „Îngeri răi”, a zis: „Îngeri ce fac rău”.
50 Cale a făcut mîniei Sale,
În loc de: Iubirea de oameni nu a oprit pedeapsa, ci a dat loc dreptei certări. A arătat aceasta şi prin cele adăugate:
n-a cruţat din moarte sufletele lor şi dobitoacele lor în moarte le-a închis.
51 Şi a bătut pe tot întîiul născut în pămîntul Egiptului, pîrga a toată osteneala lor, în lăcaşurile lui Ham.
După ce a văzut socoteala lor cea vîrtoasă, a adus pedepsele asupra lor fără cruţare: mai întîi - pierzare dobitoacelor, apoi - moarte neaşteptată asupra celor întîi-născuţi. Iar „lăcaşuri ale lui Ham” a numit Egiptul, fiindcă Misrem a fost fiu al lui Ham, şi „Misrem” este Egiptul.
52 Şi a ridicat ca pe nişte oi norodul Său şi i-a dus pe ei ca pe o turmă în pustie.
După ce i-a pedepsit aşa pe aceia, a dus norodul Său în pustie, asemănîndu-Se păstorului care povăţuieşte înaintea turmei.
53 Şi i-a povăţuit pe dînşii spre nădejde, şi nu s-au înfricoşat.
Dîndu-le multe chezăşuiri ale puterii Sale, le-a poruncit a se bizui Lui şi a nu se teme, că acest lucru s-a făcut de la Dumnezeul tuturor. Iar aceia n-au voit a nădăjdui la puterea lui Dumnezeu.
Şi pe vrăjmaşii lor i-a acoperit marea.
Pentru că aceeaşi mare unora le-a dat cale, iar pe ceilalţi i-a îngropat cu valurile.
54 Şi i-a băgat pe dînşii în muntele sfinţeniei Sale, muntele acesta pe care l-a cîştigat dreapta Lui.
Deci: Slobozindu-i de acolo, le-a dat pămîntul făgăduit - că prin „muntele Sionului” a arătat întreg pămîntul făgăduinţei.
Şi a scos de la faţa lor neamuri, şi le-a dat lor pămîntul cu sorţi, cu funie de împărţire.
Slobozind pămîntul acela de locuitorii cei vechi, le-a dat acestora stăpînirea lui, după făgăduinţe. Asta arată graiul „cu funie de împărţire”, pentru că cei ce îl au obişnuiesc a măsura pămîntul. Iar scriptura lui Iisus Navi ne învaţă mai cu de-amănuntul pentru sorţi şi împărţiri.
55 Şi a sălăşluit întru lăcaşurile lor seminţiile lui Israil.
Că – zice - a împărţit pămîntul după seminţii. Apoi, după ce ne-a învăţat necredinţa pe care au avut-o în pustie, ne povesteşte şi nelegiuirile făptuite în pămîntul făgăduinţei:
56 Şi au ispitit, şi au amărît pe Dumnezeul cel prea-înalt şi mărturiile Lui nu le-au păzit.
După atîtea faceri de bine, au rămas făcînd nelegiuire şi călcînd dumnezeieştile porunci.
57 Şi s-au întors şi s-au lepădat ca şi părinţii lor,
Au urmat răutatea părinţilor lor şi, văzînd pedeapsa acelora, nimic n-au învăţat de aici.
întorsu-s-au întru arc strîmb.
Arcul făcut cu meşteşug trimite la ţintă săgeţile slobozite, dar dacă ar suferi oarecare strîmbare, nu mai poate îndrepta săgeţile. Deci zice: Stricînd îndreptarea minţii, nici aceia nu foloseau spre trebuinţă facerile de bine dumnezeieşti şi arătau pricinile folosului pricini de vătămare.
58 Şi L-au mîniat pe El în dealurile lor, şi întru cele cioplite ale lor L-au întărîtat.
Primind de la Dumnezeul tuturor bunătăţile, slujeau idolilor neînsufleţiţi.
59 Auzit-a Dumnezeu, şi a trecut cu vederea.
Zice: Cînd se rugau, nu îi învrednicea de a Sa purtare de grijă. Iar Istoria Judecătorilorne învaţă acestea mai descoperit: că uneori i-a dat pe dînşii Amanitenilor, alteori Moavitenilor, iar alteori Madianiţilor şi celor de alte seminţii, osîndindu-i pentru păgînătate.
Şi a defăimat foarte pe Israil.
Că pe norodul acela mult-vestit - care s-a izbăvit cu prea-slăvire din robia Egiptului, pe care marea l-a văzut şi a fugit, înaintea căruia Iordanul s-a întors înapoi - îl biruiau cu lesnire vrăjmaşii cei megieşi.
60 Şi a lepădat Cortul Silomului (Şilo), lăcaşul întru care a locuit printre oameni.
Acestea ne învaţă începutul Istoriei Împărăţiilor, făcînd pomenire de Eli arhiereul şi de nelegiuirile copiilor lui.[COLOR=#800080][1][/COLOR]
61 Şi a dat în robie tăria lor, şi frumuseţea lor în mîinile vrăjmaşilor.
„Tărie a lor” şi „frumuseţe” numeşte Chivotul. Şi scoţîndu-l pe acesta spre ajutorul celor de o seminţie cu dînşii, Ofni şi Finees au plătit osîndele nelegiuirii lor, iar Chivotul a fost luat de cei de altă seminţie, care l-au afierosit ca pe o pîrgă lui Dagon, un idol cinstit de ei în locul lui Dumnezeu.
62 Şi a dat sabiei norodul Său, şi moştenirea Sa a trecut-o cu vederea.
Că, pentru covîrşirea nelegiuirii, i-a dat în mîinile neprietenilor. Şi i-a numit pe dînşii „moştenire”, căci prea-multă purtare de grijă au cîştigat de la Dînsul de-a pururea. Aşa i-a numit încă şi marele Moisi, că zice: „S-au făcut parte a Domnului, Iacov - norodul Lui, Israil - funia moştenirii Lui.” Apoi, numără felurile pedepsei:
63 Pe tinerii lor i-a mîncat focul, şi fecioarele lor nu s-au jelit.
64 Preoţii lor în sabie au căzut, şi văduvele lor nu vor plînge.
Că pe aceia i-a dat focului, şi nu s-a făcut obişnuitul plîns pentru dînşii, fiecare îndeletnicindu-se întru relele sale. Iar Ofni şi Finees, preoţii care purtau cu ei Chivotul, au primit junghiere, cei ce trăiesc întru fărădelege învăţîndu-se prin înseşi lucrurile să nu se bizuie pe dumnezeiasca purtare de grijă.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]„Însă fiii lui Eli erau oameni netrebnici. Ei nu ştiau de Domnul, nici de datoria preoţească faţă de popor. Cînd aducea cineva jertfă, feciorul preotului venea în timpul cînd se fierbea carnea cu o furculiţă în mînă, o vîra în căldare, sau în blid, sau în tavă, sau în oală, şi ce prindea furculiţa, aceea lua feciorul preotului. Aşa făceau ei cu toţi Israiliţii care veneau acolo în Şilo. Şi păcatul acestor tineri era foarte mare înaintea Domnului, căci ei depărtau lumea de a mai aduce jertfă Domnului” (Cartea întîi a Împăraţilor, capitolul 2). Drept urmare, Eli şi fiii lui, Ofni şi Finees, au fost ucişi de Dumnezeu, în timpul războiului cu Filistenii, cînd aceştia au răpit şi Chivotul (vezi Cartea întîi a Împăraţilor, capitolul 2 şi 3). Despre aceste întîmplări face pomenire Fericitul Todorit urmîndu-şi tîlcuirea.