Psalmul 50 pentru ce se citeste? dar celelalte psalmii ?

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 94

Lauda cîntării lui David, nescrisă deasupra la Evrei.

Iosia[COLOR=#800080][1][/COLOR], împăratul Iudeilor, a fost foarte bine-credincios. Acesta, după ce a văzut că cea mai mare parte a norodului a îmbrăţişat slujba idolilor, a poruncit ca toţi preoţii idolilor să se junghie, şi capiştile lor să se surpe din temelii. Şi, săpînd mormintele preoţilor idoleşti, a ars de tot şi oasele acestora, împreună cu capiştile dracilor. Apoi, aducînd tot norodul, l-a dojenit să se pocăiască, şi pe Dumnezeu să-L milostivească, şi în acest chip să scape de desăvîrşita pierzare ce se îngrozise asupra lui, că Olda Proorociţa proorocise la tot norodul grele şi cumplite pedepse. Deci, mai-nainte văzîndu-le pe acestea de departe cu ochii cei prooroceşti, Fericitul David a scris Psalmul spre folosul acelora şi spre învăţătura tuturor oamenilor. Şi s-a închipuit Psalmul despre faţa lui Iosia şi a preoţilor lui Dumnezeu.
Veniţi să ne bucurăm Domnului, să strigăm lui Dumnezeu, Mîntuitorului nostru!
Înainte-cuvîntarea este a celor ce dănţuiau şi se bucurau pentru izbăvirea de păgînătate. Şi zice: Cu toţii să trimitem cîntarea de biruinţă sus, lui Dumnezeu. Că strigarea este glasul celor ce biruiesc. Şi, biruind ceata bine-credincioşilor pe a celor rău-credincioşi, după cuviinţă aduce lui Dumnezeu cîntarea de biruinţă. „Şi mai vîrtos face aceasta ceata Apostolilor şi a Mucenicilor. Şi, într-alt fel. toţi cei ca dînşii ar fi putut să înţeleagă că şi lor li s-a zis acest «Veniţi să ne bucurăm Domnului, să strigăm lui Dumnezeu, Mîntuitorului nostru!», Celui ce a săvîrşit mîntuirea noastră prin Patimile Sale ca să ne învrednicească nepătimirii pe noi, pe toţi, Celui ce a voit a Se pogorî pînă la iad ca să ne suie pe noi la ceruri.”
2 Să întîmpinăm faţa Lui întru mărturisire, şi în Psalmi să strigăm Lui.
Zice: Mai-nainte de vremea pedepsei să ne pocăim, şi mai-nainte de a se scoate hotărîrea asupra noastră să-L îmblînzim pe Stăpînul şi să-I aducem cuviincioasa cîntare de laudă.
Apoi, ne învaţă biruinţa lui Dumnezeu şi biruirea idolilor:
3 Că Dumnezeu este mare Domn şi Împărat mare peste tot pămîntul;
Că negrăită este puterea Stăpînului nostru: Acesta este Dumnezeu adevărat, Acesta are stăpînirea asupra tuturor şi mustră mincinoasa numire a celor ce se numesc (dar nu sînt) dumnezei. Apoi, pe cît e cu putinţă firii omeneşti, arată semnele dumnezeieştii puteri:
4 că în mîna Lui sînt marginile pămîntului, şi înălţările munţilor ale Lui sînt;
5 că a Lui este marea şi El a făcut-o pe dînsa, şi uscatul mîinile Lui l-au zidit.
Al tuturor este Făcător, al tuturor Stăpîn, El pe toate le chiverniseşte, în mîna Lui cuprinde zidirea. El a zidit cu cuvîntul fiinţa cea umedă şi uscatul, ale Lui sînt şi vîrfurile munţilor, chiar dacă dracii ar îndupleca de nenumărate ori pe oamenii cei fără de minte să le zidească acolo capişti[COLOR=#800080][2][/COLOR].
6 Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Dînsul şi să plîngem înaintea Domnului, Celui ce ne-a făcut pe noi!
Deci să alergăm împreună cu osîrdie, şi să-I aducem Lui cinste şi închinăciune cuviincioasă şi, tînguindu-ne şi lăcrimînd, să cerem milă, că El este Făcătorul nostru şi Stăpînul. Şi istoria ne învaţă lacrimile Iosiei şi ale norodului, pe care le-au vărsat după citirea Legii[COLOR=#800080][3][/COLOR].
7 Că El este Dumnezeul nostru, şi noi – norodul păşunii Lui şi oile mîinii Lui.
Din fire El este stăpîn al nostru şi cu covîrşire este Dumnezeu al nostru, că ne numeşte „norod al Său” şi face purtare de grijă de noi ca pentru nişte oi ale Sale. Încă şi Însuşi Domnul zice, după înomenirea Sa cea necuprinsă: „Oile Mele glasul Meu îl aud.” Şi iarăşi: „Eu sînt Păstorul cel bun, şi sufletul Meu Îmi pun pentru oi”, şi celelalte. Apoi, de aici îngrozeşte cu pedeapsă pe cei ce nu se pleacă şi nu cred, înfricoşîndu-i cu pomenirea părinţilor şi, prin prihănirea aceea, neguţătorind folosul.
8 Astăzi glasul Lui de aţi auzi: Să nu vă învîrtoşaţi inimile voastre întru întărîtare,
Fiindcă, pentru a Sa iubire de oameni, Stăpînul a trecut cu vederea păgînătatea voastră mai dinainte, acum dar, cînd vă sfătuieşte şi vă aduce mîntuitoarea învăţătură, ascultaţi-L pe Dînsul şi nu urmaţi nestatornica şi împotrivitoarea socoteală a părinţilor voştri. Că „întărîtare” a numit împotrivă-grăirea ce s-a făcut de multe ori în pustie. Aşa a zis şi întru alt Psalm: „De cîte ori L-au amărît pe El în pustie, mîniatu-L-au pe Dînsul în pămînt fără de apă.” Şi a arătat şi socoteala lor cea de sine-şi aleasă, că nu aşa prost a zis „să nu vă învîrtoşaţi”, ci: „Să nu învîrtoşaţi inimile voastre”, învăţîndu-i că sînt ziditori ai unei inimi ca aceasta. Apoi, pomeneşte mai descoperit nesupunerea părinţilor:
precum în ziua ispitirii în pustie, unde M-au ispitit părinţii voştri, ispititu-M-au şi au văzut lucrurile Mele.
9 Patruzeci de ani
Că - de vreme ce n-au voit a intra în pămîntul făgăduit, ci, cuprinşi de frică şi temere necuvîntătoare, au grăit împotrivă lui Dumnezeu celui ce le poruncea, zicînd cum că vor fi ucişi, iar copiii lor robiţi – i-a făcut să petreacă în pustie vreme de 40 de ani, pînă ce s-au cheltuit, adică au murit.
am urît neamul acela, şi am zis: Pururea rătăcesc cu inima!
Iar Achila şi Simmah, în loc de „am urît”, au pus: „neplăcut Mi s-a făcut”. Pentru aceasta – zice - am urît neamul acesta, văzînd uşurătatea şi spulberarea minţii lor.
10 Şi ei n-au cunoscut căile Mele, că M-am jurat întru mînia Mea: Nu vor intra întru încetarea Mea!
Dar cei ce n-au voit a lua aminte la îngrozirile cele întărite cu jurămînt n-au vrut nici să dezlege îngrozirea prin căinţă, şi de aceea n-au dobîndit pămîntul făgăduit părinţilor lor, că pămîntul acela l-a numit „încetarea” Lui, ori, după ceilalţi tălmăcitori, „odihna”. Că - de vreme ce, călătorind în pustie, făceau dese mutări, Cortul întru care socoteau că locuieşte Dumnezeu povăţuind înainte, iar în pămîntul făgăduinţei au încetat din călătorie şi Cortul s-a aşezat în locurile afierosite lui – după cuviinţă a numit pămîntul făgăduinţei „încetare”. Iar „căi ale lui Dumnezeu” a numit iconomiile.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Pentru Iosia şi cele povestite mai departe despre el de Fericitul Teororit, vezi Cartea a patra a Împăraţilor, capitolele 22, 23, şi Cartea a doua a Cronicilor, capitolele 34, 35,

[COLOR=#800080][2][/COLOR]E vorba de capiştile de pe înălţimi, aşa-zisele „sanctuare”, pe care Iosia şi alţi împăraţi bine-credincioşi s-au străduit să le nimicească.

[COLOR=#800080][3][/COLOR]Împăratul a plîns şi şi-a sfîşiat hainele fiindcă Legea fusese uitată de mult şi mînia lui Dumnezeu era asupra lor (vezi Cartea a doua a Cronicilor 34:18,19).