Psalmul 50 pentru ce se citeste? dar celelalte psalmii ?

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 96

Psalmul lui David, cînd s-a aşezat pămîntul lui. Nescris deasupra la Evrei.

Însuşi cel ce a pus această scriere-deasupra a mărturisit că nu a aflat-o pe dînsa la Evrei, ci că el a pus-o. Ca urmare, aceasta nu e proorocească, fiindcă nu se potriveşte minţii Psalmului, că Proorocul vorbeşte de aşezarea a tot pămîntul, iar nu doar a celui iudaicesc. Se poate ca prin „pămînt al Proorocului” cel ce a pus scrierea-deasupra să înţeleagă şi el lumea întreagă, fiindcă toţi oamenii s-au folosit de viersuirea acestuia, dar Psalmul mai-nainte vesteşte cea dintîi şi cea de a doua arătare a lui Dumnezeu şi Mîntuitorului nostru, şi cunoştinţa de Dumnezeu a neamurilor şi judecata ce va să fie.
Domnul S-a împărăţit, să se bucure pămîntul, veselească-se ostroave multe!
Prin acestea, mai-nainte grăieşte cea dintîi arătare a Mîntuitorului, pentru care i-a ridicat spre dănţuire şi veselie atît pe cei de uscat, cît şi pe ostroveni, că şi unii, şi alţii se bucură mîngîindu-se cu nădejdea celor ce aveau să fie. Şi a zis că „va împărăţi” Domnul nu pentru că atunci ar fi primit El împărăţia, ci pentru că atunci a arătat-o oamenilor. Şi, ca să nu grăim tot aceleaşi, rugăm pe cei ce voiesc a învăţa să citească aceasta mai cu de-amănuntul întru cele tîlcuite de noi.
2 Nor şi negură - împrejurul Lui, dreptatea şi judecata sînt îndreptarea scaunului Lui.
Prin „negură” şi prin „nor”, a învăţat nevederea dumnezeieştii Firi: că, precum nu poate fi văzut cel ce e acoperit cu nor şi cu negură, aşa e cu totul cu neputinţă a vedea Firea cea nevăzută. Însă proorocia aduce aminte că Dumnezeu-Cuvîntul este Cel ce S-a arătat în muntele Sinaiului prin nor şi prin negură. Şi ne învaţă că, deşi nu este cu putinţă a vedea dumnezeiasca Fire, totuşi putem vedea puterea Acesteia prin lucrarea ei: că i-a învăţat pe oameni dreptatea, şi pe cei ce le lucrează pe toate fără de socoteală i-a deprins să petreacă cu judecată dreaptă. Pe acestea le-au săvîrşit „scaunul” şi „împărăţia” Lui.
3 Foc înaintea Lui se va aprinde şi va arde împrejur pe vrăjmaşii Lui.
Acestea sînt proorociile celei de-a doua arătări. Pe acestea le-a văzut şi dumnezeiescul Daniil: „Scaunul Lui – zice – pară de foc, roatele lui – foc arzător, rîu de foc curgînd trăgea pe dinaintea lui. Mii de mii Îi slujeau Lui şi miriade de miriade stăteau înaintea Lui. Divanul s-a aşezat şi cărţile s-au deschis.”
4 Strălucit-au fulgerele Lui lumii;
Două sînt lucrările focului: că are nu numai arderea, ci şi luminarea; şi pe aceasta din urmă o dobîndeşte ceata Sfinţilor, iar pe cealaltă cei ce au trăit întru fărădelege. Şi Însuşi Stăpînul a asemănat venirea Sa cu fulgerul, şi a zis aşa: „Precum fulgerul iese de la răsărituri şi se arată pînă la apusuri, aşa va fi şi venirea Fiului Omului.”
văzut-a şi s-a clătit pămîntul.
Că cine nu se teme de acel înfricoşat divan?
5 Munţii ca ceara s-au topit de la faţa Domnului, de la faţa Domnului a tot pămîntul.
Că nu numai cei stăpîniţi, ci şi înşişi silnicii[COLOR=#800080][1][/COLOR]şi împăraţii se vor topi de frică, precum ceara cînd se învecinează cu focul. Că, cu cît li s-a încredinţat iconomia mai multor lucruri, cu atîta se supun sub mai multe vămi; şi, cu cît mai multă este datoria, cu atît mai mare e şi temerea.
6 Vestit-au cerurile dreptatea Lui şi au văzut toate noroadele slava Lui.
Acest lucru s-a şi făcut, şi se va mai face. Căci, cînd S-a născut Stăpînul Hristos, ceată de Îngeri, arătîndu-se, I-a adus laudă lui Dumnezeu pentru mîntuirea oamenilor şi, lăudîndu-L, strigau: „Mărire - întru cele prea-înalte lui Dumnezeu, şi pe pămînt - pace, întru oameni – bunăvoire!” Deci „ceruri” a numit Puterile cereşti, precum de multe ori îi numeşte „pămînt” pe cei ce locuiesc pe pămînt. Iar prin a loru-şi schimbare, încă şi noroadele de prin lume au văzut puterea lui Dumnezeu şi Mîntuitorului nostru, însă a doua venire îi va învăţa arătat pe toţi oamenii împărăţia Stăpînului, şi toţi vom auzi atunci cîntarea de laudă a Îngerilor.
7 Să se ruşineze toţi cei ce se închină celor scobiţi, cei ce se fălesc întru idolii lor!
Deci, răsărind Lumina cea adevărată, să se dea în laturi întunericul şi să se ascundă cei ce slujesc rătăcirii, să se acopere cei ce se închină idolilor!
Închinaţi-vă Lui, toţi Îngerii Lui!
Iar Fericitul Pavel a potrivit şi proorocia aceasta Mîntuitorului, şi zice aşa întru epistolia lui către Evrei şi iarăşi cînd Îl propovăduieşte în lume pe Cel întîi-născut: „Să se închine Lui toţi Îngerii lui Dumnezeu!” Şi în bună şi potrivită vreme a pus Proorocul acest stih: că, arătîndu-i pe închinătorii idolilor acoperiţi de ruşine, arată şi zecile de mii nenumărate ale Îngerilor închinîndu-se Dumnezeului nostru.
8 Auzit-a, şi s-a veselit Sionul şi s-au bucurat fiicele Iudeii pentru judecăţile Tale, Doamne.
„Sion” numeşte şi aici petrecerea cea bine-credincioasă, iar „fiice ale Iudeii” - bisericile de prin lume, că din Iudei îşi trăgeau neamul Apostolii Mîntuitorului, care le-au sădit şi le-au născut pe acestea. Iar martor este dumnezeiescul Pavel, trimiţînd epistolă Corintenilor şi grăind arătat că: „Întru Hristos Iisus, prin Evanghelie, v-am născut eu pe voi.” Deci - de vreme ce Biserica Mîntuitorului este şi una, că întru un trup sînt toţi credincioşii, şi încă iarăşi multe, că multe sînt mădularele trupului - prin „Sion” a numit adunarea cea de obşte a credincioşilor, iar prin „fiicele Iudeii” - adunările celor ce au crezut, cele de prin cetăţi, cele de prin oraşe, de prin ţarini şi cele de prin sate. Şi zice că şi unii, şi alţii s-au umplut de veselie pentru dreptele judecăţi ale Judecătorului.
9 Că Tu, Domnul cel Preaînalt, peste tot pămîntul foarte Te-ai prea-înălţat, mai presus de toţi dumnezeii.
Şi toţi se bucură şi se veselesc primind cunoştinţa adevăratului Dumnezeu şi Împăratului şi văzînd mustrarea celor ce nu sînt dumnezei: că deşertăciunea acelora s-a mustrat, iar a Ta înălţime s-a arătat. Dar, de vreme ce nu avem noi trebuinţă doar de credinţă, ci şi de fapte bune, Proorocul e silit a aduce şi sfătuirea aceasta:

[COLOR=#800080][1][/COLOR]cei puternici, stăpînitorii

[patinina34]

10 Cei ce iubiţi pe Domnul, urîţi răutatea!
Dacă vă place ce e bun, îngreţoşaţi-vă de cel împotrivnic, că „ce împărtăşire are lumina cu întunericul?” Iar prin ura către „răutate” a oprit toate felurile răutăţii.
Păzeşte Domnul sufletul cuvioşilor Săi, din mîna păcătosului va izbăvi pe dînşii.
Întorcîndu-vă de la răutate şi grijindu-vă de petrecerea cea bună şi dreaptă, veţi avea purtător de grijă şi păzitor pe Domnul tuturor şi vă veţi face mai înalţi decît vrăjmaşii ce se scoală asupra voastră.
11 Lumină a răsărit dreptului, şi celor drepţi cu inima - veselie.
Că nu toţi oamenii au voit să dobîndească lumină, nici toţi au primit veselia cea din credinţă: că Soarele Dreptăţii Şi-a trimis tuturor razele mîntuirii, dar sînt şi din cei ce au mijit cu ochii şi n-au voit a vedea lumina.
12 Veseliţi-vă, drepţilor, întru Domnul, şi mărturisiţi pomenirea sfinţeniei Lui!
Deci, toţi cei ce aţi dobîndit lumina şi aţi îmbrăţişat soarta faptei bune, bucuraţi-vă şi lăudaţi-L pe Dumnezeu, povestind mulţimea facerilor de bine. Că „mărturisire” a numit aici mulţumirea.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 97

Psalmul lui David.

Şi Psalmul acesta are aceeaşi înţelegere, că mai-nainte vesteşte amîndouă arătările Mîntuitorului. Însă mai multe povesteşte pentru cea dintîi.
Cîntaţi Domnului cîntare nouă,
Fiindcă propovăduieşte schimbarea lucrurilor celor vechi şi mai-nainte vesteşte oarecare petrecere nouă, după cuviinţă porunceşte să aducă lui Dumnezeu şi cîntare nouă.
că lucruri minunate a făcut Domnul!
Că cele făcute de Dumnezeul tuturor sînt peste fire şi prea-slăvite.
Mîntuitu-l-a pe el dreapta Lui şi braţul cel sfînt al Lui.
De multe ori am zis că „mînă” numeşte lucrarea, iar „dreaptă” – lucrarea cea bună. Şi zice că mîntuirea oamenilor este lucrarea puterii Lui. Şi, avînd nemăsurată iubire de oameni, socoteşte viaţa oamenilor al Său cîştig, pentru că, slobozindu-i pe dînşii de înşelăciunea idolilor şi arătîndu-le înălţimea împărăţiei Sale, i-a împărtăşit de mîntuire. Şi a arătat mai descoperit acest lucru prin cele adăugate:
2 Cunoscută a făcut Domnul mîntuirea Sa, înaintea neamurilor a descoperit dreptatea Sa.
Tuturor oamenilor a adus apele cele mîntuitoare şi a arătat împărăţia Sa cea dreaptă neamurilor.
3 Pomenit-a mila Sa lui Iacov, şi adevărul Său casei lui Israil. Văzut-au toate marginile pămîntului mîntuirea Dumnezeului nostru.
Foarte se aseamănă acestea cu proorociile Proorocului Isaia: că, prin acela, Dumnezeul tuturor a zis către Stăpînul Hristos: „Datu-Te-am pe Tine spre aşezămînt neamului şi spre lumină limbilor, ca să fi Tu spre mîntuire pînă la marginea pămîntului.” Că - de vreme ce Dumnezeul tuturor le-a făgăduit minunaţilor Patriarhi: lui Avraam, şi lui Isaac, şi lui Iacov şi dumnezeiescului David, că din sămînţa lor Îl va ridica după trup pe Hristos şi că va dărui mîntuire printr-Însul tuturor oamenilor - a numit „aşezămînt” făgăduinţa făcută către părinţi. (Iar ceilalţi tălmăcitori au zis aşezămîntului „tocmeală”.) Iar „neam” al Lui, l-a numit pe Israil, fiindcă din Iudei este Hristos după trup, după cum zice Apostolul: „Deci Te-am dat pe Tine spre aşezămînt al neamului, ca să împlineşti tocmelile şi făgăduinţele făcute către Iudei.” Iar „spre lumină” - nu încă Iudeilor, ci neamurilor, că acestea au dobîndit mîntuirea prin credinţă, fiindcă L-au mărturisit şi Îl mărturisesc pe El Dumnezeu din Dumnezeu, iar Iudeii au iubit întunericul necredinţei. Aceasta a zis aici şi Fericitul David: „Pomenit-a mila Sa lui Iacov, şi adevărul Său casei lui Israil”, pentru că a împlinit făgăduinţele făcute către aceia. Pentru aceea, „toate marginile pămîntului văzut-au mîntuirea Dumnezeului nostru”, că nu numai Iudeilor, ci tuturor oamenilor le-a răsărit lumina adevărului.
4 Strigaţi Domnului, tot pămîntul, cîntaţi, şi vă bucuraţi şi cîntaţi!
Deci, de vreme ce toţi v-aţi slobozit de amara tiranie a diavolului, aduceţi lauda de biruinţă lui Dumnezeu, Celui ce v-a mîntuit! Şi, fiindcă strigarea este glasul celor ce biruiesc, împlinim ceea ce ni s-a poruncit, că ne-am obişnuit a aduce lui Dumnezeu lauda aceasta în vremea cea de taină, strigînd şi cîntînd, cîntînd şi lăudîndu-L şi cu toată inima bună dănţuind.
5 Cîntaţi Domnului în alăută şi cu glas de Psalm.
Şi este cu putinţă a vedea legea aceasta împlinindu-se totdeauna în biserici, pentru că întru duhovniceasca alăută cîntăm dumnezeiasca laudă. Încă şi din trupurile noastre facem alăute cuvîntătoare: şi folosim dinţii în loc de strune şi buzele în loc de aramă, iar limba, pornindu-se mai iute decît orice arcuş, săvîrşeşte glasul cel tocmit al măsurilor cîntecului, iar pe limbă o porneşte mintea, făcînd mutarea şi schimbarea acesteia ca un cîntăreţ cu ştiinţă. Alăuta aceasta este mai dulce şi mai plăcută lui Dumnezeu decît cea neînsufleţită, şi martor este Însuşi Dumnezeu, strigînd către Iudei prin Proorocul: „Depărtează-ţi de la Mine răsunarea cîntărilor tale, căci glasul organului tău nu-l voi auzi!”
6 Cu trîmbiţe ferecate şi cu glas de trîmbiţă de corn
Dumnezeiasca Scripturănumeşte de multe ori „trîmbiţă” strigarea. Aşa, Domnul zice întru Sfinţitele Evanghelii: „Cînd faci milostenie, să nu trîmbiţezi înaintea ta, precum fac făţarnicii”, în loc de: Să nu o propovăduieşti, nici să o faci arătată tuturor, ca să nu vatămi rodul iubirii de oameni prin mărirea deşartă. Deci „trîmbiţă” numeşte aici învăţătura prin care ne învăţăm facerile de bine către noi şi deprindem legile aducătoare de folos.
Şi „trîmbiţe ferecate” le zice pe cele de aramă, iar „de corn” - pe cele făcute din coarne de dobitoace. Şi pe acestea le foloseau Iudeii, căci ei urmau umbra obiceiurilor noastre: adică - precum aceia jertfeau mielul cel necuvîntător, iar noi pe Cel mîntuitor, pe Dumnezeul cel din Dumnezeu, pe Cel ce ridică păcatul lumii – tot aşa, aceia foloseau trîmbiţele cele neînsufleţite, iar noi pe cele însufleţite şi cuvîntătoare. Deci trîmbiţe ale noastre sînt dumnezeieştii Apostoli, şi dumnezeieştii Prooroci şi cei ce au dobîndit darul cel dăscălesc după aceia.
strigaţi înaintea Împăratului, Domnului!
Aduceţi lauda de biruinţă Împăratului şi Stăpînului tuturor!
7 Clătească-se marea şi plinirea ei, lumea şi toţi cei ce locuiesc într-însa!
Iar Simmah, aşa: „Să răsune marea împreună cu plinirea ei, lumea şi toţi cei ce o locuiesc pe dînsa!” Şi sfîrşitul proorociei se poate vedea cu covîrşire în cetăţile cu mulţi oameni, că mulţimea noroadelor celor bine-credincioase din biserici se aseamănă mării ce se învăluieşte; la fel este încă şi glasul celor ce cîntă. Iar după Cei 70, proorocescul cuvînt a arătat pornirea şi schimbarea celor ce locuiesc marea şi pămîntul, că se clatină cel ce se porneşte, şi se porneşte cel ce se schimbă şi se strămută.
8 Rîurile vor bate din palme deodată,
„Rîuri” i-a numit pe cei ce au dobîndit darul dăscălesc, care revarsă dumnezeieştile ape ca nişte rîuri. Şi a zis că bat din palme şi Îl laudă pe Dumnezeu fiindcă bătaia în palme este şi ea a celor ce biruiesc.
9 munţii se vor bucura de faţa Domnului, că vine, că vine să judece pămîntul!
„Munţi” i-a numit aici pe cei ce au cugetul înalt, peste care s-a zidit cetatea lui Dumnezeu, că zice: „Nu poate cetatea să se ascundă, deasupra muntelui stînd”; şi: „Temeliile Lui - în munţii cei sfinţi.” Aceştia a zis că se bucură şi se veselesc, învăţîndu-se arătarea lui Dumnezeu şi Mîntuitorului nostru: că, aşteptînd răsplătirile ostenelilor, se bucură, ştiind dreptatea Judecătorului.
Judeca-va lumea întru dreptate, şi noroadele cu îndreptare.
Că arătarea cea dintîi avea multă milă, iar cea de a doua va avea dreptatea, că zice Apostolul: „Toţi vom sta înaintea judecăţii lui Hristos, ca să-şi ia fiecare cele ce a făcut prin trup, după acelea pe care le-a lucrat, ori bine, ori rău.” Încă şi Proorocul a zis aceasta: „O dată a grăit Dumnezeu, acestea două am auzit: că stăpînirea este a lui Dumnezeu şi că a Ta, Doamne, este mila, că Tu vei răsplăti fiecăruia după lucrurile lui.”

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 98

Psalmul lui David. Nescris deasupra la Evrei.

Psalmul acesta prooroceşte întoarcerea Iudeilor din Babilon, dar mai-nainte vesteşte şi arătarea Mîntuitorului nostru şi necredinţa Iudeilor.
Domnul S-a împărăţit, să se mînie noroadele!
Şi Iudeii, şi Elinii înnebunesc şi turbează auzind de Împărăţia Stăpînului Hristos. Încă şi cînd au dobîndit Iudeii slobozenia, crăpau toţi megieşii de prin laturile de aproape, văzînd prea-slăvita lor întoarcere, care arăta puterea Celui închinat de dînşii.
Cel ce şezi pe Heruvimi, clătească-se pămîntul!
Zice: Acesta pe Care Îl propovăduim e Dumnezeu şi Domn al Puterilor celor de sus. Iar pe acest „Cel ce şezi”, l-a zis vorbind ca despre oameni, căci de care şedere are trebuinţă Firea cea fără de trup, cea necuprinsă şi nescrisă împrejur, Care ţine ocolul pămîntului şi pe cei ce locuiesc pe dînsul ca nişte lăcuste? Dar, cu toate acestea, cuvîntul închipuie că Dumnezeul tuturor Se poartă peste Heruvimi împărăteşte, spăimîntînd şi înfricoşînd pe cei ce aud.
2 Domnul în Sion mare şi înalt este peste toate noroadele.
Şi cînd s-au întors Iudeii, şi cînd au zidit dumnezeiasca Biserică s-a arătat tuturor puterea lui Dumnezeu, dar Cel ce a răbdat Crucea S-a dovedit Stăpîn a toată lumea cu covîrşire şi mai ales cînd Sfinţiţii Apostoli au adus neamurilor mîntuitoarea propovedanie.
3 Mărturisească-se numelui Tău celui mare, că înfricoşat şi sfînt este!
Deci: Se cuvine ca toţi să Te laude, şi să povestească facerile Tale de bine şi să nu iscodească firea Ta cea negrăită, ci să aducă cinste numelui Tău, celui ce este înfricoşat şi prea-sfînt, că sfinţeşte pe cei credincioşi şi îngrozeşte pe cei necredincioşi.
4 Şi cinstea Împăratului iubeşte dreptatea.
Şi ni se cuvine să ne temem de Dînsul ca de un Împărat şi ca de Cel ce unelteşte dreptatea. Că lucrul osebit al adevăratei împărăţii este să-i ocîrmuiască pe supuşi cu dreptate, deci „cinstea Împăratului iubeşte dreptatea”, adică: Faptul că iubeşte dreptatea îl face cinstit pe Împărat. Şi aceasta arată şi stihul adăugat:
Tu ai gătit îndreptările, judecata şi dreptatea întru Iacov Tu ai făcut-o.
Căci, ca un împărat drept, ai scos bună şi dreaptă hotărîre, şi l-ai slobozit pe Israil de silnicia celor ce-l robiseră şi pe neamuri din robia diavolului. Iar după cealaltă proorocie se cuvine să înţelegem aşa: Ai arătat adevărul făgăduinţei Tale, împlinind făgăduinţele făcute către strămoşii lui Israil şi dăruind mîntuirea prin sămînţa lui Avraam.
5 Înălţaţi pe Domnul Dumnezeul nostru şi vă închinaţi aşternutului picioarelor Lui, că sfînt este!
Deci: Răsplătiţi Făcătorului de bine cu ceea ce puteţi, aducîndu-I Lui cinstea cuviincioasă! Iar acest „înălţaţi” e în loc de: Propovăduiţi înălţimea Lui! Iar „aşternut al picioarelor Lui” fusese legiuită de demult Biserica din Ierusalim, iar acum bisericile de peste tot pămîntul şi marea, întru care Îi aducem închinăciunea Preasfîntului Dumnezeu.
6 Moisi şi Aaron, între preoţii Lui, şi Samuil, întru cei ce cheamă numele Lui,
Lăsîndu-i deoparte pe ceilalţi Prooroci, nu aşa prost i-a pomenit doar pe aceştia, ci învăţîndu-ne turbarea şi tirania Iudeilor asupra lor. Pentru că, în vremea lui Moisi şi a lui Aaron, s-au ispitit să răpească preoţia[COLOR=#800080][1][/COLOR], iar în vremea lui Samuil, necinstind dumnezeiasca împărăţie, au iubit-o pe cea omenească[COLOR=#800080][2][/COLOR]. Deci cuvîntul cel proorocesc ne învaţă că, turbîndu-se

[COLOR=#800080][1][/COLOR]„Atunci Core, fiul lui Iţhar, fiul lui Cahat, fiul lui Levi, cu Datan şi cu Abiron, fiii lui Eliab, cu On, fiul lui Felet, din seminţia lui Ruben, s-au sculat împotriva lui Moisi împreună cu două sute cincizeci de bărbaţi, căpetenii ale obştii fiilor lui Israil, oameni însemnaţi, care erau chemaţi la adunare. Adunîndu-se aceştia împotriva lui Moisi şi Aaron, le-au zis: Destul! Toată obştea şi toţi cei ce o alcătuiesc sînt sfinţi şi Domnul este între ei. Pentru ce vă socotiţi voi mai presus de adunarea Domnulu?" (Numerii, 23:1-3). Răzvrătiţii erau din leviţi, de care Fericitul Teodorit va pomeni şi mai tîrziu.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]E vorba de întemeierea primei împărăţii, cîrmuite de Saul, cînd Iudeii au lepădat ocîrmuirea dumnezeiască, vrînd a fi asemeni neamurilor. Pînă atunci, ei fuseseră povăţuiţi de Însuşi Stăpînul a toate, prin mijlocirea Sfinţilor Săi Prooroci Patriarhi, iar mai tîrziu prin Proorocii numiţi „Judecătorii”, care erau de fapt ocîrmuitori ai întregului Israil. Ultimul dintre ei a fost Samuil. (Vezi Cartea Judecătorilor şi Cartea întîi a Împăraţilor).

[patinina34]

asupra Mîntuitorului şi neprimind mîntuitoarea Lui împărăţie[COLOR=#800080][1][/COLOR], Iudeii nu săvîrşesc nimic nou, căci nebunia le era obişnuită lor de demult.
chemat-au pe Domnul, şi El i-a auzit pe dînşii.
7 În stîlp de nor grăia către dînşii,
Zice: Aveau multă îndrăzneală către Dumnezeu, că aceia Îl rugau, iar El îi auzea, şi le da cererile şi vorbea cu dînşii în priveliştea tuturor, arătîndu-Se prin nor. Apoi, ne învaţă că nu i-a împărtăşit cu nedreptate de acest dar:
că păzeau mărturiile Lui şi poruncile Lui pe care le-a dat lor.
Că, petrecînd ei după Legeşi vieţuind după poruncile Lui, le-a dăruit lor darul acesta.
8 Doamne Dumnezeul nostru, Tu i-ai auzit pe ei; Dumnezeule, Tu milostiv Te-ai făcut lor
Zice: Tu eşti – o Stăpîne! – Cel propovăduit de noi, Cel ce i-ai împărtăşit pe aceia de atîta îndrăzneală şi i-ai învrednicit de multă milostivire.
şi izbîndind spre toate izvodirile lor.
Iar Simmah, aşa: „Şi izbăvitor ai fost pentru asupririle ce li se făceau lor.” Că pe cei ce s-au sculat cu tiranie împotriva marelui Moisi i-a dat focului, iar pe cei ce au scăpat de văpaie i-a trimis în mormînt de vii, poruncind să se desfacă pămîntul.[COLOR=#800080][2][/COLOR]Şi, pentru tirania lor, a arătat locul acela mormînt de sine-şi făcut, şi i-a cufundat în pămînt cu valuri prea-slăvite pe cei ce călătoriseră prin mare şi pedestriseră[COLOR=#800080][3][/COLOR]adîncul acela[COLOR=#800080][4][/COLOR]. Iar pe cei ce s-au sculat împotriva lui Samuil Proorocul i-a dat silniciei lui Saul şi i-a împresurat cu multe feluri de primejdii.[COLOR=#800080][5][/COLOR]
9 Înălţaţi pe Domnul Dumnezeul nostru şi vă închinaţi în muntele cel sfînt al Lui, că sfînt este Domnul Dumnezeul nostru!
Deci, urmînd buna-credinţă a acestor minunaţi bărbaţi, aduceţi cuviincioasa cinste lui Dumnezeu! Iar „munte sfînt”, de demult se numea Sinaiul, iar acum - înălţimea cunoştinţei de Dumnezeu. Că aşa a proorocit şi Isaia, şi Miheia: „În zilele cele de pe urmă, va fi arătat muntele Domnului”, adică va fi arătată tuturor cunoştinţa de Dumnezeu. Şi dumnezeiescul Apostol îl ştie pe Sion munte gîndit, că zice: „V-aţi apropiat la muntele Sion şi la cetatea Dumnezeului celui viu, la Ierusalimul cel ceresc.” Deci, după cunoştinţa dată nouă de Dumnezeu, ni s-a poruncit să aducem Lui închinăciune „şi să-L mărturisim pe Cel ce S-a făcut om pentru noi Dumnezeu din Dumnezeu şi Unul Născut Fiu al Tatălui. Amin.”

[COLOR=#800080][1][/COLOR]„Şi era Vinerea Paştilor, cam la al şaselea ceas, şi a zis Pilat Iudeilor: Iată Împăratul vostru! Deci au strigat aceia: Ia-L! Ia-L! Răstigneşte-L! Pilat le-a zis: Să răstignesc pe Împăratul vostru? Arhiereii au răspuns: Nu avem împărat decît pe Cezarul” (Ioan 19:14-16).

[COLOR=#800080][2][/COLOR]„Cum a încetat el (Moisi) să spună toate cuvintele acestea, s-a desfăcut pămîntul sub aceia, şi şi-a deschis pămîntul gura sa şi i-a înghiţit pe ei şi casele lor, pe toţi oamenii lui Core şi toată averea; şi s-au pogorît ei cu toate cîte aveau de vii în locuinţa morţilor, i-a acoperit pămîntul şi au pierit din mijlocul obştii. Şi tot Israilul care era împrejurul lor a fugit la strigătele lor, că ziceau: Să nu ne înghită şi pe noi pămîntul! A ieşit apoi foc de la Domnul şi a mistuit pe cei două sute cincizeci de bărbaţi care au adus tămîie” (Numerii, 23:31,35). Înfricoşata pedeapsă a fost urmarea răzvrătirii leviţilor, pe care am amintit-o mai sus.

[COLOR=#800080][3][/COLOR]Umblaseră pe jos, pedestru.

[COLOR=#800080][4][/COLOR]Adică marea s-a desfăcut ca să nu-i înece, iar pămîntul tocmai dimpotrivă, pentru a-i cufunda.

[COLOR=#800080][5][/COLOR]Vezi Cartea întîi a Împăraţilor.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 99

Psalmul lui David, spre mărturisire. Nescris deasupra la Evrei.

Aici, Proorocul îi cheamă pe toţi oamenii spre cîntarea de laudă, poruncindu-le să cinstească prin toate pe Dumnezeu Mîntuitorul.
Strigaţi Domnului, tot pămîntul,
Toţi oamenii, aduceţi lui Dumnezeu lauda de biruinţă! Că „pămînt” îi numeşte pe oamenii ce locuiesc pe pămînt.
slujiţi Domnului întru veselie,
Că împărăţia lui Dumnezeu şi Mîntuitorului nostru nu e ca tirania cea amară a diavolului, ci stăpînia Lui este blîndă şi iubitoare de oameni. Deci apropiaţi-vă la slujba Lui bucurîndu-vă!
intraţi înaintea Lui întru bucurie!
Iar Simmah a zis; „cu bună cuvîntare”, şi Achila: „întru laudă”, că lauda este a acelora ce se bucură şi se veselesc.
2 Cunoaşteţi că El este Dumnezeul nostru,
Că, deşi a voit a Se face om, Iubitorul de oameni a rămas de-a pururea Dumnezeu. Şi zice: Prin înseşi lucrurile învăţaţi-vă că Cel ce este Stăpînul nostru este Dumnezeul tuturor! Şi sfinţita ceată a Apostolilor aducea neamurilor aceste învăţături, după cum ne-a învăţatistoriaFaptelor.
El ne-a făcut pe noi, şi nu noi.
Că nu ne-am făcut ziditori ai noştri noi înşine, ci de Dînsul ne-am zidit. Aşa i-a învăţat Fericitul Pavel pe Atenieni: „Dumnezeu, Cel ce a făcut lumea şi toate cele dintru dînsa, Acesta fiind Domn al cerului şi al pămîntului, nu locuieşte în biserici făcute de mîini, nici nu Se slujeşte de mîini omeneşti ca şi cum ar avea trebuinţă de ceva, că El a dat tuturor viaţă, şi suflare şi toate, şi a făcut dintr-un sînge tot neamul omenesc, ca să locuiască peste toată faţa pămîntului.” Aceasta ne învaţă şi Proorocul aici: „El ne-a făcut pe noi, şi nu noi.” Iar Simmah, aşa: „El ne-a făcut pe noi, cei ce nu eram.”
Iar noi - norodul Lui şi oile păşunii Lui.
Prin acestea a arătat nu numai stăpînirea, ci şi purtarea de grijă, că nu este numai Stăpînul al nostru, ci şi Păstorul care ne aduce buna păşune, iar noi sîntem „norodul Lui” ca al unui împărat, şi „oi” ca ale unui păstor.
3 Intraţi în porţile Lui întru mărturisire, în curţile Lui întru laude!
„Porţi ale Lui” şi „curţi ale Lui” numeşte bisericile, că acestea ne-au dat intrarea către Dînsul, întru care se cuvine a povesti dumnezeieştile şi mîntuitoarele Lui lucrări şi a-I aduce cîntarea de mulţumită ca pe un dar.
4 Mărturisiţi-vă Lui, lăudaţi numele Lui! Că este bun Domnul, în veac este mila Lui, şi pînă în neam şi în neam adevărul Lui!
Căci cum nu este cu dreptate a-L lăuda pe Cel ce a avut negrăită iubire de oameni şi a pus sfîrşit făgăduinţelor celor bune? Că cele ce s-au făgăduit în vremile neamului strămoşilor noştri, pe acestea le-a împlinit în vremea neamului nostru, „prin Cruce şi prin moarte făcînd mîntuirea noastră. Amin.”

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 100

Psalmul lui David.

Unele din pre-scrieri au aşa: „întru a patra a Sîmbetelor”, dar nici la Evreu, nici la ceilalţi tălmăcitori, nici la Cei 70 nu am aflat această adăugire. Iar Psalmul are pricina că Iosia împăratul a surpat din temelii toate capiştile idoleşti, i-a ucis pe popii acestora şi a povăţuit norodul către buna-credinţă mai dinainte. Şi nu s-a grijit numai de sănătatea dogmelor, ci s-a sîrguit şi pentru isprăvile faptei bune, judecînd cu dreptate, cinstind dreptatea, izbîndind celor nedreptăţiţi, muncindu-i pe asupritori, purtînd grijă de folosul celor ce împreună-locuiau. Văzîndu-le pe acestea de departe, Fericitul David a scris Psalmul de faţă povestind fapta bună a aceluia şi înainte-punînd tuturor oamenilor chipurile desăvîrşirii.
Milă şi judecată voi cînta Ţie, Doamne.
Că - de vreme ce pe cei nedreptăţiţi îi miluia, iar pe cei ce făceau nedreptăţi îi pedepsea - minunatul Iosia a numit povestirea acelor fapte laudă a milei şi a judecăţii.
2 Cînta-voi şi voi merge cu pricepere în cale fără prihană.
Iar Simmah, aşa: „Viersui-voi şi pricepe-voi calea cea fără de prihană.” Calea fără prihană şi plăcută lui Dumnezeu, pe care am văzut-o prin darul Duhului, pe aceasta o voi spori acum prin cîntarea de laudă.
Cînd vei veni către mine?
Că atîta curăţie a cîştigat bărbatul acesta minunat, cît a strigat către Dumnezeu cu îndrăzneală: „Cînd vei veni către mine?”, în loc de: „Ţi-am gătit cum se cuvine palaturile împărăteşti, doresc de venirea Ta – o Stăpîne! Voiesc arătarea Ta, dă-mi dară lucrul cel dorit!
Umblat-am întru nerăutatea inimii mele în mijlocul casei mele.
Cu prostime am trăit, nu am fost făţarnic, nu mă arătam altul cu cei din afară, iar în casă să le fac pe cele împotrivnice, ci cele ascunse ale mele se uneau şi se potriveau cu cele arătate.
3 Nu am pus înaintea ochilor mei lucru fără de lege,
Nu uram numai faptele cele nelegiuite, ci lepădam şi aducerile lor în minte, mai înainte de toate gîndul meu tocmindu-l şi îndreptîndu-l.
pe cei ce făceau călcări de lege i-am urît.
Mă întorceam încă şi de la cei ce defăimau dumnezeiştile Tale legi.
4 Nu s-a lipit de mine inima îndărătnică,
Prieteni îmi erau cei ce cinsteau dreptatea, iar pe cei ce voiau cele împotrivnice şi nu voiau să aibă gîndul cel drept, îi ţineam departe de adunările mele.
pe cel ce se abate de la mine, pe cel rău, nu-l cunoşteam.
Şi - dacă cineva din cei ce erau împreună cu mine, care săvîrşea răutatea, ar fi voit să se depărteze de împreunarea mea - nu socoteam despărţire o astfel de despărţire, aşa de lesne era foarte defăimat mie cel ce alegea răutatea.
5 Pe cel ce clevetea pe ascuns pe vecinul său, pe acesta îl goneam.
Şi pîrile făcute în taină nu le primeam, ci îi goneam pe cei ce se ispiteau a unelti acest lucru.
Cu cel mîndru cu ochiul şi cu cel nesăţios la inimă, cu acesta nu mîncam.
Nici pe cei mîndri şi lacomi nu îi făceam împreună-meseni.
6 Ochii mei - peste credincioşii pămîntului, ca să şadă ei împreună cu mine.
Şi de soboarele mele şi de sfatul meu se împărtăşeau cei ce erau împodobiţi cu credinţa şi care demult le socoteau vrednice pe cele dumnezeieşti.
Cel ce umbla în cale fără prihană, acesta îmi slujea.
Făceam multă purtare de grijă nu numai de prieteni şi de sfetnici, ci şi de slujitorii mei, că foloseam slujitori pe cei ce se îngrijeau de fapta bună şi erau izbăviţi de răutate.
7 Nu va locui în mijlocul casei mele cel ce face mîndrie,
Şi nu voiam a-l avea împreună-locuitor în casa mea pe nici unul din cei ce foloseau trecerea cu vederea şi nebăgarea de seamă.
cel ce grăia nedreptăţi nu s-a îndreptat înaintea ochilor mei.
Şi, dacă cineva m-ar fi sfătuit sau ar fi cerut lucruri nedrepte, se ducea împiedicîndu-se de al său scop, că aveam sîrguinţă a-mi astupa urechile de către cei ce voiau să clevetească.
8 În dimineţi am ucis pe toţi păcătoşii pămîntului, ca să pierd din cetatea Domnului pe toţi cei ce lucrează fărădelege.
Ne-am învăţat arătat acest lucru din istorie, că i-a dat la moarte pe toţi popii rău-credincioşi şi a curăţat cetatea cea sfinţită. Iar „dimineaţă” numeşte începutul împărăţiei lui, căci ca o dimineaţă a răsărit el cu dreptatea cuvenită şi care lumina. Iar cel ce voieşte cu de-adinsul să ştie fapta bună a bărbatului o va afla pe aceasta întru A doua istorie a Paralipomenilorşi întru A patra a Împăraţilor. „Deci sîrguiască-se fiecare a se face următor al bărbatului acestuia, ca să se împărtăşească de îndrăzneala sa înaintea lui Hristos. Amin.”