Psalmul 50 pentru ce se citeste? dar celelalte psalmii ?

[patinina34]

20 Cei ce se tem de Domnul au nădăjduit spre Domnul, ajutorul şi scutitorul lor este.
Altă ceată este aceasta, afară de cea mai dinainte. Şi cuvîntul ne învaţă că - chiar dacă cineva nu are vrednicia preoţiei şi nici nu este împărtăşit de rudenia israilitenească, dar, fiind împodobit cu frica dumnezeiască, se grijeşte de fapta bună - va dobîndi şi el aceeaşi purtare de grijă de la Dumnezeul tuturor. Încă şi de demult au fost mulţi ca aceştia la Iudei, care nu odrăsliseră din rădăcina avrămească, ci veniseră din alte neamuri, care se numeau nemernici şi aveau multă cinste şi evlavie către cele dumnezeieşti. Şi acum încă, neamurile nu au rudenia cea după trup a lui Avraam, dar, dobîndind credinţa lui Avraam, sînt fii ai lui Avraam.
21 Domnul, pomenindu-ne pe noi, ne-a blagoslovit: blagoslovit-a casa lui Israil, blagoslovit-a casa lui Aaron,
22 blagoslovit-a pe cei ce se tem de Domnul,
Şi aici a făcut aceeaşi despărţire şi a arătat rodul nădejdii: că a înjugat nădejdea cu blagoslovenia şi a zis că va împărtăşi de aceasta nu numai casa lui Israil şi casa lui Aaron, ci şi pe cei ce se tem de Dînsul. Apoi, iarăşi face despărţirea vîrstelor şi a vredniciilor:
pe cei mici împreună cu cei mari.
Că nu îi învredniceşte de blagoslovenie numai pe cei tineri, ci şi pe cei îmbătrîniţi; nici numai pe cei îndestulaţi de bogăţie, ci şi pe cei ce trăiesc întru sărăcie; nici numai pe cei împodobiţi cu slobozenia, ci şi pe cei ce sînt siliţi a trage jugul robiei.
23 Sporească-vă Domnul pe voi, pe voi şi pe fiii voştri!
Celor ce au dumnezeiasca nădejde, proorocescul cuvînt le roagă creştere şi înmulţire.
24 Blagosloviţi sînteţi voi Domnului, Celui ce a făcut cerul şi pămîntul.
Şi – zice – o veţi dobîndi pe aceasta negreşit, fiindcă aţi primit blagoslovenie de la Făcătorul tuturor.
25 Cerul cerului - Domnului, iar pămîntul l-a dat fiilor oamenilor.
Că El are petrecerea în cer, nu întru acesta ce se vede, ci întru cel mai presus de acesta, pe care cel ce se vede îl are acoperămînt, precum noi îl avem pe acesta. Şi Domnul tuturor petrece în cer neavînd firea scrisă împrejur, ci făcînd bucurie cetelor Sfinţilor Îngeri care petrec acolo. Iar pămîntul l-a dat neamului omenesc, deci nu Se grijeşte numai de Iudei, ci de toţi oamenii, cărora le-a şi dat spre sălăşluire pămîntul.
26 Nu cei morţi Te vor lăuda, Doamne, nici cei ce se pogoară în iad,
27 ci noi, cei vii, bine vom cuvînta pe Domnul, de acum şi pînă în veac!
„Morţi” a numit pe cei ce au slujit idolilor celor neînsufleţiţi, că ce e mai nesimţitor decît aceia? Iar „vii” – pe cei ce se închină Dumnezeului celui viu, cărora le-a împărţit cu sorţi dumnezeiasca laudă. Şi lîngă aceasta ne învaţă că celor ce-L slujesc pe Dumnezeu li se cade să-L laude pe Dînsul cu toată sîrguinţa pînă sînt încă vii, fiindcă moartea îi opreşte de a face aceasta. Pentru aceasta zice şi întru alt Psalm: „Cînta-voi Domnului în viaţa mea, cînta-voi Dumnezeului meu pînă ce voi fi!”


[COLOR=#800080][1][/COLOR]Le dă faţă, le personifică.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Ca o fiinţă raţională, care ar fi ştiut ce se găseşte în Chivotul ce mergea înaintea norodului.

[COLOR=#800080][3][/COLOR]Psalmistul

[COLOR=#800080][4][/COLOR]Oamenii păgîni, ce au fost zidiţi „cuvîntători”, adică raţionali, şi au lepădat acest dar, făcîndu-se asemenea firii necuvîntătoare.