Psalmul 50 pentru ce se citeste? dar celelalte psalmii ?

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 114

Aliluia.

Cu multe şi felurite primejdii i-a împresurat pe Iudei Antioh al lui Seleuc, cel poreclit Epifanie. Şi pe cei ce trăiau întru trîndăvie i-a făcut a călca dumnezeiasca Lege, iar îndrăgitorii bunei-credinţe, primind pentru aceasta luptele asupra lor cu osîrdie, au dobîndit cununile bunelor biruinţe. Cîntarea de viersuire de faţă mai-nainte vesteşte această bărbăţie a lor şi totodată povesteşte năvălirile celor dureroase şi ajutorul dat lor de Dumnezeul a toate.
Iubit-am pe Domnul, că va auzi glasul cererii mele,
2 că a plecat urechea Sa mie.
Proorocia ne învaţă că ei zic acestea: Cele dumnezeieşti îmi sînt mie mai dulci decît toate, şi a sluji lui Dumnezeu îmi este mai vrednic de iubit decît celelalte, că primeşte cererile mele şi mă învredniceşte de ajutorul Său.
Şi în zilele mele Îl voi chema pe El.
Pentru care, în toată viaţa mea Îl voi lăuda şi voi cere ajutorul de la Dînsul. Apoi, povesteşte mulţimea celor dureroase:
3 Cuprinsu-m-au chinuirile morţii, primejdiile iadului m-au aflat,
Chiar „chinuiri” se numesc durerile aceleia ce naşte, aşadar din metafora aceasta se numesc „chinuiri” ale iadului primejdiile ce duc către moarte. Deci zice: Sînt împresurat cu multe şi felurite primejdii grele, cît lîngă însăşi moartea m-am apropiat şi la înseşi porţile iadului am ajuns.
necaz şi durere am aflat.
4 Şi numele Domnului am chemat:
Dar, după ce am căzut întru acestea, nu m-am dat pe sine-mi la odihnă şi la trîndăvie, nici nu m-am adus pe sine-mi la alte mîngîieri ale vieţii acesteia, ci, vărsînd plîngeri şi lacrimi şi totdeauna jelindu-mă, ceream dumnezeiescul ajutor. Şi putem învăţa aceasta mai cu de-amănuntul din IstoriaMacabeilor: pentru că, fugind în pustie şi topindu-se cu foame şi cu sete, ucenicii bunei-credinţe L-au rugat pe Dumnezeu, şi au dobîndit ajutorul de la Dînsul.
Doamne, izbăveşte sufletul meu!
Zice: Jelindu-mă, acestea ziceam: Ajută-mi – o Stăpîne! – şi slobozeşte sufletele noastre de relele ce sînt puse asupră-ne. Şi, rugîndu-mă, eu ştiam că voi dobîndi cererea, că am deprins prin cercare multa Lui iubire de oameni. Că aceasta a adăugat:
5 Milostiv este Domnul şi drept, şi Dumnezeul nostru miluieşte.
Pentru că revarsă oamenilor izvoarele milei. Are încă şi dreptate, şi îi munceşte pe cei ce nedreptăţesc şi nu voiesc să se pocăiască. Însă, pomenind de două ori mila, de dreptate a făcut pomenire o singură dată, că iubirea de oameni a Lui Dumnezeu biruieşte hotărîrea dreptăţii.
6 Cel ce păzeşte pe prunci, Domnul.
Că face atîta purtare de grijă pentru toţi oamenii, încît şi pe prunci îi învredniceşte de toată grija. Şi nu Se grijeşte numai de cei născuţi, ci şi pe cei ce sînt ascunşi întru însuşi pîntecele maicilor, şi în ape împuţite înoată şi sînt închişi în loc întunecat şi strîmt îi păzeşte, şi îi mîntuieşte, şi îi săvîrşeşte, şi la lumină îi scoate, şi le dăruieşte izvoarele laptelui, şi îi slobozeşte de dracii ce îi vrăjmăşesc şi, în scurt să zic, îi împărtăşeşte de părintească Pronie. Şi nu aşa prost a făcut pomenirea acestora proorocescul cuvînt, ci învăţîndu-ne că Dumnezeul tuturor nu răsplăteşte numai roadele drepţilor, ci şi începe facerea de bine, şi zideşte pe cei ce nu sînt, şi îi grijeşte după ce i-a plăsmuit, iar după vîrsta cea desăvîrşită aşteaptă rodurile dreptăţii, şi atunci iarăşi îi înconjură pe cei buni cu facerile de bine.
Smeritu-m-am, şi m-a mîntuit.
Iar Simmah, aşa: „Obosit-am, şi m-a mîntuit.” Că, dacă pruncii ce nu au primit încă cunoştinţa Lui dobîndesc atîta purtare de grijă de la Dînsul, cu mult mai vîrtos îi împărtăşeşte de mîntuire pe cei ce Îl cheamă pe Dînsul curat. Deci, îndată ce ne-a văzut smeriţi de primejdii, ne şi învredniceşte de al Său ajutor.
7 Întoarce-te, suflete al meu, la odihna ta, că Domnul bine a făcut ţie:
Se îmbărbătează pe sine-şi şi se ascut către bărbăţie, arătînd mulţimea dumnezeieştilor faceri de bine şi învăţîndu-se pe sine-şi că, măcar de vor primi şi moartea pentru buna-credinţă, se vor muta la viaţa cea veselitoare şi fără de scîrbă, că pe aceea a numit-o „odihnă”. Şi arată aceasta şi cele adăugate:
8 că a scos sufletul meu din moarte, ochii mei din lacrimi şi picioarele mele din alunecare.
9 Bine voi plăcea înaintea Domnului, în latura celor vii.
Iar „latură a viilor” nu numeşte viaţa aceasta de acum - întru care sînt plîngeri, şi tînguiri, şi boli, şi morţi, şi păcate şi primejdii – ci viaţa izbăvită de toate acestea, întru care fără de trudă este avuţia faptei bune şi bogăţia dreptăţii se dobîndeşte fără osteneli. Că cei ce voiesc să o adune cu osteneli pe aceasta aici, acolo o vor mult-înmulţi fără de osteneli. Deci aduc lauda de mulţumire fiindcă ochii lor s-au izbăvit de a lăcrima, şi picioarele lor au scăpat de viaţa cea alunecoasă, iar sufletul lor a putut să fugă de moartea păcatului. Şi se învaţă pe sine-şi să sufere vitejeşte năpădirile ispitelor celor scîrbicioase, şi să defaime moartea, fiindcă morţii îi urmează viaţa cea fără de scîrbă.