Psalmul 50 pentru ce se citeste? dar celelalte psalmii ?

[patinina34]

42 Şi voi răspunde cuvînt celor ce mă ocărăsc,
O Stăpîne! – dă-mi mîntuirea pe care ai făgăduit-o întru sfinţitele Tale cuvinte, ca să le vorbesc şi să le răspund cu îndrăzneală celor ce mă batjocoresc. Că cel ce este întru primejdii suferă ocările tăcînd, iar cel ce vieţuieşte viaţă dulce şi veselitoare mustră pe cei ce rău îl ocărăsc.
că am nădăjduit spre cuvintele Tale.
Că sînt spînzurat de făgăduinţă şi întru nădejdea aceasta călătoresc.
43 Şi să nu iei din gura mea cuvîntul adevărului pînă în sfîrşit, că întru judecăţile Tale am nădăjduit!
Proorocul ne învaţă să iubim adevărul şi să-l cerem de la Dumnezeul tuturor cu multă osîrdie.
44 Şi voi păzi legea Ta pururea, în veac şi în veacul veacului!
Că aşa de sîrguitor voi fi către paza legilor Tale. Iar prin acest „în veac şi în veacul veacului” a arătat viaţa ce va să fie, întru care se va da tuturor paza dumnezeieştilor legi curată şi lămurită.
45 Şi umblam întru lărgime, că poruncile Tale am căutat.
46 Şi grăiam întru mărturiile Tale înaintea împăraţilor, şi nu mă ruşinam.
Călătorind – zice – cu multă lesnire şi vieţuind după poruncile Tale, nu m-am temut nici de împărăteasca silnicie, ci vorbeam cu dînşii cu îndrăzneală multă, pentru că viaţa după Legeeste ziditoare a îndrăznelii. Şi martor al acestui lucru este marele David, că mai-nainte de păcat vorbea cu Saul cu multă îndrăzneală, iar după păcat fugea şi de fiul ucigător de tată şi umbla plecîndu-se la pămînt şi acoperindu-şi capul. Şi marele Ilie, bizuindu-se dreptăţii, a mustrat păgînătatea lui Ahav. Tot aşa, dumnezeiescul Daniil îi zicea lui Nabucodonosor: „Şi acum, împărate, sfatul meu să-ţi placă ţie şi să speli fărădelegile şi păcatele tale cu milosteniile şi cu îndurările către săraci.” Aşa vorbea dumnezeiescul Pavel către Agrippa, şi către Fest şi către Felix. Aşa i-au defăimat pe păgînii împăraţi bunii-biruitori Mucenici.
47 Şi cugetam la poruncile Tale, pe care le-am iubit foarte.
48 Am ridicat mîinile mele către poruncile Tale, pe care le-am iubit,
Că „nu întru cuvînt este Împărăţia lui Dumnezeu, ci întru putere", şi „cel ce a împlinit şi a învăţat Legea mare se va chema întru Împărăţia cerurilor”. Pentru aceasta, şi dumnezeiescul Prooroc a pus lucrarea înaintea cugetării, că - după ce a zis: „Cugetam întru poruncile Tale, pe care le-am iubit foarte”, arătînd dorul cel fierbinte - a adăugat: „şi am ridicat mîinile mele la poruncile Tale, pe care le-am iubit.” Că - zice - acelea pe care le învăţam prin dumnezeieştile cuvinte, le şi făceam prin lucruri. Că „nu auzitorii Legiisînt drepţi înaintea lui Dumnezeu - zice dumnezeiescul Apostol – ci împlinitorii Legiise vor îndrepta”.
şi mă îndeletniceam întru îndreptările Tale.
Pentru că necurmat cugetam la acestea.
49 Pomeneşte cuvintele Tale către robul Tău, întru care mi-ai dat nădejde.
Legiuind, Dumnezeu a făgăduit a Sa milostivire celor ce Îi păzesc Legea, iar pe călcătorii de Legei-a îngrozit cu pedeapsă. Deci se roagă să-Şi aducă aminte Dumnezeu de făgăduinţele Sale, că zice: Întru acelea m-ai învăţat să nădăjduiesc. Şi, arătînd trebuinţa nădejdii, a adăugat:
50 Aceasta m-a mîngîiat întru smerenia mea, căci cuvîntul Tău m-a viat.
Că această mîngîiere am avut întru primejdii şi, ţinîndu-mă de ea, am înotat pe deasupra valurilor.
51 Cei mîndri nelegiuiau foarte, iar eu de la legea Ta nu m-am abătut.
„Mîndri” numeşte pe Saul, pe Avesalom, pe împăratul Amonitenilor, cel ce a făcut lucrurile acelea nelegiuite celor trimişi de David spre mîngîiere[COLOR=#800080][1][/COLOR]. Ci aceia – zice – au îmbrăţişat viaţă nelegiuită, iar eu am urmat cuvintelor Tale. Însă acestea ar fi putut să le zică şi bunii-biruitori Mucenici, care au pătimit muncile acelea grele şi cumplite de la aceiaşi cruzi şi păgîni tirani.
52 Adusu-mi-am aminte de judecăţile Tale cele din veac, Doamne, şi m-am mîngîiat.
Că am luat în minte cele pentru Avel, cele pentru Avraam, cele pentru Isaac, cele pentru Iacov, cele pentru Iosif, cele pentru Iov, cele pentru Moisi, cum au fost lăsaţi a cădea în multe feluri de ispite, şi mai pe urmă i-ai arătat străluciţi şi vestiţi. Şi de aici am cîştigat destulă mîngîiere.
53 Mîhnire m-a cuprins despre cei păcătoşi care părăsesc legea Ta.
Rău pătimind, eu mă mîngîiam cu pomenirea judecăţilor Tale, dar mă mîhneam şi mă scîrbeam văzînd pe mulţi călcînd legile Tale fără de frică.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]David trimisese oameni la împăratul Hanun al Amoniţilor ca să-l mîngîie de moartea tatălui său, Nahaş. Iar acela, ispitit să creadă că trimişii sînt iscoade, i-a batjocorit cumplit, după cum citim în Cartea a doua a Împăraţilor 10 „Atunci a luat Hanun pe slugile lui David, şi a ras fiecăruia jumătate de barbă, şi le-a tăiat hainele pe jumătate, pînă la şolduri, şi apoi le-a dat drumul.”

[patinina34]

54 Cîntate erau de mine judecăţile Tale în locul nemerniciei mele.
Fiind gonit de Saul, Fericitul David a nemernicit la cei de altă seminţie, dar socotesc că el numeşte „nemernicie” nu vremea aceea, ci întreaga lui viaţă. Că el nu petrecea ca şi cum ar fi locuit, ci ca şi cum ar fi nemernicit, şi şi-a călătorit viaţa cîntînd dreptăţile lui Dumnezeu. Că aşa au tălmăcit şi ceilalţi tălmăcitori: „Cîntări îmi erau mie toate poruncile Tale în locul nemerniciei mele.”
55 Adusu-mi-am aminte noaptea de numele Tău, Doamne, şi am păzit legea Ta.
Pururea sculîndu-se noaptea, ceata Sfinţilor se roagă şi laudă pe Dumnezeul tuturor. Dar mi se pare că „noapte” numeşte aici vremea ispitelor, care aduce asupră întuneric şi vine asupra oamenilor ca o noapte. Şi în vremea aceasta este nevoie cu covîrşire de pomenirea Dumnezeului tuturor, Care mîngîie, şi îmbărbătează şi goneşte gîndurile împotrivnice.
56 Aceasta s-a făcut mie, că îndreptările Tale am căutat.
Aşa – zice – am putut a birui şi a voi avuţia îndreptărilor Tale.
57 Partea mea eşti, Doamne, zis-am să păzesc legea Ta.
Dumnezeu nu este parte a tuturor, ci a celor ce îmbrăţişează pe cele desăvîrşite: aşa, S-a făcut parte şi moştenire a preoţilor şi a leviţilor, pentru că zice: „Fiilor lui Levi nu va fi parte în mijlocul fraţilor lor, că partea lor sînt Eu, Domnul.” Aşa a zis şi în Psalmul al 15-lea: „Domnul este partea moştenirii mele şi a paharului meu.” Deci şi aici zice că: Trecînd cu vederea toate celelalte, pe Tine Te am parte, şi avuţie şi bogăţie, deci pentru aceea mă şi sîrguiesc a păzi legile Tale.
58 Rugatu-m-am feţei Tale cu toată inima mea,
Pretutindeni adaugă lîngă Legepe acest „cu toată inima mea”, întru aceasta încredinţîndu-se, că aşa a poruncit Dumnezeul tuturor, zicînd: „Vei iubi pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, şi din toată vîrtutea ta şi din toată puterea ta.”
miluieşte-mă după cuvîntul Tău!
Nu se roagă să fie miluit nehotărît, ci să dobîndească mila după dumnezeiescul cuvînt. Şi ar fi putut zice aceasta şi un bolnav priceput doctorului: Precum şti, tămăduieşte-mă după cum îţi porunceşte meşteşugul! Şi neguţătorul cel priceput ar fi putut să zică aceasta cîrmaciului: Îndreptează-ţi corabia după regulile meşteşugului, ocîrmuieşte-o după cum îţi porunceşte ştiinţa! Aşa ni se cuvine şi nouă a cere dumnezeiasca milă, că Cel ce I se cere şi este rugat ştie chipul milostivirii, că de multe ori lucrează mîntuire prin certare, şi certarea se face iubire de oameni. Aşa face şi doctorul: şi taie, şi arde, lucrînd sănătate bolnavului. Aşa se cuvine să cerem şi noi mila Ta, că uneori milostivirea se dăruieşte prin sărăcie, şi iubirea de oameni se hărăzeşte prin slăbiciune şi, după socoteala cea doctorească, cele împotrivnice se vindecă cu cele împotrivnice.
59 Gîndit-am la căile Tale şi am întors picioarele mele la mărturiile Tale.
Iar Evreul are: „căile mele”; aşijderea au tălmăcit şi ceilalţi tălmăcitori, şi Cei 70 în Exapla. Şi zice: Gîndind eu la căile mele, îndreptam picioarele mele către mărturiile Tale şi nu le lăsam să se abată din calea ce duce către Tine.
60 Gătitu-m-am, şi nu m-am tulburat a păzi poruncile Tale.
Făcîndu-mă gata împotriva năvălirilor primejdiilor grele, nu am pătimit tulburare din năpădirea cea fără de veste. Aşa a biruit năvălirile păgînilor dumnezeiescul Daniil, aşa - fericiţii Coconi, aşa - minunaţii Macabei, aşa - toţi mărturisitorii Mîntuitorului. Şi Domnul porunceşte aceasta întru Sfinţitele Evanghelii: „Privegheaţi, că nu ştiţi în care ceas vine furul!”
61 Funiile păcătoşilor s-au înfăşurat împrejurul meu, şi legea Ta nu am uitat-o.
„Funii” a numit pîndirile, ori ale dracilor, ori ale oamenilor, luînd pricina asemănării de la împletire. Aşa zice şi Isaia: „Vai de cei ce îşi trag după dînşii păcatele ca şi cu o funie lungă!” Şi zice: Întinzîndu-se împrejurul meu funiile acestea, n-am scuturat de la mine pomenirea dumnezeieştii Tale Legi. Apoi, ne învaţă şi pricinile pomenirii:
62 În miezul nopţii mă sculam să mă mărturisesc Ţie, spre judecăţile dreptăţii Tale.
Că nu în fiecare zi doar - ci şi noaptea la miezul nopţii, cînd somnul vine la oameni cu mai multă dulceaţă - Te lăudam pe Tine şi binecuvîntam hotărîrile Tale cele drepte. Acest lucru l-a făcut şi dumnezeiescul Apostol, împreună cu Sila: că, fiind legat cu obezi împreună cu Sila şi pus la gros[COLOR=#800080][1][/COLOR] cu munci şi cu bătăi, a amestecat cu rugăciunea cîntarea de laudă, şi a cules rodul privegherii celei bune, că a dobîndit dumnezeiasca slobozenie.
63 Părtaş sînt eu tuturor celor ce se tem de Tine şi celor ce păzesc poruncile Tale.
Iar Simmah, în loc de: „părtaş”, a zis: „unit”, iar Sirul: „prieten”. Că zice: Întorcîndu-mă de către cei ce voiesc şi aleg cele împotrivnice legilor Tale, aveam părtaşi şi iubiţi pe cei ce socotesc de mult preţ frica Ta şi vieţuirea după Lege. Aceasta a zis-o şi întru alt Psalm: „Iar mie îmi sînt foarte cinstiţi prietenii Tăi, Dumnezeule!”
64 De mila Ta, Doamne, plin este pămîntul, învaţă-mă îndreptările Tale!
Peste toţi – zice – verşi izvoarele milostivirii bogat, şi răsari soarele Tău peste cei răi şi peste cei buni, şi plouă peste drepţi şi peste nedrepţi şi

[COLOR=#800080][1][/COLOR]temniţă

[patinina34]

nu aduci asupră mînie în toate zilele, ci suferi cu îndelungă-răbdare pe cei ce bîntuiesc nunţile străine[COLOR=#800080][1][/COLOR], şi pe cei ce se pîngăresc cu nedreptate în sînge nevinovat, şi pe alţii care jefuiesc cele ce nu se cuvin, şi pe cei ce-şi întinează limba lor cu hule şi pe alţii care îndrăznesc alte lucruri din cele fără de lege. Deci, folosind atîta iubire de oameni, învredniceşte-mă şi pe mine de aceasta - Stăpîne! – dăruindu-mi cunoştinţa îndreptărilor Tale.
65 Bunătate ai făcut cu robul Tău, Doamne, după cuvîntul Tău.
Am făcut cercarea bunătăţii Tale, pentru aceea Te rog să o dobîndesc iarăşi pe aceasta şi cer să vieţuiesc după legile Tale.
66 Învaţă-mă bunătatea, şi certarea şi cunoştinţa, că poruncile Tale am crezut!
A ştiut Proorocul trebuinţa certării şi cum că din iubire de oameni o aduce Stăpînul pe aceasta asupra oamenilor. De aceea se roagă să se împărtăşească de dînsa, că Dumnezeu aduce certarea din bunătate, iar certarea lucrează cunoştinţa. Aşa se roagă şi Proorocul Ieremia: „Ceartă-ne pe noi, Doamne, însă întru judecată, iar nu întru mînie, ca să nu ne faci pe noi împuţinaţi!” Tot aşa, şi bolnavul care doreşte sănătatea caută tăiere de fier şi unelte arzătoare. Apoi, ne învaţă de unde a cunoscut folosul certării:
67 Mai-nainte de a mă smeri, eu am greşit, pentru aceasta cuvîntul Tău am păzit.
Eu însumi – zice – mi-am pricinuit certarea. Hotărîrea pedepsei este slobodă de nedreptate: păcatului i-a urmat certarea, iar certării - păzirea legilor. M-am îmbolnăvit, m-am tăiat, m-am însănătoşit.
68 Bun eşti Tu, Doamne,
Căci cu adevărat eşti bun şi iubitor de oameni.
şi întru bunătatea Ta învaţă-mă îndreptările Tale!
Pentru aceasta cutezîndu-mă, cer de la Tine să primesc cunoştinţa îndreptărilor Tale.
69 Înmulţitu-s-a asupra mea nedreptatea mîndrilor, iar eu cu toată inima mea voi cerca poruncile Tale.
Că cei trufaşi măiestresc asupra mea tot felul de vrăjmăşie, dar nu mă zădărăsc către nelegiuirea lor, îndreptîndu-mă de către poruncile Tale.
70 Închegatu-s-a ca laptele inima lor, iar eu legea Ta am cugetat-o.
Stihul acesta se aseamănă cu graiul cel proorocesc: „Îngrăşatu-s-a inima norodului acestuia, şi cu urechile lor greu au auzit şi cu ochii lor au mijit.” Se aseamănă încă şi celor zise în Ieşire pentru Faraon: „Şi s-a învîrtoşat inima lui Faraon.” Deci zice: Aceia au avut inima vîrtoasă - înşişi făcînd moliciunea ei vîrtoasă, şi îngroşînd-o şi închegînd-o ca laptele - iar eu m-am topit de cugetarea Legii Tale.
71 Bine este mie că m-ai smerit, ca să mă învăţ îndreptările Tale.
Proorocul mulţumeşte doctoriilor celor mai usturătoare ale Doctorului, după ce a cunoscut de aici sănătatea.
72 Bună este mie legea gurii Tale, mai mult decît mii de aur şi de argint.
Că, deşi m-am izgonit din împărăţie de către copilul meu, prin certarea Ta iarăşi am dobîndit LegeaTa, pe care o am mai scumpă decît toată bogăţia.
73 Mîinile Tale m-au făcut şi m-au zidit, înţelepţeşte-mă, şi mă voi învăţa poruncile Tale!
Aduce aminte Făcătorului de dragostea ce o poartă firii omeneşti: căci, după ce le-a făcut pe toate cu cuvîntul, El Însuşi a zidit firea oamenilor, nu folosind „mîinile”, că este fără de trup, ci arătînd împrejurul făpturii acesteia cea mai multă dragoste. Deci Proorocul Îl roagă pe Ziditorul să dăruiască făpturii Sale pricepere.
74 Cei ce se tem de Tine mă vor vedea şi se vor veseli că întru cuvintele Tale am nădăjduit.
Zice: Pentru că am nădăjduit întru Tine şi am aflat sfîrşit potrivit nădejdii, mă voi face pricină de veselie celor bine-credincioşi.
75 Cunoscut-am, Doamne, că drepte sînt judecăţile Tale şi întru adevăr m-ai smerit.
Acestea le zice arătînd cu covîrşire a sa bună-cunoştinţă şi mulţumire. Ştiu – zice – cu de-amănuntul că bine şi cu dreptate m-ai osîndit şi m-ai înfăşurat cu felurite primejdii.
76 Facă-se dar mila Ta, Doamne, ca să mă mîngîie,
Însă de aici încolo este vremea iubirii de oameni şi a mîngîierii.
după cuvîntul Tău către robul Tău.
Că, celor ce se pocăiesc, le-ai făgăduit milostivirea Ta. Aceasta a zis şi prin Isaia: „Cînd te vei întoarce şi vei suspina, atunci te vei mîntui.” Şi prin Ieremia strigă: „Întoarceţi-vă către Mine, şi Mă voi întoarce către voi!”
77 Să-mi vie mie îndurările Tale, şi voi fi viu, că legea Ta cugetarea mea este!
Fiind lipsit de dumnezeiasca milostivire, se socoteşte mort pe sine, pentru care se roagă să învieze a doua oară prin dumnezeiasca iubire de oameni.
78 Să se ruşineze cei mîndri, că pe nedrept au făcut fărădelegi asupra mea, iar eu mă voi învăţa întru poruncile Tale.
Nu-i blestemă pe vrăjmaşi, ci se roagă pentru ei, fiindcă ruşinea lucrează mîntuire. Deci se roagă ca şi aceia să dobîndească vindecarea pe care a dobîndit-o el.
79 Să mă întoarcă pe mine cei ce se tem de Tine şi cei ce cunosc mărturiile Tale.
Fiindcă s-a depărtat de ceata drepţilor pentru păcat şi ei toţi s-au întors despre dînsul asemenea lui Dumnezeu, se roagă să se unească iarăşi cu dînşii şi să dobîndească împărtăşirea cu dînşii. Că Simmah a arătat acest stih mai descoperit: „Iarăşi să mă întoarcă pe mine cei ce se tem de Tine.”
80 Facă-se inima mea fără prihană întru îndreptările Tale, ca să nu mă ruşinez!
Vrea să aibă inima slobodă de toată prihănirea, că una ca aceasta s-a izbăvit de ruşine. Pentru aceasta i-a şi fericit pe cei fără prihană îndată ce a început Psalmul.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]prea-curvarii

[patinina34]

81 Obosit-a spre mîntuirea Ta sufletul meu, că întru cuvintele Tale am nădăjduit.
Cei ce doresc foarte de oarecare lucru şi sînt lipsiţi de cel dorit zic că obosesc. Aşa pătimesc cei foarte însetoşaţi şi lipsiţi de apă; aşa doresc pururea cei ce aşteaptă din călătorie pe cineva din cunoscuţi şi, nedobîndindu-i, se topesc de dor cu totul; aşa obosesc şi cei ce se luptă cu oarecare primejdii şi aşteaptă dumnezeiasca milostivire, văzînd-o pe aceasta zăbovind.
82 Sfîrşitu-s-au ochii mei întru cuvîntul Tău, zicînd: Cînd mă vei mîngîia?
„Cuvînt”şi „făgăduinţă” se numeşte dumnezeiasca şi de Dumnezeu insuflata Scriptură. Deci se sfîrşeşte nu numai cel ce aşteaptă dumnezeiasca făgăduinţă şi adastă dezlegarea relelor ce zac asupră-i, ci şi cel ce citeşte dumnezeieştile cuvinte şi doreşte cu de-adinsul să înveţe mintea[COLOR=#800080][1][/COLOR]acestora, socotind aflarea ei mîngîiere şi împăcare sufletului.
83 Că m-am făcut ca un foale în brumă, dar îndreptările Tale nu le-am uitat!
Foalele, încălzindu-se, se moleşeşte şi, suflîndu-se, se umflă, iar în brumă se învîrtoşează şi îngheaţă. Aşa se moleşteşte de desfătare şi firea trupului, şi se umflă şi se ridică asupra sufletului; iar de reaua pătimire a pustniciei se smereşte şi se tescuieşte. Şi martor al acestui lucru este Pavel, strigînd: „Îmi tescuiesc trupul meu şi îl robesc, ca nu cumva, altora propovăduind, însuşi să mă fac neiscusit.” Deci pentru aceasta smerindu-şi trupul, şi Proorocul a înnoit iarăşi pomenirea dumnezeieştilor legi - de vreme ce, cînd era gonit de Saul, era mai înalt decît patimile, iar după ce a dobîndit pace s-a vătămat cu săltările desfătării.
84 Cîte sînt zilele robului Tău? Cînd vei face mie judecată de către cei ce mă gonesc?
Puţină – zice – este vremea firii omeneşti, că zilele anilor noştri sînt 70 de ani. Deci cînd îmi vei face judecată şi mă vei izbăvi de neprieteni?
85 Povestitu-mi-au cei fără de lege bîrfelile ce nu sînt ca legea Ta, Doamne!
Neprietenii l-au sfătuit pe Prooroc să-i ucidă pe vrăjmaşi, dar el, plecîndu-se dumnezeieştii Legi, aştepta dumnezeiasca hotărîre. Dar şi nouă ne este prea-trebuincioasă învăţătura cuvintelor acestora, că ni se cuvine a fugi nu numai de basmele Elinilor şi de necredinţa Iudeilor, ci şi de hulitoarele dogme ale ereticilor[COLOR=#800080][2][/COLOR].
86 Toate poruncile Tale sînt adevărul.
Că de aceea voiesc şi aleg LegeaTa, căci văd că toate poruncile Tale sînt împodobite cu adevărul.
Fără de dreptate m-au gonit, ajută-mi mie!
87 Puţin de nu m-au sfîrşit pe mine pe pămînt, iar eu n-am părăsit poruncile Tale.
Multă este – zice – nedreptatea şi silnicia neprietenilor, că puţin a fost la mijloc de nu m-au lipsit chiar de viaţă.
88 După mila Ta viază-mă, şi voi păzi mărturiile gurii Tale!
Şi-a împodobit cuvîntul cu smerită cugetare: că nu a cerut viaţă ca răsplătire a dreptăţii săvîrşite de dînsul, ci s-a rugat a o lua pe aceasta ca dar al milei, făgăduindu-se a păzi de aici înainte mărturiile lui Dumnezeu.
89 În veac, Doamne, cuvîntul rămîne în cer,
Toate – zice – Îţi sînt lesnicioase şi cu putinţă Ţie, Stăpînului, că porunca Ta păzeşte boltele cerurilor nemişcate. Aceasta a zis încă şi în Psalmul 148: „Pusu-le-a pe ele în veac şi în veacul veacului, poruncă a pus, şi nu va trece.” Şi graiul însemnează că noroadele Îngerilor ce locuiesc în cer păzesc dumnezeiasca Lege, şi totodată că ele sînt slobode de toată călcarea de Lege.
90 în neam şi în neam adevărul Tău.
Că pe acesta - zice - l-ai păzit neamului Iudeilor şi altui neam ce s-a născut după acela, adică norodul cel din neamuri care a dobîndit mîntuire prin Mîntuitorul nostru Iisus Hristos.
Întemeiat-ai pămîntul, şi rămîne.
91 Cu rînduiala Ta rămîne ziua,
Pămîntului i-ai dat statornicie pentru prea-multă vreme, şi a rămas după cum i-ai poruncit. Ai deosebit ziua de noapte, şi după regulile Tale călătoreşte.
că toate sînt slujitoare Ţie.
Că toate slujesc Ţie şi se supun poruncilor Tale, că Tu eşti Ziditorul tuturor.
92 Că, de n-ar fi fost legea Ta gîndirea mea, atunci aş fi pierit întru smerenia mea.
Căzînd în primejdii, fiecare din cei bine-credincioşi ar fi putut să zică acestea: şi Iosif, scăpînd de robie, şi de prea-curvie şi de clevetire; şi Daniil, fiind oprit a se ruga[COLOR=#800080][3][/COLOR]; şi cei Trei Coconi, siliţi fiind a se închina chipului; şi purtătorii de biruinţă Mucenici, răbdînd toate felurile a tot chipul de munci. Şi după cuviinţă le-a zis pe acestea Fericitul David cînd a fost gonit de Saul la cei de altă seminţie şi era silit a petrece cu oameni necredincioşi, căci s-ar fi împărtăşit de păgînătate de nu ar fi purtat întru sine-şi pomenirea dumnezeieştilor legi.
93 În veac nu voi uita îndreptările Tale, că într-însele m-ai viat.
Că, după ce m-am învăţat cu iscusul[COLOR=#800080][4][/COLOR]că îndreptările Tale odrăslesc viaţă, voi păzi nestinsă pomenirea acestora.

[patinina34]

94 Al Tău sînt eu, mîntuieşte-mă, că îndreptările Tale am căutat!
Nu toţi putem grăi glasul acesta, că cel ce este rob al păcatului minte dacă se numeşte pe sine rob al lui Dumnezeu; că, de ce se biruieşte cineva, acelora le şi este rob. Deci, dacă ne izbăvim de acestea şi îmbrăţişăm dumnezeieştile legi, atunci putem grăi glasul acesta.
95 Pe mine m-au aşteptat păcătoşii să mă piardă, mărturiile Tale am înţeles.
Pe acest „aşteptat”, Simmah şi Teodotion l-au zis: „au nădăjduit”, adică: Aceia au nădăjduit să mă dea morţii, iar eu, luînd aminte la mărturiile Tale, culegeam de aici viaţa ca pe un rod.
96 A tot sfîrşitul am văzut sfîrşit, desfătată este porunca Ta foarte.
Iar Simmah, aşa: „A toată facerea am văzut marginea, largă este porunca Ta foarte.” Zice: Toate cele omeneşti - şi bogăţie, şi avuţie, şi silnicie, şi domnie, şi voievozi, şi tirănii şi împărăţii - au sfîrşit, şi încă sfîrşit grabnic, iar porunca Ta este lată şi nepieritoare, şi celor ce o păzesc le pricinuieşte viaţa cea nemărginită şi veşnică şi bunătăţile acelea care nu suferă nici o schimbare.
97 Cît am iubit legea Ta, Doamne, toată ziua gîndirea mea este!
Nu tot cel ce împlineşte dumnezeiasca Legeo împlineşte pe aceasta iubind-o, ci unii - de temere şi de frica muncii, alţii - vînînd slava de la oameni, iar adevăraţii iubitori ai faptei bune se sîrguiesc a împlini dumnezeieştile porunci pentru dragostea către cele bune.
98 Mai mult decît pe vrăjmaşii mei m-ai înţelepţit cu porunca Ta, că în veac a mea este.
După ce a mărturisit că iubeşte fierbinte dumnezeiasca Lege, Proorocul aruncă totul la dumnezeiescul dar, că zice: Primind de la Tine înţelepciunea şi cunoştinţa, am îndrăgit a Ta Lege, că mi-ai dat mai multă ştiinţă decît vrăjmaşilor. Pentru aceasta, aceia se sîrguiesc a mă ucide, iar eu nu sufăr nici a izbîndi celor ce mă nedreptăţesc, fiindcă nălucesc[COLOR=#800080][5][/COLOR]cîştigul cel veşnic al faptei bune.
99 Mai mult decît cei ce mă învaţă am priceput, că mărturiile Tale cugetarea mea sînt.
100 Mai mult decît cei bătrîni am priceput, că poruncile Tale am căutat.
Lucrul osebit al împăraţilor este să înveţe, iar osebirea celor supuşi este a învăţa. A împărăţit Saul, şi era mai bătrîn cu vremea, dar nici stăpînia împărăţiei, nici vîrsta nu l-a făcut să se înţelepţească, ci poftea a-l ucide pe făcătorul de bine. Iar marele David, rînduit fiind împreună cu cei supuşi şi tînăr cu vîrsta, a iubit filosofia şi n-a suferit nici a face nedreptate cuiva, nici a-i munci pe cei ce îl nedreptăţeau.
101 Despre toată calea rea am oprit picioarele mele, ca să păzesc cuvintele Tale.
Că nu este cu putinţă a umbla pe două căi deodată - pe a înverşunării şi pe a întregii înţelepciuni, pe a dreptăţii şi pe a nedreptăţii - ci se cade a fugi de cele împotrivnice şi a călători pe calea cea dreaptă, că aşa va fi cu putinţă a ne face păzitori ai dumnezeieştilor cuvinte.
102 De la judecăţile Tale nu m-am abătut, că Tu ai pus mie lege.
Că, ştiindu-Te pe Tine puitor de lege al acestora, le îmbrăţişam pe dînsele cu toată dragostea.
103 Cît sînt de dulci gîtlejului meu cuvintele Tale, mai mult decît mierea, gurii mele!
Că dulceaţa mierii nu îndulceşte simţirea gurii mele aşa precum veseleşte sufletul meu cugetarea cuvintelor Tale. Că pe „gîtlej” l-a pus ca pe cel ce este organ al glasului, iar prin glas este cugetarea şi, întrebuinţîndu-le pe acestea, de aici dobîndeşte sufletul folosul.
104 Din poruncile Tale am înţeles, pentru aceasta am urît toată calea nedreptăţii.
Că, după ce am înţeles cu ce eşti mulţumit, m-am întors despre toate felurile răutăţii.
105 Făclie picioarelor mele este legea Ta şi lumină cărărilor mele.
Că, luminîndu-mă cu LegeaTa ca şi cu o făclie, nu umblu întru întuneric. Ni se cuvine însă a şti că Legeas-a numit „făclie”, iar Mîntuitorul şi Domnul nostru – „Soare” al dreptăţii: că aceea, ca oarecare făclie, de abia a strălucit un neam, iar Acela a luminat toată lumea. Aşa l-a numit Stăpînul Hristos şi pe dumnezeiescul Ioan: „luminător”, care s-a arătat Iudeilor fiind încă noapte, iar apoi a răsărit şi „Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul ce vine în lume”; iar pe Sfinţiţii Apostoli i-a numit „lumină”, ca pe cei ce s-au împărtăşit de Lumina aceea şi i-au luminat pe toţi oamenii prin aceeaşi învăţătură.
106 Juratu-m-am şi am pus să păzesc judecăţile dreptăţii Tale.
„Jurămînt” a numit judecata cea întemeiată a sufletului, fiindcă cu jurămînt se întăresc cele mai multe din lucruri.
107 Smeritu-m-am pînă în sfîrşit, Doamne, viază-mă după cuvîntul Tău!
Nu aşa prost a zis că s-a smerit, ci cum că s-a smerit „pînă în sfîrşit”, şi – cu toate că era împărat şi Prooroc, şi avea îndrăzneala cea din fapta bună, şi era bogat şi biruia pe vrăjmaşi - n-a suferit niciodată a se bizui nici înţelepciunii, nici vitejiei, nici dreptăţii, ci le socotea pe acestea daruri ale dumnezeiescului dar. Încă şi viaţă cerînd de la Cel ce poate să-i dea, n-o cere nehotărît, ci pe aceea cuvîntătoare, pe aceea după Lege, pe aceea strălucită cu dumnezeiasca Lege.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]„Cugetul” şi „înţelesul”, cum am mai zis.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Fericitul Teodorit a înfruntat cumplite erezii: cea a lui Arie, cea a lui Nestorie, cea a lui Marcion. La rîndul nostru, noi avem a da piept cu „erezia ereziilor” (Cuviosul Iustin Popovici), purtînd numele de „ecumenism”.

[COLOR=#800080][3][/COLOR]Pentru că s-a rugat Dumnezeului tuturor împotriva voinţei împăratului Darius, Daniil a fost aruncat în groapa cu lei, de unde, prin dumnezeiasca purtare de grijă, a scăpat nevătămat (vezi Daniil, capitolul 6).

[COLOR=#800080][4][/COLOR]din cercare, din „experienţă”

[COLOR=#800080][5][/COLOR]bănuiesc, întrevăd

[patinina34]

108 Cele de bunăvoie ale gurii mele binevoieşte-le, Doamne, şi judecăţile Tale mă învaţă!
Dumnezeieştile legi poruncesc cele mai multe din isprăvile faptei bune, iar pe unele le adaugă şi socoteala. Aşa şi din jertfe, unele erau rînduite de Lege, iar altele din socoteală şi voie: că Legeaa poruncit să le aducă pe acelea pentru păcat, şi pentru greşeală şi pentru neştiinţă, şi ele se dădeau lui Dumnezeu ca o datorie; iar cele ce se aduceau din osîrdia voirii s-au numit „daruri”. Aşa şi acum: evangheliceştile cuvinte poruncesc întreaga înţelepciune şi dreptate, iar fecioria, şi înfrînarea de după nuntă, şi necîştigarea, şi viaţa monahicească şi petrecerea în pustietăţi sînt lucruri ale voirii, care sar pe deasupra legii. Deci unele ca acestea a numit Proorocul: „de bună voie”, că acelea care nu sînt supuse sub nevoia legilor, ci sînt rod al voirii celei iubitoare de Dumnezeu, după cuviinţă se numesc „de bună voie”.
109 Sufletul meu este în mîinile Tale pururea, şi legea Ta n-am uitat.
Că, fiind păzit de a Ta purtare de grijă, am izgonit uitarea legilor Tale.
110 Pus-au păcătoşii cursă mie, şi de poruncile Tale n-am rătăcit.
Şi oamenii, şi dracii îmi măiestresc multe şi felurite vrăjmăşii şi pîndiri, dar eu am ales să călătoresc pe calea cea nerătăcită a poruncilor Tale.
111 Moştenit-am mărturiile Tale în veac, că bucurie a inimii mele sînt.

[patinina34]

Crezînd că mărturiile Tale sînt moştenire veşnică şi nejefuită, mă bucur şi mă veselesc de avuţia acestora.
112 Plecat-am inima mea ca să fac îndreptările Tale în veac, pentru răsplătire.
Sfatul sufletului se aseamănă cumpenei, şi cumpăna o ţine mintea, ce a luat cu soartă să stăpînească: deci, dacă se va îngreuna mai mult cu gîndurile cele bine-credincioase, de nevoie cumpăna urmează a se pleca spre cele bune. Acest lucru zice Proorocul că a lucrat: „Plecat-am inima mea ca să fac îndreptările Tale în veac, pentru răsplătire.” Pentru că, văzînd cîştigul ce răsare dintru acestea, am primit asupră-mi cu dragoste sudorile pentru ele. Şi, învăţîndu-ne cum le-a ales pe cele dumnezeieşti, a adăugat:
113 Pe călcătorii de lege i-am urît, iar legea Ta am iubit-o.
Că, scuturînd şi lepădînd gîndurile ce mă sfătuiau să nelegiuiesc, am preţuit mai mult LegeaTa.
114 Ajutorul meu şi sprijinitorul meu eşti Tu, întru cuvintele Tale am nădăjduit.
Şi nu am isprăvit acest lucru fără ajutorul Tău, ci după ce am dobîndit ajutorarea de la Tine şi m-am hrănit cu nădejdea către Tine.
115 Depărtaţi-vă de la mine cei ce vicleniţi, şi voi cerca poruncile Dumnezeului meu!
Pe acestea – zice – le ziceam şi gîndurilor necuvioase care se ispiteau a mă sfătui cele rele: Nici un sfat ca acesta să nu mă sfătuiţi! - că mie îmi este iubită viaţa cea după poruncile dumnezeieşti. Şi nu voi urma acestora aşa prost, ci le voi cerca cu toată sîrguinţa, ca nimic dintru dînsele să nu se tăinuiască de mine şi să împlinesc toate cîte a poruncit Domnul tuturor.
116 Apără-mă după cuvîntul Tău şi mă viază, şi să nu mă ruşinez de aşteptarea mea!
Deci învredniceşte-mă de a Ta purtare de grijă pe mine, cel ce am acest scop, ca să nu mă umplu de ruşine, înşelîndu-mă de nădejde. Iar „cuvînt” zice aici făgăduinţa, în loc de: Dăruieşte-mi mîntuirea făgăduită mie!
117 Ajută-mi, şi mă voi mîntui şi voi cugeta întru îndreptările Tale totdeauna!
Căci, pentru a dobîndi mîntuirea, nu mă voi lenevi de îndreptările Tale, ci totdeauna le voi cugeta pe acestea. Iar „cugetare” nu o numeşte numai pe cea întru cuvinte, ci şi pe cea întru lucruri.
118 Defăimat-ai pe toţi cei ce se depărtează de la îndreptările Tale, că nedrept este gîndul lor.
Şi voi avea sîrguinţa aceasta către poruncile Tale, ştiind cum s-au făcut de ocară şi cu totul de rîs călcătorii acestora.
119 Călcători de lege am socotit pe toţi păcătoşii pămîntului; pentru aceasta am iubit mărturiile Tale.
În loc de „călcători de lege”, Teodotion a zis: „întru nimic”, iar Simmah: „gunoi”. Iar Proorocul a arătat că - defăimînd şi el pe călcătorii de Lege, asemenea lui Dumnezeu - a adus toată sîrguinţa spre împlinirea dumnezeieştilor cuvinte, ca unul ce ştia paguba pricinuită de nelegiuire.
120 Pironeşte de frica Ta cărnurile mele, că de judecăţile Tale m-am temut!
Sufletul meu – zice – este îmbrăcat cu frica Ta; dar, fiindcă trupul şi mădularele sale se scoală asupra lui, mă rog să se pironească de frica aceasta, ca, făcîndu-se ele moarte păcatului, să urmeze povăţuirii sufletului. Stihul acesta se aseamănă graiului aceluia apostolesc: „Omorîţi mădularele voastre cele de pe pămînt: curvia, necurăţia, patima, pofta cea rea şi iubirea de argint, care este slujire de idoli.” Şi iarăşi: „Cu Hristos împreună m-am răstignit, şi nu mai viez eu, ci viază întru mine Hristos.”
121 Făcut-am judecată şi dreptate, să nu mă dai celor ce îmi fac strîmbătate!
Zice: Voind a urma legilor Tale, să nu mă fac lesne prins neprietenilor! Dar cine are acum atîta curăţenie a sufletului, ca să grăiască cu îndrăzneală asemenea cuvinte? Unele ca acestea a zis încă şi dumnezeiescul Apostol: „Că lauda noastră aceasta este: mărturia conştiinţei noastre.”
122 Primeşte pe robul Tău întru bunătate,
Simmah zice: „Primeşte-mă întru cel bun şi pe mine, robul Tău!”, iar Achila şi Teodotion au pus: „chezăşuieşte-mă”, în loc de: Adevărul zic, nu mint, crede-mi mie, robului Tău ce mă făgăduiesc, fă-Te Tu Însuţi chezaş al făgăduinţei mele că mă voi sîrgui a împlini legile Tale!
ca să nu mă clevetească cei mîndri!
Dureros lucru este clevetirea, măcar de are şi mare plată. Întru aceasta a căzut şi minunatul Iosif şi alţii nenumăraţi. Iar Domnul porunceşte să ne rugăm a nu intra întru ispită. Deci, cerînd această cerere, Proorocul n-a făcut nimic fără de cuviinţă, căci clevetirea le este cu covîrşire mai grea celor trufaşi şi silnici[COLOR=#800080][1][/COLOR], fiindcă, luînd lîngă sine-şi silnicia, nedreptatea face vătămare mai mare.
123 Ochii mei au lipsit spre mîntuirea Ta şi spre cuvîntul dreptăţii Tale.
Şi aici numeşte făgăduinţa „cuvînt”. Necurmat – zice - aştept de la Tine mîntuirea şi adăst sfîrşitul făgăduinţei. Iar pe acest „au lipsit”, l-a pus arătînd pofta şi dorirea cea întinsă.
124 Fă cu robul Tău după mila Ta şi îndreptările Tale învaţă-mă!
Lucrătorul atîtor fapte bune se roagă să dobîndească milă, şi prin aceasta cere să cîştige mîntuirea. Nu cere plată, ci iubire de oameni.
125 Robul Tău sînt eu, înţelepţeşte-mă, şi voi cunoaşte mărturiile Tale!
Din fire, toţi oamenii sînt robi ai lui Dumnezeu, iar cu aşezămîntul şi voirea - cei ce voiesc şi aleg cu dragoste stăpînia lui Dumnezeu. Dintru această adunare fiind, Proorocul se numeşte pe sine-şi „rob” şi se roagă a se învrednici de pricepere, ca să cunoască mărturiile lui Dumnezeu.
126 Vremea este Domnului a face, că risipit-au legea Ta.
Dumnezeu, Cel ce le ocîrmuieşte pe toate cu cumpănă şi cu măsură, suferă multă vreme păcatele oamenilor, iar cînd vede crescîndu-se răutatea prin îndelunga-răbdare, atunci aduce pedeapsă asupră. Deci aceasta zice şi aici: Vremea este a Te scula spre ajutorul celor nedreptăţiţi - o Stăpîne! – că vrăjmaşii au călcat LegeaTa foarte.
127 Pentru aceasta, am iubit poruncile Tale mai mult decît aurul şi topazia.
Deci aceia au defăimat a Ta Lege, iar eu socotesc poruncile Tale mai vrednice de iubit decît aurul şi decît pietrele cele de mult preţ. Fiindcă topazia este din pietrele cele scumpe şi, dintru una, le-a arătat pe toate. Şi poate că întru acea vreme aceasta se preţuia mai mult decît celelalte.
[COLOR=#800080][1][/COLOR]puternici, stăpînitori