Psalmul 50 pentru ce se citeste? dar celelalte psalmii ?

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 145

Aliluia.

Întru unele din izvoade este adăugat: „al lui Agheu şi al Zahariei”, dar aceasta nici la Evreu, nici la ceilalţi tălmăcitori, nici la Cei 70 în Exaplanu am aflat-o. Şi Psalmul acesta porunceşte a lăuda pe Dumnezeul tuturor, că aceasta arată şi scrierea-deasupra, acest „aliluia” tălmăcindu-se: „lăudaţi pe Domnul”, după cum am zis de multe ori.
Laudă, suflete al meu, pe Domnul!
Darul Duhului ne porunceşte tuturor a ne deştepta pe noi înşine spre slavoslovia lui Dumnezeu.
Lăuda-voi pe Domnul în viaţa mea, cînta-voi Dumnezeului meu pînă ce voi fi.
În Psalmul al 6-lea, a zis: „Că nu este întru moarte cel ce Te pomeneşte pe Tine, şi în iad cine se va mărturisi Ţie?” De aceea ne învăţăm a-L lăuda pe Dumnezeu în vremea vieţii de acum, înainte de a primi sfîrşitul vieţii.
Nu vă nădăjduiţi spre boieri,
Bună este sfătuirea, că nici boierii nu sînt boieri de-a pururea, ci au stăpînire vremelnică, nici nu cinstesc toţi boierii dreptatea. Şi, ca să fie de faţă amîndouă, se cuvine a cunoaşte stricăciunea firii, că aceasta aduce pe urmă:
2 spre fiii oamenilor, întru care nu este mîntuire!
Vezi firea, şi nu te bizui stăpînirii, că omul „s-a asemănat deşertăciunii” şi „omul - ca iarba, zilele lui – ca floarea cîmpului”.
3 Ieşi-va duhul lui, şi se va întoarce în pămîntul său.
„Duh” numeşte aici sufletul. Şi, ieşind acesta, trupul se duce către a sa rudenie, după dumnezeiasca hotărîre: „Pămînt eşti, şi în pămînt te vei duce!”
În ziua aceea, vor pieri toate gîndurile lui.
Pentru că, desjugîndu-se sufletul şi trupul risipindu-se în ţărînă, se arată nălucirea deşartă a gîndurilor. Domnul ne-a învăţat aceasta şi prin pildă: că - aducîndu-l în mijloc pe bogatul căruia i-a rodit ţarina, care socotea să strice hambarele şi mai mari să le zidească – i-a zis: „Nebune, în noaptea aceasta vor cere sufletul tău de la tine, şi cele ce ai gătit cui vor fi?” Şi din ceilalţi oameni încă, unii nălucesc boierii şi stăpînii, alţii averi de ţarini şi de zidituri, alţii nălucesc ca într-un vis biruinţe în războaie, iar alţii lucrează pieirea vrăjmaşilor; ci, venind fără de veste moartea asupră-le, lasă nălucirea gîndurilor nesăvîrşită. Aşa, după ce a arătat deşertăciunea nădejdii spre oameni, arată folosul nădăjduirii spre Dumnezeu:
4 Fericit este al căruia Dumnezeul lui Iacov este ajutorul lui, nădejdea lui - spre Domnul Dumnezeul lui,
Nu L-a numit „Dumnezeu al lui Iacov” aşa prost, ci porunceşte să nădăjduim spre „Dumnezeul lui Iacov” aducîndu-ne aminte cîtă purtare de grjă a dobîndit acesta nădăjduind spre Dumnezeu şi ce fel şi cîte roade ale nădejdii a secerat. Şi Îl numeşte pe Dînsul „Domn” şi „Dumnezeu”, şi prin amîndouă Îi propovăduieşte puterea. Apoi, ne învaţă bunătatea şi puterea Lui din zidirea făpturilor:
5 spre Cel ce a făcut cerul şi pămîntul, marea şi toate cele ce sînt întru dînsele;
În scurt, a cuprins cu cuvîntul toată zidirea văzută şi nevăzută, că n-a pomenit numai cerul, şi pămîntul şi marea, ci şi toate cele dintru dînsele: şi în cer sînt Îngerii, şi firea celor nevăzute, şi soarele, şi luna şi mulţimea stelelor; iar pe pămînt şi în mare - oamenii şi neamurile celor necuvîntătoare. Iată cît de mare - zice - este puterea Făcătorului tuturor, deci vezi cîtă deosebire este între Dînsul şi boierii cei stricăcioşi! Aşa, după ce a arătat pe Ziditorul tuturor, Îl arată că Se şi grijeşte de cele pe care le-a făcut:
6 spre Cel ce păzeşte adevărul în veac, spre Cel ce face judecată celor năpăstuiţi, spre Cel ce dă hrană celor flămînzi.
Că Cel ce Se făgăduieşte este nemincinos şi iubitor de adevăr, şi împlineşte făgăduinţele, şi izbîndeşte celor năpăstuiţi, şi judecă cu dreptate, încă şi tuturor flămînzilor le dă hrana potrivită. De aici, mai-nainte zice şi facerile de bine săvîrşite prin înomenirea Mîntuitorului nostru:
7 Domnul dezleagă pe cei ferecaţi în obezi, Domnul înţelepţeşte orbii, Domnul ridică pe cei surpaţi,
Dumnezeul tuturor a mai-nainte grăit acestea şi prin Isaia Proorocul: că, după ce a zis: „Te-am dat pe Tine spre lumină neamurilor”, a adăugat: „ca să deschizi ochii orbilor, să scoţi din legături pe cei legaţi şi din casa păzirii pe cei ce şed întru întuneric.” Şi, la alt loc, a zis despre faţa Stăpînului Hristos: „Duhul Domnului peste Mine, pentru care M-a uns ca să bine-vestesc săracilor, M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima, să propovăduiesc celor robiţi lăsare, orbilor - vedere.” Şi, aiurea: „Atunci vor auzi surzii cuvintele cărţii, şi ochii orbilor, ce sînt întru întuneric şi în negură, vor vedea.”
Domnul iubeşte pe cei drepţi;
8 Domnul păzeşte pe cei nemernici,
Domnul tuturor aduce fiecăruia cele potrivite: drepţilor ce Îl iubesc pe El, le răsplăteşte cu daruri deopotrivă, arătînd către dînşii dragoste şi iubire părintească; iar pe cei ce au fugit de părinteasca păgînătate şi se apropie cu credinţă la Dînsul, îi învredniceşte de toată paza şi purtarea de grijă. Căci „nemernici” îi numeşte pe cei străini. Aşa a zis şi Fericitul Pavel: „Oarecînd eram fără de Hristos, înstrăinaţi de petrecerea lui Israil şi străini de testamenturi, neavînd nădejdea făgăduinţei, dar, cei ce atunci eram departe, aproape ne-am făcut.”
pe sărman şi pe văduvă va primi, şi calea păcătoşilor o va pierde.
De la purtarea de grijă de obşte, a pogorît cuvîntul către cele din parte: şi zice că Ocîrmuitorul tuturor nu lasă pe nimeni negrijit, ci îi învredniceşte de toată grijirea pe cei lipsiţi de omeneasca purtare de grijă şi risipeşte pîndirile asupra lor.
9 Împărăţi-va Domnul în veac, Dumnezeul tău, Sioane, în neam şi în neam!
Că veşnică are stăpînirea şi pururea vecuitoare Cel ce acum - o Sioane! - Se socoteşte a fi numai al tău Dumnezeu.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 146

Aliluia.

Aici ne-am învăţat arătat tălmăcirea lui „aliluia”, pentru că Evreul îl zice: „lăudaţi pe Domnul”; iar Simmah, în primul stih, l-a lăsat încă şi netălmăcit, zicînd aşa: „aliluia, că este bun Psalmul”; iar Teodotion: „lăudaţi pe El”. Deci şi Psalmul acesta ne porunceşte a-L lăuda. Şi mai-nainte vesteşte întoarcerea din Babilon şi zidirea Ierusalimului făcută după aceea, că Ierusalimul nu se va mai zidi iarăşi, după cum aşteaptă Iudeii, ci proorocescul cuvînt mai-nainte vesteşte zidirea făcută atunci de Zorobabel.[COLOR=#800080][1][/COLOR]
Lăudaţi pe Domnul, că este bun Psalmul, Dumnezeului nostru să I se îndulcească lauda!
Folositoare – zice - este cîntarea de laudă şi pricinuitoare de bunătăţi. Şi nu lauda Îi este dulce lui Dumnezeu, ci scopul celor ce laudă, că El este nelipsit, însă Se bucură de mîntuirea oamenilor.
2 Zidind Ierusalimul Domnul, risipirile lui Israil va aduna
Şi pentru aceasta - zice - se cuvine a fi El lăudat, căci va zidi Ierusalimul cel surpat, şi pe cei duşi robiţi îi va învrednici de întoarcere. Şi, dacă nu s-au întors toţi, dumnezeiescul cuvînt n-a minţit, ci răutatea acelora s-a vădit: că, prin Chir, El a poruncit tuturor a se întoarce, iar ei, avînd socoteală vîrtoasă şi împotrivnică, au ales ţara cea străină mai mult decît patria lor.
3 Cel ce vindecă pe cei zdrobiţi cu inima şi leagă rănile lor;
Cu cele trupeşti, le-a împreunat pe cele duhovniceşti, şi a arătat că El nu numai dăruieşte slobozenia celor robiţi, ci şi hărăzeşte vindecarea celor ce au primit rănile păcatelor.
4 Cel ce numără mulţimea stelelor şi tuturor numele le cheamă.
Prin toate propovăduieşte puterea lui Dumnezeu. Iar acest „Cel ce numără” a numit aici cunoştinţa, iar „nume ale stelelor” - deosebirile stelelor, şi starea acestora, şi rînduiala şi ţinerea unora către altele. Că Dumnezeul tuturor nu cheamă stelele punîndu-le nume, că acestea sînt neînsufleţite şi lipsite de cuvîntare, ci oamenii, avînd socoteală păgînească, au pus nume stelelor din basmele închipuite de dînşii.
5 Mare este Dumnezeul nostru, şi mare este tăria Lui şi priceperii Lui nu este număr;
Nemăsurate sînt toate: şi mărimea, şi tăria şi lauda, dar Îl lăudăm pe cît putem.
6 Cel ce primeşte pe cei blînzi, Domnul, şi smereşte pînă la pămînt pe cei păcătoşi.
Iar Simmah a zis: „Cel ce răsuflă şi mîngîie”. Şi aceasta este altă osebire a dumnezeieştii Pronii: că, pe cei ce se vrăjmăşuiesc de oarecari pentru blîndeţe, îi învredniceşte de purtare de grijă; iar pe cei ce năvălesc cu nedreptate asupra lor, îi trimite la moarte. Şi pe aceia îi face vestiţi şi străluciţi, iar celorlalţi le dă uitării pomenirea: aşa s-a făcut de-a pururea pomenită ceata Sfinţilor Apostoli; aşa, sînt mult-lăudate soboarele Mucenicilor, iar pomenirea celor ce le-au dat război acestora s-a dat uitării.
7 Începeţi a cînta Domnului întru mărturisire, cîntaţi Dumnezeului nostru întru alăută!
Deci - ştiind bunătatea, şi înţelepciunea şi puterea aceasta a lui Dumnezeu - începeţi cîntarea de laudă, întrebuinţînd obişnuitele organe muziceşti.
8 Celui ce îmbracă cerul cu norii, Celui ce găteşte pămîntului ploaie;
Amîndouă sînt dovezi ale puterii şi ale bunătăţii: căci Se grijeşte de cele de pe pămînt ca un Bun şi Iubitor de oameni, iar ca un Atotputernic aduce firea apelor sus întru înălţime şi acoperă vederea cerului, făcînd între cer şi pămînt un acoperămînt din nori şi adăpînd cu naşterile acestora pămîntul. Apoi, arată trebuinţa ce răsare de aici:
Celui ce răsare în munţi iarbă şi buruieni spre slujba oamenilor;
Că adapă nu numai pămîntul lucrat de oameni, ci şi munţii şi locurile pustii, aducînd dobitoacelor păşunea odrăslită întru acestea. Şi săvîrşeşte acest lucru pentru facerea de bine către oameni, că a poruncit ca dobitoacele să slujească oamenilor.
9 Celui ce dă dobitoacelor hrana lor şi puilor corbilor ce Îl cheamă pe El.
Firea corbilor nu este cuvîntătoare şi ei nu cheamă pe Făcătorul cu cuvîntare, ci strigarea lor pentru hrană se aseamănă cu o cerere. De aici socotesc că, lăsînd pomenirea celorlalte păsări, i-a pomenit pe corbi şi Stăpînul Hristos, zicînd ucenicilor: „Căutaţi la corbi, că nu seamănă, nici nu adună în hambare, şi Tatăl vostru cel ceresc îi hrăneşte pe dînşii.”
10 Nu întru puterea calului va voi, nici în pulpele bărbatului bine Îi va plăcea.
11 Bine va voi Domnul întru cei ce se tem de Dînsul şi întru cei ce nădăjduiesc spre mila Lui.
Dumnezeu - zice - nu Se veseleşte de vîrtutea trupului, şi de meşteşugul călăriei şi de grăbnicia picioarelor, ci de faptele bune a cărora ziditoare este evlavia. Şi nu Se grijeşte cu sîrguinţă numai de aceştia - ci şi de cei ce au căzut în păcate, şi se pocăiesc şi se întăresc cu nădejdea iubirii de oameni - căci nu a zis că Dumnezeu binevoieşte numai întru nevoitorii cei desăvîrşiţi ai faptei bune, ci şi întru cei ce aşteaptă dumnezeiasca milă.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Şi nici nu s-a mai ridicat cetatea Ierusalimului, măcar că Iudeii risipiţi în toată lumea şi-au plăsmuit în 1947 un fel de ţară în Palestina. Ce se va zidi cu adevărat şi cît de curînd în Ierusalim, pe locul Bisericii lui Solomon, e capiştea în care va fi încoronat şi înscăunat Antihristul ca împărat al lumii.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 147

Aliluia.

Cuvîntul cel proorocesc porunceşte şi aici a lăuda. Mai-nainte zice încă şi biruinţa făcută după întoarcere, iar lîngă aceasta mai-nainte vesteşte şi propovedaniile Apostolilor, care au străbătut prea-degrab toată lumea.
Laudă, Ierusalime, pe Domnul, laudă pe Dumnezeul tău, Sioane! -
2 că a întărit încuietorile porţilor tale,
Izbăvindu-te de războinici cu ajutorul cel nebiruit al lui Dumnezeu şi rămînînd neînconjurată[COLOR=#800080][1][/COLOR], cu laude răsplăteşte-I Făcătorului de bine, o Ierusalime! Iar „Ierusalim” nu numeşte zidirile cetăţii, ci pe locuitorii acesteia.
blagoslovit-a pe fiii tăi întru tine
Că, luînd binecuvîntarea de bună-naştere şi de multă-facere de copii, întru mulţime ai crescut.
3 Cel ce a pus în hotarele tale pace
Ţi-a dăruit şi pace despre toate părţile: că, înfricoşîndu-se de frica celor ucişi, alţii nu îndrăznesc a mai veni iarăşi asupră–ţi.
şi cu grăsime de grîu te-a săturat;
Şi te-a împresurat cu bunătăţile pămîntului. Că „grăsime de grîu” a numit îndestularea roadelor, din parte numind totul: fiindcă acest nume, „pyros”, înseamnă „grîu”, iar „grăsime de grîu” – pîinea cea prea-bună, pîinea aceasta arătînd şi celelalte roade.
Ci această purtare de grijă dobîndeau de demult Iudeii, iar după ce s-au turbat asupra Mîntuitorului s-au făcut pustii de toate bunătăţile. De aceea şi proorocescul cuvînt, vorbind pentru aceia, mai-nainte vesteşte mîntuirea neamurilor:
4 Cel ce trimite cuvîntul Său pămîntului. Degrab aleargă cuvîntul Lui,
„Cuvînt” a numit aici evangheliceasca propovedanie, pe care a trimis-o nu numai Iudeilor, ci şi tuturor celorlalţi oameni, că zice: „Mergînd, învăţaţi toate neamurile!” A arătat încă şi iuţimea drumului, că întru puţină vreme a umplut de învăţătură tot pămîntul şi marea. Mai-nainte văzînd acest lucru, Proorocul a zis: „prea-degrab aleargă cuvîntul Lui”. Şi nu e nici un lucru nou, nici prea-slăvit, că toate se supun dumnezeieştii voiri. Drept aceea, dacă vrea, El preface îndată firea apelor, una fiind ea, întru nenumărate chipuri:
5 al Celui ce dă zăpada ca lîna, al Celui ce presară negura ca cenuşa,
6 al Celui ce pune gheaţa Sa ca pîinile.
Pentru că din una şi singura fiinţă a apelor se face şi gheaţa vîrtoasă, şi zăpada rară şi moale ca frîntura lînii, dar se face şi praf umed, că într-acest fel este firea negurii.
Împotriva feţei gerului Lui cine va suferi?
Încă şi aerul îl preface cu lesnire: şi, pe cel înfocat acum, după puţin îl face geros.
7 Trimite-va cuvîntul Său, şi le va topi pe ele; sufla-va Duhul Lui, şi vor curge ape.
Dar, iarăşi voind, topeşte cu lesnire apa îngheţată şi o face să curgă ca pîraiele: pentru că, suflînd austrul, se topeşte şi zăpada, şi gheaţa. Şi nu aşa prost a făcut povestirea acestora, ci ca prin ele să însemneze altele: că - precum zăpada, căzînd, umple munţii, iar după ce se topeşte se aduce întru rîurile slobozite dintru dînşii şi ajunge să adape alte locuri - aşa şi belşugul bunătăţilor date de Dumnezeu s-a adus întîi Iudeilor, după care, gonind şi alungînd aceia darul, adăparea învăţăturii s-a adus neamurilor, ca prin nişte rîuri, prin Sfinţiţii Apostoli.
8 Cel ce trimite cuvîntul Său lui Iacov, îndreptările şi judecăţile Sale lui Israil
De demult - Legea, iar după aceea şi Darul, dar s-au arătat nevrednici de amîndouă.
9 n-a făcut aşa la tot neamul şi judecăţile Sale nu le-a arătat lor.
Că nici unuia din neamuri nu a dat Legeacea prin Moisi şi nu a adus folosul cel prin Prooroci, ci numai pe Iudei i-a învrednicit de o astfel de adăpare. Cu toate acestea, aceia s-au făcut nemulţumitori către Făcătorul de bine, iar neamurile, primind strălucirea luminii celei gîndite prin Sfinţiţii Apostoli, L-au cunoscut pe al lor Ziditor şi totdeauna Îi aduc cinstea Acestuia.



[COLOR=#800080][1][/COLOR]E vorba de cetate.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 148


Aliluia, aliluia.

Proorocul a îndoit poruncirea, ascuţind sufletele spre mai multă sîrguinţă. Şi aceasta este altă laudă care deşteaptă toată zidirea - şi cea gîndită, şi cea simţită, şi cea cuvîntătoare, şi cea necuvîntătoare, cea însufleţită şi cea neînsufleţită – spre împreună-glăsuirea cîntării de laudă. Porunceşte să-I aducă laudă şi cerul, şi pămîntul, şi adîncurile, şi luminătorii de pe cer, şi munţii, şi sadurile, şi celelalte ca acestea şi cîte sînt împărtăşite de suflet şi de cuvîntare, zicînd însă că cei cuvîntători trebuie să caute la acestea şi, deprinzînd înţelepciunea ce se arată întru dînsele, să laude pe Făcătorul.
Lăudaţi-L pe Domnul, din ceruri lăudaţi-L pe El întru cele înalte!
Marele Moisi ne-a învăţat că două ceruri s-au zidit de Dumnezeu: acesta făcut împreună cu pămîntul, şi cel după acesta, care s-a rînduit să fie mijlocitor între ape, pe care l-a numit şi „tărie”. Pentru aceasta a poruncit a lăuda pe Dumnezeu „din ceruri” şi „întru cele înalte”, în loc de: „cetele celor fără de trupuri, care şi întru acesta, şi întru acela petrec”. Şi, fiindcă dumnezeiescul Moisi nu ne-a învăţat nimic pentru zidirea firilor gîndite, de nevoie a făcut aici Proorocul pomenirea acestora. Pentru aceea şi porunceşte a aduce laudele Făcătorului, că aceasta este datoria făpturilor, şi toată făptura făcută de Dînsul şi cinstită cu cuvîntarea se cuvine a o plăti. Şi - dacă laudă cele ce au fire zidită, şi nici Fiul, nici Preasfîntul Duh nu S-au rînduit împreună cu cele ce laudă - arătat este că Ei nu sînt din firea cea zidită; că, altfel, L-ar fi lăudat pe Făcătorul mai-nainte de celelalte, ca nişte izvoare ale dreptăţii cinstind Dreptatea. Dar nici Fiul nu laudă, nici Sfîntul Duh, deci nici Fiul, nici Preasfîntul Duh nu are fire zidită. Apoi: cu adevărat Se laudă şi El, şi Sfîntul Duh, căci nu este nimic altceva între cei ce laudă şi Cei ce Se laudă, numai zidirea laudă, şi numai Ziditorul Se laudă. Şi, dacă cineva nu-L laudă pe Ziditorul, ca un nemulţumitor nu-L laudă. Ci acestea le-am vorbit mai pe larg în cuvintele pentru Sfîntul Duh. Drept aceea, să călătorim spre cele de aici înainte ale tălmăcirii:
2 Lăudaţi-L pe El, toţi Îngerii Lui, lăudaţi-L pe El, toate Puterile Lui!
„Îngeri” şi „Puteri” numeşte firile gîndite: „Îngeri”, ca pe cei ce trec către oameni dumnezeieştile graiuri[COLOR=#800080][1][/COLOR]; iar „Puteri”, ca cele ce sînt slobode de patimile trupeşti şi ca cele ce pot împlini poruncile, că zice: „cei puternici întru tărie, care faceţi cuvîntul Lui.” Însă prin numele acestea a cuprins toată firea celor gîndite, şi foarte potrivit a chemat spre cîntarea de laudă întîi cetele cereşti.
3 Lăudaţi-L pe El, soarele şi luna, lăudaţi-L pe El, toate stelele şi lumina!
Iar Simmah, aşa: „lăudaţi-L pe El, toate stelele luminii”; aşa încă şi ceilalţi. Iar după Cei 70, se cuvine a înţelege aşa: Dumnezeu a zidit lumina în ziua dintîi, iar întru a patra – luminătorii, şi pentru aceasta i-a pomenit deosebi de lumină, nu că ea ar sta singură prin sine-şi, ci pentru că s-a împărţit întru luminători. Iar pe acestea, după cum am zis şi mai sus, nu le cheamă ca pe nişte însufleţite şi cuvîntătoare, ci ne porunceşte a privi la ele, şi a deprinde înţelepciunea lui Dumnezeu şi prin toate a-I împleti Lui cîntare de laudă.
4 Lăudaţi-L pe El, cerurile cerurilor!
5 Şi apa cea mai presus de ceruri
Dumnezeu a despărţit firea apelor cu cerul ce se numeşte „tărie”, prin negrăita Lui înţelepciune meşteşugindu-le lor statornicia cea în lungă vreme, şi a poruncit a călători peste apele închegate focul nemărginit al luminătorilor. Iar apa şi focul sînt împotrivnice una alteia, dar, cu toate acestea, nici focul nu se stinge de ape, nici apa cea închegată nu se topeşte de focul cel nemărginit, şi acestea arată negrăita putere a lui Dumnezeu. Şi a numit cerul cu număr de multe, nu că ar fi ştiut de mai multe, ci urmînd limbii evreieşti: că ei le numesc pe acestea cu număr de multe, precum noi zicem: „Atenele” şi „Tebele”. Deci, ce a numit aici „ceruri ale cerurilor”, într-alt loc l-a zis: „cerul cerului”, că zice: „cerul cerului Domnului”.
să laude numele Domnului, că El a zis, şi s-a făcut; El a poruncit, şi s-a zidit!
Că - zice - vrednic lucru este a lăuda pe Cel ce le-a lucrat cu cuvîntul pe toate acestea.
6 Pusu-le-a pe ele în veac şi în veacul veacului: poruncă a pus, şi nu va trece.
Şi nu numai că le-a zidit, ci le şi poartă de grijă. De aici au şi statornicia, după cum a voit El Însuşi, că nu vor putea să treacă hotarele aşezate de Dînsul. Deci cele neînsufleţite şi neamurile celorlalte necuvîntătoare se ruşinează de legile aşezate, şi numai singură firea oamenilor cea cinstită cu cuvîntarea calcă legile: marea ştie hotarele sale şi se ruşinează de nisip, noaptea şi ziua păzesc măsurile puse lor, iar oamenii defaimă dumnezeieştile legi.
Şi aşa, după ce le-a chemat spre împărtăşirea cîntării de laudă pe cele din cer şi pe cele cereşti, se mută spre pămînt, maica de obşte a oamenilor şi a celor necuvîntătoare:
7 Lăudaţi-L pe Domnul de pe pămînt:
Apoi, din parte:
balaurii şi toate adîncurile;
Marea este parte a pămîntului, şi întru aceasta sînt chiţii. Şi vrednică de minunare este şi această purtare de grijă a Ziditorului: că, după ce a zidit jivinele cele prea-mari şi prea-covîrşitoare, le-a închis întru noianurile cele neînotate, arătîndu-le oamenilor şi înfricoşîndu-i cu pomenirea lor, dar, propovăduind bunătatea, a oprit vătămarea pe care ar fi putut-o ele pricinui.
8 focul, grindina, zăpada, gheaţa, duhul cel de vifor,
Şi acestea îşi au pricina din apă. Şi în aer se face şi grindină, şi zăpadă, şi gheaţă, şi vînturile cele iuţi, că pe acestea le-a numit „vifore”. La fel, este cu putinţă a vedea focul arătîndu-se încă nu numai în pămînt, ci şi în aer, pentru că din aer se slobozesc şi fulgere, şi trăznete şi flăcări.
cele ce fac cuvîntul Lui;
Încă şi acestea – zice - se supun semnului Său, nu ca nişte însufleţite şi cuvîntătoare, ci urmînd voii Lui.
9 munţii şi toate dealurile, lemnele cele roditoare şi toţi cedri;
Şi acestea ne fac a porni limbile noastre spre mulţumire, căci nu numai mărimea lor este vrednică de minunare, ci şi trebuinţa ce răsare de aici, că prea-multă este şi de multe feluri.
10 fiarele, şi toate dobitoacele
Le-a despărţit şi pe acestea: că nu aşa prost a zis de cele cu cîte patru picioare, ci a deosebit pe cele sălbatice de cele domestice. Şi ne porunceşte să lăudăm pe Făcătorul şi prin unele, şi prin altele, că toate sînt de prisos şi nemulţumitoare dacă scapă de cunoştinţa noastră[COLOR=#800080][2][/COLOR].
cele tîrîtoare şi păsările zburătoare;
Cu pomenirea tîrîtoarelor s-a înjugat şi firea celor înotătoare, că acelea se tîrăsc în ape. Aşa le-a numit pe dînsele chiar Dumnezeu, că a zis: „Să scoată apele tîrîtoare cu suflete vii!”
După acestea toate, îl cheamă pe cel ce laudă prin toate pe Ziditor, că omul s-a învrednicit de dumnezeiasca zidire în urma tuturor. Şi îl adună după adunări, aducînd în lăuntru mai întîi ceata împăraţilor, apoi popoarele supuşilor. Şi zice:

[patinina34]

11 împăraţii pămîntului şi toate noroadele,
Şi nu-i lipseşte de cîntarea de laudă nici pe domnii de al doilea (rang), nici pe judecătorii cei rînduiţi după aceştia, ci îi împărtăşeşte şi pe ei de folosul ivit de aici:
domnii şi toţi judecătorii pămîntului;
Porunceşte să facă acest lucru încă şi fiecare vîrstă, şi amîndouă neamurile[COLOR=#800080][3][/COLOR], adică partea bărbătească şi cea femeiască. Şi - întîi pe cei ce sînt desăvîrşiţi cu vîrsta:
12 tinerii şi fecioarele,
Apoi, amîndouă căpătîiele:
bătrînii şi cei mai tineri să laude numele Domnului,
Zice: Şi vîrsta cea fără de vreme şi crudă, şi cea peste vreme (adică îmbătrînită) să laude pe Dumnezeu!
13 că s-a înălţat numele Lui unuia!
Că s-a stins pomenirea dumnezeilor cu nume mincinos şi s-a arătat cinstit doar numele Celui ce este singur Dumnezeu.
14 Mărturisiţi-vă Lui pe pămînt şi în cer!
Că nu-L mai laudă pe Dînsul doar cele cereşti, ci s-a umplut tot pămîntul de a-L cunoaşte pe Domnul, cît ca nişte apă multă a acoperit mările.
Şi va înălţa cornul norodului Său.
Şi - zice - va arăta norodul Său nebiruit şi vestit - căci „corn” a numit tăria, din metafora dobitoacelor purtătoare de coarne, care se fălesc că întru acelea au tăria.
Cîntare - tuturor cuvioşilor Lui,
Că, pe cei ce cred întru Dînsul, îi face nu numai tari, ci şi de-a pururea pomeniţi la toţi.
fiilor lui Israil, norodului ce se apropie de Dînsul!
Şi această bună laudă a dobîndit-o Israil cînd s-a apropiat de Dumnezeu, dar acum s-a mutat împreună cu buna-credinţă şi strălucirea, iar ei s-au golit de aceasta, şi neamurile se bucură de dumnezeieştile daruri.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]„Înger” vine din elinescul „anghelos”, însemnînd „vestitor”.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Fiindcă toate au fost zidite pentru om.

[COLOR=#800080][3][/COLOR]„Genurile”, din elinescul „ghenos”.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 149

Aliluia, aliluia.

Această laudă o poruncesc a aduce cei ce au biruit după întoarcere neamurile acelea multe prin dumnezeiescul ajutor. Are încă şi proorocie a celor săvîrşite de Macabei.
Cîntaţi Domnului cîntare nouă, lauda Lui este în Biserica cuvioşilor!
Că a lăuda pe Dumnezeu este osebirea cuvioşilor, nu a celor fără de lege.
2 Veselească-se Israil de Cel ce l-a făcut pe el, şi fiii Sionului să se bucure de Împăratul lor!
Dumnezeul a toate este Dumnezeu al tuturor, dar cu deosebire Se numea Împărat al Israilitenilor. Deci, îndată ce s-au bolnăvit cu nemulţumire şi au cerut alt împărat, Dumnezeu a zis către Samuil: „Nu pe tine te-au defăimat, ci pe Mine, ca să nu împărăţesc peste dînşii.”
3 Să laude numele Lui în horă, în timpan şi în psaltire să-I cînte Lui!
Zice: După Legeanoastră, să lăudăm pe Făcătorul de bine cu toate uneltele de cîntare!
4 Că binevoieşte Domnul întru norodul Său,
Zice: Ne-a învrednicit de multă iubire de oameni şi ne-a arătat a Sa bunătate.
şi va înălţa pe cei blînzi întru mîntuire.
Iar pe cei lipsiţi de ajutor care au năravuri bune, îi va arăta înalţi şi vestiţi.
5 Lăuda-se-vor cuvioşii întru mărire şi se vor bucura întru aşternuturile lor.
Şi cei ce cinstesc dreptatea vor fi întru bună laudă, îndulcindu-se de multă odihnă. Că „aşternut” a numit odihna, că patul este însemnător de odihnă.
6 Înălţările lui Dumnezeu - în gîtlejul lor,
Şi totdeauna propovăduiesc dumnezeieştile faceri de bine şi Îl laudă pe pricinuitorul unora ca acestea.
şi săbii cu două ascuţişuri - în mîinile lor,
7 ca să facă izbîndă întru neamuri, mustrări întru noroade;
Biruinţa întru războaie nu este lucru potrivnic odihnei, că biruinţa este mai dulce decît toată odihna. Iar prin acestea mai-nainte vesteşte bărbăţia Macabeilor, prin care i-au supus pe megieşii locuitori pe aproape şi i-au biruit pe Machidoneni.
8 ca să lege pe împăraţii lor cu obezi, şi pe slăviţii lor cu cătuşe de fier;
Istoria Macabeilor ne învaţă că multe ca acestea s-au isprăvit de dînşii, şi lesne le este celor ce voiesc să citească a învăţa adevărul proorociei.
9 ca să facă întru dînşii judecată scrisă.
Că, cele făcute după dreptate acelora, s-au pus în scrieri, şi lauda lor a rămas pururea pomenită pînă în ziua de astăzi. Că aceasta a adăugat:
Mărirea aceasta va fi tuturor cuvioşilor Lui.
Căci cuvioşia este maică a bunei-laude, şi lucrătorii acesteia vor fi pomeniţi de-a pururea.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 150

Aliluia, aliluia.

De biruinţă este şi lauda aceasta, şi mai-nainte vesteşte cunoştinţa de Dumnezeu ce avea să fie la toţi oamenii.
Lăudaţi pe Dumnezeu întru Sfinţii Săi,
Puternică pricină spre cîntarea de laudă este aceasta: că - dacă ni s-a poruncit a lua pricină spre mulţumire de la saduri, şi de la fiare şi de la tîrîtoare - cu mult mai vîrtos este mai cu dreptate a privi la Sfinţi şi a-L lăuda pe Dumnezeul acestora. Că - învăţîndu-se cele pentru Fericitul Pavel, ori cele pentru dumnezeiescul Petru, ori cele pentru prea-dumnezeiescul Ioan, ori cele pentru ceilalţi Apostoli, ori cele pentru purtătorii de biruinţă Mucenici, ori cele pentru ceilalţi Sfinţi, ori cele pentru nevoitorii de acum ai faptei bune - cine nu-şi porneşte limba spre cîntarea de laudă a Celui ce a dăruit oamenilor atîta îndestulare de bunătăţi?
lăudaţi-L pe El întru tăria puterii Lui!
Iar Simmah, aşa: „Lăudaţi-L pe El întru tăria cea nebiruită a Lui!” Că numai El singur are stăpînirea tare, şi nepieritoare şi veşnică.
2 Lăudaţi-L pe El întru puterile Lui,
Că negrăite sînt cele săvîrşite totdeauna prin Sfinţii Lui.
lăudaţi-L pe El după mulţimea măririi Lui!
Acest stih se aseamănă cu cele tîlcuite de noi mai-nainte, că nu este sfîrşit măririi Lui. Că - zice - nemărginită este mărirea Lui, nemăsurată puterea, deci să petreceţi lăudîndu-L pe Dînsul pentru toate.
3 Lăudaţi-L pe El în glas de trîmbiţă,
Organul acesta era preoţesc, căci preoţii întrebuinţau trîmbiţele făcînd pomenire de trîmbiţele ce s-au auzit în muntele Sinai.
lăudaţi-L pe El în psaltire şi în alăută!
4 Lăudaţi-L pe El în timpan şi în horă, lăudaţi-L pe el în strune şi în organe!
5 Lăudaţi-L pe El în chimvale bine-răsunătoare, lăudaţi-L pe El în chimvale de strigare!
De demult, lăudîndu-L pe Dumnezeu în dumnezeiasca Biserică, leviţii întrebuinţau organele acestea nu pentru că Dumnezeu Se veselea de glasul lor, ci pentru că primea scopul celor făcute. Căci Îl auzim pe Dînsul zicînd Iudeilor că Dumnezeu nu Se veseleşte de cîntări şi de viersuiri: „Depărtează-ţi de la Mine glasul cîntărilor tale, şi glasul organelor tale nu-l voi auzi!” Deci a slobozit să se facă acestea vrînd să-i izbăvească pe dînşii de înşelăciunea idolilor: că - de vreme ce erau iubitori de jocuri şi de rîsuri, iar acestea toate se săvîrşeau în capiştile idolilor - i-a iertat să cînte din organe, prin acestea trăgîndu-i (către Sine), şi cu vătămarea mai mică oprind-o pe cea mare şi mai-nainte învăţîndu-i cele desăvîrşite prin cele nedesăvîrşite.
Toată suflarea să laude pe Domnul!
Nu Iudeii numai, ci toţi oamenii: că, după dumnezeiescul Apostol, Dumnezeu nu este numai al Iudeilor, ci şi al neamurilor. Deci, în Psalmul 144, a zis: „Bine să cuvînteze tot trupul numele cel sfînt al Lui!”, iar aici: „Toată suflarea să laude pe Domnul!”, dar nici acolo nu a numit trupul singur, nici aici suflarea singură, ci prin amîndouă stihurile ne porunceşte a lăuda pe Dumnezeul tuturor şi cu trupul, şi cu sufletul.
Sfîrşitul a toată neguţătoria Psalmilor este vrednic de minune şi potrivit scopului proorociei. Pentru că proorocia propovăduieşte mîntuirea neamurilor, şi sfîrşitul proorociei porunceşte celor ce au dobîndit-o pe aceasta a lăuda pe Făcătorul de bine, iar noi nu numai că auzim graiurile, ci vedem înseşi lucrurile: că Dumnezeul tuturor Se laudă în fiecare cetate, şi în oraşe, şi în sate, şi în pustietăţi, şi în munţi, şi în dealuri şi în locul nelocuit şi cu totul pustiu.
Iar eu îi rog pe cei ce vor citi în cartea aceasta să culeagă dintru acestea folosul ca pe un rod, dacă li se va părea că s-au tîlcuit bine şi drept; iar dacă undeva cumva nu am ajuns tainele cele ascunse ale Duhului, să nu ne prihănească prea-foarte, că fără de zavistie am pus tuturor înainte ceea ce am putut afla şi ne-am sîrguit a aduce celor ce vor fi după noi cele învăţate de la Părinţi. Şi noi am suferit osteneala, iar altora aducem folos fără de osteneală, pe care îi rog să ne răsplătească osteneala cu rugăciuni, pentru ca, întărindu-ne şi proptindu-ne cu ele, să adăugăm lîngă cuvinte şi lucrurile, şi să dobîndim fericirea ce se alcătuieşte dintru amîndouă. „Că cel ce va face – zice – şi va învăţa mare se va chema întru Împărăţia cerurilor!” - pe care să ne învrednicim a o dobîndi toţi, întru Hristos Iisus Domnul nostru, împreună cu Care se cuvine slavă şi Tatălui, împreună şi Sfîntului Duh, în vecii vecilor. Amin”

Sfîrşit,

şi lui Dumnezeu, slavă!

[patinina34]

În prealabil postat de patinina34

11 împăraţii pămîntului şi toate noroadele,
şi nu-i lipseşte de cîntarea de laudă nici pe domnii de al doilea (rang), nici pe judecătorii cei rînduiţi după aceştia, ci îi împărtăşeşte şi pe ei de folosul ivit de aici:
domnii şi toţi judecătorii pămîntului;
porunceşte să facă acest lucru încă şi fiecare vîrstă, şi amîndouă neamurile[color=#800080][3][/color], adică partea bărbătească şi cea femeiască. şi - întîi pe cei ce sînt desăvîrşiţi cu vîrsta:
12 tinerii şi fecioarele,
apoi, amîndouă căpătîiele:
bătrînii şi cei mai tineri să laude numele domnului,
zice: şi vîrsta cea fără de vreme şi crudă, şi cea peste vreme (adică îmbătrînită) să laude pe dumnezeu!
13 că s-a înălţat numele lui unuia!
că s-a stins pomenirea dumnezeilor cu nume mincinos şi s-a arătat cinstit doar numele celui ce este singur dumnezeu.
14 mărturisiţi-vă lui pe pămînt şi în cer!
că nu-l mai laudă pe dînsul doar cele cereşti, ci s-a umplut tot pămîntul de a-l cunoaşte pe domnul, cît ca nişte apă multă a acoperit mările.
şi va înălţa cornul norodului său.
şi - zice - va arăta norodul său nebiruit şi vestit - căci „corn” a numit tăria, din metafora dobitoacelor purtătoare de coarne, care se fălesc că întru acelea au tăria.
cîntare - tuturor cuvioşilor lui,
că, pe cei ce cred întru dînsul, îi face nu numai tari, ci şi de-a pururea pomeniţi la toţi.
fiilor lui israil, norodului ce se apropie de dînsul!
şi această bună laudă a dobîndit-o israil cînd s-a apropiat de dumnezeu, dar acum s-a mutat împreună cu buna-credinţă şi strălucirea, iar ei s-au golit de aceasta, şi neamurile se bucură de dumnezeieştile daruri.

[color=#800080][1][/color]„înger” vine din elinescul „anghelos”, însemnînd „vestitor”.

[color=#800080][2][/color]fiindcă toate au fost zidite pentru om.

[color=#800080][3][/color]„genurile”, din elinescul „ghenos”.

corectie:
Psalm 148 (2) nu 149 (2).
Mii de scuze!!!

[georgeval]

Multumim pentru intreaga osteneala. Cred ca acum intelegem mai bine de ce psaltirea este o arma impotriva diavolului.