Parintele Constantin Sarbu

[C.tin]

La 9 ianuarie 1964, la expirarea domiciliului obligatoriu Ministerul Afacerilor Interne arăta printr-o adresă că părintele Sârbu nu era semnalat cu "manifestări duşmănoase" şi astfel se propunea eliberarea sa. Ceea ce se va proceda la 25 februarie 1964, când părintele nostru declara că îşi stabileşte domiciliul în Bucureşti, gândindu-se probabil că îşi va revedea biserica pe care o ridicase şi slujise odinioară.
Însă, nu i s-a permis să revină la biserica sufletului său. [COLOR="Purple"]Totuşi dorea cu orice preţ să slujească Domnului. Aşa că a solicitat chiriarhului cea mai săracă biserică din Bucureşti[/COLOR], [COLOR="DarkGreen"]faţă de care patriarhul Justinian l-a întrebat: "Ce să-ţi dau eu Sârbule?[/COLOR] [COLOR="Red"]– Cea mai săracă biserică din Bucureşti, Prea Fericite! [/COLOR][COLOR="Blue"]– Ştiu eu, a zis Patriarhul, că orice biserică ţi-oi da ţie, tu faci din ea o grădină!"[/COLOR]. Şi aşa a fost.
Astfel, începând cu 8 aprilie 1964 părintele slujea din nou, de data aceasta în biserica Sapientei, care fusese închisă timp de 40 de ani. Potrivit unei credincioase de la Sapientei, aflăm că biserica se afla într-o stare avansată de degradare: "Cheile de la biserică şi de la casa parohială le-a primit părintele doar după câteva zile de la venirea lui, dar nu se putea muta în [COLOR="Purple"]casa parohială întrucât era ruinată; acoperişul stricat, zidul dinspre grădină deteriorat. Până în primăvara sau vara anului următor, 1965, părintele a locuit în cămăruţa ridicată de noi în curte. Când am intrat în biserică am văzut că şi ea era deteriorată. Prin pereţi se vedea afară, ploua în biserică. [/COLOR]Înăuntru erau îngrămădite statui fără mâini, pe jos lespezi de piatră unele înclinate, altele lipsă, păianjeni pe pereţi. Am scos statuile şi am făcut curat. [COLOR="Blue"]Părintele s-a rugat mult, în genunchi şi cu lacrimi pentru lucrarea sa".[/COLOR]

Aici, la biserica Sapienţei, părintele Sârbu va constitui şi o bibliotecă de împrumut, cu multe volume cu caracter religios şi foarte căutate de care frecventau acest locaş. Această situaţie însă a atras atenţia autorităţilor care au închis-o temporar sub pretextul unor verificări, apoi definitiv.
Părintele Sârbu era nelipsit pe plan social, îngrijindu-se îndeaproape de cei săraci, precum făcuse la Huşi sau la Bariera Vergului. Mai mult decât atât, reuşea cu succes să-i implice şi pe credincioşii săi, realizând astfel o veritabilă comuniune, unde dragostea de semen se regăsea. Astfel, potrivit mărturiei unei credincioase aflăm că "părintele a dispreţuit bunurile pământeşti, dar s-a îngrijit de cei în suferinţă: bolnavi, văduve, orfani. Nu-i plăcea şi nu accepta cerşetori la uşa bisericii, dar avea evidenţa unor persoane în vârstă, fără pensie şi fără nici un sprijin. Căuta să-i afle în tot Bucureştiul; avea evidenţa lor şi le trimitea regulat ajutoare. Credincioşii bisericii şi alţi apropiaţi de noi căpătaseră o încredere nelimitată în multiplele acţiuni pe care le întreprindea părintele Sârbu, încât răspundeau la toate solicitările lui fără a cunoaşte repartizarea fondurilor şi a ajutoarelor". Într-o altă împrejurare, părintele săvârşea o sfeştanie în locuinţa unei credincioase sărace din parohie, exclamând: "Tare mă simt bine în casa săracului!".

[C.tin]

Ultima perioadă a vieţii părintelui nostru a fost marcată de ulcerul provocat de regimul din detenţie, dar şi de urmărirea Securităţii. Potrivit mărturiei unei credincioase de la biserica Sapienţei, la sfârşitul fiecărei slujbe, în timpul miruirii, părintele Sârbu făcea apel la enoriaşi pentru a cerceta biblioteca şi a împrumuta cărţi pentru luminarea sufletului. Acest lucru a fost sesizat de către oamenii Securităţii, care supravegheau îndeaproape fenomenul cultural-religios de la biserica Sapienţei, dispunând închiderea bibliotecii. Totodată părintele era frecvent chemat şi anchetat la Securitate.

Internat şi operat în spital, părintele avea să-şi presimtă sfârşitul. A cerut un preot pentru a se împărtăşi ultima oară. Aşa a venit părintele Ilarion Argatu găsit la mănăstirea Antim. Ultimele momente din viaţa părintelui nostru le avem descrise într-o mărturie a unei credincioase de la Sapienţei: [COLOR="Blue"]"Pe atunci nu înţelegeam de ce părintele Argatu, parcă, tot încerca să-i aşeze perna. Abia apoi ne-a spus că pe când îl împărtăşea a văzut aureolă în jurul capului lui. În primul moment a crezut că perna este colorată. Apoi, însă, şi-a dat seama că este aureola unui mare «ales» al lui Dumnezeu. După ani şi ani, când părintele Argatu stătea de vorbă cu vreun credincios al bisericii Sapienţei reamintea totdeauna această descoperire ce i-a fost dăruită lui de Dumnezeu pentru a o face cunoscută tuturor: aureola cu care l-a încununat Dumnezeu pe părintele Constantin Sârbu.[/COLOR]

[C.tin]

După prohodirea părintelui Constantin Sârbu, care a avut loc în ziua de [COLOR="Red"]25 octombrie 1975[/COLOR], în curtea bisericii Sapientei, în prezenţa credincioşilor care l-au iubit, preotul Petre F. Alexandru, consilier la Arhiepiscopia Bucureştilor şi fost coleg şi prieten cu cel dispărut, între altele, a zugrăvit în cîteva cuvinte protretul acestui preot jertfelnic.

[costel]

"Nemaiputand sa rabde lucrarea duhovniceasca a parintelui Constantin Sarbu, comunistii au venit in taina la acesta, cerandu-i oarecum sa-si aleaga modul in care avea sa moara: sinucidere sau omorare. Refuzand categoric sinuciderea, parintele a fost obligat sa se supuna unei operatii chirurgicale, internarea si moartea intr-un spital urmand a parea lumii ceva firesc. Refuzarea internarii avea sa atraga dupa sine o noua arestare. Stiind ca sufera de ulcer duodenal, parintele a fost obligat de comunisti sa se interneze la ce spital doreste, cu conditia ca medicul va fi adus de ei.


Astfel, in ziua de 14 octombrie 1975, parintele Constantin Sarbu slujeste ultima sa Sfanta Liturghie, iar luni, 18 octombrie, el este operat de un medic
http://www.crestinortodox.ro/parinti/parintele-constantin-sarbu-125877.html

Multumim pentru articol.

[medina]

Este impresionant şi măreţ tot ce a trăit şi înfăptuit părintele Sârbu, cu câtă râvnă şi abnegaţie şi-a urmat chemarea de la Dumnezeu, neabandonând niciodată, până în ultima clipă şi dincolo de ea. Este unul din marile exemple de urmat ale acestui neam. Gândiţi-vă numai la greutăţile prin care a trecut ca să-şi formeze un viitor.
Dumnezeu să-l odihnească între sfinţiii Săi!

[Ekaterina]

Datare: 1954
Sursa: ACNSAS