Manastirea Hadambu

După o istorie zbuciumată şi insuficient elucidată în toate detaliile şi sinuozităţile sale, adeseori cu aspecte contradictorii, se poate afirma că mănăstirea cunoscută îndeobşte sub denumirea tradiţională de Schitul din Dealul Mare sau sub cea actuală, mai simplă, dar şi mai cuprinzătoare de Mănăstirea Hadâmbu a trecut în ultimii 10-15 ani printr-un vădit reviriment, printr-o perioadă fără precedent de renaştere din propriile sale vestigii.f1

Ceea ce se ştie sigur, atât din pisania ctitoriei, cât şi din unele documente domneşti, este faptul că, în anul 1659, voievodul Gheorghe Ghica i-a dăruit lui lani Hadâmbu, fost chelar, un loc „în pădurea laşilor, la Dealul Mare", pentru a construi acolo o biserică si că această biserică avea hramul de ziua „Naşterii Precistei şi Născătoarei de Dumnezeu", adică la 8 septembrie. Este limpede că noua aşezare monahală, care a luat cu vremea proporţiile unei mănăstiri, s-a numit apoi „Hadâmbu", după numele ctitorului ei.

A rămas până acum neelucidată afirmaţia din pisania lăcaşului, potrivit căreia „dumnealui lani Hadâmbu a înnoit şi a făcut această biserică în anul 1659", ceea ce înseamnă că, dacă atunci a înnoit-o numai, pe locul respectiv se afla deja o biserică mai veche, construită probabil din lemn şi pe care noul ctitor a refăcut-o, construind-o din piatră. Ipoteza este cu atât mai plauzibilă, cu cât o veche tradiţie românească spune - şi numeroase documente o confirmă - că, de regulă, o nouă biserică se construieşte pe locul uneia mai vechi sau undeva prin apropiere. In sprijinul acestei ipoteze vine şi faptul că, într-un document din 1658, deci anterior celui din 1659, este menţionată o mănăstire din Dealul Mare, cu hramul în ziua Sfântului Nicolae, adică la 6 decembrie. Documentul se referă la o danie pe care această mănăstire o primeşte în ziua de 4 august 1658. Se ridică în acest caz problema dacă biserica Mănăstirii din Dealul Mare, cu hramul Sfântului Nicolae, pomenită în documentul din 4 august 1658, este totuna cu biserica pe care a înnoit-o „dumnealui lani Hadâmbu" în 1659, potrivit pisaniei existente şi acum în mănăstire, sau este cu totul alta. lată întrebări la care viitoarele cercetări istorice şi arheologice vor trebui să răspundă.
Oricum, specialişti dintre cei mai autoritari în domeniu au relevat faptul că Mănăstirea Hadâmbu, aşa cum a fost construită ea începând cu anul 1659, este un complex fortificat, reprezentativ pentru arhitectura moldovenească din secolul al XVII-lea şi că biserica, de mici dimensiuni, prezintă un plan mixt, caracterizându-se prin diferite amenajări defensive, proprii incintei de plan rectangular, prevăzută la colţuri cu turnuri circulare, specifice construcţiilor cu funcţii de apărare.

De-a lungul existenţei sale, Mănăstirea Hadâmbu a fost supusă mereu eroziunii timpului, vicisitudinilor istoriei, dar şi răutăţilor si neglijenţelor omeneşti, care uneori sunt mai dăunătoare decât stihiile naturii. Pe la începutul veacului al XX-lea, când Nicolae lorga vizita mănăstirea, admirând cu evlavie frumuseţea locurilor şi farmecul inefabil al peisajului, marele istoric nu putea să nu deplângă, în acelaşi timp, starea jalnică în care ajunsese venerabilul aşezământ monahal. Această situaţie s-a perpetuat până în pragul vremurilor noastre, când, mai cu seama, construcţiile anexe, dar - în bună parte - şi biserica au căzut aproape de tot în paragină.

Lucrările de restaurare, construire şi reconstruire din ultimii I 5 ani au asigurat Sfintei Mănăstiri dăinuire, dar şi o amplă şi temeinică dezvoltare. Toate acestea au fost posibile, pe de o parte, datorită evlaviei credincioşilor noştri care, în ceasuri de cumpănă, au alergat întru întâmpinarea nevoinţelor noastre, iar pe de altă parte, datorită cuminţeniei şi vredniciei părinţilor şi fraţilor din această mănăstire, care şi-au închinat viaţa slujirii lui Dumnezeu şi oamenilor. Fără adânca lor credinţă, fără generozitatea şi competenţa temeinică a unor distinse personalităţi din laşi şi Suceava, ar fi fost mult mai anevoioasă construirea unui edificiu atât de apreciat ca noua biserică, ce poartă hramul „Acoperământul Maicii Domnului", considerată de specialişti drept o capodoperă de arhitectură ecleziastică în stilul tradiţional ştefanian. în rândul marilor realizări din ultimul deceniu al veacului trecut se cuvine să menţionăm şi monumentalul edificiu al arhondaricului, expresie generoasă a spiritului de ospitalitate moldovenească, restaurarea şi consolidarea bisericii monument, reconstruirea stăreţiei vechi, construirea unui agheasmatar, săparea şi amenajarea a trei fântâni, precum şi anexele gospodăreşti menite să rezolve numeroasele probleme economice curente ale mănăstirii, situată într-un spaţiu pe cât de minunat, pe atât de izolat.

Protos. Nicodim Gheorghiţă

În 1976, reputatul istoric de artă Vasile Drăguţ, a vizitat locurile în vederea înscrierii schitului în al său "Dicţionar enciclopedic de artă medievală românească"
Manastirea Hadambu
şi a găsit un complex fortificat, reprezentativ pentru arhitectura moldovenească din secolul al XVII-lea, cu o biserică de mici dimensiuni, turnul porţii servind şi de clopotniţă, plus construcţii anexe aflate în ruină. Cu aproximativ 70 de ani înaintea sa, marele istoric Nicolae Iorga, găsise un minunat zid de cărămidă tare stropită cu pete albe de var, care înconjura biserica Hadâmbului, de la care se vedea, între copaci, acoperişul de şindrilă spartă, loc tocmai bun pentru şcoală. Este clar că aici, lângă satul Mironeasa, în adâncul Codrului Iaşilor, pe vremuri a existat o biserică de lemn anterioară actualei, atestată nu numai de tradiţie şi de anumite documente insuficient explorate.

Icoana Făcătoare de Minuni


Cert este că, astăzi, se distinge în mod deosebit prin densitatea sa picturală şi prin atmosfera gravă pe care o degajă icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu pruncul, pictată în 1938 de catre preotul Octavian Zmău şi donată schitului de ieromonahul Iov Mazilu, egumenul acestui schit. Această icoană a fost ferecată ulterior în argint de meşterul Ion Contfas din Târgu Neamţ. Coroanele sunt din aur, decorate cu pietre preţioase, rubine, safire şi smaralde, donate de familia Constantin, Roxana şi Elena Amarinei din Piatra Neamţ. Icoana este izvorâtoare de mir şi făcătoare de minuni. A apărut şi o nouă biserică cu hramul "Acoperământul Maicii Domnului", pardosită cu marmură de Ruşchiţa, prelucrată în atelierele de la Holboca - Iaşi. Pictura bisericii, în plină desfăşurare, în tehnica "al fresco" a fost începută de maestrul Vasile Buzuloiu din Bucureşti, fiind continuată de ucenicul sau, Vasile Gheorghiţă. Edificiul este înalt, zvelt, lansat cu supleţe în spaţiu, dar temeinic aşezat pe sol. Plasată în vârful Dealului Mare, biserica domină priveliştea şi se asamblează perfect cu peisajul din jur. Demisolul bisericii serveşte ca paraclis, fiind pus sub protecţia Sfântului Ierarh Nicolae, praznic celebrat în ziua de 6 decembrie a fiecărui an. În ansamblul monahal de la Mănăstirea Hadâmbu, marele edificiu al arhondaricului, proiectat de arhitectul Bogdan Negoiţă, se distinge prin proporţiile sale monumentale, prin aspectul său palatinal. Acoperişurile clădirilor au fost lucrate de meşteri din Oglinzi - Neamţ, iar învelitorile clădirilor, din tablă de cupru, au fost executate de iscusitul meşter Ion Lică şi de ucenicii săi din Târgu Neamţ.

Ospeţie moldovenească pentru 500 de pelerini


Graţie proporţiilor marelui arhondaric, mănăstirea dispune de generoase locuri de cazare, având posibilitatea să adapostească şi să omenească, potrivit îndatinatelor legi nescrise ale ospeţiei moldoveneşti, până la cinci sute de pelerini, ceea ce se întâmplă adeseori, mai cu seamă în sezonul estival. În iarna anului 2003, în ziua de 22 ianuarie, la mănăstire a izbucnit un năprasnic incendiu, care a potopit una din casele monahale. În acest incendiu şi-a găsit sfârşitul tânărul Nicuşor Leuca, de 17 ani, originar din Vicovu de Sus - Suceava, care de copil frecventa mănăstirea, aşa după cum a comunicat un bun cunoscător al locurilor, scriitorul Claudiu Paradais, unde, de câte ori venea îşi îndeplinea, cu mare conştiinciozitate, ascultarea de paracliser, năzuind să devină el însuşi monah aici. Toată casa s-a transformat în scrum, inclusiv obiectele bisericeşti adăpostite, cu excepţia Icoanei Maicii Domnului, Făcătoare de Minuni. Această tulburătoare experienţă umană este exprimată îndeobşte în Jertfa Zidirii, valabilă la români şi în Balada Meşterului Manole, dar şi în legenda întemeierii Mănăstirii Putna. Lucrările de restaurare, construire şi reconstruire din ultimii 8 ani asigură Sfintei Mănăstiri dăinuire, dar toate acestea s-au realizat, pe de o parte, datorită evlaviei credincioşilor, care în ceasurile de cumpănă au alergat la icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, icoane care merită să fie trecute în catalogul icoanelor făcătoare de minuni din decursul istoriei, iar pe de altă parte, datorită seriozităţii şi cuminţeniei părinţilor şi fraţilor din această mănăstire care şi-au dedicat viaţa slujirii lui Dumnezeu şi oamenilor.

● Oameni paralizati, bolnavi de cancer, sfasiati de greutatile vietii sau care si-au pierdut sensul pe acest pamant au cautat o ultima alinare la icoanele facatoare de minuni ● Ajutati de cei dragi, au venit de la sute de kilometri sa se roage la icoana Maicii Domnului de la Hadambu ● Dumnezeu, pentru credinciosi, este mai viu ca niciodata, iar minunile se petrec intr-o taina greu de inteles pentru o minte care nu cunoaste din suflul divin ● "Am ajuns la aceasta manastire si m-am asezat in genunchi la prima icoana. Am plans cu lacrimi amare, caci stiam ca nu am alta scapare afara de Maica Domnului. Am stat la dezlegarile de noapte si a doua zi, la Sfanta Liturghie, am venit din nou la icoana si ma rugam sa faca ce o vrea cu mine, dar mai bine sa mor decat sa sufar atata durere. Deodata, am simtit ceva ca ma apasa pe spate, am dat cu mana crezand ca este cineva, dar nu era nimeni. Era Maica Domnului. M-a ridicat din patul spitalului, m-a vindecat. De atunci, vin la 40 de zile de la Suceava sa-i multumesc Maicii Domnului", a lasat marturie Doinita G., din Suceava, pe una din cartile scapate de incendiu de la Manastirea Hadambu ● Manastirile, invaluite de aura credintei, se arata celor in nevoie dar nu numai, ca oaze de lumina tamaduitoare
Manastirile Moldovei, aceste tinuturi ale tacerii si ale Cuvantului divin, emana o bogatie spirituala pe care si orbilor le este usor sa o descopere. Drumurile catre manastiri formeaza pelerinaje cunoscute doar celor porniti in cautarea luminii si vindecarii divine si sunt mereu batatorite de oameni care duc poveri groaznice. Pelerinajele la manastirile Moldovei sau din tinutul Iasilor se prezinta asemenea unei alte lumi, care, izvorata din durere, curge spre vindecare. In toate acestea este un mister greu de strabatut cu ratiunea. Dumnezeu, pentru credinciosi, este mai viu ca niciodata, iar minunile se petrec intr-o taina greu de inteles pentru o minte care nu cunoaste din suflul divin. La Manastirea Hadambu, din comuna Mironeasa, s-a creat de ani buni un veritabil pelerinaj la icoana facatoare de minuni ce o reprezinta pe Maica Domnului cu pruncul Iisus tinut in brate. "Despre minunile care s-au intamplat aici ar fi mai potrivit sa vedeti ce spun oamenii. Misiunea noastra, a calugarilor este sa ne rugam pentru fiecare om. Dumnezeu vindeca, tamaduieste. Depinde foarte mult de credinta omului. Daca te duci in orice manastire, la orice icoana si ai credinta, vei fi vindecat", a spus parintele Iorest de la Manastirea Hadambu. Dar si alte manastiri din tinutul Iasilor sunt repere pentru credinciosi, manastirile Dobrovat, Cetatuia, Lacuri, Golia, Bucium, Barnova ori Schitul Luparie din Cotnari sau Schitul Baiceni din Cucuteni.

Pelerinaj
Oameni paralizati, bolnavi de cancer, sfasiati de greutatile vietii sau care si-au pierdut sensul pe acest pamant au cautat o ultima alinare la icoanele facatoare de minuni. Ajutati de cei dragi, au venit de la sute de kilometri sa se roage la icoana Maicii Domnului de la Hadambu. Asa cum arata si Mantuitorul, daca omul ar avea credinta cat o boaba de mustar, ar putea muta si muntii. Unii au aceasta credinta. La Manastirea Golia, ca si la cea de la Socola erau, cu ani in urma, icoane facatoare de minuni. Acum, firele care duc spre aceste icoane se rup brusc. Manastirea Dobrovat, inainte de a fi jefuita si, mai tarziu, inchisa de catre comunisti, a avut o icoana facatoare de minuni. In prezent, la Dobrovat minunea, ca si in alte manastiri, este numai prin credinta. Pelerinajul la manastiri constituie un fenomen care daca s-ar putea monitoriza, in afara celor de la hramurile manastirilor, ar arata ca este o lume profund marcata de credinta ce cauta nadejdea la Dumnezeu.

Vindecati de cancer
Vazute si nevazute, minunile au schimbat vietile oamenilor. In luna ianuarie a anului trecut, o ieseanca a fost vindecata miraculos de cancer. Povestea femeii, asa cum a lasat-o scrisa pe unul din caietele de la Hadambu, impresioneaza. "Acum zece luni am fost diagnosticata cu o boala necrutatoare: cancer. Spaima care a cuprins toata familia mea a fost crancena. Cu un baietel de cinci luni acasa, singura putere de a trece de aceasta incercare a fost de aici (Sfanta Manastire Hadambu), de la acest Sfant Lacas unde, in fata icoanei facatoare de minuni, am primit puterea de a trece peste toata suferinta. Nu am cuvinte de a multumi in fiecare zi Maicii Domnului si bunului Dumnezeu pentru ca sunt in viata si am trecut cu bine de groaznica operatie. Multumim parintelui staret Nicodim care mi-a fost alaturi mie si familiei mele si care nu a ezitat nici un moment sa ne sprijine si sa ne ajute cu Sfintele Rugaciuni. Oriunde m-as duce, gandul meu si toata speranta mea este aici, caci acesta este locul care m-a vindecat", a scris, pe cartea ce se afla la Manastirea Hadambu, Nicoleta D. O alta femeie, tot diagnosticata cu cancer, si-a gasit vindecarea la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului de la Manastirea Hadambu. "Pot spune ca am fost bolnava de cancer, iar doctorii nu-mi dadeau sanse prea mari de trait, nici de mers. Dar m-am rugat la Dumnezeu si la Maica Domnului care au facut minuni cu mine. Doctorul a spus ca ma pot vindeca prin tamaduirea sufletului si atunci mi-am amintit de Manastirea Hadambu, de icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului. Am venit la manastire si m-am rugat. Dupa aproape o luna de zile am inceput sa merg. S-a intamplat o minune Dumnezeiasca", a lasat scris Luminita O. in anul 2005.

Istoricul icoanei facatoare de minuni
Icoana facatoare de minuni ce o reprezinta pe Maica Domnului cu pruncul a fost pictata in anul 1938 de catre preotul Octavian Zmau. Icoana a fost donata Schitului din Dealul Mare, cum este cunoscuta Manastirea Hadambu, de ieromonahul Iov Mazilu, egumenul acestui schit. Icoana a fost ferecata in argint de mesterul Ion Contfas din Targu Neamt. In anul 2003, izbucnind un incendiu, arde in intregime o casa monahala si moare un tanar sucevean, Nicusor Leuca. Obiectele bisericesti din casa ard, insa, prin miracol, doar icoana Maicii Domnului, in sute de exemplare litografiate, ramane neatinsa. Pe langa aceasta icoana care in mod nu prea obisnuit o reprezinta pe maica Domnului tinand pruncul in partea dreapta (stanga privitorului), mai sunt alte 3 icoane considerate facatoare de minuni.

Lacrimarea
Icoana Maicii Domnului facatoare de minuni de la Manastirea Hadambu a plans pentru prima data in 1992, pe 6 ianuarie, de Praznicul Bobotezei, in timpul slujbei de sfintire a apei. Tot in acest an, dar pe 14 octombrie, in Ziua hramului Cuvioasei Parascheva, a curs mir din umarul stang al Maicii Domnului. Doi ani mai tarziu, in perioada Postului Mare, din coroana Mantuitorului a curs mir. Tot in 1995, pe 15 august, de praznuirea Adormirii Maicii Domnului, icoana facatoare de minuni lacrimeaza din nou. In anul 2003, in luna septembrie, iarasi se petrece neobisnuitul. In zilele de 3, 6 si 8 septembrie, icoana facatoare de minuni lacrimeaza. Cu trei ani in urma, pe 6 septembrie, icoana Maicii Domnului lacrimeaza din nou. Era cu doua zile inainte de hramul manastirii, Praznicul Nasterii Maicii Domnului. Mii de pelerini au vazut si s-au inchinat.

O tara necunoscuta
Despre minunile sau lucrurile inexplicabile petrecute la Manastirea Hadambu s-ar putea scrie foarte multe, la acest lacas se pastreaza doua carnete mari, celelalte arzand la incendiul din 2003. "In august 2004, aparent spontan, am facut icter. Investigata la Craiova, am fost trimisa la Bucuresti unde s-a stabilit ca aveam o tumora care trebuia operata. Dupa operatie, ajunsa acasa, stateam toata Ziua in pat, nu puteam manca. (...) Privind la televizor, am vazut un reportaj despre manastirea Hadambu. Cand sotul meu s-a intors acasa de la serviciu, i-am povestit si fara a sta pe ganduri a spus ca trebuie sa mergem, desi sunt 600 de kilometri de la Dragasani pana aici si nu se stia de voi rezista drumului. A doua zi dupa slujba mi-a revenit pofta de mancare si vitalitatea. Rugaciunile la cele patru icoane facatoare de minuni au avut un rezultat evident", a lasat scris Maria D., din Valcea, in urma cu trei ani. Manastirile, invaluite de aura credintei, se arata celor in nevoie dar nu numai, ca oaze de lumina tamaduitoare. Sunt mii si mii de oameni care ajung la manastiri pentru a gasi acel dialog cu Dumnezeu. Este un fenomen greu de surprins. "Este bine ca vine lumea la manastiri sa se roage. Dumnezeu le deschide inimile, le usureaza viata. Credinta ii face pe oameni liberi", a marturisit parintele Iorest.

[icamilin]

Am vazut pozele din albumul tau si am intrat si pe blog. Aceasta frumoasa manastire m-a cucerit. Vreau sa ajung in vara asta pe acolo, cu ingaduinta si cu ajutorul bunului Dumnezeu. Icoana Facatoare de minuni este desavarsita!
Minunile povestite de pelerini sunt marturie graitoare ca acel ce va merge cu credinta, smerit si va cadea in genunchi in fata Maicii Domnului, va pleca vinedecat. Sa ne ajute bunul Dumnezeu pe cei care inca nu am ajuns pe acolo, sa ajungem iar cei care au fost, sa marturiseasca tuturor intamplarile petrecute, in acel frumos " colt din rai ". Doamne ajuta!

Manastirea Hadambu, o oaza de credinta, devine neincapatoare an de an cand isi sarbatoreste hramul. Dar aceasta manastire este renumita si pentru minunile Icoanei Maicii Domnului, in cartile de oaspeti ale manastirii, sute si sute de credinciosi au lasat marturie despre vindecarile miraculoase ale lor sau apropiatilor lor. Icoana facatoare de minuni o reprezinta pe Maica Domnului cu pruncul si a fost pictata in anul 1938 de catre preotul Octavian Zmau. Icoana a fost donata Schitului din Dealul Mare, cum mai este cunoscuta Manastirea Hadambu, de ieromonahul Iov Mazilu, egumenul acestui schit. Icoana a fost ferecata in argint de mesterul Ion Contfas din Targu Neamt. In anul 2003, izbucnind un incendiu, a ars in intregime o casa monahala si a murit un tanar sucevean, Nicusor Leuca. Obiectele bisericesti din casa au ars, insa, prin miracol, doar icoana Maicii Domnului, in sute de exemplare litografiate, a ramas intacta. Pe langa aceasta icoana care in mod nu prea obisnuit o reprezinta pe Maica Domnului tinand pruncul in partea dreapta (stanga privitorului), mai sunt alte 3 icoane considerate facatoare de minuni.