Intelesul cuvantului lume

[patinina34]

[SIZE=3]Oare nu pentru viaţa aceasta de acum, pe care prea mult iubind-o, oamenii se urăsc unii pe alţii? Pentru că fiecare îşi caută lui singur petrecerea cea mai cu bune plăceri. Căci pentru ce junghie tâlharul pe călător, bogatul năpăstuieşte pe cel sărac, cel mândru face strâmbătate celui smerit şi cel nevinovat de tot răul izgoneşte pe cel nevinovat? Cu adevărat toate răutăţile acestea le lucrează cei ce slujesc vieţii acesteia de acum, care poftesc a petrece şi a se îndulci cu dragostea ei multă vreme; ea, sfătuind la toate relele de poftitorii şi slujitorii ei, îi dă pe ei fiicei sale celei născute dintr-însa, adică morţii celei veşnice, în care au căzut şi oamenii cei dintâi pentru aceasta. Căci, creaţi fiind spre câştigarea vieţii celei veşnice, s-au dat pe sine întru dragostea vieţii vremelnice; apoi s-au făcut robi plăcerii pântecelui şi tuturor dulceţilor. După aceea au căzut în iad, nimic neducând cu ei din bunătăţile cele pământeşti. Această viaţă de acum vă înşeală pe voi, o, prieteni iubiţi?”[/SIZE]
[SIZE=3]“Apoi a zis către părinţii mucenicilor: Pe aceşti iubiţi ai voştri, care merg către viaţa cea veşnică, să-i întoarceţi înapoi cu sufletul vostru cel nedrept? Aceasta vă invită pe voi. O! cinstiţi părinţi, ca să daţi înapoi cu tânguirile voastre cele fără de socoteală pe fiii voştri care aleargă către ostăşirea cea cerească, către cinstea cea nestricată şi către prietenia împăratului celui veşnic? Aceasta vă sileşte pe voi, o! femei ale sfinţilor, ca prin momelile voastre să răzvrătiţi minţile cele muceniceşti şi să-i abateţi de la scopul lor cel bun? Prin sfătuirile voastre le mijlociţi moarte în loc de viaţă şi robie în loc de mântuire. Pentru că, de se vor învoi cu sfaturile voastre, apoi puţină vreme vor vieţui cu voi, iar după aceea va fi nevoie a se despărţi de voi; şi astfel se vor despărţi, încât nu veţi putea să vă mai vedeţi unul cu altul acolo, fără numai în muncile cele veşnice, unde văpaia arde sufletele necredincioşilor, unde şerpii tartarului mănâncă buzele hulitorilor, unde aspidele rup piepturile închinătorilor la idoli, unde este plânsul cel amar şi suspinarea cea grea, unde nu se mai conteneşte tânguirea în munci.[/SIZE]
[SIZE=3]Deci daţi loc acestora ca să scape de muncile acelea, după ceea sârguiţi-vă şi voi a vă izbăvi de acelea, spuneţi-le iarăşi a se sârgui către cununa cea gătită lor. Nu vă temeţi, căci nu se despart de voi, ci merg ca să vă gătească vouă în cer lăcaşuri strălucite, întru care cu dânşii şi cu fiii voştri vă veţi sătura de bunătăţile cele veşnice. Dacă aici vă mângâie casele frumoase de piatră, cu cât mai vârtos vă vor mângâia pe voi frumuseţile curţilor celor de sus, unde mesele de aur curat strălucesc, unde cămările sunt zidite din pietre scumpe, cu mărgăritare împodobite şi cu slavă strălucite; unde-s grădinile de-a pururea înflorite cu flori neveştejite, unde-s câmpuri verzi şi îndestulate cu izvoare de ape dulci; unde văzduhul este întotdeauna cu mireasmă bună, negrăită, unde este ziua cea neînserată, lumina cea neapusă şi bucuria cea nesfârşită; unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, nici un fel de vedere urâtă, nici o grea mirosire, nici o auzire a vreunui glas de întristare, de plângere şi de înfricoşare. Ci toate se văd frumoase, toate au miros ca nişte aromate, toate se aud înveselitoare. Acolo cântă neîncetat cetele îngerilor şi ale arhanghelilor, slăvind pe împăratul cel fără de moarte într-un glas.[/SIZE]
[SIZE=3]Deci pentru ce să treceţi cu vederea o viaţă ca aceasta şi să o iubiţi pe cea vremelnică? Au doară pentru bogăţii? Acelea pier degrabă, iar cei ce voiesc a le avea lângă ei veşnic, să audă ce răspund către dânşii bogăţiile lor, aşa ne iubiţi pe noi, ca să nu ne despărţim de voi niciodată; însă a merge în urma voastră, după ce muriţi, noi nu putem; iar a merge înaintea voastră, vieţuind voi, putem; însă nu dacă ne veţi porunci voi, adică de ne veţi trimite înaintea voastră. Lacomul împrumutător şi lucrătorul de pământ cel osârduitor să vă fie vouă chip, căci acela dă omului aur în datorie, cu îndoit să ia de la dânsul; iar celălalt, feluri de seminţe seamănă în pământ, ca să le poată lua însutit. Deci datornicul dă împrumutătorului îndoit aurul său şi pământul creşte sămânţa semănătorului însutit; iar bogăţiile voastre pe care le veţi încredinţa lui Dumnezeu, oare nu le va da vouă îndoit de multe?[/SIZE]
[SIZE=3]Astfel trimiteţi acolo bogăţia voastră înainte şi apoi sârguiţi-vă a merge şi voi degrabă. Pentru că ce foloseşte viaţa aceasta vremelnică? De ar trăi cineva o sută de ani şi apoi când va veni ziua cea de pe urmă, au nu se văd toţi anii cei trecuţi şi toate dulceţile vieţii, ca şi cum n-ar fi fost niciodată? Numai că rămân nişte urme ca ale unui călător străin, care ar fi găzduit la noi într-o zi.[/SIZE]
[SIZE=3]O! cu adevărat nebunul şi acela care nu ştie nici unele din aceste bunătăţi, numai acela nu poate iubi această viaţă prea frumoasă. Cu adevărat al celui fără de pricepere este lucrul acesta a se teme de pierderea acestei vieţi pieritoare, spre a primi pe cea pururea viitoare, întru care îndulcirile, bogăţiile şi veseliile se încep, ca să nu se sfârşescă niciodată, ci fără sfârşit rămân în veci. Căci cel ce nu voieşte să iubească o viaţă ca aceasta pururea fiitoare, acela şi pe aceasta vremelnică în deşert o pierde şi cade în moartea cea veşnică. Apoi se ţine legat în iad unde este focul cel nestins, supărarea cea de-a pururea şi chinurile cele neîncetate, unde vieţuiesc duhuri cumplite, cu capete de şerpi, ai căror ochi slobod săgeţi de foc, ai căror dinţi sunt mai tari ca fildeşul, cu cozile de scorpie, cu glasurile ca ale leilor răcnesc şi numai la vedere sunt înfricoşătoare şi aduc mare frică, durere cumplită şi moarte amară.[/SIZE]
[SIZE=3]O! De-ar fi cu putinţă a muri într-acele înfricoşări şi chinuri, dar ce este mai cumplit, căci de aceea vieţuiesc ca să moară neîncetat. Pentru aceea nu se mistuieşte până în sfârşit, ca fără de sfârşit să se chinuiască. De aceea rămân întregi ca în veci să se învenineze de muşcările balaurilor. Apoi mădularele cele muşcate iarăşi se înnoiesc, ca iarăşi, să fie spre mâncarea şerpilor celor înveninaţi şi a viermilor celor neadormiţi (Vieţile Sfinţilor, 18 decembrie).[/SIZE]
[SIZE=3]Singurul mod corect de a trăi pe pământ, este de a te pregăti pentru veşnicie. Fraţilor, să parcurgem scurtul pelerinaj pământesc împlinind voia lui Dumnezeu, şi să luăm din lume numai ceea ce ne este necesar. “Şi, în adevăr, zice Apostolul, evlavia este mare câştig, dar atunci când ea se îndestulează cu ce are. Pentru că noi n-am adus nimic în lume, tot aşa cum nici nu putem să scoatem ceva din ea afară; ci, având hrană si îmbrăcăminte cu acestea vom fi îndestulaţi. Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită şi în multe pofte nebuneşti şi vătămătoare; ca unele care cufundă pe oameni în ruină şi în pierzare” (l Tim. 6, 6-9).[/SIZE]
[SIZE=3]Iubirea de mărire şi iubirea de plăcere îl duc pe om în aceeaşi mizerie morală ca şi iubirea de avere. Iubirea de lume rezultă din aceste trei patimi capitale.[/SIZE]

[Marius22]

[SIZE=3]Parintele Dumitru Staniloae spunea ca pentru poporul roman lumea intreaga raspandeste o "lumina" prin randuiala ei. De aceea i se spune "lume", de la cuvantul lumina. Etimologic, cuvantul lumina provine din latinescul lumen, care are si intelesul de lume, si de viata, sau de podoaba. Lumina si lumea se dezvaluie mai adanc in relatie cu celelalte intelesuri ale termenului lumen, anume faclie, lumina ochilor, ochi, vedere, deschizatura, claritate, ornament. Lumea este facuta din lumina, iar Cel ce este Lumina lumii, Hristos, este si Viata ei![/SIZE]

[windorin]

Lumea este buna. Lumea, in starea ei naturala, de faptura a lui Dumnezeu, este o minunata cale spre Creatorul ei. Nu putini sunt cei ce, pornind de la minunatiile si ordinea din jurul lor, au ajuns la a-L cunoaste si iubi pe Dumnezeu. Asa cum taina omului este de nepatruns, tot asa si taina lumii. Lumea ascunde atatea taine de nepatruns, in pofida tuturor cautarilor stiintifice. Lumea este imagine a complexitatii si unitatii divine. Lumea are nevoie de om pentru a se ridica din nou la starea cea dintai.

Lumea este rea. Lumea, in starea ei corupta si denaturata, de scop in sine (lucrare de denaturare savarsita de diavol), este o mare piedica in calea spre Dumnezeu si in vederea adevaratului ei scop in viata omului. Oprindu-ne din a vedea lumea ca un "dar al lui Dumnezeu" pe care trebuie "sa-l daruim inapoi" lui Dumnezeu, am facut lumea sa cada din insasi rostul ei initial.

Sa iubim lanul de grau, in pofida firelor de neghina dintre spice. Sa iubim lumea, caci nimic nu este "necurat", insa sa urat raul si pacatul care a ajuns sa se identifice cu aceasta.

[Florin-Ionut]

Asa si sensul expresiei "sfarsitul lumii" inseamna "sfarsitul raului" care a corupt lumea. Creatia va ramane, caci Dumnezeu a facut-o in intregime buna, insa va fi purificata prin foc si raul va fi exclus si separat de Creatie si de Insusi Dumnezeu. La fel si cei dintre noi care nu vrem sa ne separam de rau inca din timpul vietii vom ramane afectati pentru totdeauna de acesta si separati de Dumnezeu fara speranta de intoarcere la El dupa moarte.