O poezie dreasa cu sare: Să-mi cânți, cobzar, bătrân, ceva, Să-mi cânți ce știi mai bine, Căci vin ți-oi da, și bani ți-oi da, Și haina de pe mine! Caci spini voi lua, Ma vor scuipa, Zmulgand ce am pe mine! Să-mi cânți, cobzar, bătrân, ceva, Să-mi cânți și din chitară, Că doar s-o isprăvi cândva O viață-atât de-amară! Că doar s-o isprăvi cândva O Lume-atât de goală!Lăsați-mă lângă cobzar, De viață nici nu-mi pasă! Caci sunt copilul nimănui Și n-am nici bani, nici casă... Caci sunt nebunul orișicui Și nu-s poftit la masă... Lăsați-mă mereu să stau În grota-ntunecată, Să cânt, să plâng și-apoi să uit, Ce am iubit odata... Să uit să plâng și-apoi să cânt, Căci am iubit o fata... Să-mi cânți, cobzar, din cobza ta Povestea de iubire Ce m-a durut atat de rarDe atâta nesimțire. Și m-a făcut ca să tresar Purtat spre fericire.
|