Doliul , ce inseamna el?

[windorin]

Nu de putine ori am observat o incercare de interiorizare a doliului.

Oricat de reala ar fi starea de doliu a inimii, nu as putea accepta o relativizare totala a manifestarii lui exterioare. Pe acelasi principiu - "simt in inima mea, de ce sa mai arat si in afara" - am putea anula si alte manifestari crestine. Aspectul exterior sustine zidirea interioara.

O persoana care poarta doliu aduce cu sine un gand roditor: gandul la moarte. Intr-o lume care ascunde moartea intr-o cripta a ratiunii, care o considera ceva macabru si nepotrivit vietii de zi cu zi, este fireasca respingerea acestui gand. Insa intr-o minte crestina, care vede moartea ca pe un indemn la a iubi si a ierta pe cei de langa noi, gandul la inevitabilitatea si rodnicia mortii este ceva bun si de dorit.

Moartea sotiei poate face sotul sa se imbrace in negru toata viata, ca un calugar. Am putea spune ca doliul si purtarea acestuia - interioara si exterioara - este direct proportionala cu iubirea purtata acelei persoane. Cu toate acestea, dragostea nu se poate masura prin numararea zilelor de doliu exterior. Cine simte doliul in inima lui, il va purta si in trupul sau.

Gandesc la faptul ca aspectul exterior sustine zidirea interioara si interiorul se reflecta in exterior.

[costel]

În prealabil postat de windorin

Moartea sotiei poate face sotul sa se imbrace in negru toata viata, ca un calugar.

Exista si aici riscul, ca dupa o vreme, sa nu mai simta nimic atunci cand imbraca culoarea negru. Cred ca si un monah, daca nu ar participa neincetat la slujbe, vesmintele sale nu ar mai avea nici o relevanta pentru mine. Asa si aici, atat timp cat exteriorul nu mai are legatura cu ce se petrece in interior, a imbraca ceva negru va fi lipsit de importanta, caci e ceva sec, fara miez.

[Fani71]

Totusi, noi crestinii credem in inviere si moartea nu ar trebui sa aiba putere asupra noastra. Cchiar daca ne doare despartirea, ar trebui sa ne amintim de inviere si atunci.
Sa va spun un exemplu de aici din Belgia: cand a murit regele Beaudoin (la inceputul anilor 90), care era foarte credincios, sotia lui, regina Fabiola, a purtat alb la inmormantare, din pricina invierii. La catolici chiar ca este ceva special, se pune mult accent pe doliul macar la inmormantare.
Va dati seama ce marturie?
Nu zic ca doliul ar fi neaparat necrestin, dar depinde cum este purtat si trait.
Este firesc sa ne doara despartirea temporara chiar de cei dragi, dar nu ar trebui sa ne faca sa fim tristi chiar multa vreme.
Primii crestini vorbeau de 'nasterea la cer' si se bucurau pentru mortii lor. Mai ales pentru martiri, sigur. Dar nu numai.

[costel]

Fani, nu stiu daca cel drag mie (trecut la cele vesnice), s-ar bucura sa ma vada imbracat in negru. Si asa cum am mai spus, nu culoarea neagra pe care o port, imi va tine treaza in mine persoana trecuta la cele vesnice.

Am mers acum cativa ani la o persoana, la o sfestanie. Ne-am pus sa ascultam, mie si preotului, diverse interpretari la pian ale sotului sau. Modul in care a facut acest lucru, in care ne-a vorbit despre el, l-a facut viu. Si avea atata putere de a vorbi despre el nu din faptul ca purta ceva negru, ci din faptul ca omul respectiv nu a murit in ea.

[ory]

Ce profund esti Costel ! ...bravo tie !
Maine, mama face parastas de 7 ani pentru tatal meu, nu-l dezgroapa, fiindca la noi la biserica nu se face asa ceva, insa, se face doar masa si slujba de pomenire.
Dupa cum mi-l amintesc pe tata, lui nu i-ar fi placut deloc aceasta indoliere si suparare, ci din contra, indemna oamenii sa-si traiasca viata intr-un mod vesel si imbucurator, sa nu fie crispati, sa nu fie complexati sau mohorati. Cu toate ca el nu prea-si arata bucuria, datorita dependentei de alcool ce-i subrezeau simtirile si puterile.
Am auzit ca acest doliu fata de rude apropiate trebuie tinut si din punctul de vedere al impreunarii cu sotia (sotul ) pe perioada doliului , adica nu se cade a se face asa ceva. Este adevarat ?

[costel]

În prealabil postat de ory

Ce profund esti Costel ! ...bravo tie !
Maine, mama face parastas de 7 ani pentru tatal meu, nu-l dezgroapa, fiindca la noi la biserica nu se face asa ceva, insa, se face doar masa si slujba de pomenire.
Dupa cum mi-l amintesc pe tata, lui nu i-ar fi placut deloc aceasta indoliere si suparare, ci din contra, indemna oamenii sa-si traiasca viata intr-un mod vesel si imbucurator, sa nu fie crispati, sa nu fie complexati sau mohorati. Cu toate ca el nu prea-si arata bucuria, datorita dependentei de alcool ce-i subrezeau simtirile si puterile.
Am auzit ca acest doliu fata de rude apropiate trebuie tinut si din punctul de vedere al impreunarii cu sotia (sotul ) pe perioada doliului , adica nu se cade a se face asa ceva. Este adevarat ?

Fiecare tine doliul cum poate si cat poate. Vorbim de oameni vii, asa ca nu trebuie sa avem retete: ce trebuie sa fac atunci cand tin doliu, cand citesc o carte, cand ma plimb, cand iubesc, etc Fiecare va face toate aceste lucruri in felul sau. Un lucru e clar, nu pot iubi daca urasc, nu pot citi daca am inchis ochii, si tot asa.

[Marius22]

În prealabil postat de Fani71

Totusi, noi crestinii credem in inviere si moartea nu ar trebui sa aiba putere asupra noastra. Chiar daca ne doare despartirea, ar trebui sa ne amintim de inviere si atunci.

Intr-un anume fel, Biserica poarta doliu inainte de moartea lui Hristos si nu dupa aceasta. Imi vine in minte imaginea de la inceputul Postului Mare, cand vesmintele preotilor si odoarele in care este invesmantata biserica sunt de culoare inchisa. Insa, in fiecare duminica din timpul postului, ce aminteste de Inviere, ele sunt schimbate cu cele de rand, in culori deschise. Si in acest mod, Biserica marturiseste, pana la sfarsitul veacurilor ca Mantuitorul prin Invierea Sa, a "omorat moartea", daruind viata celor din morminte.

[costel]

În prealabil postat de Marius22

Biserica poarta doliu inainte de moartea lui Hristos si nu dupa aceasta.

Minunat.

Ar trebui sa traim in asa fel incat sa-l aducem pe cel drag prin toate in noi, ca dupa moartea sa, sa-l descoperim prin toate celorlalti. Sa fie o tristete stralucitoare, adica sa nu ramanem numai la culoarea neagra, sa vorbim despre el neincetat, semn ca nu e disparut, ci trecut intr-o lume in care vom ajunge si noi.

[niceta]

http://bartolomeuanania.blogspot.com...max-results=43

[cocorel]

În prealabil postat de costel

Minunat.

Ar trebui sa traim in asa fel incat sa-l aducem pe cel drag prin toate in noi, ca dupa moartea sa, sa-l descoperim prin toate celorlalti. Sa fie o tristete stralucitoare, adica sa nu ramanem numai la culoarea neagra, sa vorbim despre el neincetat, semn ca nu e disparut, ci trecut intr-o lume in care vom ajunge si noi.

E necesar un timp sa treaca durerea de la inceput.Apoi sa invatm sa facem asta.Nu e prea usor.