Timpul , un element important al vietii noastre, o investitie pretioasa

[glykys]

În prealabil postat de Yasmina

Eu is aia,omul ultimei clipe :)
Imi dau emotii singura sa termin deadline-urile. Sa vezi atunci vrednicie :)

Hoho, da, da, si eu la fel!

[cristiboss56]

Timpul si dumnezeirea nu au nimic in comun , timpul de care vorbim aici pe acest thread este masura noastra , masura chibzuintei noastre , contorizarea inceputului si sfarsitului nostru in asta lume
Pentru Dumnezeu nu exista succesiune temporala, ci El traieste intr-un vesnic prezent. Acest prezent razbate in Liturghie, care este expresia culminanta a actualizarii si contemporaneizarii in Biserica. Asa cum remarca un teolog ortodox, in Liturghie, "nu se afla trasaturile timpului mort al repetitiilor, ci totul ramane o data pentru toti". In acelasi inteles, Sfantul Ioan Gura de Aur afirma: "Este aceeasi jertfa pe care noi o aducem, nu una azi si alta maine. Iar Teodor de Mopsuestia exprima astfel identitatea Liturghiei din Biserica cu cea din cer. "Nu este ceva nou - spune el - ci este Liturghia care are loc in cer, si noi suntem cel care e in cer" (adica trupul tainic al lui Hristos n.n.).

[cristiboss56]

În prealabil postat de glykys

Sa mai si glumim putin - eu stiam ca romanul are alta vorba:
Nu lasa pe maine ce poti face poimaine.

Mai in gluma mai in serios , tare s-a comprimat timpul asta , trece mult , mult prea repede , si nu prea avem timp de perdut , din Pacate . . . !

[Demetrius]

În prealabil postat de cristiboss56

...Singura clipă in care putem folosi timpul in favoarea noastră este prezentul. Trecutul nu se mai poate schimba, indiferent de regretele noastre...

E drept ca acum, la timpul prezent, alegerile noastre devin fapte pentru care vom da socoteala daca au urmari nefericite; de aceea avem nevoie de ajutorul Duhului Sfant(painea noastra) la momentul deciziei, adica ACUM, astazi, asa cum ne invata Iisus Hristos in rugaciunea Tatal Nostru: 'Painea noastra cea spre fiinta, da-ne-O noua astazi..'

insa chiar si faptele pe care rau le-am chivernisit(pentru care oricum vom da seama) isi pot schimba urmarile, dar numai prin atitudinea noastra de cainta, pocainta, iertare si rascumparare.

[cristiboss56]

Dumnezeu nicidecum nu depinde de timp și nu este limitat de acesta, ci, de fapt, timpul depinde de Dumnezeu și este limitat de El. Este imposibil să dăm o definiție exactă a veșniciei și a timpului, deoarece și veșnicia, și timpul, în natura lor tainică, sunt incomparabil mai mari și mai profunde decât noțiunile omenești. În manifestarea sa, timpu l este geamăn cu spațiul, și câtă vreme mintea omenească se află în acest tip de existență și lucrare, ea nu le poate închipui unul fără celălalt. Într-un sens, timpul este înregistrarea schimbărilor ce se petrec la ființele care au început și sfârșit. Trecerea ființelor efemere de la început spre sfârșit se numește
dăinuire. Însă și dăinuirea timpului în sine are sfârșit, pentru că și timpul are moarte . Iar dăinuirea, care nu are început, nici sfârșit și nu știe de moarte, s-ar putea numi veșnicie . Însă din aceasta nu trebuie trasă concluzia că timpul este vreo adversitate ontologică a veșniciei. Dimpotrivă, timpul, observat din peștera minții noastre vremelnice, pare o tainică introducere în veșnicie.
Dumnezeul Cel veșnic și prin Sine existent este pricinuitorul timpului, de aceea veșnicia și timpul nu se exclud . De aceea timpul își descoperă sensul și plinătatea sa în veșnicie. Într-un chip dumnezeiesc, incomprehensibil minții noastre, Dumnezeu nu este doar înainte și după timp, ci și în timp, chiar dacă nu este din timp, nici în orice depinde de acesta. Existența de Sine a lui Dumnezeu se manifestă inevitabil prin dăinuirea veșnică, prin veșnicie. „Eu sunt Alfa și Omega, începutul și sfârșitul, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este [ὁ ὢν; сый], Cel ce era [ὁ ἦν; иже бе] și Cel ce vine, Atotțiitorul” . Fiind începutul și sfârșitul oricărei ființe, Dumnezeu este începutul și sfârșitul oricărei dăinuiri, chiar și al dăinuirii timpului în sine: „Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă, zice Domnul” . Dumnezeu, după plinătatea ființei Sale celei întru tot desăvârșite, este înainte de orice început și după orice sfârșit. „Eu sunt Cel dintâi și Eu sunt în veac” , zice Domnul.
„Înainte de Mine n-a fost Dumnezeu și nici după Mine nu va mai fi!” În relația cu toate lucrurile, El este „Dumnezeul veșnic” . Psalmistul David, tresăltând cu sufletul de bucurie, I se adresează:
„Mai înainte de ce s-au făcut munții și s-a zidit pământul și lumea, din veac și până în veac ești Tu” . Veșnicia lui Dumnezeu nu se poate măsura, nici măcar cu aproximație, cu ceva vremelnic. Măsurile noastre de timp nu sunt și măsuri divine.
( Sfântul Iustin Popovici)