Din Viata Maicii Domnului de Sfantul Maxim Marturisitorul

[cristiboss56]

Ale Crucii braţe-ntinse peste zări mântuitoare, / Despărţesc de-acum in două râul vremii călătoare ; / Lumea veche-mbătrânită se-nmormântă pe Calvar, / Şi se naşte alta, nouă , din Lumină şi din Har. / Dar viaţa-n largul firii, când incepe să se-ntrame, / Are lipsă de căldura şi de sânul unei mame ; / Ce s-ar face-n cuibul rece puişorii golăşei / Fără grija rândunelei, fără aripile ei ? / Şi -oare ce s-ar mai alege, pe acest pământ uscat, / De polenul primăverii, de furtuni împrăştiat, / Dacă n-ar găsi potirul primitor al manei flori / Leagăn, scutece şi pază contra marilor dogori ? / Vezi, de-aceea Ziditorul de pe lemnul răstâgnirii, / Cel ce-a scris această Lege inţeleaptă-n cartea firii, / Când e gata să-şi arunce bobul vieţii noi in lume, / S-a gândit la bunătatea şi iubirea unei mume. / Şi privind-o pe Maria, pe femeia cea eternă, / Toată inima fecioară, toată dragostea maternă, / Şi, alăturea de dânsa, pe Apostolul Ioan, / Un simbol şi o icoană a tot neamului uman. / Şi-a făcut in faţa morţii testamentul, ca un tată, / Şi-ntre martori după lege, a grăit : Femeie , iată / Fiul tău ! Şi-ntrânsul iată tot poporul Meu ales ! / Şi de-atunci se-aude-n inimi cântul plin de inţeles : / - O , Marie, spicul mamă al grăuntelui preasfânt, / Ce se-aruncă azi in brazda ucigaşului pământ, / Vei fi Maica cea de taină a cucernicului lan, / Şi cu vremea se va-ntinde pe tot globul pământean !
< Va urma >