cum sa ii facem pe cei dragi noua sa devina crestini adevarati?

[anne]

În prealabil postat de axios

din pacate, atunci cand ne apucam sa-i "convingem" pe apropiati de trairile noastre, nu suntem tocmai copti pentru a face acest lucru... si de aceea esuam lamentabil... si apoi riscam sa cadem in penibil si sa fim luati peste picior sau categorisiti drept habotnici. incepem sa ne simtim izolati in gandire. incepem sa constientizam ca anormalul devine normal pe zi ce trece. si, in incercarea de a striga si celorlalti acest lucru, nu facem decat sa ne atragem priviri pline de suspiciune sau chiar sa fim luati la misto. suntem, ca niste copii, atat de bucurosi ca descoperim o alta lume si ne grabim sa propovaduim celor de langa noi aceasta. insa, din pacate, ei nu o pot primi prin cuvinte. si in nici un caz prin cuvintele noastre de caldicei in credinta... pentru ca ortodoxia se traieste.

aici trebuie doar sa le maturam cararea catre biserica sau catre un parinte duhovnicesc care sa le poata sadi in inima o samanta care sa rodeasca in timp... trebuie sa fim delicati si foarte, foarte diplomati. sa nu intram in polemici si sa nu raspundem la provocari. trebuie sa-i privim cu ingaduinta si chiar cu mila. indiferent de reactiile lor. si sa multumim lui Dumnezeu pentru ceea ce am castigat prin lupta noastra duhovniceasca. sa nu ne grabim sa aruncam cu margaritare ce vor fi calcate in picioare... prin exemplul personal incercati sa aratati ca aveti o viata deosebita. si atunci ii veti atrage chiar si prin samanta curiozitatii. si multa rugaciune pentru luminarea lor. post si rugaciune. si daca sunteti intrebati de ce faceti toate acestea nu incercati sa dati explicatii savante. ci pur si simplu marturisiti ca acest mod de viata va aduce echilibrul si ca va simtiti extraordinar, fara sa fiti constransi de cineva sau ceva. si daca spun ca duhovnicii sunt aspri, raspundeti-le ca tot ce aud ei sunt bancuri sau experiente esuate ale unora.

din pacate, nu toti putem fi duhovnici... nu toti avem puterea de a sadi samanta... putem doar sa fim exemplu si sa folosim "arma" noastra, rugaciunea.
tacerea e de aur... o vorba mare. decat sa stricam ceva prin multa vorbire mai bine tacem...
cum poti sa-i spui unui necredincios ca trairile noastre sunt mult mai intense, fie ele in suferinta, fie ele in bucurie... abia atunci simti ca traiesti cu adevarat. atunci simti ca esti viu. si atunci simti tot mai mult ca nu esti singur in lupta cu ispitele (incercarile vietii)...

aceasta este umila mea parere si, cu voia voastra, v-o impartasesc.
Doamne ajuta!

Cat adevar...cata intelepciune in postarea aceasta!!! Foarte , foarte frumos ce ai spus...!!! Multumesc axios...