Din Viata Maicii Domnului de Sfantul Maxim Marturisitorul

[cristiboss56]

În prealabil postat de cristiboss56

Incleştarea de pe Cruce fu-ncercarea disperată / A satanei de-a menţine faţa lumii-ntunecată ; / Iar când soarele se-ascunde după umbra unui nor, / El crezu, întunecatul, c-a ieşit biruitor ! / Fariseii sigilară sub o piatră Primăvara, / Deci putea de-acum să doarmă, fără teamă, toată ţara, / Mai ales că stăpânirea, prin străjeri, i-asigurată / Că sămânţa de sub brazdă n-o să iasă niciodată. . . / Gura dulce şi duioasă ca o şoaptă, ca o doină, / Ce suna pe mal de ape, pe dogoare şi pe moină / Crăinicindu-şi vestea bună şi trezind din morţi pământul / Astăzi tace-ncătuşată şi-amuţită, ca mormântul ! / Glasul limpede ca cerul şi puternic ca un tunet, / Ce vibra adânc în Templu şi în inimi cu răsunet, / Biciuind trufia beznei, îmbrăcată-n strai de cleric, / Ori in purpură de rege, azi e stins în întuneric. / Ucenicii se lăsară pradă fricii şi durerii, / Iar a treia zi-şi pierdură şi nădejdea Învierii ! / Numai Maica Preacurată, în vârtejul încercării, / Nu şi-a stins măcar o clipă sfânta candelă-a sperării .
{ Va urma }

-Va-nvia ! Ii spune-o şoaptă din adâncul inimii, / Şi surpând domnia beznei, jugul morţii-l va zdrobi ! / - Va-nvia cu strălucire ! Zic şi frunzele din muguri, / Căci viaţa nu se stinge nici pe cruce, nici pe ruguri ; / - Va-nvia mai plin de slavă! Cântă holda pe ogoare, / Ca şi spicul meu ce creşte din grăuntele ce moare ; / -Va-nvia ! Răsună-n codri mii de păsări cu fanfara, / Căci nu poţi să ţii în lanţuri cetluită primăvara ! / De aceea-n zorii zilei Invierii-nvingătoare, / Când vuia prin aer zvonul răspândit de Vestitoare, / Şi stârnea credinţă-n unii, iar în alţii îndoială, / Ea-i cu totul liniştită ca o harnică Vestală. . . / L-a văzut şi ea , fireşte , înaintea tuturor. / Însă tace şi le-ascultă , fremătând, soliei lor ; / Ba, că piatra-i răsturnată, ba că Giulgiul s-a aflat, / Şi că Ingerul le spune că Hristos a înviat ! / L-a văzut şi Magdalena în aceeaşi dimineaţă / Când a stat cu El de vorbă, ca pe vremuri, faţă-n faţă. / L-au văzut apoi şi alţii, iar spre seară s-au dus / Şi cei doi ce-L intâlniră pe cărare spre Emaus. . . / Chiar necredinciosul Toma L-a văzut şi s-a convins / Că-ntr-groapă nu se poate astupa Cel Necuprins, / Toţi credeau, în van străjerii, mituiţi, spuneau din gură / C-au văzut prin somn cu ochi cum Apostolii il fură. / - În zadar iţi pui, Caiafă, un oblon la ochi, şi spui / Că de astăzi înainte soare-n lumea -ntreagă nu-i ; / Nu întuneci tu lumina, de-ai fi negru ca un corb ! / Dacă vezî numa-ntuneric e un semn că tu eşti orb ! / Şi-n zadar ai vrea cu frigul urii tale să ingheţi, / Sub zăpada iernii grele, râul veşnicei vieţi, / Căci natura se-ncălzeşte şi nămeţii iernii pier, / Sucul fierbe-n rădăcină şi se-avântă către cer ! . . . / Nu vezi tu că numa-n tine, sub obrocul tău de gheaţă, / Dăinuieşte încă iarna, fără murmur de viaţă ? / Dar afară-i primăvară, soare, cântece şi flori, / Căci viaţa e eternă, doar călăii-s pieritori !