Din Viata Maicii Domnului de Sfantul Maxim Marturisitorul

[cristiboss56]

În prealabil postat de cristiboss56

Naia fragedei Biserici vrea să plece - acum în larg ; / Rugăciunea Maicii-i pânza ce-o întinde pe catarg / Ca să bată-n ea puternic vântul Duhului Iubirii / Să o-mpingă, peste valuri , spre limanul mântuirii. / Iar, Apostolii, năierii, neavând decât un dor, / De-a vesti lumină lumii, zic , în cugetele lor ; / -Mijloceşte-ne, Marie , tot belşugu-acestei clipe, / Căci să mântui fără tine, e să zbori fără aripe / Şi prin inima Fecioarei palpitează firea-ntreagă : Duh din patru părţi de ceruri, vino-n lume şi-o dezleagă / Din blestemul ce de veacuri o întunecă la faţă ; / Dă-le orbilor vedere şi scheletelor viaţă ! / Şi-n Cenacol, fără veste, Duhul Dragostei coboară / Să-nnoiască faţa lumii, s-o creeze-a doua oară. / Şi Apostolii sub scutul Maicii Domnului şi-a lor / Merg s-anunţe peste veacuri Vestea Bună tuturor. / Şi cu aripi mai uşoare şi mai repezi decât vântul / Răsuna pe la răspântii şi pe uliţe Cuvântul ; / La un semn, ca la poruncă, piatra stearpă din pustie / Se deschide şi ţâşneşte până-n ceruri apă vie . / Pe câmpia veştejită, din Tărie cade rouă ; / Apa-n râuri, se-nfioară, încreţindu-şi valuri nouă. / Însăşi Marea Moartă-nvie, botezată de Iordan / Cu talazuri de aghiazmă, înoite-n an de an.
<< Va urma >>

Şi-n ardoarea pocăinţei crăinicite cu tărie / La răscruci de cale nouă, ori în pârg de veşnicie, / La botez, intrau în ape chipuri negre de prihană, / Şi ieşeau mirese albe, cu privirea diafană. / Moşi bătrâni de-atâtea rele şi ologi ca vai de ei / Vin din ţara lor de patimi, de zeiţe şi de zei, / Vin şotâng, abia sărmanii, clătinându-se în cârji, / Şi răsar, sărind în apă, ca flăcăii, drepţi şi dârji. / Robi şi roabe fără număr trec prin vadul apei sfinte / Şi ieşind pe maluri liberi, intonează imn fierbinte. / După ei intrau tiranii şi de ura lor scăpaţi / Îşi dădeau acuma seama că şi robii le sunt fraţi. / Cavaleri ce se luptă în război ca nişte lei / Hotărăsc de-acum să lupte şi cu hidrele din ei. / Mesaline-mbătrânite de blestemul Zânei Vineri, / Ies din ape ca fecioare, cu obrajii albi şi tineri. / Şi pe cât măritul Soare al sfinţeniei, Iisus, / Îşi revarsă-n oameni harul şi-i înalţă tot mai sus, / Pe atât mai tare creşte Ziua Mare, focul sfânt / Şi lumina se întinde tot mai tare pe pământ !