Din minunata lume a necuvantatoarelor

Dupa balena rechin (Rhincodon typus), Cetorhinus maximus este cel mai mare peste din lume, putand ajunge la o lungime de 12 m. si o greutate de 19 tone. In ciuda dimensiunii impresionante, rechinul gigant este un animal inofensiv. Prezinta miscari lente si se hraneste cu plancton, pe care il absoarbe cu ajutorul celor cinci lamele masive pozitionate de jur inprejurul capului.

Este singurul membru al familiei Cetorhinidae. Primul specimen a fost descoperit in Norvegia, fiind ulterior descris si denumit de catre Gunnerus (celebru botanist norvegian), in anul 1765. Termenul “Cetorhinus” provine din limba greaca, de la cuvantul “ketos” care inseamna monstru marin sau balena si “rhinos” care se traduce prin nas; “maximus“ este un cuvant de origine latina - insemnand “cel mai mare“.

Corpul sau masiv este colorat in cenusiu inchis - la unele exemplare prezinta nuante mai pale pe partile inferioare - iar pielea este invelita cu mucus. Gura este mare, avand o deschidere de aproximativ un metru, si este prevazuta cu dinti mici si inconvoiati. Particularitatea acestei specii de rechin este marimea ficatului, care poate cantari 25% din intreaga greutate a corpului, actionand ca o forta ascensionala. Poate fi usor recunoscut datorita dimensiunii sale, a botului inconvoiat, a gurii sub-terminale, a branhiilor sale lamelate si a cozii sale puternice, inconvoiate, in forma de luna.

Traieste in apele temperate din oceanele Pacific si Atlantic. Pot fi uneori observati aproape de suprafata apelor sau in zona de coasta a celor doua oceane.

Rechinii gigant sunt animale ovovivipare, adica se reproduc prin oua, embrionul dezvoltandu-se in organismul matern. Perioada de gestatie se pare ca dureaza cel putin un an (chiar 2 sau 3), femela putand purta in abdomen mai multi pui, perfect dezvoltati, cu o lungime de 1,5 - 2 m. (una dintre femelele aflate in captivita, de ex., a dat nastere unui numar de 6 pui). Imperecherea are loc la inceputul verii, iar nasterea la sfarsitul acestui anotimp.

Se pare ca femeleleau un singur ovar functional - cel drept, caracteristica nemaintalnita la nicio sprecie de rechini cunoscuta.

Scurta istorie:

Este o rasa autohtona, veche, formata in nordul Romaniei, in Muntii rasa hutul Carpati. In lucrarea Hippica din 1606 a fost mentionat pentru prima data.

Numele de hutul provine de la populatia hutula de origune ucraineana.

Scrierea in limba romana este hutul, dar in zonele occidentale este adesea intalnit si sub numele de hucul.

Parerile privind originea acestei rase sunt imoartite: romana, maghiara, ucraineana.

La herghelia Lucina, infiintata in 1877 se creste in present aceasta rasa.

Este una dintre cele patru rase pure crescute in hergheliile de stat din Romania.

Carcteristicile rasei:

Are inaltimea de 139-151 cm.

Culorile specifice acestei rase sunt murg, roib, negru, soriciu.



Capul este relative mare, proportional in raport cu corpul, gatul scurt si musculos, purtat oblic, cu coama bogata ce anterior formeaza un mot abundant.

Spinare si sale relative lungi si puternice.

Robust, conformatie specifica poneilor.

Temperament:

Caracter aproape perfect.

Este vioi, cuminte, ascultator si muncitor si poate fi folosit la orice activitati destinate copiilor.

Este echilibrat si atent, fiind plin de calitati fizice si psihice.

Poate fi pregatit foarte usor si tratat corect este deosebit de bland si cuminte.

Cu o pregatire si o intretinere necorespunzatoare poate deveni greu de controlat, devenind incapatanati si agresivi.

Utilizari:


Este ideal pentru copii care vor sa inceapa de mici sportul ecvestru.

Orice copil care vrea sa devina un sportiv in competitiile ecvestre, ar trebui sa inceapa la o varsta frageda, avand un ponei, ca apoi sa treaca la un cal de sport.

Se poate utiliza si pentru munca, probele special destinate copiilor-indemanare, dresaj, sarituri obstacole (40-80 cm), jocuri pe echipe, turism ecvestru pentru copii-calarie si trasuri cu unul, doi sau patru cai.

Herghelie in Romania:

Herghelia Lucina, din Bucovina de Nord, cu aport esential in formarea acestei rase de cabaline.

Randunica arctica este o pasare migratoare pe distante lungi, care se grupeaza anual in vederea efectuarii unor curse record de aproximativ 35.000 km, de la un capat al globului la celalalt - din tinutul arctic si pana in cel antarctic - unde isi petrece iarna si are loc imperecherea. Este probabil cea mai lunga migratie efectuata de vreo pasare cunoscuta, ceea ce inseamna ca randunica vede soarele mai mult decat oricare alt animal, in expeditia sa catre sud, unde petrece "cea de-a doua vara".

Sterna paradisaea este foarte asemanatoare ca aspect cu randunica comuna - Sterna hirundo - fiind ceva mai mica decat aceasta, cu pliscul mai scurt si coada mai lunga. Lungimea aproximativa a corpului este de 33 - 39 cm, deschiderea aripilor de 76-85 cm; penajul este cafeniu cu alb; ciocul drept, la fel de lung ca si capul, si picioarele sunt rosii, iar capul alb este prevazut cu o "coroana" neagra.

Este o pasare de mare din familia Sternidae, care traieste pe continentul arctic, in zonele nordice temperate. Speranta de viata este mare, unele exemplare putand ajunge la varsta de 30 de ani. Se hraneste cu peste si intervertebrate marine. Sterna paradisaea produce o varietate de sunete, doua dintre cele mai cunoscute fiind strigatul de alarma, pe care pasarea il scoate la vederea posibililor pradatori si strigatul de avertizare. Cel din urma are un caracter social si este produs atunci cand intre indivizii din colonie au loc ciocniri agresive.

Randunicile arctice formeaza cupluri pe viata si, in cele mai multe dintre cazuri, se intorc in aceleasi colonii in fiecare an. Exemplarele incep sa se imperecheze dupa varsta de 3 - 4 ani. Ritualul este elaborat, in special pentru pasarile care cuibaresc pentru prima oara. Acesta incepe cu asa-numitul "zbor inalt", in care femela isi urmeaza masculul la altitudini mari, dupa care coboara impreuna usor. Spectacolul este urmat de "zborul dupa peste" in timpul caruia masculul ii ofera femelei hrana. La sol ritualul continua cu mersul tantos al masculului, care se invarte in jurul femelei, cu coada ridicata si cu aripile lasate. Seria demonstratiilor se incheie cu zborul in cer al ambilor parteneri, unul in jurul celuilalt. Cuibul va fi apoi construit in gropi sapate in pamant, la o distanta apreciabila de tarm, in locuri cu vegetatie scurta.

Femela depune unu pana la trei oua, pe care le cloceste vreme de 24 de zile. In acest timp masculul apara cuibul de pradatori. Cand sezonul de imperechere se sfarseste, iar puii sunt apti de zbor, pasarile pornesc din nou in lunga lor calatorie catre sud, in cautarea hranei.

Cunoscut si sub denumirile de porumbelul incoronat comun sau porumbelul incoronat albastru, Goura cristata este membru al familiei Columbidae, fiind una dintre cele mai frumoase specii de porumbei din lume si, in mod evident, cea mai mare dintre toate. Dimensiunile lui sunt aproximativ egale cu ale unui curcan - 75 cm. lungime, penajul este de culoare gri-albastrui, capul mic este prevazut cu o creasta dantelata, iar in jurul ochilor are o “masca” de pene de un albastru inchis. De-a lungul umerilor penajul este traversat de doua pete de un rosu inchis; picioarele le sunt lungi si solide, ochii rosii. Goura cristata este o pasare endemica, ocupand zonele impadurite din Papua Noua Guinee si o parte din insulele indoneziene.

Porumbeii incoronati traiesc in grupuri de cate zece indivizi si obisnuiesc sa se hraneasca impreuna, cu fructele si semintele cazute pe sol, dar si cu insectele din zona. Femelele si masculii nu se deosebesc foarte mult intre ei (masculii sunt ceva mai mari) si formeaza perechi pe viata. Cu toate acestea ritualul de imperechere este unul destul de elaborat: masculii scot un sunet zgomotos, isi leagana capul, isi expun coada in forma de evantai si isi deschid partial aripile. De asemenea, obisnuiesc sa “danseze”, in timp ce femelele isi ridica aripile si alearga in jurul lor, in cerc.

In timpul acestui “spectacol” el ii prezinta materialele necesare cuibului, dupa care ambii parteneri incep sa construiasca in copac o platforma din bete subtiri. Femela depune un singur ou, mare si alb, care va fi clocit de ea in timpul noptii si de mascul in timpul zilei. Dupa 28 de zile din ou iese un pui golas care va fi hranit de ambii parinti cu “lapte de pasare” – un lichid rezultat din digerarea partiala a hranei, pe care porumbeii il tin intr-o anexa sub forma de “saculet”, aflata in zona esofagului. Chiar si dupa ce puiul este in stare sa zboare parintii continua sa-l hraneasca pentru cateva luni.

Din cauza distrugerii habitatului, dar mai ales din cauza vanarii acestor pasari pentru pene si carne, numarul lor a scazut dramatic in ultimii ani, specia fiind amenintata cu disparitia.