Razboiul nevazut cu gandurile

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de costel

S-au dat cateva raspunsuri aici:
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...upta+gandurile

Da, acum vad ca exista de fapt mai multe topicuri pe subiectul acesta. Si doar am cautat inainte in titluri dupa "gand" (numai doua rezultate) si apoi dupa "gandu", crezand ca-mi returneaza toate titlurile care contin acest sir de caractere. Trebuia sa caut si dupa "gandurile", dar lenea...

Trebuie sa stim ca exista ganduri inspirate de Dumnezeu si ganduri inspirate de diavol. Prin ultimele, putem fi ispititi. Dobandirea discernamantului este un mare Dar, caci permite nevoitorului sa observe imediat ce fel de gand i-a venit prin minte si sa-l ,,trateze" ca atare. Atunci cand considera ca i-a venit un gand de la satana, apoi sa-i spuna cu multa hotarare: ,,Inapoia mea, satano!"

Cand cineva nu stie sigur ce fel de gand este cel care i-a venit in minte, e bine sa intrebe. Sfantul Antonie facea adesea acest exercitiu de smerenie de a cere altcuiva sa-i clasifice gandurile. Astfel lupta cu mandria care este cel mai mare dusman al mantuirii noastre.

Indiferent daca este un gand de hula, de desfranare, de mandrie, de trufie, de deznadejde etc., tuturor sa le spunem la fel. Asa m-a invatat un duhovnic de incredere.

Este o greseala sa credem ca un asemenea gand este al nostru in intregime. Nu este. Diavolul isi bate joc de noi si in forma aceasta. Apoi s-ar putea sa ne acuze pentru aceste ganduri. Daca simtim o mustrare de cuget exagerata pentru un gand trebuie sa ne amintim cuvintele Mantuitorului descoperite Sfantului Siluan Athonitul: ,,Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui!''

Daca il acceptam, da, atunci gandul cel rau insuflat de diavol poate deveni al nostru. De aceea, e bine sa ne notam si gandurile si sa le rusinam prin spovedanie.

[Florin-Ionut]

Eu stiu ca, o data ce identifici un gand ca fiind rau, sa-l ignori. Nu conversezi cu diavolul, nu-l provoci, nu mentii in continuare acel gand rau, nu filosofezi asupra lui. Pur si simplu iti muti gandul in alta parte sau invoci ajutorul lui Hristos.

Unele ganduri provenite din imaginatie pot deveni hula impotriva lui Dumnezeu sau a Sfintilor Sai. Acestea sunt foarte periculoase pentru ca pot sa deznadajduiasca me unii care nu stiu cum sa le trateze... Solutia este a le trata cu indiferenta, ca si cum nu s-au intamplat; ignorarea lor fara alte meditatii cu legatura la ceea ce incearca ele sa-ti insufle sau sa-ti comunice este arma cea mai buna, impreuna cu rugaciunea imediata.

Aceasta este cea mai scurta lupta impotriva diavolului, uneori dureaza si mai putin de o secunda... Secunda in care te poti alege cu un pacat sau cu o cununa pusa deoparte...

[s_snape]

Hmmm....foarte interesant. Sa nu pacatuiesti nici cu gandul. Dar, chiar crezi ca oamenii sunt capabili sa-si controleze gandurile? Unii nici ce vorbesc nu pot controla, sa nu mai vorbim de ce gandesc. De exemplu vede un tip o fata inmbracata sexy pe strada care-i face cu ochiul...la ce se gandeste oare tip-ul? La prietena credincioasa care-l astepta acasa? Nu prea cred..

[cristiboss56]

În prealabil postat de s_snape

Hmmm....foarte interesant. Sa nu pacatuiesti nici cu gandul. Dar, chiar crezi ca oamenii sunt capabili sa-si controleze gandurile? Unii nici ce vorbesc nu pot controla, sa nu mai vorbim de ce gandesc. De exemplu vede un tip o fata inmbracata sexy pe strada care-i face cu ochiul...la ce se gandeste oare tip-ul? La prietena credincioasa care-l astepta acasa? Nu prea cred..

Nu este nevoie, neapărat să-ţi facă cineva cu ochiul, pentru ca un gând să încolţească în minte. Gândul este cel mai greu de controlat, mai ales când mintea nu lucrează la parametrii normali, asta neânsemnând a fi o minte bolnavă, ci o minte bombardată zi de zi cu tot felul de informaţii nefolositoare, o minte răvăşită de lupta asta aprigă după cele materiale , o minte stresată , robotizată , dezumanizată în cele din urmă. Stăpânirea gândurilor devine de multe ori imposibilă, dar selecţia rămâne totusi singura soluţie. Un simplu gând nestăpânit la timp, se amplifică , devine o reală povară, ne poate schimba comportamentul, devenind sclavii lui şi uite aşa încolţeşte pofta, păcatul , patima însăşi. Totul de la un simplu gând !

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de s_snape

Hmmm....foarte interesant. Sa nu pacatuiesti nici cu gandul. Dar, chiar crezi ca oamenii sunt capabili sa-si controleze gandurile? Unii nici ce vorbesc nu pot controla, sa nu mai vorbim de ce gandesc. De exemplu vede un tip o fata inmbracata sexy pe strada care-i face cu ochiul...la ce se gandeste oare tip-ul? La prietena credincioasa care-l astepta acasa? Nu prea cred..

Gandurile nu pot fi oprite. Insa omul nu poate nimic de unul singur: el trebuie doar sa vrea si atunci harul Domnului il ajuta in lupta cu pacatul.

Eu am observat un lucru ciudat, ca ai adus vorba de ispitele bombele sexy care se etaleaza in public. De fiecare data, fara exceptie, cand este sa vina ispita, mai intai o vezi cu coada ochiului, involuntar. Atunci stii instantaneu despre ce e vorba si in milisecunda urmatoare alegi: continui sa te uiti sau iti muti privirea. Sau se intampa - de obicei - ca sa-i intelegei prezenta, dar imaginea fiind intr-un mod straniu de fiecare data obturata partial de un obiec, de alte persoane, de o masina mergand samd. Si ai timp iarasi sa alegi daca vrei sa te delectezi cu peisajul sau nu.

Rar se intampla sa o vezi in toata splendoarea - si vorbesc de intamplarile cotidiene, nu de plaja de la mare. Atunci iarasi ai de ales: o contemplezi, imediat o doresti sau o consideri o fata frumoasa, atragatoare si atat. Slava Domnului ca e frumoasa si treci mai departe, mutandu-ti gandul marsav la altceva, inainte de a se dezvolta in imaginatie... :)

[cristiboss56]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Gandurile nu pot fi oprite. Insa omul nu poate nimic de unul singur: el trebuie doar sa vrea si atunci harul Domnului il ajuta in lupta cu pacatul.

Eu am observat un lucru ciudat, ca ai adus vorba de ispitele bombele sexy care se etaleaza in public. De fiecare data, fara exceptie, cand este sa vina ispita, mai intai o vezi cu coada ochiului, involuntar. Atunci stii instantaneu despre ce e vorba si in milisecunda urmatoare alegi: continui sa te uiti sau iti muti privirea. Sau se intampa - de obicei - ca sa-i intelegei prezenta, dar imaginea fiind intr-un mod straniu de fiecare data obturata partial de un obiec, de alte persoane, de o masina mergand samd. Si ai timp iarasi sa alegi daca vrei sa te delectezi cu peisajul sau nu.

Rar se intampla sa o vezi in toata splendoarea - si vorbesc de intamplarile cotidiene, nu de plaja de la mare. Atunci iarasi ai de ales: o contemplezi, imediat o doresti sau o consideri o fata frumoasa, atragatoare si atat. Slava Domnului ca e frumoasa si treci mai departe, mutandu-ti gandul marsav la altceva, inainte de a se dezvolta in imaginatie... :)

Mai este amintirea gândului mârşav Florine, remuşcarea sau dorirea ! Milisecunda de care vorbeai, poate fi "fatală", apoi să nu uităm de cea ce purtăm în noi, fiecare în parte, ce păcate ducem prin moştenire şi prin nemărturisire. Nu este aşa de simplu, precum crezi. Mare atenţie, la gândul ce-ţi trece chiar acum prin minte, citind cele de aici ! . . .

[cristiboss56]

"Important este să iei aminte la gânduri , important este să te simţi în legătură cu Domnul Hristos, să ştii că mântuirea vine prin Mântuitorul, nu de la tine ; să ocoleşti gândurile cele rele prin aşezarea aceasta de rugăciune, prin deprinderea cu rugăciunea.
Nu locul , ci calitatea rugăciunii este ceea ce se caută. Dar să reţinem că cea mai mare jertfă şi rugăciune posibilă pe pământ este Sfânta Liturghie. "

[patinina34]

Nicodim Aghioritul
[SIZE=4]Patru capete foarte folositoare despre [/SIZE][SIZE=4]gânduri[/SIZE]

[SIZE=4]1. Care e cauza naturală a gândurilor?[/SIZE]


Cauza naturală a tuturor gândurilor e aceasta. Omul e dublu, adică e compus din trup şi suflet. Şi aşa cum sufletul are în chip natural cinci simţuri naturale trupeşti şi exterioare: vederea, auzul, mirosul, gustul şi pipăitul, tot aşa şi sufletul are în chip natural cinci simţuri spirituale [gândite cu mintea] şi interioare, potrivit Marelui Vasile care tâlcuieşte versetul "păzi-va Domnul toate oasele lor" din Psalmul 33; adică are: ochi spirituali, urechi spirituale, miros spiritual, gust spiritual şi pipăit spiritual, de aceea şi vede spiritual, aude spiritual, miroase spiritual, gustă spiritual şi pipăie spiritual toate realităţile spirituale, adică fie cele dumnezeieşti, fie cele îngereşti, fie cele demonice, fie cele omeneşti şi lumeşti. Aşa cum omul are în chip natural un cuvânt rostit, care e grăit cu glas tare cu gura şi cu limba, tot aşa are în chip natural şi un cuvânt spiritual, care e grăit în chip tainic în inimă, cuvânt care se numeşte şi interior. şi aşa cum cu cuvântul rostit omul rosteşte câte vrea, fie cele dumnezeieşti, fie cele îngereşti, fie cele demoniceşti, fie lucrurile omenesti şi lumeşti, aşa şi prin cuvântul interior el grăieşte şi gândeşte în inima sa cîte vrea: fie lucrurile dumnezeieşti, fie cele îngereşti, fie cele demoniceşti, fie cele omeneşti şi lumeşti.
[SIZE=4]2. Şi fără să vrea omul grăieşte înăuntrul inimii gânduri de hulă, de ruşine şi viclene[/SIZE]

Deoarece cuvântul rostit şi celelalte simţuri exterioare ale trupului sunt groase şi cu anevoie de pus în mişcare, de aceea, numai dacă vrea, poate omul să grăiască cuvântul rostit sau să pună în mişcare cele cinci simţuri ale lui ca să simtă aceste lucruri simţite, căci din pricina grosimii pe care o au acestea sunt supuse şi ascultă de voinţa omului. Dar, deoarece cuvântul interior al inimii şi simţurile interioare şi spirituale ale sufletului sunt subţiri, uşor de pus în mişcare şi duhovniceşti, de multe ori omul grăieşte cu cuvântul interior şi gândeşte în inima sa nu numai cele bune sau cele rele, pe care le vrea, ci şi acelea pe care nu le vrea, fiindcă ele se supun şi ascultă cu anevoie de voinţa lui din pricina subţirimii pe care o au. Şi, mai ales, pentru că de multe ori fie Dumnezeu se foloseşte ca de un organ de cuvântul interior şi grăieşte prin el cele bune pe care le vrea, precum urmează în sfinţii desăvârşiţi şi purtători de duh, fie îngerii folosindu-se ca de un organ de cuvântul interior grăiesc şi ei cele bune călăuzind pe om spre mântuire, fie, la urmă dintre toţi, demonii, prin aceea că sunt duhuri subţiri şi după sfântul Botez se găsesc la suprafaţa inimii, cum zice Sfântul Diadoh, folosindu-se şi ei ca de un organ de cuvântul interior, grăiesc în inimi fie gânduri ruşinoase şi trupeşti, fie gânduri viclene şi ranchiunoase şi răzbunătoare, fie gânduri hulitoare împotriva lui Dumnezeu şi a celor dumnezeieşti. Căci dat fiind că trei sunt părţile sufletului: raţională, irascibilă şi poftitoare, de aceea şi gândurile se împart în general în trei: hulitoare, viclene şi ruşinoase. Gândurile hulitoare, adică acelea care sugerează sufletului necredinţe, îndoieli, murmurări şi hule împotriva lui Dumnezeu şi a celor dumnezeieşti, acestea, zic, se nasc din partea raţională a sufletului; gândurile viclene, care sugerează în suflet răzbunări împotriva vrăjmaşilor şi a celor ce ne întristează, acestea, zic, se nasc din partea irascibilă; iar gândurile de ruşine, câte sugerează în suflet desfrânări, adultere şi celelalte necurăţii trupeşti, acestea se nasc din partea poftitoare, cum zice dumnezeiescul Grigorie Sinaitul.
Dar nu numai cuvântul interior, ci şi cele cinci simţuri spirituale ale sufletului sunt folosite ca organe şi de Dumnezeu şi de îngeri şi de demoni care fac sufletul să simtă spiritual cele bune şi adevarate atât în somn cât şi în stare de veghe; demonii însă fac sufletul să simtă, să vadă şi să audă spiritual toate cele rele, mincinoase şi rătăcite câte duc la pierzania lui, atât în somn cât şi în stare de veghe.
[SIZE=4]3. Cauzele morale ale gândurilor de ruşine şi viclenie şi, mai ales, de hulă sunt trei: nebăgarea de seamă, trufia şi pizma demonilor[/SIZE]

Fiindcă am spus mai sus care este cauza naturală a tuturor gândurilor şi de ce omul gândeşte şi cele pe care nu le vrea, acum să vorbim aici separat despre gândurile de hulă şi care sunt cauzele lor morale mai apropiate. Prima lor cauză este nebăgarea de seamă a minţii; căci atunci când mintea omului nu e atentă în întregime la inimă, nici nu are pază şi strajă asupra cuvântului interior rostit în inimă şi nu poartă de grijă ca acest cuvânt să tacă, atunci acesta grăieşte ceea ce îi vine înăuntru şi gândeşte gânduri de hulă şi viclenie, sau mai degrabă prin el grăiesc aceste gânduri rele duhurile cele rele. De aceea zice Ioan Scărarul că omul trebuie să închidă nu numai poarta chiliei lui după trupul său şi poarta din afară a limbii lui, ci trebuie să închidă şi poarta interioară a inimii lui, adică să tacă cu gândul: "închide trupului uşa chiliei, cuvântului închide-i poarta limbii, iar duhurilor închide-le poarta dinăuntru" (Cuvântul 27 despre isihie).
A doua cauză a gândurilor de hulă este, potrivit dumnezeiescului Anastasie Sinaitul şi altor Părinti, mândria; fiindcă atunci când omul se mândreşte, inima lui se învârtoşează, şi din pricina acestei învărtoşări nu suportă cu mulţumire atunci când îi vine o ispită, ci murmură şi se tulbură. De aceea, de la acestea ajunge să şi hulească înăuntru în inima sa, iar de multe ori şi în afară cu gura lui.
Când omul se mândreşte, atunci se aprinde şi devine uşor irascibil, iar din irascibilitate cade în gânduri de hulă. Când omul se mândreşte, atunci îi bârfeşte pe fraţii lui şi-i dispreţuieşte ca pe nişte lipsiţi de minte; de aceea Dumnezeu îngăduie să vină peste el gânduri de hulă, ca din acestea să se smerească şi să vină la pocăinţă.
Iar a treia cauză a gândurilor de hulă e, potrivit aceluiaşi Anastasie Sinaitul şi celorlalţi Părinţi, pizma şi răutatea diavolului; căci zice Sfântul Maxim că pe când un om începe să înainteze în iubirea lui Dumnezeu, atunci începe să-l ispiteasca demonul hulei; aceasta o face întinatul ca să-l împiedice pe omul iubitor de Dumnezeu de la calea virtuţii şi să-l aducă la disperare.