Cand facem milostenie...

[LapetiteMoc]

Milostenia nu consta numai in acordarea de bani... Un "Doamne, mangaie-l in nevoie!", o rugaciune pentru cel aflat in nevoie ajuta incredibil de mult! De asemenea, alimente, haine, orice stim ca-i poate fi de folos. Daca avem cu noi o paine, un covrig cand intalnim un cersetor, mult face sa renuntam la ele... Milostenia are multe aspecte, infinite!
De obicei simturile sunt treze intr-o inima crestina si intelegem cu sufletul nevoia celuilat. Domnul ne invata tainic intelegerea unor astfel de momente.

"Nu aruncati margaritare in calea porcilor!", ne invata Mantutorul... Si sufletul nostru intelege distinctia intre unul din acestia si un om in reala nevoie.

Doamne, spre lumina tine sufletul nostru indreptat!

[ClaudiuT]

Totusi unii Sfinti Parinti, Parinti si Invatatori Bisericesti ne indemna sa dam si la viciosi, pentru ca nu trebuie sa ne intereseze ce face cu banul, pur si simplu noi ne-am facut datoria .....

Pana unde putem merge cu aceasta explicatie? Unde e granita?

Har si Pace de la Domnul!

Milostenia este o arma duhovniceasca, alaturi de post si rugaciune. Prin milostenie, luptam impotriva zgarceniei noastre, impotriva lacomiei noastre, impotriva iubirii de arginti care este o patima considerabila. Cred ca atat pentru post, cat si pentru rugaciune si milostenie ne manifestam ravna in grade diferite.

Cred ca milostenia porneste din interiorul sufletului ca expresie a iubirii aproapelui. Dau milostenie atunci cand simt ca pot sa fac acest lucru cu toata inima.

Putem face milostenie pentru cei adormiti, milostenie pentru cei vii, milostenie pentru biserica, milostenie pentru saraci etc. Daca facem Parastas, dam si celor bogati si celor saraci. Daca scopul nostru este de a ajuta saraci, atunci ne orientam spre cei care ni se par saraci. Daca se poate sa fie crestini, e mai bine.

Am citit cum in trecut, cu prilejul praznuirii unui sfant, oamenii dadeau milostenie in cinstea sfantului respectiv. In zilele noastre serbarea zilei onomastice se indeparteaza uneori prea mult de ceea ce le-ar face placere sfintilor.

[adi_cambir]

Fratilor, nevrednic sunt a va scrie acestea insa nadajduiesc sa ma invredniceasca si pe mine Preablandul si Iubitorul de oameni Dumnezeu alaturi de voi cei ce cititi: voia Domnului nostru Iisus Hristos este clara in aceasta privinta: sa dam ORICUI ne cere mai mult decat ne cere pentru ca, lovit fiind de valul neasteptat de bunatate, si acest oarecare impreuna cu noi sa laude Numele Domnului Caruia I Se cuvine Slava in veci. Amin.
Luati aminte, insa, fratilor ca Mantuitorul zice: nimic bun nu putem savarsi fara Dansul.
...ca a Sa este Imparatia si Puterea si Slava, a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin!

[patinina34]

În prealabil postat de adi_cambir

Fratilor, nevrednic sunt a va scrie acestea insa nadajduiesc sa ma invredniceasca si pe mine Preablandul si Iubitorul de oameni Dumnezeu alaturi de voi cei ce cititi: voia Domnului nostru Iisus Hristos este clara in aceasta privinta: sa dam ORICUI ne cere mai mult decat ne cere pentru ca, lovit fiind de valul neasteptat de bunatate, si acest oarecare impreuna cu noi sa laude Numele Domnului Caruia I Se cuvine Slava in veci. Amin.
Luati aminte, insa, fratilor ca Mantuitorul zice: nimic bun nu putem savarsi fara Dansul.
...ca a Sa este Imparatia si Puterea si Slava, a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin!

Mi-a placut raspunsul tau , Adi si este foarte adevarat.

[patinina34]

Ortodocşii se împart în două categorii: duhovniceşti şi neduhovniceşti. A fi duhovnicesc este bine, iar a fi neduhovnicesc este rău. Există lucrări care te situează în categoria celor dintîi, precum şi fapte care te situează în categoria celor din urmă. Cei dintîi se roagă mult, postesc mult, tac mult. Într-un cuvînt, pe toate le fac cu prisosinţă. Cei din urmă se roagă puţin sau deloc, mănîncă de toate şi nu ştiu să-şi ţină gura.

[COLOR=#0b6d90][/COLOR]
Rari sînt oamenii Bisericii care vorbesc despre milostenie, dreptate, compătimire. Acestea, chipurile, le au şi alte religii şi, de aceea, nu sînt neapărat „duhovniceşti”.
Orice s-ar întîmpla în lume, ortodocşii ştiu că doar prin rugăciune se rezolvă totul. De pildă, acum 20 de ani, comuniştii au deschis foc asupra mulţimii aflate în piaţa din faţa catedralei din Timişoara. Atunci cînd oamenii înfricoşaţi au alergat să se ascundă în catedrală (cea mai mare catedrală din România!), uşile bisericii au fost închise şi ei au fost împuşcaţi pe trepte. Acum în aceeaşi catedrală mitropolitul şi preoţii se roagă pentru odihna sufletelor celor pe care i-ar fi putut salva printr-un simplu şi cu totul uman gest: să le deschidă uşa atunci cînd au bătut în ea.
Luna trecută în Chişinău erau mii de tineri care se ascundeau de securitatea comunistă care îi căuta pentru a-i tortura şi chiar ucide. Au fost zile în care oamenii se temeau să iasă în stradă, pentru că securiştii îi atacau prin parcuri şi-i tîrau în beciuri de unde nu se ştie cîţi au ieşit ci cîţi au dispărut. Cu toate acestea, nu a ieşit nici un ierarh, nici de la Chişinău, nici de aiurea care să ceară încetarea torturii şi a uciderii în numele regimului.
Eu mă întreb dacă ortodocşii chiar au devenit „duhovniceşti” într-un procent atît de zdrobitor, încît nimeni nu mai aude şi nu mai vede din cauza extazului pricinuit de rugăciune? Totuşi a te îndurera cu durerea aproapelui nu este mai puţin duhovnicesc decît a vedea îngeri.
Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tîlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsîndu-l aproape mort. Din întîmplare un preot cobora pe calea aceea şi, văzîndu-l, a trecut pe alături (căci se ducea, probabil, să se roage). De asemenea şi un levit, ajungînd în acel loc şi văzînd, a trecut pe alături (căci se ducea, probabil, să pregătească cele de trebuinţă pentru slujba templului). Iar un samarinean (care era socotit necurat de către preot şi levit), mergînd pe cale, a venit la el şi, văzîndu-l, i s-a făcut milă, şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnînd pe ele untdelemn şi vin, şi, punîndu-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el. Iar a doua zi, scoţînd doi dinari i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, cînd mă voi întoarce, îţi voi da.
Care din aceşti trei vi se pare că a procedat mai duhovniceşte?
Şi a mai zis Hristos: Mergeţi şi învăţaţi ce înseamnă cuvintele “milă voiesc şi nu jertfă!”

[anastasia2008]

Imi aduc aminte de o intamplare, (am citit-o intr-o carte), in care se spunea ca un calugar s-a intalnit cu un cersetor care i-a cerut bani. Si parintele, mahnit, i-a raspuns ca nu are nici un ban. Dar, gandindu-se un pic, i-a spus:" eu nu am sa-ti dau bani, dar am sa-ti ofer altceva: prietenia mea." Si i-a intins mana sa.
Mi-a placut mult intamplarea aceasta si de cate ori aveam ocazia le-o spuneam copiilor la scoala.
Un alt parinte imi spunea ca nu trebuie sa analizam persoana respectiva, ca trebuie sa o ajutam, sa facem milostenie cu ea, pur si simplu. Nu trebuie sa alegem persoanele pe care le ajutam, ci daca simtim imboldul acela de a ajuta, sa o facem, indiferent daca e betiv, tigan, sau altceva.

[ClaudiuT]

În prealabil postat de patinina34

Ortodocşii se împart în două categorii: duhovniceşti şi neduhovniceşti. A fi duhovnicesc este bine, iar a fi neduhovnicesc este rău. Există lucrări care te situează în categoria celor dintîi, precum şi fapte care te situează în categoria celor din urmă. Cei dintîi se roagă mult, postesc mult, tac mult. Într-un cuvînt, pe toate le fac cu prisosinţă. Cei din urmă se roagă puţin sau deloc, mănîncă de toate şi nu ştiu să-şi ţină gura.

[COLOR=#0b6d90][/COLOR]
Rari sînt oamenii Bisericii care vorbesc despre milostenie, dreptate, compătimire. Acestea, chipurile, le au şi alte religii şi, de aceea, nu sînt neapărat „duhovniceşti”.
Orice s-ar întîmpla în lume, ortodocşii ştiu că doar prin rugăciune se rezolvă totul. De pildă, acum 20 de ani, comuniştii au deschis foc asupra mulţimii aflate în piaţa din faţa catedralei din Timişoara. Atunci cînd oamenii înfricoşaţi au alergat să se ascundă în catedrală (cea mai mare catedrală din România!), uşile bisericii au fost închise şi ei au fost împuşcaţi pe trepte. Acum în aceeaşi catedrală mitropolitul şi preoţii se roagă pentru odihna sufletelor celor pe care i-ar fi putut salva printr-un simplu şi cu totul uman gest: să le deschidă uşa atunci cînd au bătut în ea.
Luna trecută în Chişinău erau mii de tineri care se ascundeau de securitatea comunistă care îi căuta pentru a-i tortura şi chiar ucide. Au fost zile în care oamenii se temeau să iasă în stradă, pentru că securiştii îi atacau prin parcuri şi-i tîrau în beciuri de unde nu se ştie cîţi au ieşit ci cîţi au dispărut. Cu toate acestea, nu a ieşit nici un ierarh, nici de la Chişinău, nici de aiurea care să ceară încetarea torturii şi a uciderii în numele regimului.
Eu mă întreb dacă ortodocşii chiar au devenit „duhovniceşti” într-un procent atît de zdrobitor, încît nimeni nu mai aude şi nu mai vede din cauza extazului pricinuit de rugăciune? Totuşi a te îndurera cu durerea aproapelui nu este mai puţin duhovnicesc decît a vedea îngeri.
Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tîlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsîndu-l aproape mort. Din întîmplare un preot cobora pe calea aceea şi, văzîndu-l, a trecut pe alături (căci se ducea, probabil, să se roage). De asemenea şi un levit, ajungînd în acel loc şi văzînd, a trecut pe alături (căci se ducea, probabil, să pregătească cele de trebuinţă pentru slujba templului). Iar un samarinean (care era socotit necurat de către preot şi levit), mergînd pe cale, a venit la el şi, văzîndu-l, i s-a făcut milă, şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnînd pe ele untdelemn şi vin, şi, punîndu-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el. Iar a doua zi, scoţînd doi dinari i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, cînd mă voi întoarce, îţi voi da.
Care din aceşti trei vi se pare că a procedat mai duhovniceşte?
Şi a mai zis Hristos: Mergeţi şi învăţaţi ce înseamnă cuvintele “milă voiesc şi nu jertfă!”

Ai mare dreptate, dar parca asa m-a luat melancolia citindu-l .... e dureros ....

Har si Pace de la Domnul!

[cristiboss56]

În prealabil postat de ClaudiuT

Totusi unii Sfinti Parinti, Parinti si Invatatori Bisericesti ne indemna sa dam si la viciosi, pentru ca nu trebuie sa ne intereseze ce face cu banul, pur si simplu noi ne-am facut datoria .....

Pana unde putem merge cu aceasta explicatie? Unde e granita?

Har si Pace de la Domnul!

Nu-i chiar aşa ! Trebuie să ne pese de cel de lângă noi, neâncurajând păcatul, patima prin gestul nostru ! De ştim că banul dat , e folosit în alte scopuri mai puţin "ortodoxe", milostenia să fie , o pâine, o haină , chiar şi un medicament la nevoie . Scriptura şi Sfinţii Părinţi ne îndeamnă a nu căuta la faţa omului când facem milostenie, dar asta nu înseamnă a fi indiferenţi de cât de util şi folositor este gestul nostru .