Credeti ca diavolul ne cunoaste gandurile?

[Andu30]

În prealabil postat de zoridezi

Nu ma refeream la asta... daca nu ma insel am citit pe la inceputul cartii "Vedere duhovniceasca" pe care n-am reusit sa o termin.
Si iar mi-a starnit curiozitatea un fragment din articolul dat de tine, care ma cam pune pe ganduri:

[SIZE=2]Daca pozitia corpului joaca un rol la fel de insemnat si in rugaciunea lui Iisus, asa dupa cum ne confirma "maestrii" spirituali rasariteni: "Aseaza-te pe un scaun mic, intr-un loc linistit, retras, pe jumatate intuneric; aduna-ti mintea, coboar-o din cap in inima si tine-o acolo apoi, apleaca-ti capul putin spre piept, incordeaza putin muschii pieptului, gatului si umerilor, si spune frecvent, cu rabdare, cu atentie si c traire din inima: Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma !", finalitatea este cu totul alta.

[/SIZE][SIZE=2]Pai stai domne, ce-i asa de importanta pozitia??? Iertati-mi indignarea dar nu ma puteam abtine... pana la urma daca zici din tot sufletul tau si cu lacrimi de cainta, ce mai conteaza pozitia?[/SIZE][SIZE=2]
[/SIZE][SIZE=2]
Si acum mi-am amintit de o pilda [/SIZE][SIZE=2]:[/SIZE] "Se spune ca un misionar (preot, episcop) a ajuns cu o corabie pe o insula unde traiau trei naufragiati, ce-mbatranisera, uitati de lume, acolo.

Misionarul a vrut sa-i invete “Tatal Nostru”, dar ei i-au raspuns ca rugaciunea, pe care o spun impreuna de ani de zile, e mult mai simpla: “Voi trei, noi trei, miluieste-ne pe noi!”.

Seara, misionarul s-a retras pe corabia lui sa-nnopteze, cand vede dintr-o data intr-o lumina alburie cum cei trei naufragiati veneau spre el, calcand pe ape.

I-au spus: “Parinte, invata-ne si pe noi “. Iar el le-a raspuns: “Rugati-va la fel cum ati facut-o pana acum, e de ajuns”, caci asa de mult ii inaltasera acele cateva cuvinte (”Voi trei, noi trei, miluieste-ne pe noi!”), incat ii facusera sa mearga pe ape."

Daca o rugaciune atat de simpla a dus la sfintenie, de ce ar trebui sa ne pregatim pana la cele mai mici amanunte, stand pe un scaun, aplecandu-ne capul spre piept, incordandu-ne muschii pieptului etc?
Atunci unde mai e sinceritatea si simplitatea rugaciunii? Scuze pentru offtopic, daca e continuam discutia pe topicul rugaciunea inimii

Inainte sa-ti pui problema de rugaciunea inimii, eu cred ca pentru noi este o realizare sa ne rugam doar cu mintea, in orice loc, fara ca niciun gand sa intre si sa tulbure rugaciunea. In rugaciune este bine sa fi cat mai netulburat: daca te-as aseza intr-o intersectie zgomotoasa, in care trec tramvaie in ambele sensuri la fiecare doua minute pe langa tine si mai stai si cu soarele in fata iti garantez ca nu te vei putea concentra la rugaciune.

Incercarea ta de-a dreptul fara sens de a rade de diverse sfaturi de rugaciune pentru calugari eu unul o pun doar pe seama necunoasterii. Ca sa ajungi la rugaciunea inimii, trebuie ca rugaciunea sa ti se lipeasca de fire si chiar de respiratie, se poate ajunge la o rugaciune neincetata si chiar si in timpul somnului. Pentru asta tot corpul participa practic la rugaciune si te identifici cu ea. Atunci mintea nu va mai izvori ganduri aiurea ci va fii unita cu Dumnezeu. Dupa ce atingi aceasta rugaciune foarte putini oameni dupa ani si ani de zile pot sa coboare rugaciunea din minte in inima si sa simta o comuniune cu Dumnezeu de nedescris. Citatul de care pomenesti cred ca e scos de undeva unde se invata lipirea rugaciunii de respiratie, astfel la un moment dat de practica te vei ruga asa cum si respiri.

Dar poate e mai simplu sa radem de ce nu cunoastem nu-i asa... in loc sa cautam sensul anumitor lucruri... Este important sa te rogi tot timpul si fa-o asa cum ti se potriveste tie mai bine, asa cum crezi tu. Daca tu te rogi cel mai bine rezemata intr-un cot fa-o asa numai fa-o. Pana si pilda de care pomenesti accentueaza ideea de rugaciune neincetata si nu de o anumita forma a ei.