![]() |
![]() |
|
|
|
#11
|
||||
|
||||
|
Citat:
Cu toate acestea, Sfantul M. Marturisitorul interpreteaza numai numerele prezente in Biblie, cu scopul sfant al ajungerii la o hermeneutica exhaustiva a intelesurilor adanci ale unor pasaje scripturale. Atata timp cat ramanem de partea teologiei, cautand sensurile ascunse ale numerelor biblice, nu cred ca vom comite vreun rau. Insa daca ne vom apuca sa ne calculam numerele personale prin adunarea cirelor corespunzatoare literelor din nume si prenume samd, atunci vom gresi. La fel cum si Zodiacul este lasat de sus, dar nu pentru a incerca noi sa prezicem viitorul, norocul, sanatatea, banii si alte cele. Caci ne spune Dumnezeu (la Deuteronom 18, 9-12): "Când vei intra tu în pământul ce ți-l dă Domnul Dumnezeul tău, să nu te deprinzi a face urâciunile pe care le fac popoarele acestea. Să nu se găsească la tine de aceia care trec pe fiul sau fiica lor prin foc, nici prezicător, sau ghicitor, sau vrăjitor, sau fermecător, Nici descântător, nici chemător de duhuri, nici mag, nici de cei ce grăiesc cu morții. Căci urâciune este înaintea Domnului tot cel ce face acestea, și pentru această urâciune îi izgonește Domnul Dumnezeul tău de la fața ta." Deci sa nu intelegem gresit postarile anterioare din Filocalie.
__________________
Să nu abați inima mea spre cuvinte de vicleșug, ca să-mi dezvinovățesc păcatele mele; Psalmul 140, 4 Ascultați Noul Testament ortodox online. |
| Thread Tools | |
| Moduri de afișare | |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| Calatoria spre Ortodoxie si dinspre Ortodoxie | ioanna | Morala Crestina | 76 | 14.06.2015 09:40:05 |
| ortodoxie ocultista | padrevicentiu | Generalitati | 5 | 02.07.2010 21:03:08 |
| Patriotism & Ortodoxie | eodor nastasa | Generalitati | 31 | 07.04.2010 13:20:20 |
|
|