Minciuna din noi

Despre orbul din Evanghelia de astazi, Bartimeu, am reprodus altadata, cu ajutorul IPS Antonie de Suroj, un text care ne decripteaza semnificatiile duhovnicesti pe care le are pentru noi vindecarea savarsita de Mantuitorul asupra sa. Acum insa am dori sa vorbim despre o alta orbire, cea mai importanta si mai serioasa din perspectiva vietii vesnice: orbirea sufleteasca. Este vorba de acea stare launtrica de intuneric duhovnicesc in care ne-am cufundat ca urmare a partasiei indelungate… nu atat cu pacatul, cat cu indreptatirea mincinoasa a lui, cu mandria si cu viclenia de la nivelul cel mai profund al duhului nostru, patimi manifestate de multe ori extrem de subtil, la limita sau deja sub starea de constienta. Este acea stare in care omul nu-l mai poate primi cu adevarat pe Dumnezeu, nu mai poate auzi/asculta glasul Acestuia. Este starea de MINCIUNA FATA DE SINE, cea in care se gaseau si fariseii, carturarii si ceilalti iudei care L-au respins categoric si violent pe Hristos, nu au putut sa-L primeasca, ba au ajuns chiar sa-l vaneze spre a fi dat mortii, sa-l osandeasca si sa-l batjocoreasca. Despre acestia (dar si despre noi, in masura in care, in duh, ne asemanam lor), in contextul vindecarii altui orb, cel din nastere, spune Domnul urmatoarele cuvinte foarte importante:

“Spre judecata am venit in lumea aceasta, ca cei care nu vad sa vada, iar cei care vad sa fie orbi. Si au auzit acestea unii dintre fariseii, care erau cu El, si I-au zis: Oare si noi suntem orbi? Iisus le-a zis: Daca ati fi orbi n-ati avea pacat. Dar acum ziceti: Noi vedem. De aceea pacatul ramane asupra voastra“. (Ioan 9, 39-41).

In capitolul anterior al aceleasi Evanghelii, are loc un alt dialog incordat intre Iisus si farisei, in care Stiutorul inimilor scoate la lumina cauzele ascunse pentru care aceia nu-I primeau cuvantul:

“Eu vorbesc ceea ce am vazut la Tatal Meu, iar voi faceti ceea ce ati auzit de la tatal vostru. Ei au raspuns si I-au zis: Tatal nostru este Avraam. Iisus le-a zis: Daca ati fi fiii lui Avraam, ati face faptele lui Avraam. Dar voi acum cautati sa Ma ucideti pe Mine, Omul care v-am spus adevarul pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Avraam n-a facut aceasta. Voi faceti faptele tatalui vostru. Zis-au Lui: Noi nu ne-am nascut din desfranare. Un tata avem: pe Dumnezeu. Le-a zis Iisus: Daca Dumnezeu are fi Tatal vostru, M-ati iubi pe Mine, caci de la Dumnezeu am iesit si am venit. Pentru ca n-am venit de la Mine insumi, ci El M-a trimis. De ce nu intelegeti vorbirea Mea? Fiindca nu puteti sa dati ascultare cuvantului Meu. Voi sunteti din tatal vostru diavolul si vreti sa faceti poftele tatalui vostru. El, de la inceput, a fost ucigator de oameni si nu a stat intru adevar, pentru ca nu este adevar intru el. Cand graieste minciuna, graieste dintru ale sale, caci este mincinos si tatal minciunii. Dar pe Mine, fiindca spun adevarul, nu Ma credeti. Cine dintre voi Ma vadeste de pacat? Daca spun adevarul, de ce voi nu Ma credeti? Cel care este de la Dumnezeu asculta cuvintele lui Dumnezeu; de aceea voi nu ascultati pentru ca nu sunteti de la Dumnezeu” (Ioan 8, 38-47).

In alt loc al aceleiasi Evanghelii dupa Ioan, Domnul Hristos da in vileag inca o data resorturile launtrice care ii imping pe oameni sa iubeasca Intunericul si sa fuga de Lumina Adevarului:

“Aceasta este judecata, ca Lumina a venit in lume si oamenii au iubit intunericul mai mult decat Lumina. Caci faptele lor erau rele. Ca oricine face rele uraste Lumina si nu vine la Lumina, pentru ca faptele lui sa nu se vadeasca. Dar cel care lucreaza adevarul vine la Lumina, ca sa se arate faptele lui, ca in Dumnezeu sunt savarsite” (Ioan 3, 19-21).


Sfantul Apostol Pavel completeaza Evangheliile cu descrierea realitatilor de la sfarsitul vremurilor, cand Antihrist, numit “omul nelegiuirii, fiul pierzarii, potrivnicul“, va avea parte, in schimb, de o primire entuziasta din partea majoritatii oamenilor:

“Iar venirea aceluia va fi prin lucrarea lui satan, insotita de tot felul de puteri si de semne si de minuni mincinoase, Si de amagiri nelegiuite, pentru fiii pierzarii, fiindca ei n-au primit iubirea adevarului, ca ei sa se mantuiasca. Si de aceea, Dumnezeu le trimite o lucrare de amagire, ca ei sa creada minciunii,Ca sa fie osanditi toti cei ce n-au crezut adevarul, ci le-a placut nedreptatea“ (2 Tes. 2, 9-12).

Avem asadar deja din Evanghelii un raspuns la intrebarea: de ce nu-L primesc (cu adevarat) oamenii pe Dumnezeu, de ce nu L-au primit pe Hristos (”Intru ale Sale a venit, dar ai Sai nu L-au primit“) si din Apostol, acelasi raspuns dat intrebarii de ce il vor primi, in schimb, cu multa bucurie pe Antihrist, cel care va veni ca Imparat pamantesc. Iata o alta formulare a aceluiasi raspuns in Epilogul cartii despre “Viata Parintelui Seraphim Rose“:

“Dar daca nu recunoastem semnele vremii si pe Antihrist, daca nu-L vom avea pe Hristos salasluind in inima noastra, atunci la venirea lui Hristos ne vom afla (si noi, crestinii, nota noastra) cu acele neamuri ce se vor tangui fiindca sunt cu Antihrist. Acestea Il vor vedea pe Hristos venind, si intregul lor crestinism se va dovedi mincinos. Este un lucru tragic. O asemenea amagire este ingaduita, cum zice Sf. Ap. Pavel, fiindca in inima omului este o minciuna, si aceasta minciuna nu doreste ceea ce este adevarat, nu doreste adevaratul crestinism“.

Intelegem din toate acestea ca pacatul pacatelor si sursa cea mai profunda a oricarei patimi, a oricarui rau din noi este minciuna fata de noi insine si fata de Dumnezeu. E uimitor ca pana si unii psihologi sau psihiatri (e drept, religiosi, desi nu ortodocsi, dar suficient de onesti, de iubitori ai Adevarului cat sa li se daruiasca sa inteleaga mai mult decat inteleg multi dintre ortodocsii cu numele care suntem noi) ajung sa inteleaga si sa recunoasca acest lucru. Facem referire aici la cartea “Psihologia minciunii“ (in original, (”People of the Lie” - “Oamenii minciunii“, sintagma de inspiratie evanghelica) a dr. Scott Peck, aparuta acum cativa ani la Editura Curtea Veche. Am conspectat din ea cateva idei (desi sunt pagini intregi care ar merita luate) care au legatura directa cu meditatia noastra duhovniceasca:

“Nu pacatul in sine ii caracterizeaza pe oamenii rai, ci mai degraba subtilitatea, persistenta si consecventa pacatelor lor. Aceasta pentru ca defectul central al raului nu este pacatul, ci refuzul de a-l recunoaste“.

- Autorul arata ca toti suntem pacatosi, toti comitem raul intr-un grad mai mare sau mai mic, iar in esenta, pacatul este o minciuna si o tradare fata de propria constiinta. Insa exista, cu toate acestea, si oamenii numiti prin excelenta “rai“, “oameni ai minciunii“, caracterizati de o consecventa in a face rau (uneori ascuns, subtil) celorlalti. Iar cauza acestei “invartosari in rau” este identificata de catre psihiatrul american (pe linia Traditiei crestine) in REFUZUL DE A TOLERA SI A RECUNOASTE (fie refuz la modul absolut, fie recunoscand numai formal si nesincer) PROPRIA PACATOSENIE. Fara indoiala, admiterea propriei rautati este un proces neplacut, stanjenitor, dureros, presupune curajul de “a nu-ti face pe plac tie insuti“. Devenirea unei persoane ca “om al minciunii” presupune alunecarea in directia unui narcisism puternic, avand la baza o incrancenare in auto-protejarea sinelui, in dorinta de a nu suferi nimic, de a nu iesi din desfatarea perfectei imagini de sine.

“O trasatura predominanta a comportamentului celor pe care eu ii gasesc rai este gasirea unui tap ispasitor. Deoarece in inimile lor ei se considera dincolo de repros, acesti oameni trebuie sa loveasca pe oricine le aduce reprosuri. Ei ii sacrifica pe ceilalti pentru a-si pastra propria imagine de perfectiune”.

“Sa luam exemplul simplu al unui baiat de 6 ani, care-si intreaba tatal: ‘Tata, de ce-ai facut-o pe bunica <<javra>>?‘ ‘Ti-am spus sa nu ma superi!’ - se rasteste tatal. ‘Acum o sa-ti primesti pedeapsa. Am sa te invat sa nu mai folosesti un limbaj atat de urat, am sa-ti spal gura cu sapun. Poate asta te va invata sa vorbesti cum trebuie si sa-ti tii gura inchisa cand ti se spune‘. Imbrancindu-l pe copil pana in baie, tatal ii aplica pedeapsa mentionata. Raul a fost comis in numele ‘cuvenitei discipline’“.

“Gasirea tapului ispasitor este un mecanism pe care psihiatrii il numesc PROIECŢIE. Intrucat cei rai, in sinea lor, se simt fara greseala, este inevitabil ca ei sa intre in conflict cu lumea, conflict pe care-l vor percepe invariabil ca fiind din vina lumii. Deoarece ei trebuie sa-si nege propria rautate, ii vor percepe pe ceilalti ca fiind rai. Ei proiecteaza propriul rau asupra lumii. Nu gandesc niciodata despre sine ca sunt rai; pe de alta parte, ei vad mult rau in ceilalti. Tatal percepe blasfemia si necuratia ca existand in fiul sau si trece la actiune pentru a curata ‘murdaria’ fiului sau. Tatal proiecteaza propria-i murdarie asupra fiului, iar apoi isi ataca fiul in numele faptului de a fi un bun parinte“. (Razboi intru cuvant)

Ce concluzii se pot desprinde de aici pentru viata noastra duhovniceasca?



Iubirea minciunii, iubirea de noi insine, amagirea de sine, complacerea intr-o stare de indreptatire permanenta este “iubirea intunericului” de care vorbeste Evanghelia dupa Ioan. De aceea omul cauta mereu sa fuga de Adevar, de Adevarul tare, incomod, dureros al Evangheliei, al lui Hristos.

Omul cauta evadari in lumi imaginare, cauta sa interpreteze si sa reduca Evanghelia la masurile sale sau… cauta sa uite complet de Evanghelie, de constiinta si de chemarile lor.

Mereu cauta sa se justifice in starea in care se gaseste, refuzand cu indarjire sa se schimbe… Sau, mai subtil, cauta sa dea impresia ca vrea sa se schimbe/sa se indrepte, face anumite lucruri formal, uneori chiar cu mare rigurozitate, tocmai pentru a putea, la adapostul lor, sa-si urmeze, inclinatiile inavuabile ale inimii.

Isi construieste mereu teoriile sale proprii, isi pune parerea sa deasupra Sfintilor Parinti, ii tagaduieste sau nici nu-l intereseaza ce spun acestia. Daca totusi ii cunoaste, ii “interpreteaza” (= ii rastalmaceste), ii scoate din context si mai ales ii citeste cerebral, nu in Duh (ce-o mai fi si ala Duh?! ) astfel incat sa para a-l confirma in propriile teorii. Pentru ca nu cauta in ei Adevarul si nu-i citeste onest, cu sinceritate, ci doar spre a se folosi de ei pentru intarirea patimilor si ideilor proprii.

Traieste superficial, cat mai mult in afara de sine, in cele exterioare, cat mai imprastiat si incarcat cu activitati desarte. Fuge de tot ce inseamna problematizare, seriozitate, neliniste interioara... Se refugiaza in clisee comode, in sentimentalisme dulci si in inchipuiri trandafirii, optimiste, care sa-i dea un confort psihologic si… cam atat. Cauta in religie satisfactii, placeri desfatari, realizarea scopurilor sale. Nu-l intereseaza sa faca voia lui Dumnezeu, ci doar ca Dumnezeu sa o faca pe a sa. E pragmatic, utilitarist, are nevoie de un Dumnezeu “la indemana”, accesibil, care sa-i serveasca in orice imprejurare mai grea, care sa-i dea confortul si linistea (psihologica si sociala) la care se considera indreptatit…

Intr-un cuvant… omul crede in el insusi, crede in gandul sau, in simtirea sa, in ce-i da diavolul in gand sau in simtire, nu crede in Adevar, deci nu crede cu adevarat in Dumnezeul cel Viu, care cerceteaza inimile si rarunchii…

Toti suntem orbi si toti suntem bolnavi de minciuna, mai mult sau mai putin, iar daca nu ne luptam sa ne curatim, toti vom fi lepadati de la Hristos ca unii ce nu L-am purtat pe El decat pe buze, numai cu buzele L-am sarutat, dar inima noastra am dat-o… ‘Tatalui minciunii‘, cu inima L-am vandut si l-am batjocorit…

[mihailt]

Mantuirea e ca omul e cu Dumnezeu si incepe din aceasta viata.
Domnul nostru Iisus Hristos a zis despre Sine:
"Eu sunt Calea,Adevarul si Viata".
Calea spre o uniune mai desarvarsita cu Dumnezeu e tot Dumnezeu.
Ca Dumnezeu e fara sfarsit.
Omul nicidecum nu a fost facut sa fie singur ci cu Dumnezeu.
Sa fie unit cu Dumnezeu.

Omul dealtfel nici nu e facut sa aibe responsabilitati de unul singur ci impreuna cu fratii sai si mai ales cu Dumnezeu.
Oare sunt sentimentalisme dulci si trandafirii cat de frumos e creata lumea si cat de minunata este?
Cat de frumos cerul cu norii de pe el,florile,pomii,pasarile si cate a mai creat preabunul Dumnezeu?
Si cu cat mai frumoase sunt Sfintele Slujbe crestin-ortodoxe?

Nu e sentimentalism dulce si trandafiriu ca suntem creati dupa chipul lui Domnul nostru Iisus Hristos.
Dupa chipul lui Dumnezeu Cuvantul intrupat.
Ca fii dupa dar ai lui Dumnezeu Tatal,ca frati dupa har ai lui Dumnezeu Cuvantul,ca temple insufletite a Duhului Sfant.
Nu sunt sentimentalisme dulci si trandafirii ca Dumnezeu a creat lumea din altruism,bunatate,dragoste si cate motive mai sunt.
O zice Sfantul Grigorie Teologul.
Ca Dumnezeu este "milostiv si iubitor de oameni" nu sunt sentimentalisme dulci si trandafirii zice la Sfintele Slujbe.
Ca Dumnezeu e cel mai corect sa fie numit "cel bun" nu sunt sentimentalisme dulci si trandafirii ci o zice Sfantul Ioan Damaschinul.

Daca preabunul Dumnezeu ma va lepada negresit ca aceasta e spre binele meu.Atat cat a mai ramas.

[vsovi]

sentimentalismele dulci shi trandafirii sunt folosite pentru minciuna, iar dragostea Cereasca duioasa shi smerita nu are loc in om...

caci orice interes al omului plineshte voia dracului, caci interesele omului sunt speculatziile targuielilor cu naluca fericirilor sufletului sau, iar dragostea Cereasca duioasa shi smerita nu are loc in om...

caci singurul interes cu folos, cel al mantuirii omului, omul il asimileaza ca pe interesul sau pentru bunastare shi sanatate trupeasca shi daca este scos din drumul sau glorios spre bunastare shi tiranie atunci reprosul rautacios shi criminal shi vorba trufase spulbera orice intzelegere, caci nu sufera omul Cuvantul cu care a fost scos din adularea vicleshugului pentru placerile ce vin din trup shi pentru lene shi desfranare caci omul iubeshte interesul mantuirii doar pentru placerile poftelor trupului, pentru lacomia shi ispita ochilor shi pentru trufia shi stapanirea vietzii... iar dragostea Cereasca duioasa shi smerita nu are loc in om...

caci omul da sa ceara mereu pentru el tot mai mult shi doar pentru interesele sale, interesele afacerilor sale shi casatoriilor sale shi invoirilor sale toate, toate, toate din interes caci singurul interes folositor al mantuirii l-a abandonat omul caci a fost invatzat de satana ca sa nu fie fraier (adica un frate fentat de frate, ci unul care zice mereu ca branza e pe bani), iar dragostea Cereasca duioasa shi smerita nu are loc in om...

caci omul nu vede ca el a fost facut ca sa fie casa lui Dumnezeu shi casa fiind facut ca sa fie, el nu shtie ca mereu se face pe sine casa a sa, sau casa a dracului sau casa a pustiului shi singuratatzii shi deshertaciunilor, iar dragostea Cereasca duioasa shi smerita nu are loc in om...

caci omul nu shtie ca dracul are chipul pacatului shi nu shtie ca pacatul din faptele rele savarshite, pacat ce salashluieshte in el in chip neintzeles shi neluat in seama este ca o buruiana vie, ca un tzap cioplit shi ingamfat in el shi nu shtie omul ca de aia nu poate birui pacatul pentru ca e mereu de partea tzapului cioplit de neascultare, neauzirea lui Dumnezeu, caci fireshte omul shi-a lasat shi shi-a facut ca toate gandurile shi judecatzile shi dreptatzile in omul cazut sa nu mai urmeze Adevarul ci sa-shi inghita minciuna ca pe tzantzar sau pe camila, pentru ca e a lui, shi pentru ca ea are de partea sa toate poftele shi placerile shi ingamfarile shi ispitele shi interesele shi toata bunastarea shi lenea shi obijnuintza savarshirii lor asa ca pe un panaceu, ca pe un drog nimfoman, shi pentru "fericirea" de la ele are omul toata credulitatea lui asha ca o lunga shi placuta privire catre fata morgana shi golana ce ranjeshte shi dantzuieshte starnindu-l iar omul se sulimenizeaza privind prin scrashnire ca un mire dand onorul vicleshugurilor shi echipelor de scamtori, shi ieshind omul la burdel, la carciuma, la magazin sa faca targuiala cu ea etalandu-shi shi el naluca "fericirii" pe care o va avea el din pricina ei daca se lasa ea posedata salbatic de el din "iubire" shi care sarmana ii arata shi ea ca sa-l farmece ca ishi pune toata nadejdea in el shi in musculatura lui de june rebel, iar dragostea Cereasca duioasa shi smerita nu are loc in om ...

caci omul s-a incaput pe sine in casa lui cu indestularea shi imbuibarea cu sine, cu pacatul, cu dracul, cu nimicul shi pustiul, shi cu toata ingamfarea vicleshugului shi asha ca o casa plina cu gunoi, gunoiul gLumii bune, ca un moroi este pilda omul a celor ce se distreaza autobatjocurindu-se, shi astfel ishi tzine ochii spre mocirla shi uns cu mocirla omul nu mai are nevoie de Dumnezeu shi omul a uitat de Dumnezeu shi nici nu vrea sa-shi mai aminteasca iar dragostea Cereasca duioasa shi smerita nu are loc in om...

caci omul aduna mereu, in el, pe el, shi in jurul lui, fara sa-shi dea seama cu mintzile sale ca nishte pui naivi toate ce nu-i folosesc la nimic, toate le strange, toate doar spre placerile shi bunastarile trupeshti din pofte shi faradelegi, le strange ingamfandu-se cu ele neshtiind ca deja acelea sunt antichrist in el pentru el, caci acelea din el dau mereu sa-l alunge pe Dumnezeu shi sa refuze Adevarul shi sa se invoiasca cu minciuna, deci ishi aduna mereu toate gunoaiele gLumii cele "bune" iar dragostea Cereasca duioasa shi smerita nu are loc in om...

caci omul ushuratic e mereu biruit de placeri, shi ushor cedeaza ca sa le traiasca, sa se reinvoiasca cu ele din "bunatate shi mila" shi de toate lucrurile e biruit ushor caci nu suporta rabdarea ci ii face placere reproshul, barfa, rautatea, sadismul shi calcarea in picioare a demnitatzii aproapelui umilindu-l mereu shi calcandu-i conshtiintza lui prin "indreptari" shi clatiri de la starile lui caci ii place nespus sa ucida pacatul impreuna cu pacatosul iar daca nu are argumente atunci devine prooroc mincinos shi inventeaza "adevaruri" care fie ca le-a auzit fie ca le shtie el de la sine, fie ca le socoteshte el dupa mintea lui ca sa iasa la cat shi la rezultata shi la rezolvare shi la solutzie iar dragostea Cereasca duioasa shi smerita nu are loc in om...

caci omul iubeshte doar ale sale, se bucura de iubirea lui pentru placerile sale trupeshti, omul iubeshte doar ce l-a invatzat dracul sa iubeasca: iadul, moartea a doua, trufia, ispita, vicleshugul, rautatea, razbunarea, ura, nemultzumirea, revolta, stapanirea, constiintza shi grija pentru cele desharte, mandria tot mai ingamfata shi laudaroasa... iar dragostea Cereasca duioasa shi smerita nu are loc in om...

caci omul a imbracat shi a luat fatza credintzei, chipul nadejdii, a luat chiar chipul smereniei dar el nu shtie ca in el, inauntrul lui el face jocurile smereniei trufashe pe scenele gLumii shi ca se batjocureshte pe sine chiar in trupul sau shi este casa a batjocurei shi a pierzarii pentru multzi caci dragostea Cereasca duioasa shi smerita nu are loc in om, nu mai are loc in om, caci omul a adoptat ingrijirea minciunii, shi viatza omului in om este minciuna, caci el insushi minciuna ishi este shi minciuna este omul iar dragostea Cereasca duioasa shi smerita nu are loc in om, caci l-a lepadat pe Dumnezeu shi nu mai sufera sa auda glasul Sau... din om shi de peste om caci dragostea Cereasca duioasa shi smerita nu mai are loc in om... caci nu accepta sa mearga omul pe calea umilintzei de la om shi de la oameni ca sa rabde cu smerenie pentru dragostea Cereasca duioasa shi smerita ca iarashi sa aibe loc in om, shi prin ea Dumnezeu, caci din Dumnezeu este ea pentru om... shi asha omul ca o casa sfanta... Lui Dumnezeu.

[vsovi]

deci omul minte, pentru ca asemenea lui Saul (rege shi ghimpe) s-a pus "mantuitor" mai presus pe sine decat pe adevaratul Mantuitor shi pe adevaratzii mantuitori ce-shi urmeaza cu ascultare shi smerenie shi cu Dragoste Cereasca Pastorul cel Bun... sfanta Treime.

Chiar daca articolul este putin mai lung, se merita a fi citit. Ne ajuta mult sa intelegem de ce gandim intr-un fel sau altul.

[vsovi]

În prealabil postat de vsovi

deci omul minte, pentru ca asemenea lui Saul (rege shi ghimpe) s-a pus "mantuitor" mai presus pe sine decat pe adevaratul Mantuitor shi pe adevaratzii mantuitori ce-shi urmeaza cu ascultare shi smerenie shi cu Dragoste Cereasca Pastorul cel Bun... sfanta Treime.

caci omul shi-a ales ca tzinta:

incoronarea placerii placerilor, (caci ii place de aia s-a facut avocatul placerilor), placerea cinica de a calca el capul sharpelui graind "adevarul" (fireshte ca adevarul placerilor) prin nashterea fiului faradelegilor, asha ca un furnic ramomida de pamant shi mare, nascut din ishpitish shi din ishapisha, dar pacalind shi mintzind gLumea mereu ca pe o mare realizare, deci e vorba de a cauta sa minta inaintea oamenilor, pofta nestavilita de a mintzi oamenii, pentru slava de la oameni sau de ;la draci sau din pura sminteala shi ingamfare cau un ingaimfar care nu qa uitat pacatele altora decat pe jumatate, shi nu a iertat decat pe jumatate, iar tot lucrul bun este un amestec intre interese, amestecand interesul mantuirii din dragoste cu interesele pentru placerile burdelului, a lacomiei ochilor shi a trufiei vietzii ca sa se creada nascocitorul ishpitish ca este intzelept, ca doar asha ii cad in plasa cat mai multe victime ale desfranarii sherpeshtish, ca pentru ce altceva sa-shi fi luat ishpitishul costum la moda, shi de ce poarta el chipul smereniei shi evlaviei cand pe dinauntru este mancat de ushuratatea invoirilor cu toate faradelegile shi cu toate dulciurile ce vin din patimi? deci pentru ce sa mintzim? shi pentru ce sa spunem adevarul placerilor? doar pentru ca omul cand spune imi place, el shi iubeshte ceea ce-i place? poi n-ar trebui sa fie exact invers? ca sa-i placa ceea ce iubeshte: Adevarul, Dreptatea, Calea nevicleana, Viatza neprihanita...

deci sa nu punem carutza inaintea cailor ca asha merge ea singura doar la vale, caci o trage greutatea placerilor in groapa cea adanca shi la pierzare... definitiva.

În prealabil postat de vsovi

caci omul da sa ceara mereu pentru el tot mai mult shi doar pentru interesele sale, interesele afacerilor sale shi casatoriilor sale shi invoirilor sale toate, toate, toate din interes caci singurul interes folositor al mantuirii l-a abandonat omul caci a fost invatzat de satana ca sa nu fie fraier (adica un frate fentat de frate, ci unul care zice mereu ca branza e pe bani), iar dragostea Cereasca duioasa shi smerita nu are loc in om...

caci omul nu vede ca el a fost facut ca sa fie casa lui Dumnezeu shi casa fiind facut ca sa fie, el nu shtie ca mereu se face pe sine casa a sa, sau casa a dracului sau casa a pustiului shi singuratatzii shi deshertaciunilor, iar dragostea Cereasca duioasa shi smerita nu are loc in om...

caci omul nu shtie ca dracul are chipul pacatului shi nu shtie ca pacatul din faptele rele savarshite, pacat ce salashluieshte in el in chip neintzeles shi neluat in seama este ca o buruiana vie...
caci omul s-a incaput pe sine in casa lui cu indestularea shi imbuibarea cu sine, cu pacatul...

caci omul aduna mereu...

caci omul ushuratic e mereu biruit de placeri, shi ushor cedeaza ca sa le traiasca...

caci omul iubeshte doar ale sale...

caci omul a imbracat shi a luat fatza credintzei, chipul nadejdii, a luat chiar chipul smereniei dar el nu shtie ca in el, inauntrul lui el face jocurile smereniei trufashe...

Ca bine zici, Ovidiu, dar pare ca pe prea putini intereseaza...

[cristiboss56]

În prealabil postat de Anca-Miha

Ca bine zici, Ovidiu, dar pare ca pe prea putini intereseaza...

Nu, nu cred Anca. Multi citesc si-nvata, pentru-ca de la Ovidiu ai ce-nvata.

[mihailt]

Este scris suficient la Sfintii Parinti nu are rost sa venim noi cu inovatii.
Cred ca citirea articolului este contraindicata.
Zice parintele Cleopa sa nu citim carti (si normal si articole)de la neoprotestanti de nu avem mare unire cu Dumnezeu ca sunt pline de otrava sufleteasca adica de invatatura Satanei.
Caci pe neoprotestanti ii inseala dracii sa scrie invatatura lor cea pierzatoare de suflete prin-transii.