Judecata de Apoi - de ce abia atunci?

[sophia]

Liberul arbitru inseamna pentru mine, posibiltatea de a alege intre mai multe variante.
Poate ca in unele situatii avem (aparent) acea posibiltate de decizie, dar in esenta nu.
Noesisaa, tu spui ca ar fi o credinta cu forta. Eu nu cred.
Cand parintii tai te cearta sau pocnesc pentru o fapta rea, nu inseamna ca nu-i mai iubesti, sau ca ii ai cu forta. Tot la ei ramai sau revii, pentru ca stii ca ei sunt sprijinul tau, nadejdea si ei te iubesc. Ti-e si frica, evident si atunci nu mai faci prostia a doua oara.
Si Dumnezeu poate fi acel parinte care sa ne corecteze cu intelepciune, fara forta si bubuit neaparat si mai ales sa ne opreasca inainte sa facem raul.
EL doar este Tatal nostru.
Ar fi fost mult mai bine asa. De aceea se si spune de "frica de Dumnezeu".
Vezi tu ca asa cum este acum, repetam mereu pacatele si nu ne temem sa le facem, ca pe unele nici nu le stim daca sunt pacate, sau chiar ca le facem. Stim doar ca EL ne iarta. Ce va fi pe urma, la Judecata de Apoi, nu stim. Si oricum ne este frica si de asta ( la unii cel putin).
Si nu este tot frica pana la urma? Dar mai bine sa fie la timp si sa traim fara a face rau aproapelui.
Tu de unde stii lucrurile pe care le scrii? De unde stii ca omul a fost facut in felul in care spui si ca a avut forta sa reziste ispitei dar n-a vrut.
Eu nu stiu exact ce a vrut Dumnezeu cu noi si de ce ne-a creat asa.
Nu cartile lipsesc, poate, ci explicatiile, lamuririle, profesorul si mai ales puterea de a intelege unele lucruri. Si nu numai mie, ci tuturor. Nu cred ca Dumnezeu chiar a vrut sa pricepem noi tot ce face si gandeste.
Si repet: eu nu cred si nu simt ca avem liberul arbitru.Ceea ce unii denumesc asa, este altceva. Sunt multe lucruri, majoritatea chiar, care se nu infaptuiesc dupa voia noastra.
Si nu noi am inventat rau si pacatele. Noi le facem, dar ele existau. Roata a fost inventata o data candva, dar de construit o facem si acum si mereu.

Pe urma mai este o intrebare: cand facem un bine il facem pentru EL sau pentru ca are nevoie aproapele nostru? Cand facem un rau il facem LUI sau aproapelui. Pe cine doare si cine plange?
El ne invata sa traim intre noi, pentru noi si nu pentru EL, ma gandesc eu.
Nu stiu, sunt lucruri care nu le stim, filozofam si noi.
Si da, exista multa suferinta in lume. Repet eu nu am clara nici partea asta cu mantuirea. Nu pot gandi asa departe, dupa viata mea. Sunt doar un biet om.
Am impresia ca voi ganditi: mantuire = perfectiune = mers in rai.
S-ar putea sa fi asa. Si asta ar fi scopul vietii noastre. E greu si chiar imposibil. Nu stiu si nu contrazic asta.

[cristiboss56]

[quote=sophia;141970]Liberul arbitru inseamna pentru mine, posibiltatea de a alege intre mai multe variante.
Poate ca in unele situatii avem (aparent) acea posibiltate de decizie, dar in esenta nu.
Noesisaa, tu spui ca ar fi o credinta cu forta. Eu nu cred.
Cand parintii tai te cearta sau pocnesc pentru o fapta rea, nu inseamna ca nu-i mai iubesti, sau ca ii ai cu forta. Tot la ei ramai sau revii, pentru ca stii ca ei sunt sprijinul tau, nadejdea si ei te iubesc. Ti-e si frica, evident si atunci nu mai faci prostia a doua oara.
Si Dumnezeu poate fi acel parinte care sa ne corecteze cu intelepciune, fara forta si bubuit neaparat si mai ales sa ne opreasca inainte sa facem raul.
EL doar este Tatal nostru.
Ar fi fost mult mai bine asa. De aceea se si spune de "frica de Dumnezeu".
Vezi tu ca asa cum este acum, repetam mereu pacatele si nu ne temem sa le facem, ca pe unele nici nu le stim daca sunt pacate, sau chiar ca le facem. Stim doar ca EL ne iarta. Ce va fi pe urma, la Judecata de Apoi, nu stim. Si oricum ne este frica si de asta ( la unii cel putin).
Si nu este tot frica pana la urma? Dar mai bine sa fie la timp si sa traim fara a face rau aproapelui.
Tu de unde stii lucrurile pe care le scrii? De unde stii ca omul a fost facut in felul in care spui si ca a avut forta sa reziste ispitei dar n-a vrut.
Eu nu stiu exact ce a vrut Dumnezeu cu noi si de ce ne-a creat asa.
Nu cartile lipsesc, poate, ci explicatiile, lamuririle . Cele lasate de Sfintii Parinti , sunt acele explicatii de care avem nevoie, multe se lamuresc citindu-le.

[Noesisaa]

[quote=sophia;141970]
Noesisaa, tu spui ca ar fi o credinta cu forta. Eu nu cred.
Cand parintii tai te cearta sau pocnesc pentru o fapta rea, nu inseamna ca nu-i mai iubesti, sau ca ii ai cu forta. Tot la ei ramai sau revii, pentru ca stii ca ei sunt sprijinul tau, nadejdea si ei te iubesc. Ti-e si frica, evident si atunci nu mai faci prostia a doua oara.
Si Dumnezeu poate fi acel parinte care sa ne corecteze cu intelepciune, fara forta si bubuit neaparat si mai ales sa ne opreasca inainte sa facem raul.
EL doar este Tatal nostru.
[QUOTE/]

Sophia, eu nu am fost crescuta cu bataia, si am ascultat nu fiindca ma temeam de bataia pe care o pot lua daca nu fac anumite lucruri, ci fiindca ii iubeam pe parintii mei, si apoi ma temeam sa nu ii dezamagesc. Dupa cum se spune in popor, "mustrarea invinge, dar nu convinge"
Ascultarea de frica bataii este doar de moment. Indata ce copilul nu se simte supravegheat, sau creste in varsta nu mai asculta si tot ce vrea el face.

Apoi se stie ca e bine sa iti lasi copiii sa se descurce singuri, si sa nu ii protejezi de orice problema pe care o intampina. Numai asa invata din propria experienta.

Mi-e foarte greu sa incerc sa imi dau cu parerea la ce spui tu. Practic fiecare rand de al tau e o intrebare sau o nedumerire, fara prea multa ordine in idei. Iar impresia mea este ca tu de fapt stii raspunsurile, iar intrebarile nu se nasc din nestiinta ci din revolta. Asta e, nimeni nu spune ca viata ar fi dreapta.