Alesul

[Fani71]

În prealabil postat de giovaninnaa

sunt direct interesata de subiect. bun, deci citind ce ati scris voi pina acum, inteleg ca nu exista ceea ce se numeste "soarta", nu avem un sortit, predestinat. ok. si cu toate asta, Dumnezeu stie ce mai bine pentru noi, si mai mult, ne si vrea binele.

si acum vin si va intreb: daca eu sunt indragostita lulea, dar cel putin pentru moment nu se poate....eu ce sa fac? eu imi doresc sa raman cu el, sa facem o familie crestina, sa fim pe placul lui Dumnezeu, nu mi-l doresc pentru ca imi place cum arata, ci pentru ca am vazut sufletul lui... si imi doresc ca el sa se intoarca la Dumnezeu, pentru ca e decazut saracul....

dar vin si va intreb: ce credeti? mi-o permite Dumnezeu sa ma rog sa fiu cu baiatul asta? ca daca Dumnezeu tot stie ce e mai bine pentru mine, si o stii ca nu mi-ar fi bine cu el...sa ma mai rog eu sa fiu cu el???

ajuta-ti-ma si pe mine va rog, sunt in ceata rau si nu stiu cum e mai bine sa fac.

Givannaa, recunosc intrebarea ta de pe topicul cu rugaciunea ;-) Ai dreptate, e o problema grea!

Mie mi s-a intamplat. M-am rugat sa ajung sa ma casatoresc cu cineva, sa isi rezolve problemele, sa se deschida, etc, si Dumnezeu nu a ascultat rugaciunea mea. Dar dupa aia mi-am dat seama ca bine a facut! Ar fi fost o catastrofa daca ma maritam cu el.

A fost deci o greseala sa ma rog? Eu nu cred. Cred ca lui Dumnezeu 'ii place' ca sa folosesc aceasta formula antropomorfa, sa ii impartasim dorintele noastre. Daca nu m-as fi rugat de frica sa nu fie vointa lui Dumnezeu, oare cum ar fi fost? Ar fi fost ca si cum as fi incercat sa fac pe la spate un lucru impotriva voinitei Lui.
Si in plus, am invatat multe din acea relatie stramba, care mi-au folosit pentru iata si pentru cand am intalnit 'alesul'. A fost o vale prin care trebuia sa trec. Daca o treceam fara rugaciune, chiar o rugaciune aparent fara roade, poate ar fi fost mai greu si ar fi adus mai putine roade.

Este ca si cum in loc sa discuti fata catre fata cu persoana iubita o problema ivita, un lucru care te deranjeaza, eventual o slabiciune de-a ta, o ascunzi, si te porti ipocrit.
Este mai buna discutia directa, chiar o mica cearta, iar dupa furtuna cerul redevine senin.
Fiecare stie slabiciunile si neputintele celuilalt si il iubeste asa cum este.

Nu stiu daca e buna comparatia, este o idee. Intr-un fel ne certam sau macar avem o discutie fata catre fata cu Dumnezeu cand ne rugam pntru ceva ce este impotriva voii Lui. Dar El prefera asta, decat sa ne vada ca ne ascundem ca Adam in rai.

[giovaninnaa]

Asa ma gandesc si eu, ma gandesc in toate felurile.. Ma gandesc ca daca nu m-as ruga Lui, as fi ipocrita.

Eu am fost impreuna cu baiatul respectiv, nu am mers, intr-un final am renuntat amandoi, eu personal am gresit mult in relatia cu el, nespus de mult, si in loc sa-i fac bine, i-am facut rau. Dupa ce ne-am despartit, cand eu inca speram ca ne vom impaca, el a gasit o alta fata.... si se pare ca a inceput cat de cat sa isi rezolve problemele... sau macar este intr-o perioada mai buna... ma indoiesc ca s-a intors la Dumnezeu, si dupa parerea mea atunci cand ne rezolvam problemele fara Dumnezeu este o rezolvare aparenta, temporara...

suntem si vecini, stam la scari alaturate, va dati seama ce trebuie sa fie in sufletul meu, ii vad mereu impreuna, aud tot felul de lucruri despre ei.... si oricat incerc eu sa imi spun ca numai Dumnezeu stie care o fi adevarul... sufar mult.

Nici nu stiu daca e bine sa mai lupt, sa ma mai rog ca sa ma impac cu el. Am incercat si varianta de a-I prezenta pur si simplu problema, si sa aleaga El solutia din mai multe variante... dar tot simt sa ma rog eu pentru impacare. Dar apoi imi vine gandul: pai daca El stie ce e mai bine pentru mine, de ce sa ma mai rog eu pentru asta?

Simt insa ca am un dram de speranta cand Il rog pe Dumnezeu sa ma impac cu el... Cand nu-l rog, ma simt mai trista, mai deznadajduita(pe tema asta), chiar daca asa ma las in voia Lui, el parca nu ar vrea sa fiu chiar un robotel... nici nu stiu cum e mai bine... sau poate El vrea sa ne lasam total in voia Lui???

Duhovnicul meu a fost chiar umpicut haios cand i-am spus ce ma framanta: "A, pai si ce, daca nu te mai rogi sa te impaci cu el, te impaci, sau cum?"

E o chestiune delicata, nici nu stim cum e mai bine. Acum pe mine ma doare sufletul in problema asta, dar probabil ca as fi in aceeasi dilema, despre ce sa cer in rugaciune, si daca mi-ar fi parintii bolnavi, sau asa avea probleme la serviciu.... sa ma las total in voia Lui, sau sa am si eu dorintele mele?

[Fani71]

Giovaninaa, roaga-te, zic eu. Dar zi intodeauna si 'faca-se voia Ta'. Zi cu sufletul, nu cu buzele.
Stiu cum e, e foarte greu, dar incearca.
Nu te agata de trecut, incearca sa privesti lucrurile un pic si din afara, cum ai sa le vezi peste cativa ani.
Un sfat: daca vrei sa faci o incercare concreta de reimpacare, fa-o, dar nu fa mai multe. Fa una si buna, vorbeste odata sincer cu el, expune-i situatia.. si pe urma lasa-l pe el sa aleaga. Si f. important: incearca sa il vezi cat mai putin, sa auzi cat mai putin de el, sa ai cat mai putind de-a face cu el o vreme, pana iti trece de tot (sau se reintoarce la tine, eventual, dar lasa-l sa se reintoarca el). Daca poti, muta-te.
Am trait si eu o situatie asemanatoare in care il vedeam mereu pe cel pe care n-as fi trebuit sa-l mai vad, si Dumnezeu m-a ajutat mutandu-ma El in alta parte...
Doamne ajuta si curaj!

[giovaninnaa]

Multumesc din suflet, Fani.

Adevarul este ca in ceea ce priveste suferinta venita din "vecinatate", mi-o merit cu varf si indesat. Si ma apropie de Dumnezeu, si ma intareste, intr-un final. Si asa si trebuie sa o percep, pt ca oricum nu as avea cum sa ma mut :) . E casa mea, a lui e casa lui, asta este.

Discutia cu el am avut-o, el nu se considera demn de mine, considera ca nu ma merita ( deci cum sa nu il iubesc??? ) , si considera ca nu are ce sa imi ofere...Degeaba am incercat eu sa-i spun ca eu ma bucur de sufletul lui, pentru ca pe de o parte nu i-am si aratat asta, m-am purtat oribil... si pe de alta parte el nu se vede omul care sa merite iubire, are o parere foarte proasta despre el.

Nu mai incerc nici o apropiere de el, pentru ca daca vine de la el, voi sti ca e de la Dumnezeu. Si daca lui ii este cu adevarat bine cu fata aia, nici nu imi doresc sa se desparta de ea pentru a fi cu mine.

Ma stradui sa ii vad cat mai putin insa.. e urat si asa, incerc sa fiu indiferenta, decat sa ies din casa cu gandul "pfuuu sper sa nu ma intalnesc cu fericita pereche..."

În prealabil postat de giovaninnaa

Discutia cu el am avut-o, el nu se considera demn de mine, considera ca nu ma merita ( deci cum sa nu il iubesc??? ) , si considera ca nu are ce sa imi ofere...

..."

Poate gresesc, dar asta suna cam a pretext...

[giovaninnaa]

si eu as fi crezut la fel, din afara. exact asa as fi gandit. nu credeam ca mai exista astfel de oameni. dar il cunosc pe el... el chiar asa e. un om cu multe probleme, cu constiinta incarcata, foarte modest si cu extrem de mult bun simt.

În prealabil postat de giovaninnaa

si eu as fi crezut la fel, din afara. exact asa as fi gandit. nu credeam ca mai exista astfel de oameni. dar il cunosc pe el... el chiar asa e. un om cu multe probleme, cu constiinta incarcata, foarte modest si cu extrem de mult bun simt.

Eu nu zic, poate ai dreptate, dar atunci cum de si-a gasit alta? sau fata aceea nu ii ofera iubire? iarta-ma, nu zic ca am dreptate neaparat, nu stiu cum stau lucrurile... dar poate nu ti-a spus adevarul.