Binecuvantata fii inchisoare

În prealabil postat de Florin-Ionut

Incearca si "Intoarcerea la Hristos" a lui Ioan Ianolide. E mult mai cutremuratoare ca "Jurnalul fericirii". E cartea care mi-a dat o palma naprasnica in momentele mele apostatice si m-a redesteptat catre credinta.

Da, chiar este cutremuratoare.
Cat de adanc poate sa decada omul fara un punct de sprijin solid si anume credinta. Si cat de sus se poate inalta sufletul in momente grele.

Stii ce m-a speriat cel mai mult: puterea in mainile oamenilor nepotriviti.

Exemplul lui Turcanu, rautatea pura si dezlantuita, ne arata cum pot fi manipulati oamenii fara Dumnezeu, catre cele mai josnice atitudini

[anastasia2008]

O alta carte cutremuratoare este "Sfantul inchisorilor". Este despre Valeriu Gafencu. V-o recomand cu caldura.

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de luchian

Da, chiar este cutremuratoare.
Cat de adanc poate sa decada omul fara un punct de sprijin solid si anume credinta. Si cat de sus se poate inalta sufletul in momente grele.

Stii ce m-a speriat cel mai mult: puterea in mainile oamenilor nepotriviti.

Exemplul lui Turcanu, rautatea pura si dezlantuita, ne arata cum pot fi manipulati oamenii fara Dumnezeu, catre cele mai josnice atitudini

Raul a fost dezlantuit pe masura credintei oamenilor inchisi. Numai ca majoritatea nu au rezistat... Cine poate sa-i judece dintre noi?! Se spune ca ispita nu e mai mare decat capacitatea noastra de a rezista cu harul Lui Dumnezeu. Dar e usor de teoretizat, mai greu de infaptuit.

Sunt niste scene care-ti dau lacrimi, cand un tortionar impotriva caruia s-a intors situatia dupa un timp, ajunge sa fie iertat si sa fie salvat de la moartea vesnica de insasi victima sa pe care obisnuia s-o tortureze in trecut... Sau convorbirea intre Gafencu (Sfant la vreo 25 de ani) si pastorul Wurmbrand care a ajuns sa vada la concret ce inseamna ortodoxia aplicata...

Cartea are vreo 500 de pagini, insa e considerata Testamentul lasat noua de catre Sfintii inchisorilor, marturie a credintei si pilda de urmat poate nu peste multa vreme, daca vom prinde intr-adevar ultima generatie a acestei lumi decazute... Aceia au rezistat si 20-25 de ani de grele incercari, unele atat de urate incat nu s-au putut povesti negru pe alb in scris, chiar si folosind eufemisme, insa se spune ca in vremurile de persecutie apocaliptica vor veni ispite mult mai grele impotriva crestinilor, cum niciodata nu s-a mai vazut. Nici nu vreau sa ma gandesc.......... Sper insa sa nu am dreptate, caci cred ca vom prinde acele timpuri peste cateva zeci de ani maxim.

[Marius22]

Numai Dumnezeu stie numarul celor ce au calcat pragul inchisorii, mai ales in timpul regimului comunist, si care au putut afirma: "Binecuvatata fii inchisoare!"

Spun ca numai Dumnezeu ii cunoaste, deorece si ei, in tot acel timp, nu numai ca nu s-au instrainat de El, ba chiar au ajuns la o cunostere si mai deplina a Lui. Numai in acest fel au ajuns sa numeasca inchisoarea drept o scoala a rugaciunii.

Parintele Staniloae spunea ca in inchisoare a invatat sa se roage. Pentru parintele rugaciunea din inchisoare a fost una existentiala, din intreaga fiinta, iar nu una formala, mecanica.

[windorin]

Multi dintre parintii care au supravietuit inchisorii [COLOR=darkred]au marturisit[/COLOR]: "Parca niciodata, nici chiar in manastire, nu m'am rugat ca in inchisoare, cu atata inima si cu atata simtite." Este vrednica de pomenire aceasta marturisire, mai ales pentru aceia dintre noi care ne revoltam imediat pentru o ispita, ori pentru o incercare ingaduita de Dumnezeu.

[COLOR=darkred]Dumnezeu nu va ingadui niciodata un rau din care nu va iesi un bine cel putin deopotriva cu acela, daca nu cu mult mai mare. [/COLOR]A venit progoana comunista, insa Biserica s'a umplut de sfinti, calendarul o sa se imbogateasca in sarbatori, pamantul ascunde trupuri sfinte, marturia lor este samanta ce asteapta sa incolteasca in inimile noastre, ale urmasilor.

[George.m]

În prealabil postat de windorin

Multi dintre parintii care au supravietuit inchisorii au marturisit: "Parca niciodata, nici chiar in manastire, nu m'am rugat ca in inchisoare, cu atata inima si cu atata simtite." Este vrednica de pomenire aceasta marturisire, mai ales pentru aceia dintre noi care ne revoltam imediat pentru o ispita, ori pentru o incercare ingaduita de Dumnezeu.

Acei oameni minunati au primit incercarile din viata ca venind asupra lor prin ingaduinta lui Dumnezeu. E greu, aproape imposibil sa primesti toate spurcaciunile, toate nenorocirile, tot necazul din viata ca din mana lui Dumnezeu.

In acest fel, s-au asemanat lui Hristos, care vedea suferinta ce urma sa o indure ca paharul primit din mana Talalui. E un lucru cutremurator, zguduitor.

„Toţi scriitorii care au vorbit despre închisoare
fără să fi trecut prin ea s-au simţit obligaţi să-şi arate
simpatia faţă de deţinuţi şi să blesteme închisoarea.
Eu am stat acolo mult timp, acolo mi-am făurit sufletul
şi pot spune fără ocol: BINECUVÎNTATÃ FII, ÎNCHISOARE...,
binecuvîntat fie rolul pe care l-ai jucat în existenţa mea!

ALEXANDR SOLJENITÎN