Sunt divortata - ce pot face mai departe?

[metanoia2]

Problema cea mai importanta este: ai copii cu concubinul tau? Pentru ca asta complica foarte mult lucrurile.
Ai cazut intr-o ispita foarte mare...te-ai lasat dezamagita de faptul ca sotul nu te mai iubeste si ai intrat intr-o relatie cu un strain cu care traiesti in pacat. Daca ai fi ramas in casatorie, chiar si fara dragoste erai binecuvantata de Dumnezeu, si greutatile tale petru ca nu te simteai iubita ar fi fost considerate mucenicie pentru rabdarea ta.
Daca te-ai despartit de sot, nu o sa afli niciodata pacea oricat te-ai spovedi, pentru ca esti legata printr-un juramant fata de Dumnezeu.Incearca sa stai o perioada fara concubin, doar tu, sau doar tu si copiii tai.E nevoie de singuratate si rugaciune ca sa-l simti pe Dumnezeu in situatia ta. Daca simti nelinistea, e foarte bine, asta inseamna ca Dumnezeu in toti acesti ani nu te-a parasit ci vrea sa ceara de la tine mai mult. Nu uita. Nu trebuie sa ne dorim doar putinul pe care il avem, sa nu uitam ca Dumnezeu vrea sa ne faca pe toti sfinti.Bucura-te!!!!! Sunt oameni care traiesc in pacatul concubinajului toata viata si mor nemantuiti, iar pe tine te cearta Dumnezeu dupa doi ani(?). Mai bine o singuratate binecuvantata decat o singuratate in doi.Fii puternica! Doreste-ti de la viata mai mult dacat sa ai o companie.Doreste-ti sa suferi si sa lupti pentru Hristosul care te cearta acum prin nelinistea pe care ti-o da. Ce bun este Dumnezeu!!!!! Fii puternica, viata nu se limiteaza la a fi cu cineva sau nu; pune inceput nou vietii tale; pune punct in fata pacatului si incepe o viata curata. Copiii tai (daca ai) sunt cei care vor suporta consecintele curajului tau sau delasarii tale. Du-te la duhovnic, cere sa-ti dea un canon, cum ar fi Acatistul Maicii Domnului Grabnic ajutatoare, pastreaza-ti curatia cat tii canonul, tine-l pe concubin deoparte, si fa ascultare de Dumnezeu nu de voia ta, ca sa poata sa se vada voia lui Dumnezeu.Pana vei termina canonul Dumnezeu iti va spune ce sa faci. UNDE ITI PUI NADEJDEA DE ACOLO ITI VINE AJUTORUL. Nu deznadajdui .... lupta! Ortodoxia inseamna biruinta. Cu rugaciunea nu ai cum sa gresesti.

[marioad24]

Tzantzarika, tu nu mai spui nimic?

[Tzantzarika]

Ba da - din pacate nu prea am timp sa stau pe net.
Deci - dupa divort am ales sa stau singura - cu copiii mei. Nu l-am parasit pe sotul meu pentru altul. Doar ca dupa un timp m-am simtit singura si imi doream pe cineva in viata mea. Asa l-am cunoscut pe concubinul meu. Oricat o parea de pacatos il iubesc cu adevarat si imi doresc sa-mi petrec restul vietii langa el. Si el vrea acelasi lucru si vrea sa ne casatorim - inclusiv religios. Mi se pare nedrept ca alte greseli pot fi iertate si o cununie facuta fara cap la o varsta frageda cand nu intelegeam nimic poate fi un gest atat de definitiv. La sotul meu nu m-as mai intoarce nici daca as mai avea de trait 10 vieti. Daca ar fi sa vreau ceva mi-as dori sa me lege Dumnezeu de omul cu care traiesc acum.
Cat despre daca ramaneam casatorita si rabdam in smerenie totul ar fi fost bine - 15 ani nu sunt de ici de colo - 15 ani de chin, in care mi-am crescut singura copiii, in care am avut singura grija de mine, de casa si de sotul meu - de ce nu m-a ajutat Dumnezeu atunci sa-mi fie mai usor ?

[Tzantzarika]

Cat despre norocul meu ca Dumnezeu ma face nelinistita de pacatele pe care le fac - ce sa zic? Cand m-am maritat eram complet atee - crescuta intr-un spirit ateu - mersul la biserica sa ne cununam cu rochie alba a fost doar un obicei - pe care il aveau toti. Nu ma gandeam ca e o legatura sacra. De altfel si sotul meu imi spunea - daca o fi sa fim impreuna - bine, daca nu - divortam. Eu il iubeam f mult si nu-mi imaginam un divort. Chiar vroiam sa ne mearga bine si sa ne intelegem - laic nu crestin.
Imediat dupa nunta au inceput problemele, sotul meu nu se impaca cu ideea ca s-a insurat, nu intelegea ca apar si greutati ca nu mai poate fi totul asa simplu. Ca sa-l ajut - am preluat eu toate problemele - si nu mi-a fost usor. Era f tanara, eram inca studenta. Pentru ca nici asa nu s-au rezolvat problemele am ajuns in final la un preot. A fost prima data cand m-am spovedit si impartasit. De atunci mereu ma gandesc inainte de a face ceva daca e pacat sau nu - daca pot evita sa fac un lucru sau nu. Au aparut copiii, viata s-a ingreunat si mai tare dar el n-a fost niciodata langa mine. Ma simteam vinovata ca ii e atat e greu - din cauza mea - din cauza ca ne-am casatorit si am facut si copii. Numai ca la un moment dat am obosit si eu. Si am incetat sa-l mai iubesc. M-am gandit mult inainte de divort - daca sa fac pasul asta sau nu. Dar am ajuns la un moment in care am spus decat asa o viata prefer sa nu ma mantuiesc - si asta nu-i lucru usor de zis.
Nu sunt un om rau - si nu inteleg de ce mi s-a intamplat mie asta.

[marioad24]

Spre binele tau, cred ca trebuie sa te mai gandesti. Nu ca as vrea sa par eu sfant sau mai stiu eu ce, dar ai facut un juramant sacru... Sper sa intelegi. Daca maine (sa zicem) va fi ultima ta zi de viata cum ai gandi? Vezi tu, ne place sau nu, viata noastra nu ne apartine si de aceea trebuie sa fim atenti cum traim. Uneori pt o greseala, omul trebuie sa indure mult (sau multe) ca sa-si gaseasca linistea sufleteasca... si sa se impace iar cu Dumnezeu.

În prealabil postat de Tzantzarika

Cat despre norocul meu ca Dumnezeu ma face nelinistita de pacatele pe care le fac - ce sa zic? Cand m-am maritat eram complet atee - crescuta intr-un spirit ateu - mersul la biserica sa ne cununam cu rochie alba a fost doar un obicei - pe care il aveau toti. Nu ma gandeam ca e o legatura sacra. De altfel si sotul meu imi spunea - daca o fi sa fim impreuna - bine, daca nu - divortam. Eu il iubeam f mult si nu-mi imaginam un divort. Chiar vroiam sa ne mearga bine si sa ne intelegem - laic nu crestin.
Imediat dupa nunta au inceput problemele, sotul meu nu se impaca cu ideea ca s-a insurat, nu intelegea ca apar si greutati ca nu mai poate fi totul asa simplu. Ca sa-l ajut - am preluat eu toate problemele - si nu mi-a fost usor. Era f tanara, eram inca studenta. Pentru ca nici asa nu s-au rezolvat problemele am ajuns in final la un preot. A fost prima data cand m-am spovedit si impartasit. De atunci mereu ma gandesc inainte de a face ceva daca e pacat sau nu - daca pot evita sa fac un lucru sau nu. Au aparut copiii, viata s-a ingreunat si mai tare dar el n-a fost niciodata langa mine. Ma simteam vinovata ca ii e atat e greu - din cauza mea - din cauza ca ne-am casatorit si am facut si copii. Numai ca la un moment dat am obosit si eu. Si am incetat sa-l mai iubesc. M-am gandit mult inainte de divort - daca sa fac pasul asta sau nu. Dar am ajuns la un moment in care am spus decat asa o viata prefer sa nu ma mantuiesc - si asta nu-i lucru usor de zis.
Nu sunt un om rau - si nu inteleg de ce mi s-a intamplat mie asta.

[emanouela]

veverita, esti fara pacat??? nu ai gresit niciodata in viata ta???? ce te aprinzi asa? eu zic sa citesti toate postarile si poate ai sa pricepi ceva ceva, daca le citesti pe sarite si selectezi doar unde dai cu parul, ft rau...pacatuiesti mai mult decat mine, mai mult decat ea mai mult decat multi

[Tzantzarika]

Nu vreau sa va certati din cauza mea. Eu am intrat pe acest site tocmai pentru ca nu stiu ce sa fac. Ce stiu este ca niciodata n-am sa ma intorc la sotul meu si nici nu vreau sa traiesc singura. Astea sunt doua lucruri pe care le stiu. Mai departe... incerc sa-mi gasesc drumul. Nu cred ca sunt singura femeie care s-a casatorit fara sa se gandeasca ce inseamna asta - mai ales ca m-am casatorit intr-o perioada in care educatia religioasa lipsea. De fapt daca stau sa ma gandesc - eu nici acum nu sunt 100% credincioasa. Incerc, caut drumul dar nu pot spune ca l-am gasit sau ca asta e drumul meu. Sunt doar confuza si tot ce stiu este ca inmomente de mare cumpana din viata m-am indreptat spre biserica ca ultim sprijin si chiar daca problemele mele nu s-au rezolvat am gasit macar putina liniste - si asta trebuie ca inseamna ceva.

În prealabil postat de emanouela

veverita, esti fara pacat??? nu ai gresit niciodata in viata ta???? ce te aprinzi asa? eu zic sa citesti toate postarile si poate ai sa pricepi ceva ceva, daca le citesti pe sarite si selectezi doar unde dai cu parul, ft rau...pacatuiesti mai mult decat mine, mai mult decat ea mai mult decat multi

Nu sunt fara de pacat, mai ales ca sunt maritata de 17 ani si poate inteleg foarte bine situatia ei, mai mult decat crezi tu ca o pot face; am vrut doar sa spun ca nu o ajuta cu nimic compatimirile, iar daca va trai in continuare in pacat, se va afunda si mai mult in noroi si desnadejde iar pe zi ce trece lucrurile ii vor parea si mai complicate;de ce ne place oare sa cosmetizam pacatul atunci cand nu e cazul si sa ne invartim in jurul cozii mai mult decat trebuie?
Asa ca rezolvarea e una singura: cununia cu barbatul care ii ofera siguranta si apoi sa mentina o legatura permanenta cu biserica si duhovnicul;si cred ca stii de ce, nu?
Asa vad eu lucrurile, simplu si fara sa batem apa in piua;
O zi buna si fara de pacate!

[Tzantzarika]

În prealabil postat de marioad24

Spre binele tau, cred ca trebuie sa te mai gandesti. Nu ca as vrea sa par eu sfant sau mai stiu eu ce, dar ai facut un juramant sacru... Sper sa intelegi. Daca maine (sa zicem) va fi ultima ta zi de viata cum ai gandi? Vezi tu, ne place sau nu, viata noastra nu ne apartine si de aceea trebuie sa fim atenti cum traim. Uneori pt o greseala, omul trebuie sa indure mult (sau multe) ca sa-si gaseasca linistea sufleteasca... si sa se impace iar cu Dumnezeu.

E bine ca gandesti asa - e bine pentru tine - pentru ca asta iti ofera linistea sufleteasca pe care toti o cautam. Eu nu gandesc asa si de aici poate nelinistile mele.

[anita]

În prealabil postat de Tzantzarika

Ba da - din pacate nu prea am timp sa stau pe net.
Deci - dupa divort am ales sa stau singura - cu copiii mei. Nu l-am parasit pe sotul meu pentru altul. Doar ca dupa un timp m-am simtit singura si imi doream pe cineva in viata mea. Asa l-am cunoscut pe concubinul meu. Oricat o parea de pacatos il iubesc cu adevarat si imi doresc sa-mi petrec restul vietii langa el. Si el vrea acelasi lucru si vrea sa ne casatorim - inclusiv religios. Mi se pare nedrept ca alte greseli pot fi iertate si o cununie facuta fara cap la o varsta frageda cand nu intelegeam nimic poate fi un gest atat de definitiv. La sotul meu nu m-as mai intoarce nici daca as mai avea de trait 10 vieti. Daca ar fi sa vreau ceva mi-as dori sa me lege Dumnezeu de omul cu care traiesc acum.
Cat despre daca ramaneam casatorita si rabdam in smerenie totul ar fi fost bine - 15 ani nu sunt de ici de colo - 15 ani de chin, in care mi-am crescut singura copiii, in care am avut singura grija de mine, de casa si de sotul meu - de ce nu m-a ajutat Dumnezeu atunci sa-mi fie mai usor ?

Cand ai copii ,daca barbatul nu este violent ,e bine ca ei sa stea cu tatal lor.
Nu mai spun ca Dumnezeu a binecuvantat o singura nunta.
Dar daca barbatul nu bea ,nu e violent ,chiar daca nu mai este iubire e bine ca sotii sa stea impreuna.
Fiecare are o cruce de dus ,poate ca esti o femeie puternica si ai avut parte de un asa sot.
Daca era credinta de ambele parti ,gaseati lucruri comune care sa va uneasca.
Mai deunazi am cunoscut o femeie la biserica.
Spunea ca nu prea e multumita de sot ,nici credincios nu este ,dar prin credinta ei ,cel putin nu se mai poarta asa urat cu ea ca la inceput.
M-a impresionat argumentul ei ,sta cu el pentru ca ea l-a ales ,isi duce crucea.
Cata intelepciune !