Ce mai "debitează "presa ! - Copiii europarlamentari

[cristiboss56]

În prealabil postat de ory

Cristi, se pare ca te-ai suparat tare in seara asta...de ti-a iesit in cale un astfel de articol.

Chiar nu ! A fost o zi superbă din toate punctele de vedere . Dar e o realitate, o realitate ruptă din viaţa de zi cu zi !

[ory]

Ca este o realitate, stiu prea bine ...pe pielea mea, cat am ocolit orice " frumusete " pentru ca sufletul mi-a stat amar de ani, ancorat intr-o neresemnare. Acum stiu ca am fost prea naiva, imatura, orgolioasa si prostanaca, mai pe romaneste.
Dar, ce mai conteaza ! Probabil toate ne sunt scrise.
Stii, ma-ntrebam , ce-nseamna in termeni contemporani zi superba ? Daca ar fi sa definesc o zi superba, cred ca as incepe doar cu soarele de dimineata batand in geamul meu, dornic sa-mi trezeasca ochii odihniti dupa o " noapte superba " .

[cristiboss56]

În prealabil postat de ory

Ca este o realitate, stiu prea bine ...pe pielea mea, cat am ocolit orice " frumusete " pentru ca sufletul mi-a stat amar de ani, ancorat intr-o neresemnare. Acum stiu ca am fost prea naiva, imatura, orgolioasa si prostanaca, mai pe romaneste.
Dar, ce mai conteaza ! Probabil toate ne sunt scrise.

Acum nu ştiu dacă ne sunt scrise , adică nu cred într o predestinare , dar nimic nu este întâmplător , dragă Ory ! Viaţa nu este un haos, o loterie , nu , cu siguranţă nu. Din toate ieşim mai înţelepţi, mai întăriţi , şi până la urmă mult mai maturi. Să nu mai spui niciodată cuvântul "prostănacă" ! Stai şi cugetă când ai multă linişte în jurul tău şi mai ales în tine, la firul vieţii tale şi ai să-mi dai dreptate . Până la urmă eşti o învingătoare, Dumnezeu te-a scos învingătoare ! Ai o familie frumoasă şi fericită , şi nu în ultimul rând eşti Mamă ! ! ! Păcate, ispite şi căderi cu toţii avem, dar important să nu ne pierdem încrederea în Dumnezeu şi să ştim a ne ridica , învăţând din fiecare greşală a noastră .

[ory]

Multumesc, Cristi !
Ai scris foarte frumos si intr-un mod atat de sugestiv, este adevarat, intotdeauna am crezut ca ceea ce nu te doboara te intareste, dar parca acele sechele psihologice, sufletesti, trupesti...parca tot raman pe undeva si-ti taie avantul cand ti-e lumea mai draga .
Care lume ? Aceasta nefolositoare si desarta...deci, toate cu folos, pana la urma !

[cristiboss56]

Percepuţi ca "trădători" de către majoritarii islamici, creştinii din estul Pakistanului înfruntă, în ultima vreme, o escaladare a violenţelor cărora le cad victime. Adevărate scene de groază s-au desfăşurat , acum două zile, în localitatea Gorja din provincia Punjab, când unor persoane aparţinând comunităţii creştine li s-a dat foc, iar alte zeci au fost rănite de către un grup de musulmani. Violenţele au fost provocate de zvonurile privind deteriorarea unui Coran. Sâmbătă, ministrul pakistanez pentru minorităţi, Shahbaz Bhatti, a anunţat că în incidentele interetnice au fost incendiate 75 de case şi două biserici. Imaginile televizate la faţa locului au arătat locuinţe în flăcări şi străzi presărate cu mormane de moloz şi mobilă arsă. Armata a fost mobilizată în localitatea Gorja, iar autorităţile au arestat 12 suspecţi. Motivul dezlănţuirii recentelor atacuri de o violenţă ieşită din comun este acuzaţia de blasfemie adusă unui localnic de confesiune creştină, Mukthar Masih, care ar fi profanat Coranul ( gest pasibil de pedeapsa cu moartea în religia musulmană ) , pe când se afla la o nuntă. După incendierea locuinţelor, atacatorii au blocat intrarea cazărmii pompierilor şi străzile de acces în sat, împiedicând sosirea ajutoarelor. Preşedintele pakistanez, Asif Ali Zardari , şi-a exprimat îngrijorarea pentru cele întâmplate la Gorja şi a dat asigurări familiilor victimelor că vor primi despăgubiri pentru daunele suferite. Acţiunile violente de la sfârşitul săptămânii trecute se adaugă unei liste lungi cu atrocităţi comise de majoritatea musulmană la adresa minorităţii creştine din Pakistan. La 30 iunie, circa 6000 de mahomedani au atacat casele creştinilor din satul Azafi Abadi, aflat la 160 de kilometri de capitala provinciei Punjab, oraşul Lahore. Martorii au declarat că în acest incident au fost ucise cel puţin trei persoane şi rănite alte câteva zeci, printre care şi doi ofiţeri de poliţie. Sute de case şi propietăţi au fost complet distruse, astfel că mai mult de 110 de familii de creştini au fost nevoite să fugă în satele învecinate. Într o ţară creată în numele Islamului, creştinii sunt consideraţi trădători

[cristiboss56]

În prealabil postat de cristiboss56

Percepuţi ca "trădători" de către majoritarii islamici, creştinii din estul Pakistanului înfruntă, în ultima vreme, o escaladare a violenţelor cărora le cad victime. Adevărate scene de groază s-au desfăşurat , acum două zile, în localitatea Gorja din provincia Punjab, când unor persoane aparţinând comunităţii creştine li s-a dat foc, iar alte zeci au fost rănite de către un grup de musulmani. Violenţele au fost provocate de zvonurile privind deteriorarea unui Coran. Sâmbătă, ministrul pakistanez pentru minorităţi, Shahbaz Bhatti, a anunţat că în incidentele interetnice au fost incendiate 75 de case şi două biserici. Imaginile televizate la faţa locului au arătat locuinţe în flăcări şi străzi presărate cu mormane de moloz şi mobilă arsă. Armata a fost mobilizată în localitatea Gorja, iar autorităţile au arestat 12 suspecţi. Motivul dezlănţuirii recentelor atacuri de o violenţă ieşită din comun este acuzaţia de blasfemie adusă unui localnic de confesiune creştină, Mukthar Masih, care ar fi profanat Coranul ( gest pasibil de pedeapsa cu moartea în religia musulmană ) , pe când se afla la o nuntă. După incendierea locuinţelor, atacatorii au blocat intrarea cazărmii pompierilor şi străzile de acces în sat, împiedicând sosirea ajutoarelor. Preşedintele pakistanez, Asif Ali Zardari , şi-a exprimat îngrijorarea pentru cele întâmplate la Gorja şi a dat asigurări familiilor victimelor că vor primi despăgubiri pentru daunele suferite. Acţiunile violente de la sfârşitul săptămânii trecute se adaugă unei liste lungi cu atrocităţi comise de majoritatea musulmană la adresa minorităţii creştine din Pakistan. La 30 iunie, circa 6000 de mahomedani au atacat casele creştinilor din satul Azafi Abadi, aflat la 160 de kilometri de capitala provinciei Punjab, oraşul Lahore. Martorii au declarat că în acest incident au fost ucise cel puţin trei persoane şi rănite alte câteva zeci, printre care şi doi ofiţeri de poliţie. Sute de case şi propietăţi au fost complet distruse, astfel că mai mult de 110 de familii de creştini au fost nevoite să fugă în satele învecinate. Într o ţară creată în numele Islamului, creştinii sunt consideraţi trădători

Clericii musulmani ai moscheii locale au continuat să incite la ură, îndemnându-i pe localnici "să dea o lecţie creştinilor" , acuzaţi de "trădare şi blasfemie". Recentele atacuri la adresa comunităţii creştine demonstrează statutul vulnerabil al acesteia în Pakistan. Creştinii din această ţară cu 165 de milioane de locuitori ( dintre care 97% sunt musulmani ) reprezintă un procent de 2,5% din populaţie, circa 1,2 milioane fiind catolici. Ei sunt supuşi unor multiple discriminări, cea economică aflându-se pe primul loc. Creştinii îndeplinesc toate muncile umile pe care nimeni nu le vrea. Candidaţii la un post ceva mai bine plasat sunt obligaţi să-şi declare religia, astfel sunt primii eliminaţi de pe listă.

[andreicozia]

Ce fel de crestini sunt, CATOLICI? de trec prin asemena pedepse?

[Iulia11]

Cata munca, teama si credinta ne trebuie unora ca sa ajungem undeva "bine" in occident....cat sacrificiu material si spiritual....si ce distractiva trebuie sa fie viata unor nulitati ca EBA care ajung in "pup" prin propulsarea cu elan de catre nepotismele unui sistem romanesc compromis definitiv.

[cristiboss56]

BisericadelaTV are bani cu nemiluita, patronează afaceri care duduie de profit, se fofilează de la taxe şi îşi recuperează cu aere de racket din spaţiul ex-sovietic toate proprietăţile pe care, pe bună dreptate (nu-i aşa?) statul le-a confiscat acestui personaj - atât de burghez şi de învechit - pe vremea comunismului (oh, ce vremuri!).
Cu toate că au primit răspunsuri adecvate, fiind demontate aşa-zisele argumente şi demonstrându-se, cu date concrete, caracterul manipulator şi intenţia de a dezinforma opinia publică, atacurile acelor ONG-uri care susţin că Biserica (şi, în general, cultele) nu ar mai trebui să primească nici un leuţ de la bugetul de stat, nu trebuie trecute uşor cu vederea. Evident, nu este prima oară când se ridică astfel de probleme, când se mizează pe lipsa de informare corectă a unui public care, de multe ori trăind la limita supravieţuirii, se revoltă uşor la auzul milioanelor de euro care ar fâlfâi prin conturile unei Biserici prospere. Pentru omul care nu calcă pragul unei biserici şi nici nu se informează despre activităţile desfăşurate prin intermediul unităţilor de cult, mai ales pentru cel în urechile căruia încă mai sună, vag, ecoul sloganelor comuniste despre religie ca "opium al popoarelor", lumea fiind împărţită în doar două categorii - exploataţi şi exploatatori, problema susţinerii financiare acordată de stat în acest domeniu nu poate fi una receptată favorabil. Pe acest public, mizează, în primul rând, susţinătorii gălăgioşi ai fracturii totale şi definitive între Biserică şi instituţiile statutului român (fie că vorbim de Guvern, de primării, de consilii judeţene etc.).
Această situaţie este una perfect circumscrisă modului de reacţie al omului care nu poate accepta nimic din ceea ce nu-i este familiar, în pofida oricăror evidenţe. Sunt date certe şi studii sau analize care confirmă rolul esenţial pe care Biserica îl are în fragila şi frământata societate românească, anume de într-ajutorare a celor nevoiaşi sau de edificare spirituală, de educare, de asanare morală sau de detensionare a unor convulsii la nivel familial, comunitar sau chiar naţional (ca să enumerăm doar câteva dintre ele, fără a socoti, aici, pe cel esenţial, definitoriu, de călăuză a sufletelor către Împărăţia lui Dumnezeu). Care este reacţia militantului umanist-secular sau ateu în faţa unei astfel de situaţii de netăgăduit? "Aşa ceva nu există" - spun ei, precum acel personaj care vede pentru prima oară în viaţa lui o girafă. Nici dacă ar da cu fruntea de zidul unei cantine sociale pentru săraci, organizată de Biserică, militantul nostru nu ar recunoaşte că la originea cucuiului, ce i-ar împodobi, astfel, chipul, stă o realitate palpabilă (şi consistentă). El nu poate vedea decât sume uriaşe (umflate şi acelea cu PIB-ul!), dar nu vrea să admită că acei bani, câţi or fi şi ei, ajung, direct sau indirect, tot la poporul pe care se străduieşte să-l manipuleze făcând comparaţii între mere şi pere (sau între biserici şi şcoli, respectiv spitale).
Ce activitate filantropică, educaţională, de alinare şi rezolvare a unor probleme sufleteşti au aceste persoane de un anticlericalism furibund? Celebritatea lor nu vine din aceea că au lucrat ceva pentru poporul acesta atât de încercat, ci din faptul că ei contestă pe cei care îndrăznesc să lucreze ceva. Iar dacă totuşi au lucrat, unii dintre ei, atunci să arate roadele muncii lor şi să ceară, în caz că rezultatul e unul pozitiv, mai multă susţinere spre a munci mai cu folos. Cu siguranţă ar fi sprijiniţi în demersul lor inclusiv de oamenii Bisericii care, nu de puţine ori, s-au străduit să sensibilizeze autorităţile spre a se implica în rezolvarea unor probleme stringente ale comunităţilor pe care le păstoresc (fie că e vorba de nevoia unei şcoli, a unui medic într-un sat, de necesitatea de a se repara un drum etc.). Oricine poate judeca, dacă e onest şi obiectiv, că avem în faţă două atitudini: cea a Bisericii, care se străduieşte să lucreze câte ceva (cu riscul de a fi taxată pentru această implicare în societate), şi cea a contestatarilor ei, care "nu precupeţesc nici un efort" în a demola, a critica, a contesta, fără a pune însă umărul la treabă.
Ca telespectatorul la viţelul cel nou
Modul în care se duce această campanie anti-Biserică este unul deloc nou. El a fost implementat pentru prima dată de evreii care nu au avut răbdare nici măcar 40 de zile până să se întoarcă Moise de pe muntele Sinai, cu tablele Legii primite din mâna lui Dumnezeu, ci au cerut lui Aaron să le facă un dumnezeu la care să se închine, încât acesta a turnat, din aurul lor, un viţel pe care l-a cioplit apoi cu dalta (v. capitolul 32 din Ieşirea). Şi nemulţumiţii noştri de azi au inventat un dumnezeu turnat din banii de la bugetul de stat şi la care tot cioplesc cu dalta dezinformării şi manipulării, pe la TV sau prin alte mijloace de informare. Aşa a apărut un personaj fictiv, pe care-l voi numi generic BisericadelaTV, care are o asemănare cu adevărata Biserică a lui Hristos pe cât avea viţelul de aur al evreilor din pustie cu Dumnezeul care i-a scos din ţara Egiptului. BisericadelaTVeste un personaj care nu are consistenţă, dar pare foarte real. El întrupează toate slăbiciunile posibile şi imposibile pe care le poţi găsi la un cleric. BisericadelaTV are bani cu nemiluita, patronează afaceri care duduie de profit, se fofilează de la taxe şi îşi recuperează cu aere de racket din spaţiul ex-sovietic toate proprietăţile pe care, pe bună dreptate (nu-i aşa?) statul le-a confiscat acestui personaj - atât de burghez şi de învechit - pe vremea comunismului (oh, ce vremuri!). BisericadelaTV este încărcată zi de zi, metodic (chiar ştiinţific, aş spune) cu toate păcatele societăţii româneşti, punându-i-se în cârcă toate relele. Astfel, populaţia este manipulată şi adusă în punctul în care să creadă că, odată cu asasinarea acestui sinistru (deja) personaj, ne vom izbăvi din tot necazul şi va fi în ţară numai lapte şi miere (strategie vecină cu cea a naziştilor).
Cei care vor să impună în conştiinţa publică acest personaj, profită însă foarte mult şi de slăbiciunea şi de tăcerea vinovată a celor care, deşi cunosc adevărul, se mărginesc să bombăne în intimitatea spaţiului casnic. Căci vinovaţi de amploarea acestui tăvălug mediatic antiecleziastic suntem noi toţi, care realmente constituim Biserica, dar şi toţi cei care au beneficiat şi beneficiază de activităţile acestei instituţii, dar nu dau mărturie despre sprijinul primit. Sunt atâtea categorii care au fost ajutate, numai după 1990, de Biserică, încât numărul persoanelor care ar putea vorbi în acest sens trece de jumătatea populaţiei: săraci, bolnavi, sinistraţi, persoane singure etc., ca să nu mai amintim pe cei care au găsit pace şi uşurare sufletească în taina spovedaniei sau în consilierea duhovnicească. Unde sunt aceştia? Dacă nu se vor trezi la timp şi nu vor reacţiona, va veni vremea în care Biserica nu va mai putea să-i ajute. Cine se va îngriji de ei atunci? În nici un caz preşedinţii unor ONG-uri care, dacă ar fi să dau crezare unor informaţii, nu au drept scop decât subminarea oricărei autorităţi din această ţară, anarhia fiindu-le un mediu mai prielnic spre a-şi atinge ţelurile revoluţionare, în sensul marxist al cuvântului (citiţi, spre exemplu, articolul lui Costin Andrieş, "Lupta pentru hegemonie culturală. Sectele extremei stângi şi BOR", publicat pe inliniedreapta.net).
BisericadelaTV este un idol cu fulminantă ascensiune. Soarta acestui idol va fi însă asemănătoarea cu cea a viţelului de aur care l-a inspirat. Căci Moise, întorcându-se din munte, de la înălţimea comuniunii cu Domnul Dumnezeu, a luat acel viţel, "l-a ars în foc, l-a făcut pulbere şi, presărându-l în apă, a dat-o să o bea fiii lui Israel" (Ieşirea 32, 20). Asta se va alege şi din idolul numit BisericadelaTV, după ce va atinge apogeul adulării şi va corupe pe cei lipsiţi de credinţa în Dumnezeul cel Viu... Închideţi televizoarele, măcar pentru o vreme, şi mergeţi în biserici, rugându-vă, vorbind cu Dumnezeu. Verificaţi singuri dacă sunt reale cele auzite la televizor, mergeţi "pe teren", acolo unde Biserica este prezentă şi se implică. După un timp de exersare a acestei minime igiene mentale, veţi constata şi singuri cum s-a falsificat realitatea şi cum poţi fi păcălit să crezi în ceva ce nu există, de fapt, decât pe ecranul strălucitor precum aurul care, odinioară, fura privirile celor ce adorau un viţel plăsmuit de mâini omeneşti. Strămoşii noştri aveau o vorbă despre un animal derutat, care nu mai cunoştea poarta cea schimbată a stăpânului. Astăzi, din nefericire, în loc de a ne mai amuza de modul în care se uită "viţelul la poartă nouă", am ajuns noi înşine să ne zgâim "ca telespectatorul la viţelul cel nou". Şi numim asta progres!


(Text publicat în cadrul rubricii „Acum, după două mii de ani”, în ediția tipărită a Ziarului de Iași.)