suferinta=mantuire?

[costel]

Sa nu uitam ca suferinta este si "ingrasamant pentru patimi" dupa cum spunea cineva. Adica diavolul se foloseste de ea ca sa-l faca pe om sa-si piarda nadejdea in Dumnezeu, sa se razvrateasca impotriva Lui si, intr-un sfarsit, sa se lepede de El.

Prin suferinta omul se curateste de pacatele sale: "cine a suferit cu trupul a ispravit cu pacatul" (1 Pt. 4, 1).

Dar nu suferinta in sine il elibereaza pe om de pacat, ci harul lui Dumnezeu, care-l trezeste la pocainta pe cel aflat in cuptorul suferintei. Sfantul Marcu Ascetul spune ca "in durerile fara voie se ascunde mila lui Dumnezeu, care atrage la pocainta pe cel ce le rabda".

Faptul ca suferinta se poate face pricina de bunuri duhovnicesti nu inseamna ca ea nu trebuie inlaturata sau macar alinata.

Cu toate ca suferinta ne poate aduce un oarecare folos duhovnicesc, ea nu trebuie niciodata cautata cu dinadinsul. Cautarea ei cu orice pret, chiar in asceza, e primejdioasa si nefireasca. Suferinta trebuie primita si indurata doar atunci cand nu poate fi inlaturata.

[8NihilSineDeo9]

ANTITEZE
Radu Gyr

N-ai dezmierda, de n-ai sti sa blestemi,
surâd numai acei care suspina,
de n-ai fi râs, n-ai fi stiut sa gemi,
de n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumina.

Si daca singur rana nu-ti legai
cu mâna ta n-ai unge rani straine,
n-ai jindui dupa un colt de rai,
de n-ai purta un strop de iad în tine.

Si nu te-nalti în slavi daca nu cazi
cu fruntea grea în pulberea amara,
iar daca-nvii în zâmbetul de azi,
e c-ai murit în lacrima de-aseara.


avem la dispozitie un numar semnificativ de poezii concepute in temnitele comuniste de poetii detinuti care se hraneau cu suferinta pe paine.. creatii de o frumusete extraordinara. e uimitor cum suferinta poate deveni arma de temut in razboiul interior, desigur, dupa cum spuneti si voi, doar atunci cand este acceptata, spre folosul nostru duhovnicesc.

imi e destul de usor sa povestesc despre importanta suferintei, dar parca, atunci cand sunt pusa in fata faptului implinit, ma intreb de n+1 ori de ce mi se intampla mie, in momentul ala.. in care poate chiar nu simteam nevoia unui "impuls" duhovnicesc. Si poate incerc sa pun capat intrebarilor de acest gen, ascunzandu-ma in interior dupa cuvinte de genu' : merit, o alta incercare, asta e ..trebuie sa trec si peste asta..etc etc, dar ceva striga in mine iar cuvintele, fie ele si interioare, nu pot ascunde asta. Deci razvratirea exista si nu prea inteleg cum pot trece peste, cum pot dobandi sinceritatea cu mine insami, in astfel de momente tensionate! Voi? cum treceti peste?