La capataiul unui muribund!

[sia]

În prealabil postat de Noesisaa
Posibil ca unii au sa sara in sus, dar astazi m-a marcat un mic film cu un cantec de inmormantare catolic: http://www.youtube.com/watch?v=7DgM-...eature=related

In paradisum... emotionant ,vocea remarcabila ...

Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca impreuna cu dreptii Lui!

Multumesc tuturor care-ati intrat sa cititi pe-aici. In ce ma priveste, consider ca n-am facut mare lucru si in orice caz, probabil ca nu indeajuns fata de cat merita acest om. Cineva m-a intrebat cum il chema; Il chema Vasile, iar noi il strigam Lica. Asa l-am cunoscut si asa il stia toata lumea… Extrem de multa lume !
Isi dorea sa se faca bine si chiar spera, dupa ce, intr-un tarziu a renuntat la citostatice si s-a apucat de tratament naturist. Tarziu… Mult prea tarziu !... Isi facuse prieteni dintre colegii de suferinta cunoscuti pe la Bucuresti sau la Cluj. Isi dorea sa se faca bine si el si cei pe care-i cunoscuse si sa mearga in vizita cu copii pe la ei. Primea telefoane din toata tara, dar vocea lui era atat de slaba incat nu mai putea fi auzita la capatul celalalt.
Mult timp a fost neimpacat cu gandul mortii si era ingrozit. Ne ruga (cu vreo doua saptamani in urma) sa nu-l lasam sa adoarma. Undeva in sufletul lui se dadea o lupta pentru niste fapte din tinerete. Fiecare dintre noi, daca ne analizam viata, vom gasi destule de care sa ne fie jena, rusine, teama ca va trebui sa platim. Nici el nu facea exceptie.
De fapt, totul a inceput pe cand avea vreo 19 ani si cand a surprins orasul cu o relatie controversata : se indragostise nebuneste de verisoara lui, iar ea la randul ei ar fi fost in stare de orice pentru el. Parintii i-au certat cand au aflat si le-au interzis sa se mai intalneasca. Atunci el a avut o tentativa de sinucidere si foarte putin a lipsit sa reuseasca. Cu toate ca a fost salvat in ultimul moment, el continua sa spuna ca tot va reusi intr-o zi.
In astfel de imprejurari, cea care urma sa-i devina sotie a fost deosebit de impresionata si si-a propus sa faca orice sa-l salveze. Se cunosteau oarecum si fiind o persoana deosebit de credincioasa a inceput sa se roage in fiecare seara la Dumnezeu sa-i dea putere si sa salveze acest baiat din ghearele diavolului. Incet – incet au devenit prieteni dar nu se punea problema casatoriei (ea era pe stil vechi, el pe nou dar nu avea nimic comun cu religia…) Abia dupa vreo 10 ani, au decis in sfarsit sa se casatoreasca, trecand si el la religia ortodoxa pe stil vechi.
A fost un compromis, niciodata acceptat de catre parintii lui. Totusi, casatoria nu a schimbat prea multe pentru el. A ramas acelasi "copil", prieten cu toti, saritor la nevoie, dar si la bucurii, onorand si cate o invitatie "la o bere" dupa program. Desi nu venea niciodata beat, intarzierile o exasperau pe sotie, mai ales dupa ce au aparut si copiii in viata lor. Discutiile il oboseau si oricum n-ar fi putut face fata avalanselor de reprosuri din partea ei. Si-atunci se pomenea spunand "As vrea sa mor ! Sa scapi odata de mine !" Si iarasi ea se apuca sa planga si sa se roage : "Fa-l, Doamne sa inteleaga drumul drept !" Dar care-i drumul drept ? Cine poate sti cu adevarat ? Poate s-ar fi cuvenit sa spuna "Da-ne , Doamne rabdare si intelepciune sa le putem duce pe toate !" Daca am sti cat rau ne putem face doar printr-o vorba aruncata sau chiar o rugaciune care se doreste sa faca cu totul altceva, probabil ne-am cutremura. Din momentul in care el a aflat rezultatul unei analize, a inceput intr-adevar sa cunoasca "drumul drept "!... Si ea la fel !...

[tigerAvalo9]

Infioratoare cele descrise de tine Omu Bun.Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca!Poate sa o sa ne intalnim cu cei dragi undeva..candva..si despartirea sa nu fie definitiva...poate o sa te intalnesti cu prietenul tau cine stie...important e ca ati trait clipe fericite impreuna si ca ati avut credinta si v-ati ajutat reciproc.

Moartea este o taină! Ne înspăimântă căci sufletul nu ştie ce va fi dincolo
Timpul pe care l-am primt pentru a ne îndrepta s-a terminat şi vine clipa când trebuie să dăm socoteală pentru toate şi să primim răspuns la toate.

Am fost alături de tatăl meu când a murit.Cele povestite de Culai se aseamănă aproape perfect cu cele pe care le-am trăit atunci când tata şi-a trăit ultimele ore din viaţă.
E o experienţă foarte specială Oamenii se tem în general să stea cu cei cei care mor dar,când este cineva la care ai ţinut mult, sentimentul este cu totul deosebit.

[claudiu-marius]

Dumnezeu sa il odihneasca in ceata dreptilor.In ceea ce priveste trecerea la cele vesnice ea e diferita de la fiecare om si in functie de sufletul acestuia.Cand tatal meu a murit acu 4 ani a fost crunt era o stare apasatoare si de groaza asemeni unui vuiet dar care era doar acolo si pana in usa camerei mele.Nu ii doresc nimanui sa cunoasca sa simta astfel de clipe sufleteste ,apoi am asistat la trecerea unui parinte batran si desi se siptea o oarecare apasare era calm pace si zambet cald acolo.Mama mea fie iertata imi povestea ca bunicul meu a trecut dincolo zambind sa intors catre bunica i-a zambit din ochi ia spusramas bun sa intors cufata la perete si bun dus a fost in lumea cealalta ,asa ca starile difera.Dumnezeu sa va mangaie si pe tine om bun si pe sotia si copii celui care a plecat din lumea aceasta

[Nicole_Alma]

M-a impresionat pana la lacrimi, postarea ta, Om bun!
Am retrait cele intamplate cu mama mea (bunica mea care m-a crescut) care s-a dus la Domnul in urma cu 7 ani. Si ea tot de cancer s-a stins si ca si prietenul tau, tot la 5.50 intr-o zi frumoasa de mai.N-am sa uit niciodata ultimele ei clipe.
Am fost alaturi de ea in fiecare noapte timp de apr. 5 luni, timp in care simteam ca Dumnezeu imi da niste puteri nebanuite. Desi dormeam f putin (pt ca o urmaream noaptea) si munceam si la serviciu 10 ore + naveta, nu ma simteam obosita. Cand faci ceva din dragoste, niciodata nu ti se pare greu si simti ca nu faci suficient. Mama a facut f multe sacrificii pt mine, iar eu am vrut sa-i rasplatesc, standu-i alaturi atat cat imi permitea timpul.

Dumnezeu sa-i odihneasca in pace pe toti cei dragi ai nostri!

Am o veste trista si nu stiu unde s-o pun. Am ales acest loc fiindca este cel mai delicat pe care-l am la indemana.

La inceputul postului, Dumnezeu a vrut sa ajung la Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus impreuna cu sotia fratelui meu care ne este si nasa de cununie si care locuieste in Brasov. Astazi m-a sunat fratele si m-a anuntat ca este in coma de trei zile. De 10 ani se lupta cu un cancer si care in ultimul timp s-a complicat. Vineri tocmai se externase si parea ca e ceva mai bine, dar in aceeasi noapte, lucrurile s-au complicat.

Pentru cei care inteleg ce inseamna o rugaciune pentru sufletul unui strain, m-as bucura daca a-ti pomeni-o alaturi de ceilalti. O cheama Aurelia.
Va multumesc si Dumnezeu sa va binecuvinteze pe toti!

Mai jos, o fotografie cu ea si baietii mei, facuta inainte de inceperea postului la Sambata de Sus.