Despatimirea

[sophia]

@Miha-Anca - nu stiu la ce valori se referea ghemis.
Eu ma refeream la:
a. Iisus a aratat undeva niste virtuti pe care e bine sa la aibe omul (bunatate, blandete, smerenie, post, rugaciune) - si astea in mod pot duce la modestie, nu?
b. omul poate sa mai aibe si alte valori, mai pamantesti, dar placute si ele lui Dumnezeu (zic eu). Sunt valori ce se dobandesc prin educatie si prin nastere:
modestie, cumintenie, respect pentru cei din jur, maniere, cultura, studii, harnicie, ajutorarea celor din jur, un bun caracter, seriozitate, cinste, loialitate, curatenie morala si trupeasca (legat de sexualitate) etc.

Trebuie sa renuntam la astea ca sa fim considerati bun crestin?
Din measjul lui ghemis asa se intelege. Ca trebuie sa renuntam la toate valorile noastre pentru ca ele duc la pacat.
Nu mi-e prea clar.

In alta ordine de idei, viata noastra pe pamant este necesita pur si simplu si lucruri mai ne-ortodoxe.
Si voi le-ati facut si le faceti: ati trait mai bine ca altii mai sarmani, ati dat pe altii la o parte ca sa intrati la facultate, sa luati un post mai bun, sa capatati ceva (mancare, haine etc. mai ales in alte epoci stim noi ce lupte erau pentru fiecare capetel de ata), cati au fost si sunt modesti sau cedeaza ceva in favoarea altora etc., sau ca sa obtina aleasa /alesul inimii...Ehehei.
Iar mania...fara ea nu se poate in lume, oricat am vrea fiecare dintre noi, pentru ca se intampla lucruri de ne-evitat.
Cat calm si cata rabadare ar trebui sa aibe crestinul model/ideal.
Si Iisus se mania, indiferent din ce motiv. El avea voie?
Unde este granita intre mania pozitiva si cea negativa?

În prealabil postat de sophia

@Miha-Anca - nu stiu la ce valori se referea ghemis.
Eu ma refeream la:
a. Iisus a aratat undeva niste virtuti pe care e bine sa la aibe omul (bunatate, blandete, smerenie, post, rugaciune) - si astea in mod pot duce la modestie, nu?
b. omul poate sa mai aibe si alte valori, mai pamantesti, dar placute si ele lui Dumnezeu (zic eu). Sunt valori ce se dobandesc prin educatie si prin nastere:
modestie, cumintenie, respect pentru cei din jur, maniere, cultura, studii, harnicie, ajutorarea celor din jur, un bun caracter, seriozitate, cinste, loialitate, curatenie morala si trupeasca (legat de sexualitate) etc.

Trebuie sa renuntam la astea ca sa fim considerati bun crestin?
Din measjul lui ghemis asa se intelege. Ca trebuie sa renuntam la toate valorile noastre pentru ca ele duc la pacat.
Nu mi-e prea clar.

In alta ordine de idei, viata noastra pe pamant este necesita pur si simplu si lucruri mai ne-ortodoxe.
Si voi le-ati facut si le faceti: ati trait mai bine ca altii mai sarmani, ati dat pe altii la o parte ca sa intrati la facultate, sa luati un post mai bun, sa capatati ceva (mancare, haine etc. mai ales in alte epoci stim noi ce lupte erau pentru fiecare capetel de ata), cati au fost si sunt modesti sau cedeaza ceva in favoarea altora etc., sau ca sa obtina aleasa /alesul inimii...Ehehei.
Iar mania...fara ea nu se poate in lume, oricat am vrea fiecare dintre noi, pentru ca se intampla lucruri de ne-evitat.
Cat calm si cata rabadare ar trebui sa aibe crestinul model/ideal.
Si Iisus se mania, indiferent din ce motiv. El avea voie?
Unde este granita intre mania pozitiva si cea negativa?

Acestea sunt calitati crestine: " modestie, cumintenie, respect pentru cei din jur, maniere, cultura, studii, harnicie, ajutorarea celor din jur, un bun caracter, seriozitate, cinste, loialitate, curatenie morala si trupeasca " si nu trebuie sa renunti la ele, ci sa tinzi spre ele.

În prealabil postat de sophia

@Miha-Anca - nu stiu la ce valori se referea ghemis.
Eu ma refeream la:
a. Iisus a aratat undeva niste virtuti pe care e bine sa la aibe omul (bunatate, blandete, smerenie, post, rugaciune) - si astea in mod pot duce la modestie, nu?
b. omul poate sa mai aibe si alte valori, mai pamantesti, dar placute si ele lui Dumnezeu (zic eu). Sunt valori ce se dobandesc prin educatie si prin nastere:
modestie, cumintenie, respect pentru cei din jur, maniere, cultura, studii, harnicie, ajutorarea celor din jur, un bun caracter, seriozitate, cinste, loialitate, curatenie morala si trupeasca (legat de sexualitate) etc.

Trebuie sa renuntam la astea ca sa fim considerati bun crestin?
Din measjul lui ghemis asa se intelege. Ca trebuie sa renuntam la toate valorile noastre pentru ca ele duc la pacat.
Nu mi-e prea clar.

In alta ordine de idei, viata noastra pe pamant este necesita pur si simplu si lucruri mai ne-ortodoxe.
Si voi le-ati facut si le faceti: ati trait mai bine ca altii mai sarmani, ati dat pe altii la o parte ca sa intrati la facultate, sa luati un post mai bun, sa capatati ceva (mancare, haine etc. mai ales in alte epoci stim noi ce lupte erau pentru fiecare capetel de ata), cati au fost si sunt modesti sau cedeaza ceva in favoarea altora etc., sau ca sa obtina aleasa /alesul inimii...Ehehei.
Iar mania...fara ea nu se poate in lume, oricat am vrea fiecare dintre noi, pentru ca se intampla lucruri de ne-evitat.
Cat calm si cata rabadare ar trebui sa aibe crestinul model/ideal.
Si Iisus se mania, indiferent din ce motiv. El avea voie?
Unde este granita intre mania pozitiva si cea negativa?

"Mâniaţi-vă dar nu greşiţi de cele rele vă căiţi în sufletele voastre"(citat aprox)

Cred că primul lucru pe care îl face un om care alege cărarea îngustă a credinţei este conştientizarea faptului că este robul patimilor.Scăparea este numai Dumnezeu care poate vindeca sufletul de mulţimea acestora.
Ce patimi ne stâpânesc mai mult? Dacă le ştim este deja un pas înainte.Următorul pas este să le spovedim şi să luptăm pentru a nu le mai face.
Dar patimile sunt dulci asemenea păcatelor şi este deajuns o imagine, un cuvânt o atingerea un miros sau o desfătare a ochiului pentru ca patima veche să pună stăpânire pe noi .

Lăcaşul patimilor este trupul care îşi cere mereu şi mereu drpturile sale.Societatea ,mediul în care trăim ne menţine şi ne alimentează toate poftele acestui trup robit păcatului.

Spunea cineva că este stâpânit de mânie.Mânia vine de multe ori din excese necontrolate.Trebuie să facem totul după puterile noastre căci încercând să facem lucruri care ne depăşesc(chiar şi în lupta cu patimile) ne vom lovi de propriile limite pe care neputând să le depăşim vom deveni mânioşi sau vom cădea în deznădejde.

Patimile sunt asemenea vântului puternic care vrea să scoată copacul din rădăcină.Atâta timp cât copacul are rădăcină puternică (credinţă ) chiar dacă se va frânge va da din nou ramuri verzi.

Aşadar să luptăm cu patimile dar nu peste puterile noastre ca nu cumva să cădem în deznădejde care distruge credinţa şi ne pune sufletul în mâna celui rău.

[cristiboss56]

În prealabil postat de dorinastoica14

Cred că primul lucru pe care îl face un om care alege cărarea îngustă a credinţei este conştientizarea faptului că este robul patimilor.Scăparea este numai Dumnezeu care poate vindeca sufletul de mulţimea acestora.
Ce patimi ne stâpânesc mai mult? Dacă le ştim este deja un pas înainte.Următorul pas este să le spovedim şi să luptăm pentru a nu le mai face.
Dar patimile sunt dulci asemenea păcatelor şi este deajuns o imagine, un cuvânt o atingerea un miros sau o desfătare a ochiului pentru ca patima veche să pună stăpânire pe noi .

Lăcaşul patimilor este trupul care îşi cere mereu şi mereu drpturile sale.Societatea ,mediul în care trăim ne menţine şi ne alimentează toate poftele acestui trup robit păcatului.

Spunea cineva că este stâpânit de mânie.Mânia vine de multe ori din excese necontrolate.Trebuie să facem totul după puterile noastre căci încercând să facem lucruri care ne depăşesc(chiar şi în lupta cu patimile) ne vom lovi de propriile limite pe care neputând să le depăşim vom deveni mânioşi sau vom cădea în deznădejde.

Patimile sunt asemenea vântului puternic care vrea să scoată copacul din rădăcină.Atâta timp cât copacul are rădăcină puternică (credinţă ) chiar dacă se va frânge va da din nou ramuri verzi.

Aşadar să luptăm cu patimile dar nu peste puterile noastre ca nu cumva să cădem în deznădejde care distruge credinţa şi ne pune sufletul în mâna celui rău.

Saracul cu duhul se multumeste numai cu Dumnezeu si este cel mai bogat cand are dragostea Lui . Omul care doreste bogatii si comori pamantesti , orbeste , iar cel ce orbeste in patimi traieste si-n fara de legi , draga Dorina ! Nimeni nu se gandeste atat de putin la Dumnezeu si la al sau suflet , ca si cel ce vrea sa adune multe lucruri lumesti ( vezi Topicul "Sunt sarac" de la Generalitati , sau cel ce se refera la cei ce vor sa dea bir cu fugitii din tara , etc . ) . Dorinta flamanda de a avea , ocupa sufletul , acest chip grozav indeparteaza orice inteles al lucrurilor duhovnicesti si impiedica inima ca sa nu auda glasul lui Dumnezeu care-i vorbeste . Mare adevar , ca niciodata nu vom fi asa de liberi ca atunci cand vom trai in saracie cu duhul . Bine spunea un Sfant Parinte : "Ce bine iti aduce aurul si argintul , daca ele te zdrobesc mai intai cu grijile ( cu patimile - adaug eu ) si apoi iti rapesc si cerul ? ". Cine crede ca Dumnezeu este drept , se va ingrozi de orice pacat , dar tot atat de adevarat este ca cine crede ca Dumnezeu este milostiv si bun , nu deznadajduieste , iar cine crede ca Dumnezeu este Atotputernic , nu primeste nici un gand rau . Oriunde vom vedea raul , acolo cu siguranta lipseste adevarata credinta

[Rodica50]

Rugaciune catre Maica Domnului grabnica ajutatoare

Prea Binecuvantata Stapana, Pururea Fecioara, Nascatoare de Dumnezeu, ceea ce ai nascut pe Dumnezeu Cuvantul mai presus de fire, pentru mantuirea noastra si Te-ai aratat ca o mare a darurilor Dumnezeiesti si rau pururea curgator al minunilor si reversi bunatati celor ce cu credinta alearga catre Tine!

Cazand inaintea Chipului Tau cel Minunat, ne rugam Tie prea buna Maica a Iubitorului de oameni Stapana! Revarsa asupra noastra milele Tale cele bogate si grabeste a implini rugamintile noastre pe care le aducem Tie, Grabnica ajutatoare, care ne sunt de folos, mangaiere si mantuire pentru fiecare randuindu-le.
Cerceteaza cu harul Tau Prea Milostiva Stapana pe robii Tai si daruieste celor inviforati liniste, celor legati slobozire si pe toti mangaie, care sunt intristati de felurite necazuri!

Izabaveste, Prea Milostiva Stapana, toate orasele si satele de foamete, de boale, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, si de orice alta nenorocire sau pedeapsa vremelnica sau vesnica, indepartand, prin indrazneala Ta de Maica, toata mania lui Dumnezeu!

Slobozeste pe robii Tai de slabanogire sufleteasca, de tulburarea patimilor si a caderilor in pacat, ca fara impiedicare, vietuind in veacul acesta, intru toata buna cinstire a Ta, sa ne invrednicim de vrednicile bunatati prin Harul si iubirea de oameni ale Fiului Tau si Dumnezeului nostru, caruia sa cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, impreuna cu Cel fara de Inceput al sau Parinte si cu Prea Sfantul Duh, acum si pururea si-n vecii vecilor! Amin!

Doamne ajuta!

[cristiboss56]

În prealabil postat de Rodica50

Rugaciune catre Maica Domnului grabnica ajutatoare

Prea Binecuvantata Stapana, Pururea Fecioara, Nascatoare de Dumnezeu, ceea ce ai nascut pe Dumnezeu Cuvantul mai presus de fire, pentru mantuirea noastra si Te-ai aratat ca o mare a darurilor Dumnezeiesti si rau pururea curgator al minunilor si reversi bunatati celor ce cu credinta alearga catre Tine!

Cazand inaintea Chipului Tau cel Minunat, ne rugam Tie prea buna Maica a Iubitorului de oameni Stapana! Revarsa asupra noastra milele Tale cele bogate si grabeste a implini rugamintile noastre pe care le aducem Tie, Grabnica ajutatoare, care ne sunt de folos, mangaiere si mantuire pentru fiecare randuindu-le.
Cerceteaza cu harul Tau Prea Milostiva Stapana pe robii Tai si daruieste celor inviforati liniste, celor legati slobozire si pe toti mangaie, care sunt intristati de felurite necazuri!

Izabaveste, Prea Milostiva Stapana, toate orasele si satele de foamete, de boale, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, si de orice alta nenorocire sau pedeapsa vremelnica sau vesnica, indepartand, prin indrazneala Ta de Maica, toata mania lui Dumnezeu!

Slobozeste pe robii Tai de slabanogire sufleteasca, de tulburarea patimilor si a caderilor in pacat, ca fara impiedicare, vietuind in veacul acesta, intru toata buna cinstire a Ta, sa ne invrednicim de vrednicile bunatati prin Harul si iubirea de oameni ale Fiului Tau si Dumnezeului nostru, caruia sa cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, impreuna cu Cel fara de Inceput al sau Parinte si cu Prea Sfantul Duh, acum si pururea si-n vecii vecilor! Amin!

Doamne ajuta!

Multumim Rodica ! Mare putere are rugaciunea catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu si Purururea Fecioara Maria , si de aceea o spun cu toata convingerea ca nu trebuie sa fie zi fara a inalta o rugaciune catre ea , ce mijloceste neancetat pentru noi in fata Fiului ei si Dumnezeului nostru ! Doamne ajuta !

Eu una, va marturisesc sincer ca nici acum nu am inteles ce inseamna patimirea la nivel teologic...dar nici despatimirea. Pentru mine lucrurile sunt simple. Singura cale de a invata acest proces de crestere duhovniceasca este propria-mi Constiinta. Atata timp cat ea doarme eu nu voi intelege in veac ca sunt impatimita. Cand se trezeste...mai minte-o daca poti, Jenico!

Am citit si eu ca voi carti ale sfintilor parinti despre patimi. Chiar ultima carte (pe care o tot recitesc cu drag) este cartea pr Paisie Aghioritul "Patimi si Virtuti". Daca ar fi sa trag asa o concluzie generala as indrazni sa afirm ca lupta acesta cu patimile devine tot mai grea si anevoiaosa pentru ca incercam sa scoatem intai pietroiul mare uitand de cele mici.. Uitand de ele..invatam sa traim cu ele. Devin (in timp) parte din fiinta noastra iar eliminearea lor ni se pare inutila.

Sa va dau un exemplu mic. Din viata si patimirea mea. revin cu vesnica poveste, cafeaua. Nu pun in discutie daca e pacat sau nu sa bei cafea (sau poate fi vorba de orice patima mica...cu care ne-am invatat sa convietuim...acceptand-o ca parte din viata noastra) ci faptul ca pe una ca aceasta, mica si neimportanta eu nu am putut sa o las pe o perioada mai mare de 3 luni. Mereu mi-am motivat neputinta cu durerea de cap. Cu slabiciunea. Cu tensiune mica Cu faptul ca medicul mi-a recomandat-o. etc..
Nu e vorba de pacat ci de faptul ca eu nu sunt capabila sa las un lucru atat de mic. Si atunci imi vine in gand inevitabila intrebare: daca atat de putin nu poti atunci de ce tinzi la cele mai mari? Nu vorbesc ca un om deznadajduit ci ca un om care cauta sa inteleaga exact locul unde se afla pe scara duhovniceasca. Care e rostul vorbirii inalte daca eu un lucru atat de mic nu pot face?

Din punctul meu de vedere (daca e gresit sa ma ierte Stapana) primul pas este sa cautam sa ne cunoastem starea in care ne aflam. A ne exalta prin scrieri frumoase..a exacerba lucrurile si a incepe sa ne luptam cu aerul...cum spun eu este pierdere de vreme.
Mi-a spus odata duhovnicul la spovedanie; Jenica, sa terminam intai cu acestea mici apoi vom trece la cele mari. Parerea mea este ca teoria nu e suficienta in procesul acesta de despatimire. Trebuie musai "pus umarul" si lucrat efectiv la ea.

Apoi, fiecare om are propriile patimi si caderi. Pe undeva exista un topic "care este pacatul cel mai mare". Pai acela care te lupta pe tine! Scurt clar si concis ne-a spus deja parintele Arsenie. Si daca unul ca parintele Arsenie ne spune asta..atunci parerea mea e ca trebuie sa incepem sa lucram intai la el.

De multe ori esuam si cadem in deznadejde pentru ca ne apucam de mai multe lucruri odata. Mai, imi pun in minte sa las un pacat. Fie si unul mic. dar lucrez la acela pana il scot de tot. Numai asa, fiind consecvent poti inainta. Eu stiu ca atunci cand merg la stomatolog daca imi ramane fie si o simpla aschie din radacina...nu-mi poate pune lucrarea. Pentru ca aschia aceea in timp... imi va scoate afara toata lucrarea.
Problema e ca trebuie intai sa gasesc aschia..

De aceea dragilor as vrea si eu sa pun inceput bun. Sa reusesc sa las cafeaua...care-mi sade acum in fata pe biroul calculatorului si ma sfideaza..
Sa nu ma mai mustre Constiinta ca sfatuiesc...fiind eu insumi inca in stadiul de "lupta"
Sa cautam sa intelegem intai prin ce patimim apoi sa lucram la despatimirea noastra.
Izbanda definitiva vine doar prin cunoasterea exacta a tacticii dusmanului. Niciodata nu mai poti fi luat prin surprindere daca iti cunosti slabiciunile dar si metodele lui de atac. de fapt acesta ar trebui sa fie subiectul de discutie. Vreau sa-mi recunosc patimile? Eu una zic ca nu.. Pentru ca asta presupune acceptarea ta. Asa cum esti!
Fara a folosi cuvintele altora, fara a teologhisi. Ci simplu si uman. Asa cum esti tu! Oare avem curaj sa ne privim in oglinda si sa ne intrebam; cat fac eu concret din ceea ce invat pe altul?
E ca si cum ti-ar cadea masca...si te vezi in toata "splendoarea" ta. Iti dai seama ca toate discutiile purtate devin goale. devin vorbe vorbite. Pentru ca fara fapta nu suntem decat niste farisei. ASta-i primul pas si cel mai greu. Micsorarea ta! Oare putem suporta asta?.. oare suntem capabili sa dorim sa ne cunoastem in adevartul sens al Ortodoxiei? Eu una, va marturisesc sincer. Nu! ma zbat mereu sa ies din propria-mi slabiciune. Dovada cea mai viabila..prezenta cafelei pe birou..si e un exemplu mic.

Domnul si Maicuta Domnului sa ne ajute sa punem inceput bun si sa nu ramanem la stadiul de discutiii despre despatimire.
In rest, Bucurie! Pentru ca suntem in saptamana Ei..

[ghemis]

Citat:
In alta ordine de idei, viata noastra pe pamant este necesita pur si simplu si lucruri mai ne-ortodoxe.
Si voi le-ati facut si le faceti: ati trait mai bine ca altii mai sarmani, ati dat pe altii la o parte ca sa intrati la facultate, sa luati un post mai bun, sa capatati ceva (mancare, haine etc. mai ales in alte epoci stim noi ce lupte erau pentru fiecare capetel de ata), cati au fost si sunt modesti sau cedeaza ceva in favoarea altora etc., sau ca sa obtina aleasa /alesul inimii...Ehehei.

Vezi tu Sophia ce faci aici,judeci pe cineva ca ar fi facut niste lucruri de care nu ai nici o dovada.Omul din gandurile sale si din faptele sale vorbeste.Daca omul face niste compromisuri el crede ca asa fac si semenii lui.Omul bun din visteria inimii sale scoate cele bune,la fel si omul rau din visteria inimii sale scoate cele rele.Viata noastra pe pamant nu necesita niste compromisuri,cei drept putem cadea in compromisuri mai mici sau mai mari dar nu sunt necesare pentru mantuire,din contra trebuie o mai mare incredintare in Dumnezeu si sa ne ferim de aceste caderi pe cat posibil.Acelasi indemn iti dau ,lepadarea de gandurile tale si o mai mare incredintare in Dumnezeu.

Trebuie sa-i dau dreptate sophiei, ca omul are si niste "valori" si preocupari neortodoxe, precum barfa, taclalele interminabile, invidia, gelozia, dorinta de a iesi in evidenta cu orice pret, preocuparea excesiva pentru aspectul exterior, moda, banii, succesul la barbati/femei, increderea in propriile forte, si multe altele. De aceste "valori" e bine sa ne indepartam si sa le recunoastem ca pe roade ale celui rau.