Ce inseamna pentru voi a trai in strainatate?

[glykys]

Ubi bene, ibi patria. Si totusi...

[Fani71]

În prealabil postat de glykys

Ubi bene, ibi patria. Si totusi...

Evident, gandim si dupa ce am trait.
Eu mi-am petrecut mai mult de jumatate din viata in afara Romaniei.
Oricum, daca putem alege, si nu suntel goniti de imprejurari, putem fiecare hotari ce credem ca este mai bine pentru noi si pentru altii - sa ramanem in tara noastra sau sa plecam. Dar eu cred ca este bine ca odata hotararea luata, sa invatam sa ne punem la bataie toti talantii legati de ramanere sau plecare si sa nu ne lasam furati de regrete si nostalgii.

[MarinaAlca]

În prealabil postat de Fani71

Dar eu cred ca este bine ca odata hotararea luata, sa invatam sa ne punem la bataie toti talantii legati de ramanere sau plecare si sa nu ne lasam furati de regrete si nostalgii.

Multumesc FANI.Aveam nevoie de aceste cuvinte!!!

[LapetiteMoc]

Astazi am fost la o Biserica din margine de oras. Pe peretele exterior erau cateva citate din Sfintii Parinti. Sf. Efrem Sirul spunea: "Nu locul te mantuieste, ci propria vointa!"

[AndruscaCIM]

Pentru mine a trai in strainatate inseamna o optiune mai buna si chiar foarte inspirata in aceste vremuri de restriste prin care trece Romania. Daca am fi avut casa si nu am fi avut rata la masina...cred ca nu am fi plecat niciodata din Romania.

Imi place strainatatea, dar doar pentru faptul ca e caracterizata de lucruri frumoase si normale care ar trebui sa caracterizeze orice societate normala si echilibrata, insa niciodata plecarea in strainatatea nu a constiuit pentru mine un vis...

Am mai fost prin excursii si inainte, am vizitat diferite tari...dar niciodata nu mi-am dorit sa raman in tarile respective, si nici acum nu am acest sentiment. Nu se pune problema sa nu imi placa oamenii, locurile si tot ce e frumos aici...dar sentimentul pregnant pe care il am este ca nu vreau sa raman in strainatate...si sper sa ne ajute Dumnezeu sa ne intoarcem cu bine si la timpul potrivit!

[Noesisaa]

Wow, cum de nu am vazut eu thread-ul asta pana acum? Este luuung, nu am deocamdata timp sau dispozitie sa citesc tot, dar...povestea mea, fiindca si asa mi-am petrecut mai mult de o treime din viata in afara Romaniei.

Am plecat din Romania la 19 ani, povestea in sine ar fi prea lunga sa o spun, dar am plecat spre Bulgaria la universitatea americana de acolo unde primisem o bursa de studiu, mai mult din indemnul mamei si curiozitate. Acolo nu prea am avut contact cu lumea bulgara, am trait inconjurata de o sumedenie de nationalitati printre care cativa romani, profesori americani si un stil de studiu si predare cu totul diferit, in bine, fata de ceea ce se practica in Romania. In timpul facultatii petreceam vara in USA unde am lucrat diverse joburi pentru a deveni independenta financiar, ceea ce s-a si intamplat. Dupa terminarea facultatii am plecat la studii in USA, apoi m-am intors si acum sunt in Olanda.

Mi-a fost bineinteles foarte greu la inceput, mai ales ca nu fusesem departe de mama mai mult de doua zile niciodata, dar greul a trecut odata ce am inceput sa imi fac prieteni, sa descopar tot felul de lucruri noi, tot felul de oameni, sa invat, sa imi pun mintea la contributie. Apoi, avantajul zilelor noastre, aveam si internet, mama avea si n-avea, dar corespondam cam in fiecare zi, si pana in ziua de azi, pastram o cat de stransa legatura.

Romania pentru mine este si nu este acasa. Este acasa fiindca acolo imi este familia, acolo imi este casa. Dar nu este acasa nici din punct de vedere cultural, nici social, nici politic, poate doar spiritual. Ma consider un fel de cetatean al lumii, nu mi-a placut sa ma integrez in tot felul de comunitati romanesti, mi-am ales prietenii pe cu totul alte criterii decat nationalitatea, si de nostalgie nu stiu daca am suferit vreodata. Mi-e dor de casa, de mama, de pisici, de biserica la care imi place sa merg, dar nu neaparat de tara in sine, nici de rauri, nici de munti, nici de mare, nici de Basescu si ai lui. Nationalismul mi-a pierit cam in momentul in care am trecut granita prima data si am intalnit alti oameni ca toti oamenii, desi ne-romani, si mi-am dat seama ca de fapt a fi roman nu este nici un merit, nici un ne-merit, ci pur si simplu o caliatate precum daca esti brunet, blond, inalt, scund, cu ochi caprui sau verzi. Deci cam tot aceea, sigur poate imi plac ochii verzi mai mult, dar nu fiindca sunt verzi, ci imi place cum se rasfrange lumina sau altceva, adica nu pot sa neg ca am intalnit culturi cu valori pe care eu pot sa le inghit mai greu, dar deh.

Vorbeau unii de biserici romanesti in care s-au integrat sau ar vrea sa se integreze. Sincer, eu nu m-am simtit bine, sau cel putin nu era ceea ce simteam ca aveam eu nevoie. In general am avut impresia, poate era doar impresia mea, de superficialitate, de faptul ca Sf Liturghie nu era chiar motivul pentru a ne intalni, ci de fapt pretextul pentru a mai sta de vorba, a mai schimba niste barfe, retete, a mai afla una alta, a manca, a bea un pahar de vin si o cafea. Mai ales ma deranja ca pe la Sfant, Sfant cineva se ducea si punea de cafea si biserica se umplea de miros de cafea, care imi place foarte mult, dar nu se amesteca bine cu tamaie si cu atmosfera care ar trebui sa fie, apoi altii mergeau si puneau mancarea la incalzit, etc. Sigur, probabil ca asta era doar o ispita, pe care am picat-o. Mi-ar fi placut o comunitate mai putin romaneasca, mai putin, sau chiar deloc axata pe lucruri si discutii romanesti, poate mai spirituala, o experienta mai aproape de normal (de exemplu, daca sunt in Romania si merg la biserica, nu merg fiindca se vorbeste romaneste, sau fiindca e romaneasca, sau sa beau cafea, ci din cu totul alte motive, care mie mi se par normale). De fapt, daca stau si ma gandesc, motivul pentru care in general am evitat comunitatile romanesti a fost fiindca imi intareau sentimentul de emigrant/imigrant, care nu imi place. As fi vrut sa gasesc o biserica ortodoxa eventual de limba engleza, ne-greaca, ne-romeansca, ne-siriana, ne-rusa, ne-mai-stiu-eu-ce-alta-nationalitate. Dar alas, ortodoxia in SUA, sau cel putin in orasul in care eram eu, este in general o ortodoxie pe linii nationale. Deci la biserica mai mergeam, dar mai mult nu, ceea ce de fapt nu imi facea prea mult bine.

In rest imi place in occident, atat in SUA cat si in Olanda. Din punct de vedere cultural ma simt muuuult mai acasa decat in Romania, probabil fiindca in cei 8 ani de educatie dupa liceu am fost educata in spiritul si valorile civilizatiei occidentale. Cu toate acestea nu m-am desprins niciodata total de Romania. In general sunt la curent cu ce se mai intampla in politica desi ma enervez mai tot timpul cand citesc stirile. Cel mai mult am stat departe de Romania 9 luni, in rest vizitez cam la cateva luni. As vrea, si probabil chiar ar trebui din diferite considerente familiale, ca intr-un viitor sa ma pot intoarce sa incep ceva bun in Romania, pana la urma acolo am casa mare, acolo imi e familia, pe de alta parte, cand ma gandesc la coruptia, la mita, la lipsa de respect, la prostia, la lipsa de modestie pe care le intalnesc zi de zi cand sunt in Romania, la genul de compromisuri in care va trebui sa intru si care am fost invatata sa le dezgust...

Ca sa inchei, experienta de expat a fost si este foarte folositoare pentru mine. Am invatat sa fiu independenta, sa ma descurc singura, sa imi organizez banii, prieteniile si viata in asa fel incat sa nu intru in tot felul de probleme, am invatat sa ma inteleg si sa apreciez tot felul de oameni si culturi, in acelasi timp tinand si la valorile mele, am invatat sa muncesc serios, m-am invatat sa fiu platita pentru ce muncesc (), m-am invatat sa respect pe cel de langa mine, dar m-am invatat si cu respectul fata de mine.

Sunt mult mai multe de spus,si nici n-am fost prea organizata cu ce trebuia sa scriu, dar deja m-am plictisit sa mai scriu, asa ca poate pe alta data... :D

[Noesisaa]

Cred ca am fost putin cam dura mai sus in privinta parohiilor romanesti din strainatate. E posibil sa nu fie toate la fel, e posibil ca eu sa fi fost prea mofturoasa. Si daca stau si ma gandesc, ele sunt importante. Sunt oameni, romani, care efectiv au nevoie sa fie impreuna cu alti romani, altii nu stiu foarte bine sau deloc limba tarii gazda, se simt izolati, altii au plecat la varste mai inaintate, sau la o maturitate mai inaintata, cand e greu sa schimbi sau sa adaptezi ceea ce ai fost toata viata. Apoi sunt destul de multi pentru care daca se roaga in alta limba decat romana, cea in care au invatat primele rugaciuni, cea in care s-au rugat toata viata, nu simt ca se roaga,sau simt ca se roaga fals.

Pe de alta parte poate ca ar fi mai bine, de dragul ortodoxiei universale, ca bisericile ortodoxe sa fie mai putin cluburi romanesti. Poate n-am dreptate totusi, dar cum anume ai sa raspandesti cuvantul Evangheliei daca toate slujbele si predicile sunt in limba romana? Apoi mi se pare destul de anormala suprapunerea diferitelor mitropolii din punct de vedere teritorial: romaneasca, peste ecumenica, peste greaca, peste rusa, mai iese si un pic de cearta cum se intampla in Rep. Moldova...plus ca intareste divizarea si fragmentarea ortodoxiei. Din nou, e foarte posibil sa gresesc.

[laraG]

În prealabil postat de LapetiteMoc

Astazi am fost la o Biserica din margine de oras. Pe peretele exterior erau cateva citate din Sfintii Parinti. Sf. Efrem Sirul spunea: "Nu locul te mantuieste, ci propria vointa!"

Am aflat cum se traieste in strainatate din cele relatate de voi, dragii mei confrati intru Hristos Domnul ,care sunteti departe de tara dar si de la fiica mea care traieste de multa vreme in Canada.Noi, parintii ne-am gandit adesea sa plecam definitiv din tara sa fim impreuna cu ea si familia ei.Printre oprelisti s-a situat si teama de a ne indeparta de biserica de suflet, de oamenii de o "limba"si credinta cu noi.Da, Sfantul Efrem Sirul bine a spus ca "nu locul te mantuieste ,ci propria vointa!"Dar la batranete, de unde atata vointa?

[modele]

Buna sa va fie inima! Si eu ca multi alti crestini romani traiesc in strainatate, numai de un an.Pot spune ca, dupa un an de trait printre straini, nicaieri nu e ca acasa. Sunt o fire maleabila si ma adaptez cu usurinta oriunde as trai, nu este chiar atat de geu printre straini. Te poti simti strain si in tara natala daca nu ai relatii bune cu familia si prieteni sinceri cu care sa imparti si bucurii si necazuri. Nu este cazul meu da am intalnit astfel de oameni. Sotul meu este trimis cu serviciul in diferite tari si bineanteles ca eu sunt cu el ca sa zic asa si la bine si la rau.Asa ca in decurs de un an am fost in Tenerife o luna, in Spania 7luni iar acum suntem in Franta din luna august. Care sunt diferentele intre aceste tari si Romania?In primul rand oamenii,nu toti pentru ca nu toti sunt la fel, nu putem generaliza. Vorbesc de un procent de 60% de oameni in Romania care sunt foarte mandrii si plini de ei, dau impresia ca sunt superiori ca nimeni nu sunt ca ei, fete pline de fite si barbati plini de figuri, oameni care nu respecta pe nimeni decat pe ei insisi. Oameni care nu stiu cum sa te fure mai repede fara pic de rusine,soferi nervosi si plini de aere daca au o masina mai fitoasa, vanzatoare care te trateaza ca si cum te-ai duce la cersit nu la cumparat, politisti mistocari care trateaza omul ca pe un nimic uitand ca sunt platiti din banii nostrii. Mi-e mila de cersatori dar trebuie sa recunosc ca dau o imagine tarii nu prea placuta.Oare nu se poate face nimic? Aici am vazut numai unul care era polonez cu iubita lui,statea zile intregi la intrarea intr-un supermarket cu cutia de bere si tigarile langa ei, cum de altfel se intampla si cu unii "nevoiasi" de pe la noi. Pe betivani si drogati nu ii consider nevoiasi Acum cum sunt oamenii de aici tinand acelasi procent de mai sus, in primul rand sunt respectuosi, oriunde ai merge, indiferent cu cine vorbesti esti respectat si tratat ca o persoana. Vad oameni linistiti,comunicativi si nu mi se par stresati. Acum trebuie sa fiu sincera in continuare si sa spun ca strainii mi se par mai superficiali decat romanii ,ca francezii mi se par mai reci decat spaniolii si ca multi spaniolii au o problema cu drogurile,fete minore si baietandri, libertini drogati si beti. In concluzie fiecare padure cu uscaciunile ei si Romania ramane pentru mine tara unde ma simt mai aproape de Dumnezeu chiar daca sunt multi oameni care te ranesc prin comportamentul lor nu prea agreabil.Imi iubesc tara pentru bisericile si manastirile pe care le are, pentru marii duhovnici ai nostrii si pentru ca acolo ma simt acasa.Pe mistocari si pe cei care nu-si respecta aproapele sa-i indrepte Dumnezeu.Eu imi iubesc in continuare tara pentru ca sunt romanca si-mi place sa cred ca fac parte din cei 40%.Dumnezeu sa ne ajute!

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de modele

Buna sa va fie inima! Si eu ca multi alti crestini romani traiesc in strainatate, numai de un an.Pot spune ca, dupa un an de trait printre straini, nicaieri nu e ca acasa. Sunt o fire maleabila si ma adaptez cu usurinta oriunde as trai, nu este chiar atat de geu printre straini. Imi iubesc tara pentru bisericile si manastirile pe care le are, pentru marii duhovnici ai nostrii si pentru ca acolo ma simt acasa.Pe mistocari si pe cei care nu-si respecta aproapele sa-i indrepte Dumnezeu.Eu imi iubesc in continuare tara pentru ca sunt romanca si-mi place sa cred ca fac parte din cei 40%.Dumnezeu sa ne ajute!

Si eu tot cam de un an sunt plecata. Si eu m-am tot plimbat prin diferite tari, toate sunt frumoase, unele diferite, altele asemanatoare ca si cultura...dar totusi si eu duc dorul tot tarii mele, asa cum e ea .

Si eu ma consider o fire destul de flexibila, entuziasta, imi plac locurile noi, terasele de pe malul apei, vaporasele parcate in porturi, plajele curate, lebedele sociabile, magazinele frumoase, chelnerii atenti, reducerile semnificative, oamenii frumosi, stilati, educati, legile bine puse la punct, grija pentru binele oamenilor, eficienta si curatenia si desi impresia mea despre strainatate era putin cam idealista si ma asteptam sa nu intalnesc aproape nici unul dintre aspectele negative din Romania in afara, dar s-a intamplat sa constat ca nicio tara nu e de fapt ideala, fiecare are si aspectele ei negative....