Diferenta intre spovedanie si discutie cu preotul

[Noesisaa]

În prealabil postat de E_my

La sfarsit, discutand cu parintele, mi-a spus ca a fost o marturisire lunga si tot din vorba in vorba a pomenit de pacatul "plictisirea preotului la spovedanie de catre cel ce se marturiseste". Am ramas foarte surprinsa, dar nu am mai insistat..

E posibil sa fie cum spunea Fani, sa te tachineze. Sau daca nu, mi se pare ca este al lui pacatul ca se plictiseste cand nu ar trebui. Sau daca nu, in loc sa stea sa se plictiseasca putea sa te intrerupa sau sa fi condus el discutia ina sa fel incat sa nu se plictiseasca.
Sau poate a spus asta fiindca, necunoscandu-te, a crezut ca esti dintre cei care merg din duhovnic in duhovnic ca sa vada ce raspuns le dau la problemele lor, si atunci a crezut ca ai lungit spovedania numai ca sa vezi ce spune el despre nu stiu ce.
Probabil ca inainte de a intra in "probleme de viata" si nu neaparat pacate trebuie sa ti-l faci prieten cumva.

[cristinamaria]

Am revenit si eu pe forum.

Cred ca ce a vrut sa spuna preotul cu "pacatul plictisirii preotului la spovedanie" este urmatorul lucru:

Cand ai un pacat (sau mai multe), deoarece stii ca sunt pacate, te macina, te gandesti la ele, le dezbati in minte inainte de a ajunge la duhovnic. In discutia ta launtrica cu privire la pacat, iti pui intrbari, iti dai raspunsuri, tragi concluzii etc. Preotul cred ca a vrut sa-ti atraga atentia ca rolul lui nu este sa-ti valideze discursul tau interior, adica sa vada daca ai pus bine toate intrebarile, raspunsurile detaliile din cadrul discutiilor tale cu tine insuti pe marginea pacatului. Asta in cadrul spovedaniei. Pentru cuvinte de invatatura te poti duce oricand si sta de vorba, dar spovedania este un act ritual, oficial, prin care de fapt tu recunosti in fata lui Hristos ca acestea sunt pacatele pe care le-ai facut si te caiesti pentru ele. Sigur ca e important ce-ti spune preotul, dar eu cred ca valoarea spovedaniei sta in primul rand in ceea ce spui tu catre el, si mai ales "cu ce inima". Vindecarea bolnavului incepe de la constientizarea bolii, iar spovedania asta face. Te poti lupta o viata intreaga sa scapi de anumite pacate, si cred ca victoria consta de fapt in lupta insasi si in constientizarea ei. Asta face spovedania pentru tine.

[maria32]

eu am uneori o problema exact inversa legata de cea a Sophiei.
Parintele meu duhovnic cand merg sa ma spovedesc ma intreaba ce s-a mai intamplat in viata mea, ce am mai facut cu problemele pe care le cunoaste deja, daca s-au mai ivit probleme noi si discutam in amanunt despre toate. Si ma sfatuieste ce ar trebui sa fac. Pana aici toate bune si frumoase. Dar uneori, abia mai apuc sa mai strecor si eu un pacat pe ici pe colo in discutie. Pentru ca problemele nu tin toate de pacatele mele. E adevarat ma bucur mult de sfaturile parintelui si incerc sa fac intotdeauna ascultare desi nu intotdeauna mi-e usor, insa, nu apuc uneori sa spun uite asa extrem de simplu "parinte am mintit". Daca spun asa, ma intreaba ce am mintit si de ce si ajungem sa discutam despre cum ca nu e bine sa minti si etc si nu apuc sa mai zic si ca am poftit la bunul aproapelui sau mai stiu eu ce alte pacate.
Si mai niciodata nu-mi da canon Desi eu uneori simt ca as merita, sau mi-as dori. Ba chiar, cand i-am spus ca am o problema ca uneori ma rog prea mult seara si a doua zi pic de oboseala si nu mai fac fata altor probleme peste zi m-a sfatuit sa nu ma mai rog asa de mult.
Insa eu mi-am pus singura un canon si ma simt groaznic cand nu reusesc sa mi-l fac. Si chiar nu pot sa ma culc linistita spunand doar un Tatal Nostru seara asa cum m-a sfatuit parintele.

[cristinamaria]

@maria32: cred ca de fapt asta e si sensul spovedaniei, sa simti tu singur vina pacatelor pe care le stii, indiferent de ceea ce zice parintele. Sensul e in primul rand in dialogul tau cu tine insuti in ce priveste pacatele tale, si abea apoi in relatarea lor catre duhovnic - ca sa ajungi la asta trebuie oricum sa treci de prima etapa.

[cristiboss56]

În prealabil postat de maria32

eu am uneori o problema exact inversa legata de cea a Sophiei.
Parintele meu duhovnic cand merg sa ma spovedesc ma intreaba ce s-a mai intamplat in viata mea, ce am mai facut cu problemele pe care le cunoaste deja, daca s-au mai ivit probleme noi si discutam in amanunt despre toate. Si ma sfatuieste ce ar trebui sa fac. Pana aici toate bune si frumoase. Dar uneori, abia mai apuc sa mai strecor si eu un pacat pe ici pe colo in discutie. Pentru ca problemele nu tin toate de pacatele mele. E adevarat ma bucur mult de sfaturile parintelui si incerc sa fac intotdeauna ascultare desi nu intotdeauna mi-e usor, insa, nu apuc uneori sa spun uite asa extrem de simplu "parinte am mintit". Daca spun asa, ma intreaba ce am mintit si de ce si ajungem sa discutam despre cum ca nu e bine sa minti si etc si nu apuc sa mai zic si ca am poftit la bunul aproapelui sau mai stiu eu ce alte pacate.
Si mai niciodata nu-mi da canon Desi eu uneori simt ca as merita, sau mi-as dori. Ba chiar, cand i-am spus ca am o problema ca uneori ma rog prea mult seara si a doua zi pic de oboseala si nu mai fac fata altor probleme peste zi m-a sfatuit sa nu ma mai rog asa de mult.
Insa eu mi-am pus singura un canon si ma simt groaznic cand nu reusesc sa mi-l fac. Si chiar nu pot sa ma culc linistita spunand doar un Tatal Nostru seara asa cum m-a sfatuit parintele.

Semn foarte bun ! Când conştinţa nu-ţi dă pace, te mustră, este semn foarte bun , semn al stării tale de veghe, al vorbirii tainice cu Dumnezeu, al ajutorului dat de Sfântul înger păzitor . Nu ştiu dacă ai citit Acatistul Sfântului Înger Păzitor, dar acolo în Acatist se dă mulţumire pentru această grijă de a-ţi menţine trezia întru cele bune şi bine plăcute lui Dumnezeu, altfel lenevia , scârbele, deznădejdia ar năvăli nemilos peste noi. Doamne ajută ! +

[mirabela]

nu e bine sa-ti pui singura canon, mai bine il ceri parintelui. parintele Arsenie Boca, spunea asha, decat sa dai canon, iar omul sa se roage din obligatie, mai bien sa nu i se dea canon, si sa se roage din suflet ca e mai bine primit.

Iar daca parintele a spus sa nu se mai roage asha de mult, uite o explicatie :



O ISTORIOARA CU O VEDENIE FALSA

La un calugar seara, cand voia sa se culce, intra un inger la el in chilie, atat de stralucitor incat ii lua ochii. Si cand intra el, venea si cu mireasma buna, ca sa zica ca este de la Duhul Sfant. Nu-l indemna la rau, ci atat ii spunea : " Scoala-te, robul lui Dumnezeu, la rugaciunea si pravila ta !" Iar el spunea : " Eu mi-am facut rugaciunea ". Dar ingerul spunea : " Nu. Mai roaga-te ". " Eu mi-am facut pravila ". Iar el spunea : " Nu stii ce spune Apostolul Pavel : Neincetat va rugati ? " Si cand voia sa se culce, iar il scula. Omul, daca nu doarme, se tulbura. Nu-l lasa ingerul sa se odihneasca. Si l-a sculat asa timp de vreo trei luni. Iar calugarul zicea : " Cum sa nu ma rog, daca vine ingerul Domnului, ca asa zice Sfantul Apostol Pavel !"
Tulburandu-se el asa, a slabit si s-a imbolnavit. Si se intalneste cu un sihastru batarn, ca in pustia Egiptului erau mii de pustnici, ucenici ai Sfantului Antonie cel Mare. Batranul il vede asa slab si tulburat si-i zice :
- Ce ai frate ? Cum o mai duci ?
- Parinte, bine o duc.
Era un cuvant de mandrie. Insa omul trebuie sa zica cu smerenie ca nu face nimic bun.
- Cum bine ? zice parintele.
- Parinte, cu ajutorul lui Dumnezeu, de trei luni ma scoala ingerul la rugaciune !
- Si cum te scoala ?
- Cand ma culc, el vine langa mine, ma scoala la rugaciune si se roaga si el cu mine !
- Ia aminte, frate, ca acela nu este ingerul Domnului. Acela este satana, care te pandeste pe tine !
- Dar cum, parinte ? Eu vad ca de cand ma scol sunt bolnav si tulburat si niciodata n-am umilinta ca ma impietresc la inima ...
- Uite asa sa faci. Cand va veni sa te scoale la rugaciune, sa zici : " Eu nu vreau sa ma scol acum, ci cand va veni vremea, la miezul noptii. Atunci o sa ma scol. Nu ma scula tu pe mine ".
Daca iti va spune ca este ingerul Domnului, sa-i spui : " Eu sunt un om pacatos si nu-s vrednic sa ma scoale pe mine ingerii !" Diavolul, cand aude de smerenie, fuge. El nu vrea sa spui ca esti om pacatos niciodata, ca el a cazut din mandrie. deci, asa sa-i spui : " Eu sunt un om pacatos, nevrednic sa ma scoale ingerii. Cand voi vrea ma voi scula,; cand nu, voi dormi. Tu sa nu mai vii la mine !"
Si s-a dus calugarul seara acasa si cum a ajuns, s-a culcat. Si a venit ingerul acela si i-a zis :
- Scoala-te, robul lui Dumnezeu, la rugaciunea si pravila ta !
- Nu ma scol !
- Pai de ce ?
- cand voi vrea eu o sa ma scol, nu cand vei vrea tu !
- Blestematule calugar, te-ai dus la batranul acela, care este un calugar mincinos si fatarnic. El te-a invatat sa nu mai asculti de mine ! Dar calugarul acela este iubitor de argint. Ca a venit la el un om sarac si i-a cerut un ban, iar el a zis ca n-are. Si totusi are trei arginti pe un geam. Are trei bani si-i tine intr-o carte pe geam. Si a zis catre sarac ca n-are bani.
Apoi s-a facut nevazut. Dar calugarul a zis :
- Blestematule diavole, eu vad acum ca esti tatal minciunii !
Apoi batranul s-a intalnit cu calugarul. El era inaintevazator. Si i-a zis calugarului : " Nu-i asa ca ti-a zis ca am trei bani pe geam ? Am, dar a venit un betivan, care face numai rau; l-am vazut beat si stiam ca o sa vina o femeie saraca a doua zi si am tinut banii sa-i dau la acea necajita, nu la betivan. Dar tu ia aminte, frate, ca eu stiu ce ti-a spus despre mine, ca sunt iubitor de argint, fatarnic si mincinos. Deci sa nu-l mai asculti ca te duce la pieire, macar ca te scoala la rugaciune ".
Din ziua aceea n-a mai venit ingerul iadului, ca a vazut ca s-a suparat calugarul pe dansul.


http://sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/14vise.htm

În prealabil postat de maria32

eu am uneori o problema exact inversa legata de cea a Sophiei.
Parintele meu duhovnic cand merg sa ma spovedesc ma intreaba ce s-a mai intamplat in viata mea, ce am mai facut cu problemele pe care le cunoaste deja, daca s-au mai ivit probleme noi si discutam in amanunt despre toate. Si ma sfatuieste ce ar trebui sa fac. Pana aici toate bune si frumoase. Dar uneori, abia mai apuc sa mai strecor si eu un pacat pe ici pe colo in discutie. Pentru ca problemele nu tin toate de pacatele mele. E adevarat ma bucur mult de sfaturile parintelui si incerc sa fac intotdeauna ascultare desi nu intotdeauna mi-e usor, insa, nu apuc uneori sa spun uite asa extrem de simplu "parinte am mintit". Daca spun asa, ma intreaba ce am mintit si de ce si ajungem sa discutam despre cum ca nu e bine sa minti si etc si nu apuc sa mai zic si ca am poftit la bunul aproapelui sau mai stiu eu ce alte pacate.
Si mai niciodata nu-mi da canon Desi eu uneori simt ca as merita, sau mi-as dori. Ba chiar, cand i-am spus ca am o problema ca uneori ma rog prea mult seara si a doua zi pic de oboseala si nu mai fac fata altor probleme peste zi m-a sfatuit sa nu ma mai rog asa de mult.
Insa eu mi-am pus singura un canon si ma simt groaznic cand nu reusesc sa mi-l fac. Si chiar nu pot sa ma culc linistita spunand doar un Tatal Nostru seara asa cum m-a sfatuit parintele.