De ce trebuie sa ierte omul?

A gresii este Omeneste, a ierta este Dumnezeieste...

nu mai stiu cine a spus-o ,dar a zis-o destul de clar si convingator...

Amin!

[heaven]

Andreicozia are dreptate cand spune sa iertam,dar sa nu uitam,in sensul ca a iubi crestineste nu inseamna neaparat sa te faci presul de sters pe jos al unora si altora,alegand sa te distrugi pe tine.Ierti,dar daca acel om persevereaza in greseala este mai intelept sa te distantezi.
Dar,mai apare si intelesul celalalt al acestor spuse si anume acea iertare falsa,acea greseala care se iarta in aparenta, nu se uita si se plateste cu prima ocazie.Acela este adevaratul fariseism.

[Langu]

Nu poti ierta orice si oricum.In toate trebuie discernamant.Ierti un hot la infinit,nu-l ajuti.Avam tendinta sa ducem totul la extrema.Iarta intru Domnul,adica pe cel ce a gresit nu pe cel ce traieste in gresala.Miluieste(sa-ti fie mila) pe cersetorul neputincios(bolnav,invalid...)nu betivul,lenesul si drogatul caci nu faci altceva decat sa inmultesti focul asupra lui.Cat despre de ce permite Domnul sa gresim...pentru ca suntem liberi si mai suntem nestiutori,si ne mai dam seama de cat ne iubeste-caci ne iarta.Este bine ca te preocupi si-ti pui astfel de intrebari,cu timpul vei gasi raspunsuri frumoase.Doamne ajuta!

[costel]

Multe se vor schimba in bine, daca vom tine seama de acest aspect: sunt iertat, daca iert. Sigur, nu poti ierta daca nu iubesti.

De ce trebuie sa ierte omul? Pentru ca nu a fost creat sa se bucure singur de viata dumnezeiasca. A fost creat sa se impartaseasca impreuna cu ceilalti semeni de Dumnezeu. Cine crede ca se poate ajunge in rai cu o inima care nu bate si pentru altii, se inseala amarnic.

Cand vine vorba de iertare, de multe ori spunem aceasta fapta trebuie iertata, aceasta fapta nu. Oare daca ar judeca si Dumnezeu astfel, nu am ramane lipsiti de iertarea Sa? Eu zic sa-L iubim cu adevarat pe El si vom primi putere sa iertam lucruri care ni se pareau nebunesti, adica nici cand a fi iertate.

[Marius22]

De ce trebuie sa iertam? Daca nu am ajuns la acea masura a iubirii prin care putem "ierta tuturor, toate", sa intelegem din alt unghi necesitatea acordarii iertarii.

In primul rand, atunci cand iertam, nu facem o favoare altcuiva, ci propriilor persoane. Iertarea inseamna a nu tine minte raul. Altfel spus, eliberarea de rau, de toate acele ganduri si gesturi rele pe care le avem fata de o persoana care ne-a ranit.

Deci, daca nu iertam, nu putem avea liniste launtrica. Fara liniste launtrica, nici rugaciune curata catre Dumnezeu nu putem inalta.

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de Marius22

De ce trebuie sa iertam? Daca nu am ajuns la acea masura a iubirii prin care putem "ierta tuturor, toate", sa intelegem din alt unghi necesitatea acordarii iertarii.

In primul rand, atunci cand iertam, nu facem o favoare altcuiva, ci propriilor persoane. Iertarea inseamna a nu tine minte raul. Altfel spus, eliberarea de rau, de toate acele ganduri si gesturi rele pe care le avem fata de o persoana care ne-a ranit.

Deci, daca nu iertam, nu putem avea liniste launtrica. Fara liniste launtrica, nici rugaciune curata catre Dumnezeu nu putem inalta.

Cum adica a nu tine minte raul, cand omul are memorie si tine minte orice ( daca e in deplinatatea facultatilor mintale, evident)?

De fapt e o incercare de a trece peste ceva ce te-a durut, marcat, socat, dezamagit...atat!!! E foarte adevarata sintagma" Ierti, dar nu uiti" in sensul ca adevarata realitate e faptul ca incerci sa iti suprimi resentimentele...dar de uitat nu ai cum sa uiti aproape nimic din ce ti se intampla in viata.

Iertam, dar care e atitudinea in perspectiva fata de greseala/pacat, coabitam cu el intr-un exercitiu de mantuire egoist...sau incercam sa facem ceva pentru a ne mentine pozitia in fata lui??

[windorin]

Aproape toti suntem in inselare. Diavolul este un expert in a ne insela, tot crescand in experienta "de cand lumea".

Toti avem oameni pe care nu ii iubim, dar luand in parte pe fiecare, suntem facuti sa credem ca nu este adevarat.
Toti avem oameni pe care ii ocolim, insa nu putem recunoaste ca avem ceva cu ei, in inima sau mintea noastra.
Toti avem oameni care ne indispus, cu sau fara motiv, si langa care nu vedem in noi cauza propriei indispozitii.

Preferam sa spunem: "Nu am nimic cu Ionescu, nici cu Popescu, insa nu imi place sa ii vad sau sa stau pe langa ei."
In loc sa spunem: "Am un duh de neiubire si manie fata de acestia si, oricat as incerca, tot nu-mi trece. Nu stiu ce sa mai fac."

Precum zicea Vadim intr'o emisiune, despre unguri: "Nu am nimic cu ei, dar nu pot sa'i inghit."

De nu vom ierta tuturor toate, nu se va afla iubire intru noi la Judecata.
Iar in lipsa acestei iubiri, nimeni dintre noi nu va mosteni Imparatia lui Dumnezeu, unde totul este iubire.

.
Citeam aseara capitolul 6 din Epistola catre Galateni: "Fraţilor, chiar de va cădea un om în vreo greşeală, voi cei duhovniceşti îndreptaţi-l, pe unul ca acesta cu duhul blândeţii, luând seama la tine însuţi, ca să nu cazi şi tu în ispită. Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi aşa veţi împlini legea lui Hristos."

[laurschepsis]

Doamne-ajuta!

Iubire fara iertare nu se poate. Iertarea este masura iubirii. Iertarea deplina presupune coplesirea cu iubire a amintirii raului.

Spunea parintele Teofil Paraianu - Dumnezeu sa-l odihneasca intre cei drepti - ca isi aduce aminte de duhovnicul sau, parintele Serafim Popescu, ca de un om care ajunsese sa nu mai reuseasca sa recunoasca rautatea. Adica, era asemeni copiilor. Unui copil, daca Doamne fereste, cineva ii face un rau oarecare, il blocheaza pentru ca nu intelege ca este vorba de rautate. Nu o recunoaste, si ca urmare nu intelege. Si de aceea, priveste mirat si, pur si simplu nu pricepe nimic. Constata, dar nu poate asocia ce i s-a intamplat cu nimic pentru ca nu cunoaste raul.

Daca noi am fi buni crestini si am ajunge la acea stare in care sa ne iubim aproapele (inclusiv, si mai ales, dusmanii), aceasta ar presupune sa sa se reverse din noi atat de multa dragoste incat raul pe care il observam sa fie neglijabil in raport cu starea de iubire. Altfel, daca raul reinfiripa in firea omului ceva mai sus decat compasiunea, atunci prin aceasta spartura vor navali in inima curata toate celelalte rele. Cel mai tragic model pentru aceasta nenorocire care se intampla dintotdeauna sunt chiar copiii in drumul lor catre varsta majoratului.

Sigur ca, oricat ai vrea, atata vreme cat nu esti un crestin imbunatatit sau un amnezic, nu ai cum sa uiti. Nu poti uita la comanda. Dar, daca ar fi sa ne straduim si am ajunge la acea stare de iubire fata de aproape spre care ne invita Mantuitorul, atunci iubirea ar coplesi imaginea raului si nu l-am mai resimti ca pe un resentiment ci doar ca pe o amintire oarecare dintr-un lung sir de evenimente consumate si clasate.

A iubi, dar a nu uita presupune o intretinere a raului, o cultivare a lui. Este ceva strain esentei crestine si rezultatele acestei griji pentru pastrarea greselilor in memorie poate parea avantajoasa, sub aspectul unei experiente preventive, dar de fapt, este in mult mai mare masura periculoasa pentru ca prezerveaza raul in noi si ne scade duhovniceste. De aceea, preocuparea noastra nu trebuie sa fie orintata spre grija de a nu uita raul pentru a fi prevazatori ci spre cultivarea iubirii pentru a ne ragasi in Hristos.

Doamne-ajuta!

[Marius22]

În prealabil postat de AndruscaCIM

Cum adica a nu tine minte raul, cand omul are memorie si tine minte orice ( daca e in deplinatatea facultatilor mintale, evident)?

In acesta privinta ne lamureste Sfantul Eferem Sirul. El ne spune ca uitarea raului este sarbatoare pentru Dumnezeu.

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de heaven

Andreicozia are dreptate cand spune sa iertam,dar sa nu uitam,in sensul ca a iubi crestineste nu inseamna neaparat sa te faci presul de sters pe jos al unora si altora,alegand sa te distrugi pe tine.Ierti,dar daca acel om persevereaza in greseala este mai intelept sa te distantezi.

Dar,mai apare si intelesul celalalt al acestor spuse si anume acea iertare falsa,acea greseala care se iarta in aparenta, nu se uita si se plateste cu prima ocazie.Acela este adevaratul fariseism.

Sunt de acord, altfel se poate considera ca e doar fariseism si in sensul in care cel care iarta se gandeste la sufletul lui mantuit pentru ca se poate considera un martir...singur, deci practic un gen se superficialitate si egoism ascuns, cand de fapt el nu are curajul sa isi exprime dezaprobarea legata de ceva ce nu este compatibil cu educatia/caracterul sau.

Eu nici nu ma chinui sa iert prea mult, cum vad ceva ce nu imi convine, ma deranjeaza, taxez imediat...cu diplomatie in prima faza,e adevarat, dar nu se pune problema sa fac un exercitiu de autoflagelare inutila.

Cred ca de noi depinde evolutia lucrurilor, relatia cu cei cu apropiati si oamenii de care ne inconjuram...si nu vad deloc sensul relationarii cu persoane care (ne) gresesc, fara a ne exprima opinia legata de orice ne deranjeaza, practic asa vezi clar daca se merita sa mai continui o relatie sau nu, in caz contrar e ceva fara sens si deloc constructiv...