Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Stiri, actualitati, anunturi
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 10.01.2010, 18:14:31
OmuBun
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Imi cer ieratare, daca sm indraznit sa-mi spun parerea care, subiectiv vorbint, poate fi usor interpretabila. M-am exprimat gresit si de fapt nu la acei Sfinti Parinti m-am referit eu mai sus, ci la cativa mari duhovnici pe care i-am apreciat foarte mult pentru sfatul lor extraordinar de bun si de cald la modul general, pentru ca omul sa se intoarca la credinta. Dar cu totii stim ca ispitele sunt foarte mari si printre astfel de oameni si fara sa vrea au scos sabia cuvantului impotriva vointei Lui Dumnezeu. Nu ne este noua, muritorilor, dat sa stim Adevarul, iar datoria noastra este sa ne rugam nu sa ne uitam peste gardul vecinului si cautandu-i hachite si diferente. Acelasi Dumnezeu are si el, Acelasi Mantuitor, aceeasi Sfanta Fecioara care - vrem noi, nu vrem - li se arata si lor in chip minunat, iar cel ce NU CREDE, doar pentru ca nu a fost acolo, sau nu-i permite doctrina lui sa creada, nu face nici o deosebire intre el si ateu!!! Minciuna are picioare scurte. Daca veghezi cu sufletul deschis catre Dumnezeu si nu catre cel ce conduce propria ta biserica (si el e tot un om la urma urmei) nu ai ce pierde. In fond nu asta conteaza, ci mesajul pe care aceste aparitii sau lacrimi, il transmit!
In rest sunt vorbe goale, care ne duc la razvratire, unul impotriva celuilalt. Nu am auzit de moastele cuiva care a luptat impotriva bisericilor Lui Dumnezeu! Interpretarile le dam noi, dupa cum ne convine!
Reply With Quote
  #2  
Vechi 10.01.2010, 18:25:56
andrei_im's Avatar
andrei_im andrei_im is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 12.12.2009
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.005
Implicit

dar fratele meu, mesajul marilor duhovnici este acelasi cu cel al parintilor, doar ca este mai actual, este adus la nivelul nostru de azi. care sunt ispitele de care vorbesti? chiar sunt curios sa le stiu... ispita de a judeca ce nu cunosc? oare nu sunt monahii rugatori mai aproape de lume decat noi?
Tin se te anunt ca noi stim, cel putin rational, care este Adevarul. Adevarul este Hristos si Biserica Sa, care este Biserica Ortodoxa. Ce ai gasit gresit in ortodoxie, sau de ce contradictii te-ai lovit pentru a concluziona ca in ortodoxie nu exista adevarul intreg? Aceasta cunoastere rationala a Adevarului este primul pas, este temelia de la care pornim. Suntem chemati sa cunoastem CU SUFLETUL acest Adevar, prin rugaciuni si nevointe. Dar daca nici macar primul pas nu ni-l da Dumnezeu sa-l facem, oare nu ar insemna ca rade de noi? ca ne lasa sa umblam bezmetici din religie in religie, poate poate nimereste cate unu din 1000 la El. Asta nu are legatura cu mantuirea, cu judecata, judecata este a lui Dumnezeu.
"In fond nu asta conteaza, ci mesajul pe care aceste aparitii sau lacrimi, il transmit!" - diavolul se poate transforma si in inger de lumina, fratele meu, si ne poate da chiar invatatura ingerilor ca sa ne insele.
La intrebarea "de ce minunile catolicilor sunt atat de diferite?" nu mi-ai raspuns. :)
"Nu am auzit de moastele cuiva care a luptat impotriva bisericilor Lui Dumnezeu!" - de moastele Sfintilor Parinti care au luptat impotriva ereziei ce pare ai? Sfantul Grigorie Palama imi vine primul in minte, dar mai sunt zeci de parinti.. Doamne ajuta!

P.S. - intre timp erezia s-a institutionalizat, si-a facut si "biserica"

Last edited by andrei_im; 10.01.2010 at 18:32:15.
Reply With Quote
  #3  
Vechi 10.01.2010, 21:09:02
OmuBun
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de andrei_im Vezi mesajul
Tin se te anunt ca noi stim, cel putin rational, care este Adevarul.
Da. Cam toti sustin acelasi lucru, inclusiv ateii. Daca doi frati merg la scoli de specialitati diferite care intr-un fel sau altul se completeaza, dar aparent se contrazic prin anumite... RATIUNI, fiecare dintre cei doi frati vor considera in primul rand ca detine adevarul, si din indaradnicie nu-i va recunoaste celuilalt nici un merit. Asa se face ca Biserica Catolica, nu revine la matca desi nu poti ca si crestin sa nu recunosti minunea sfintei lumini de inviere; asa se face ca Biserica Ortodoxa nu recunoaste minunile Sfintei Fecioare de-alungul timpului, inainte de inceperea razboaielor sau in nu-stiu-ce nenorociri care urmau sa se intemple in lume, desi se aratau poate cu predilectie bisericii catolice. Unde este gravitatea pentru un om de orice confesiune cand vede ca statuia Sfintei Fecioare plange cu lacrimi de sange? Unde este nenorocirea cand in pelerinaj vin oameni chinuiti orbi, sau tintuiti in scaune dar care incep sa vada sau sa mearga si dau slava lui Dumnezeu si propavaduiesc cuvantul Domnului, ei care pana mai ieri poate ca se scaldau in alte anturaje? De ce veniti cu "caldut" si "fierbinte" cand de fapt nu-ti cere nimeni nimic decat sa te rogi la Dumnezeu si Sfintei Fecioare dupa propria ta traditie, nicidecum ca trebuie sa te faci catolic pentru asta?

Citat:
În prealabil postat de andrei_im Vezi mesajul
Ce ai gasit gresit in ortodoxie, sau de ce contradictii te-ai lovit pentru a concluziona ca in ortodoxie nu exista adevarul intreg?
NU in ortodoxie am gasit ceva gresit, ci in modul uneori subiectiv si patimas de a fi interpretata! Tendinta de a ne considera "cu mot in frunte!"

Citat:
În prealabil postat de andrei_im Vezi mesajul
Aceasta cunoastere rationala a Adevarului este primul pas, este temelia de la care pornim.
Cand vorbim de Dumnezeu, trebuie sa lasam RATIUNEA la o parte, fiindca este exact ceea ce ne leaga pietroiul de gat!!

Citat:
În prealabil postat de andrei_im Vezi mesajul
Suntem chemati sa cunoastem CU SUFLETUL acest Adevar, prin rugaciuni si nevointe.
Iarta-ma! Iarta-ma! Iarta-ma! Mi-e ciuda ca trebuie sa spun asta, dar daca te-ai fi rugat cu sufletul, daca ti-ai fi inteles propriile limite si neputinte in raport cu dragostea lui Dumnezeu, ti-ai fi muscat limba inainte sa arati cu degetul la necredinta fratelui tau! Mai vezi o data si inca o data si inca o data filmul "Ostrov", si poate ai sa intelegi de ce harul lui Dumnezeu venea la cel care se smerea pe sine si nu la cei care cica faceau voia lui Dumnezeu! Cum sa speram ca putem sa iubim vrajmasii nostri, daca cuvantul nostru nu zideste ci instiga la razboi, ura si trufie?

Citat:
În prealabil postat de andrei_im Vezi mesajul
Dar daca nici macar primul pas nu ni-l da Dumnezeu sa-l facem, oare nu ar insemna ca rade de noi? ca ne lasa sa umblam bezmetici din religie in religie,
Bezmetici oricum suntem, chiar daca nu vrem sa recunoastem. Suntem muuult prea departe de cunoasterea Adevarului, legati de atatea slabiciuni materiale! Iar ca sa tzopaim din religie in religie mi se pare cea mai idioata metoda. Sunt oricum impotriva migratiei religioase, dar nu vreau sa-mi incarc sufletul cu ceea ce este dincolo de taina Lui Dumnezeu. Asta nu inseamna ca accept sa fiu "sarac cu duhul", ci ca ma documentez, cercetez, privesc fara ura si fara partinire si la ai mei si la ceilalti, si spun "Doamne, gradina Ta este minunata! Ajuta-ne, Tu, sa traim in pace si buna-intelegere cu toti cei ce te maresc pe Tine!" Iar daca gresesc, Dumnezeu ma va judeca pentru asta!

Citat:
În prealabil postat de andrei_im Vezi mesajul
diavolul se poate transforma si in inger de lumina, fratele meu, si ne poate da chiar invatatura ingerilor ca sa ne insele.
Am auzit asta de foarte multe ori iar interpretarile sunt uneori adevarate sperietori. Nu poti spune copilului tau sa nu traverseze strada ca il calca masina, si dupa ce el a crescut si a inteles regulile de circulatie. Cand te rogi la Dumnezeu cu tot sufletul tau, cand ti-e draga toata creatia Lui, cand incerci dupa firea si puteile tale sa nu-L superi si sa-ti tai cat mai multe dintre poftele trupului si orgoliului, de ce trebuie sa spun eu ca daca L-am visat pe Mantuitor, a fost vis de la diavol, cand tot ce-a urmat dupa aceea, m-a ajutat sa ma ridic, nu sa ma cufund in slabiciune? Dar daca spune preotul cutare,(nu mie personal, ci la modul general) ca e de la diavol, eu trebuie sa-l cred pe el ca se imbraca el cu... izmenele mele, imi aprinde el candela sa ma rog, stie el ce zbucium se afla in sufletul meu... E usor sa spui altuia "nebunule!", cand tu pe tine nu te vezi in izbucnirile tale de mandrie!
Vreau sa cred ca Dumnezeu ma va pazi de "camioanele" strazii, daca eu respect regulile lui stricte, legate de iubire fata de El, fata de aproape, fata de vrajmas, smerenie, blandete, bunatate! Eu personal nu-mi permit sa spun ca lacrimile icoanelor ortodoxe, sau a statuilor catolice, sunt de la diavol. Nu ma intereseaza cum lucreaza diavolul si nici nu-mi pasa daca stiu ca Dumnezeu e mai presus de el. De unde stiu eu ca nu diavolul nu ma indeamna sa ma indoiesc de aceste minuni? Nimeni nu-mi cere nimic sa-i dau iar singurul sentiment care-l am la astfel de minuni este acela de a ma ruga si de a ma simti mic si neputincios pentru intreaga lume cazuta in pacat, pentru care apar dealtfel acele lacrimi!

Citat:
În prealabil postat de andrei_im Vezi mesajul
La intrebarea "de ce minunile catolicilor sunt atat de diferite?" nu mi-ai raspuns. :)
Diferenta o facem noi. Raspunsul ti-l da Dumnezeu care stie tot. Eu sunt mai neinsemnat decat un fir de nisip de pe fundul marii.

Citat:
În prealabil postat de andrei_im Vezi mesajul
"Nu am auzit de moastele cuiva care a luptat impotriva bisericilor Lui Dumnezeu!" - de moastele Sfintilor Parinti care au luptat impotriva ereziei ce pare ai? Sfantul Grigorie Palama
Nu vad deloc legatura. Daca s-ar gasi si la noi cineva care sa lupte impotriva preotilor fumatori, curvari, homosexuali, betivi, exorcisti materialisti, afaceristi, etc, cu siguranta ar fi canonizat. E drept, in numele acelei biserici de altadata se faceau crime odioase si pacate strigatoare la cer, dar asta nu datorita credinciosilor apartinand acelei biserici, ci datorita slabiciunilor celor care conduceau pe-atunci. O biserica atat de mare nu poate fi stearsa de pe fata pamantului datorita unor interese politice intrate adanc in dogma confesionara, pentru ca oamenii simpli nu au nici o vina. La cate tampenii se fac la nivelul conducerii politice ale tarii noastre, poate ca ar trebui ca Dumnezeu sa ne curate pe toti dintr-o suflare. Au trecut de-atunci sute de ani. Ei au recunoscut, s-au rugat, si-au pus cenusa in cap. Daca Dumnezeu iarta, noi de ce nu iertam??



Citat:
În prealabil postat de andrei_im Vezi mesajul
P.S. - intre timp erezia s-a institutionalizat, si-a facut si "biserica"
Intre timp Dumnezeu i-a dat inspiratie omului sa inventeze roata, iar el pe langa ca are o placere nebuna sa faca pipi pe ea, isi mai face si brevet de inventator ca sa vada prostimea ce destept este el. Dumnezeu n-are nici o contributie, orsh'cat!...
Nu te juca cu vorbe pe care intr-o zi o sa le regreti profund!
Reply With Quote
  #4  
Vechi 10.01.2010, 21:54:40
andrei25's Avatar
andrei25 andrei25 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.02.2009
Religia: Ortodox
Mesaje: 323
Implicit ...

Citat:
În prealabil postat de OmuBun Vezi mesajul
Da. Cam toti sustin acelasi lucru, inclusiv ateii. Daca doi frati merg la scoli de specialitati diferite care intr-un fel sau altul se completeaza, dar aparent se contrazic prin anumite... RATIUNI, fiecare dintre cei doi frati vor considera in primul rand ca detine adevarul, si din indaradnicie nu-i va recunoaste celuilalt nici un merit. Asa se face ca Biserica Catolica, nu revine la matca desi nu poti ca si crestin sa nu recunosti minunea sfintei lumini de inviere; asa se face ca Biserica Ortodoxa nu recunoaste minunile Sfintei Fecioare de-alungul timpului, inainte de inceperea razboaielor sau in nu-stiu-ce nenorociri care urmau sa se intemple in lume, desi se aratau poate cu predilectie bisericii catolice. Unde este gravitatea pentru un om de orice confesiune cand vede ca statuia Sfintei Fecioare plange cu lacrimi de sange? Unde este nenorocirea cand in pelerinaj vin oameni chinuiti orbi, sau tintuiti in scaune dar care incep sa vada sau sa mearga si dau slava lui Dumnezeu si propavaduiesc cuvantul Domnului, ei care pana mai ieri poate ca se scaldau in alte anturaje? De ce veniti cu "caldut" si "fierbinte" cand de fapt nu-ti cere nimeni nimic decat sa te rogi la Dumnezeu si Sfintei Fecioare dupa propria ta traditie, nicidecum ca trebuie sa te faci catolic pentru asta?


NU in ortodoxie am gasit ceva gresit, ci in modul uneori subiectiv si patimas de a fi interpretata! Tendinta de a ne considera "cu mot in frunte!"


Cand vorbim de Dumnezeu, trebuie sa lasam RATIUNEA la o parte, fiindca este exact ceea ce ne leaga pietroiul de gat!!



Iarta-ma! Iarta-ma! Iarta-ma! Mi-e ciuda ca trebuie sa spun asta, dar daca te-ai fi rugat cu sufletul, daca ti-ai fi inteles propriile limite si neputinte in raport cu dragostea lui Dumnezeu, ti-ai fi muscat limba inainte sa arati cu degetul la necredinta fratelui tau! Mai vezi o data si inca o data si inca o data filmul "Ostrov", si poate ai sa intelegi de ce harul lui Dumnezeu venea la cel care se smerea pe sine si nu la cei care cica faceau voia lui Dumnezeu! Cum sa speram ca putem sa iubim vrajmasii nostri, daca cuvantul nostru nu zideste ci instiga la razboi, ura si trufie?


Bezmetici oricum suntem, chiar daca nu vrem sa recunoastem. Suntem muuult prea departe de cunoasterea Adevarului, legati de atatea slabiciuni materiale! Iar ca sa tzopaim din religie in religie mi se pare cea mai idioata metoda. Sunt oricum impotriva migratiei religioase, dar nu vreau sa-mi incarc sufletul cu ceea ce este dincolo de taina Lui Dumnezeu. Asta nu inseamna ca accept sa fiu "sarac cu duhul", ci ca ma documentez, cercetez, privesc fara ura si fara partinire si la ai mei si la ceilalti, si spun "Doamne, gradina Ta este minunata! Ajuta-ne, Tu, sa traim in pace si buna-intelegere cu toti cei ce te maresc pe Tine!" Iar daca gresesc, Dumnezeu ma va judeca pentru asta!


Am auzit asta de foarte multe ori iar interpretarile sunt uneori adevarate sperietori. Nu poti spune copilului tau sa nu traverseze strada ca il calca masina, si dupa ce el a crescut si a inteles regulile de circulatie. Cand te rogi la Dumnezeu cu tot sufletul tau, cand ti-e draga toata creatia Lui, cand incerci dupa firea si puteile tale sa nu-L superi si sa-ti tai cat mai multe dintre poftele trupului si orgoliului, de ce trebuie sa spun eu ca daca L-am visat pe Mantuitor, a fost vis de la diavol, cand tot ce-a urmat dupa aceea, m-a ajutat sa ma ridic, nu sa ma cufund in slabiciune? Dar daca spune preotul cutare,(nu mie personal, ci la modul general) ca e de la diavol, eu trebuie sa-l cred pe el ca se imbraca el cu... izmenele mele, imi aprinde el candela sa ma rog, stie el ce zbucium se afla in sufletul meu... E usor sa spui altuia "nebunule!", cand tu pe tine nu te vezi in izbucnirile tale de mandrie!
Vreau sa cred ca Dumnezeu ma va pazi de "camioanele" strazii, daca eu respect regulile lui stricte, legate de iubire fata de El, fata de aproape, fata de vrajmas, smerenie, blandete, bunatate! Eu personal nu-mi permit sa spun ca lacrimile icoanelor ortodoxe, sau a statuilor catolice, sunt de la diavol. Nu ma intereseaza cum lucreaza diavolul si nici nu-mi pasa daca stiu ca Dumnezeu e mai presus de el. De unde stiu eu ca nu diavolul nu ma indeamna sa ma indoiesc de aceste minuni? Nimeni nu-mi cere nimic sa-i dau iar singurul sentiment care-l am la astfel de minuni este acela de a ma ruga si de a ma simti mic si neputincios pentru intreaga lume cazuta in pacat, pentru care apar dealtfel acele lacrimi!


Diferenta o facem noi. Raspunsul ti-l da Dumnezeu care stie tot. Eu sunt mai neinsemnat decat un fir de nisip de pe fundul marii.


Nu vad deloc legatura. Daca s-ar gasi si la noi cineva care sa lupte impotriva preotilor fumatori, curvari, homosexuali, betivi, exorcisti materialisti, afaceristi, etc, cu siguranta ar fi canonizat. E drept, in numele acelei biserici de altadata se faceau crime odioase si pacate strigatoare la cer, dar asta nu datorita credinciosilor apartinand acelei biserici, ci datorita slabiciunilor celor care conduceau pe-atunci. O biserica atat de mare nu poate fi stearsa de pe fata pamantului datorita unor interese politice intrate adanc in dogma confesionara, pentru ca oamenii simpli nu au nici o vina. La cate tampenii se fac la nivelul conducerii politice ale tarii noastre, poate ca ar trebui ca Dumnezeu sa ne curate pe toti dintr-o suflare. Au trecut de-atunci sute de ani. Ei au recunoscut, s-au rugat, si-au pus cenusa in cap. Daca Dumnezeu iarta, noi de ce nu iertam??




Intre timp Dumnezeu i-a dat inspiratie omului sa inventeze roata, iar el pe langa ca are o placere nebuna sa faca pipi pe ea, isi mai face si brevet de inventator ca sa vada prostimea ce destept este el. Dumnezeu n-are nici o contributie, orsh'cat!...
Nu te juca cu vorbe pe care intr-o zi o sa le regreti profund!
Vezi ca diavolul e mare viclean. Daca ai stii ce ispite subtile si fine are, valeu, valeu.
__________________
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, si acum si pururea si in vecii vecilor! Amin!

Sunt un mandru, un fatarnic, si-un viclean! Fac ceva bun ca sa ma vada altii, si astept sa fiu laudat!

"Gustati si vedeti ca bun este Domnul".
Reply With Quote
  #6  
Vechi 10.01.2010, 22:39:59
OmuBun
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de andrei25 Vezi mesajul
Vezi ca diavolul e mare viclean. Daca ai stii ce ispite subtile si fine are, valeu, valeu.
Vezi ca Dumnezeu e si mai mare! Totul pe lume se intampla cu voia Lui Dumnezeu. Ceea ce incerc eu, tu, X, Y, sa facem sunt lucruri simple, omenesti. Pana si ispitele diavolului sunt permise de Dumnezeu dintr-un anumit motiv. Daca voi considerati ca Dumnezeu vrea cu tot dinadinsul sa ne piarda si pe cei care pana nu demult credea ca ne-a castigat? ma rog, e o ipoteza. Dar eu cred ca e o teorie pe care tot diavolul ne-o induce!

Acum, vizionare placuta ca a inceput Codul lui Oreste de 10 minute! (reluare)
......................................
Later edit:
andrei im, Imi pare rau, nu-mi place sa fac acest lucru, si nu te combat ca tu sa nu mai crezi, ci sa nu TE crezi deasupra celorlalti!
Daca poti, iarta-ma! N-am nimic personal cu tine si cu nimeni de pe-aici, dar ma doare si ma deranjeaza ura dintre noi!

Last edited by OmuBun; 10.01.2010 at 22:45:50.
Reply With Quote
  #7  
Vechi 10.01.2010, 22:47:01
andrei25's Avatar
andrei25 andrei25 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.02.2009
Religia: Ortodox
Mesaje: 323
Implicit ...

Citat:
În prealabil postat de OmuBun Vezi mesajul
Vezi ca Dumnezeu e si mai mare! Totul pe lume se intampla cu voia Lui Dumnezeu. Ceea ce incerc eu, tu, X, Y, sa facem sunt lucruri simple, omenesti. Pana si ispitele diavolului sunt permise de Dumnezeu dintr-un anumit motiv. Daca voi considerati ca Dumnezeu vrea cu tot dinadinsul sa ne piarda si pe cei care pana nu demult credea ca ne-a castigat? ma rog, e o ipoteza. Dar eu cred ca e o teorie pe care tot diavolul ne-o induce!

Acum, vizionare placuta ca a inceput Codul lui Oreste de 10 minute! (reluare)
Asa este Dumnezeu e si mai mare. Dar Dumnezeu "celor mandri le sta impotriva". Dumnezeu nu vrea sa ne piarda, din contra. Dar daca noi ajungem sa ne incredem in mintea si inima noastra plina de pacat si patimi, si sa nu ascultam mai bine de un parinte cu experienta duhovniceasca si de Sfintii Parinti, ajungem la o mandrie mare de tot. Noi singuri, prin trufia mintii ne taiem craca de sub picioare.
__________________
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, si acum si pururea si in vecii vecilor! Amin!

Sunt un mandru, un fatarnic, si-un viclean! Fac ceva bun ca sa ma vada altii, si astept sa fiu laudat!

"Gustati si vedeti ca bun este Domnul".
Reply With Quote
  #8  
Vechi 10.01.2010, 22:49:37
andrei_im's Avatar
andrei_im andrei_im is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 12.12.2009
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.005
Implicit

eu te rog sa ma ierti, frate, dar absolut tot ce am zis, ai luat-o personal. atat la nivelul persoanei tale, cat si la nivelul persoanei in sine. si din aceasta cauza, orice comentariu legat de o invatatura, de o idee se transforma intr-o judecata a omului. ca si cum daca as combate filozofia lui kant, sa zicem, l-as judeca personal pe kant si l-as trimite in iad.
Reply With Quote
  #9  
Vechi 10.01.2010, 23:53:16
iustin10 iustin10 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 02.01.2010
Mesaje: 2.305
Implicit

Am vazut emisiunea lui Oreste .
Recunosc ca e prima oara cand iau contact mai in detaliu cu minunea de la Fatima.
Minune se chiama orice iese din legile firii.Bineinteles poate fi si de la diavol,si acesta poate face minuni.Dar daca ar fi de la el,atunci sa ne inspaimantam,ca ,chiar a primit mana libera.(in fata a 70000 de oamnei)
Dar eu nu vad de ce minunea de la Fatima nu ar fi reala,adica chiar de la Maica Domnului.
Doar pt ca nu a aparut intr-o tara ortodoxa?In primul rand ca a aparut unor copiii. Pot fi acesti copi separati in ortodoxi sau catolici? Ei sunt copii pur si simplu.
Chiar daca afirmam ca singura biserica reala e cea ortodoxa,ca restul sunt simple secte,mi-e imposibil sa cred ca Maica Domnului nu se poate arata cui vrea Dansa .Nu ced ca tine de meritul sau rataicrea unei Biserici ,ci pur si simplu de voia cereasca. E ca si cum ar zice:voi (ortodocsii) mosteniti adevarul,iata lor,celorlalti vreau sa le dau minuni.
Reply With Quote
  #10  
Vechi 10.01.2010, 22:39:05
andrei_im's Avatar
andrei_im andrei_im is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 12.12.2009
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.005
Implicit

Citat:
În prealabil postat de OmuBun Vezi mesajul
Da. Cam toti sustin acelasi lucru, inclusiv ateii. Daca doi frati merg la scoli de specialitati diferite care intr-un fel sau altul se completeaza, dar aparent se contrazic prin anumite... RATIUNI, fiecare dintre cei doi frati vor considera in primul rand ca detine adevarul, si din indaradnicie nu-i va recunoaste celuilalt nici un merit. Asa se face ca Biserica Catolica, nu revine la matca desi nu poti ca si crestin sa nu recunosti minunea sfintei lumini de inviere; asa se face ca Biserica Ortodoxa nu recunoaste minunile Sfintei Fecioare de-alungul timpului, inainte de inceperea razboaielor sau in nu-stiu-ce nenorociri care urmau sa se intemple in lume, desi se aratau poate cu predilectie bisericii catolice. Unde este gravitatea pentru un om de orice confesiune cand vede ca statuia Sfintei Fecioare plange cu lacrimi de sange? Unde este nenorocirea cand in pelerinaj vin oameni chinuiti orbi, sau tintuiti in scaune dar care incep sa vada sau sa mearga si dau slava lui Dumnezeu si propavaduiesc cuvantul Domnului, ei care pana mai ieri poate ca se scaldau in alte anturaje? De ce veniti cu "caldut" si "fierbinte" cand de fapt nu-ti cere nimeni nimic decat sa te rogi la Dumnezeu si Sfintei Fecioare dupa propria ta traditie, nicidecum ca trebuie sa te faci catolic pentru asta?


NU in ortodoxie am gasit ceva gresit, ci in modul uneori subiectiv si patimas de a fi interpretata! Tendinta de a ne considera "cu mot in frunte!"


Cand vorbim de Dumnezeu, trebuie sa lasam RATIUNEA la o parte, fiindca este exact ceea ce ne leaga pietroiul de gat!!



Iarta-ma! Iarta-ma! Iarta-ma! Mi-e ciuda ca trebuie sa spun asta, dar daca te-ai fi rugat cu sufletul, daca ti-ai fi inteles propriile limite si neputinte in raport cu dragostea lui Dumnezeu, ti-ai fi muscat limba inainte sa arati cu degetul la necredinta fratelui tau! Mai vezi o data si inca o data si inca o data filmul "Ostrov", si poate ai sa intelegi de ce harul lui Dumnezeu venea la cel care se smerea pe sine si nu la cei care cica faceau voia lui Dumnezeu! Cum sa speram ca putem sa iubim vrajmasii nostri, daca cuvantul nostru nu zideste ci instiga la razboi, ura si trufie?


Bezmetici oricum suntem, chiar daca nu vrem sa recunoastem. Suntem muuult prea departe de cunoasterea Adevarului, legati de atatea slabiciuni materiale! Iar ca sa tzopaim din religie in religie mi se pare cea mai idioata metoda. Sunt oricum impotriva migratiei religioase, dar nu vreau sa-mi incarc sufletul cu ceea ce este dincolo de taina Lui Dumnezeu. Asta nu inseamna ca accept sa fiu "sarac cu duhul", ci ca ma documentez, cercetez, privesc fara ura si fara partinire si la ai mei si la ceilalti, si spun "Doamne, gradina Ta este minunata! Ajuta-ne, Tu, sa traim in pace si buna-intelegere cu toti cei ce te maresc pe Tine!" Iar daca gresesc, Dumnezeu ma va judeca pentru asta!


Am auzit asta de foarte multe ori iar interpretarile sunt uneori adevarate sperietori. Nu poti spune copilului tau sa nu traverseze strada ca il calca masina, si dupa ce el a crescut si a inteles regulile de circulatie. Cand te rogi la Dumnezeu cu tot sufletul tau, cand ti-e draga toata creatia Lui, cand incerci dupa firea si puteile tale sa nu-L superi si sa-ti tai cat mai multe dintre poftele trupului si orgoliului, de ce trebuie sa spun eu ca daca L-am visat pe Mantuitor, a fost vis de la diavol, cand tot ce-a urmat dupa aceea, m-a ajutat sa ma ridic, nu sa ma cufund in slabiciune? Dar daca spune preotul cutare,(nu mie personal, ci la modul general) ca e de la diavol, eu trebuie sa-l cred pe el ca se imbraca el cu... izmenele mele, imi aprinde el candela sa ma rog, stie el ce zbucium se afla in sufletul meu... E usor sa spui altuia "nebunule!", cand tu pe tine nu te vezi in izbucnirile tale de mandrie!
Vreau sa cred ca Dumnezeu ma va pazi de "camioanele" strazii, daca eu respect regulile lui stricte, legate de iubire fata de El, fata de aproape, fata de vrajmas, smerenie, blandete, bunatate! Eu personal nu-mi permit sa spun ca lacrimile icoanelor ortodoxe, sau a statuilor catolice, sunt de la diavol. Nu ma intereseaza cum lucreaza diavolul si nici nu-mi pasa daca stiu ca Dumnezeu e mai presus de el. De unde stiu eu ca nu diavolul nu ma indeamna sa ma indoiesc de aceste minuni? Nimeni nu-mi cere nimic sa-i dau iar singurul sentiment care-l am la astfel de minuni este acela de a ma ruga si de a ma simti mic si neputincios pentru intreaga lume cazuta in pacat, pentru care apar dealtfel acele lacrimi!


Diferenta o facem noi. Raspunsul ti-l da Dumnezeu care stie tot. Eu sunt mai neinsemnat decat un fir de nisip de pe fundul marii.


Nu vad deloc legatura. Daca s-ar gasi si la noi cineva care sa lupte impotriva preotilor fumatori, curvari, homosexuali, betivi, exorcisti materialisti, afaceristi, etc, cu siguranta ar fi canonizat. E drept, in numele acelei biserici de altadata se faceau crime odioase si pacate strigatoare la cer, dar asta nu datorita credinciosilor apartinand acelei biserici, ci datorita slabiciunilor celor care conduceau pe-atunci. O biserica atat de mare nu poate fi stearsa de pe fata pamantului datorita unor interese politice intrate adanc in dogma confesionara, pentru ca oamenii simpli nu au nici o vina. La cate tampenii se fac la nivelul conducerii politice ale tarii noastre, poate ca ar trebui ca Dumnezeu sa ne curate pe toti dintr-o suflare. Au trecut de-atunci sute de ani. Ei au recunoscut, s-au rugat, si-au pus cenusa in cap. Daca Dumnezeu iarta, noi de ce nu iertam??




Intre timp Dumnezeu i-a dat inspiratie omului sa inventeze roata, iar el pe langa ca are o placere nebuna sa faca pipi pe ea, isi mai face si brevet de inventator ca sa vada prostimea ce destept este el. Dumnezeu n-are nici o contributie, orsh'cat!...
Nu te juca cu vorbe pe care intr-o zi o sa le regreti profund!
fratele meu, imi pare rau dar nu mai pot continua aceasta discutie. ai luat fiecare cuvant, izolandu-l complet de context si l-ai hiperbolizat pana la... nimic. experienta asta am avut-o pe acest forum doar cu ateii. imi pare rau. Dumnezeu sa iti dea intelepciune! poate ca linku postat de antoniap ar fi mult mai graitor in privinta asta..
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Ce parere aveti despre emisiunea si cartea lui Oreste? alexdu Generalitati 47 22.01.2013 10:22:31
Oreste Teodorescu Andrei B. Generalitati 33 28.07.2011 08:15:26
Codul lui Moise... silverstar Generalitati 8 30.01.2009 22:25:04
Codul lui Da Vinci... anyyacory Despre Biserica Ortodoxa in general 99 09.07.2008 08:28:39