Intrebare!

[sophia]

@anaana71 - vezi ca tu intelegi ce nu scrie aici si nu gandesti.
Sa stii ca sunt ortodoxa, foarte. Si sunt si f.maritata. Asta ca sa lamurim.
Si avem o cansicie f.reusita.

Iti spun si tie si mirabelei:
1. Exista niste reguli noi, acceptate si de orotodoxi si si de catolici.
Au fost si aici, mai ales in diaspora probleme si ne-a lamurit preotul nostru (ortodox).
Se poate face fie la catolici, fie la ortodoxi cununia religioasa. La fel si botezul.
O persoana cununata/botezata intr-una din cele doua confesiuni poate sa se duca la ambele biserici.
2. Exista mult respect inclusiv pentru credinta. Fiecare poate respecta credinta ceilulalt. Chiar f.bine. Exista atatea exemple aici.
Ca nu traim in manastire. Acolo, da, nu s-ar putea.
Tocmai asta este credinta si iubirea adevarata: sa stii sa iubesti si sa respecti pe aproapele.
Repet: cunosc familii unde functioneaza f.bine.

Divortul, acolo unde vine, nu vine de la amestecul de confesiuni, in nici un caz.

Sa mai spun ceva despre asemenea situatii dificile.
Spunea cineva aici de respectatul familiei (parinti).
Asta mi se pare partea cea mai grea si delicata: cand se amesteca si se opun parintii.
Parintii candva se duc, iar noi ramanem cu ceea ce am ales.
Noi trebuie sa plecam de la parinti, sa ne facem familia noastra.

Eu am avut asa o situatie in familie. Mama mea s-a opus la casatoria mea (desi initial acceptase) cu un baiat (ortodox). Motivele ei.
Pregateam nunta. M-a pus sa aleg intre ea si prietenul meu.
Am suferit cumplit. Am ales prietenul, pentru ca era vorba de viitorul meu.
Parintii lui s-au suparat si ei atunci (pe mama mai ales) si s-a stricat totul.
Peste 3 ani mama mea s-a stins. Eu am ramas...singura. Iar mama pe patul de moarte a regretat ce mi-a facut, ca m-a lasat singura.
Eu m-am casatorit la catva timp dupa moartea mamei, cu altcineva.
Tata n-a fost incantat cu sotul meu, dar mi-a spus: "important este sa fii tu fericita cu el. Nu eu."

Parintii s-au dus, dar macar nu am ramas singura.
Noi trebuie sa ne facem deciziile pentru viata noastra viitoare. Nu pentru parinti, frati sau surori.
Si ei la randul lor si-au luat deciziile lor, dar uita de obicei ca au fost si ei la fel ca noi.

[sophia]

@AndruscaCIM
- da ai dreptate intr-o privinta : nu sunt amandoi sotii la fel de practicanti in credinta. Atentie, sa nu confundam: sunt credinciosi, dar unul e mai putin practicant ( de ex. nu posteste, sau nu se duce la biserica).
Nici intr-o familie de o singura confesiune nu sunt amanadoi la fel. Fiecare om este altfel.

- cu schimbatul este mai greu. Fiecare om are si rele si bune in el. Cand/daca il iubesti il iei cu toate. Nu poti sa-l modelezi numai cum vrei tu.
Si in mod normal ar trebui ca amandoi sa se schimbe. Unuia nu-i place ceva la tine, tie nu-ti place ceva la el.
Voi vreti ca numai unul sa se schimbe, numai unul, sa se jertfeasca? Intr-o casnicie amandoi fac sacrificii si compromise, altfel nu se poate.
Eu stiu mai bine: sunt mult mai in varsta ca voi. Am avut mult de luptat si invatat in casnicie.

Eu va intreb in acest caz: el sa-si schimbe confesiunea pentru casnicie. Fata ce jertfa sa aduca? Sa vina si sa fie mereu ca printesa si el sa renunte mereu la toate pentru ea?
Voi asa vedeti lucrurile?
Pai de aia se intampla divorturile...

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de sophia

@AndruscaCIM
- da ai dreptate intr-o privinta : nu sunt amandoi sotii la fel de practicanti in credinta. Atentie, sa nu confundam: sunt credinciosi, dar unul e mai putin practicant ( de ex. nu posteste, sau nu se duce la biserica).
Nici intr-o familie de o singura confesiune nu sunt amanadoi la fel. Fiecare om este altfel.

- cu schimbatul este mai greu. Fiecare om are si rele si bune in el. Cand/daca il iubesti il iei cu toate. Nu poti sa-l modelezi numai cum vrei tu.
Si in mod normal ar trebui ca amandoi sa se schimbe. Unuia nu-i place ceva la tine, tie nu-ti place ceva la el.
Voi vreti ca numai unul sa se schimbe, numai unul, sa se jertfeasca? Intr-o casnicie amandoi fac sacrificii si compromise, altfel nu se poate.
Eu stiu mai bine: sunt mult mai in varsta ca voi. Am avut mult de luptat si invatat in casnicie.

Eu va intreb in acest caz: el sa-si schimbe confesiunea pentru casnicie. Fata ce jertfa sa aduca? Sa vina si sa fie mereu ca printesa si el sa renunte mereu la toate pentru ea?
Voi asa vedeti lucrurile?
Pai de aia se intampla divorturile...

Pai nu intotdeauna trebuie sa se jertfeasca amandoi in egala masura " Hai ma jertfesc eu, dar tu la ce te-ai gandit?"...pentru ca intotdeauna unul e pus in situatia, daca exista vreo situatie dificila care sta in pragul casatoriei ( pentru ca exista si cupluri armonioase) sa ia o decizie mai dificila... ceva, pentru a se merge pe un drum comun!

Casatoria in sensul ei profund nu cred ca e un parteneriat intre doua religii, doua companii...sau doua cluburi de tenis, iar cand vine vorba de religie, si amandoi tin cu dintii de religia lor...ori se poate alege doar una, ori ...fiecare pe drumul lui si cu conceptiile la care tine, nu?

Eu nu m-as fi maritat cu cineva de alta religie, de ce...pai e clar ca eu stiu de ce sunt ortodoxa, si mi-e clar de ce nu am alta confesiune, deci una e faptul ca doi tineri se pot afla pe trepte diferite duhovnicesti dar pe un drum/scara comun/a, si total altceva...sa se afle pe doua scari paralele, parerea mea!

Nu inseamna ca ii ceri cuiva marea si sarea, in general...cand nu esti de acord cu ceva, ceri pentru a vedea daca exista vreo posibilitate ca relatia sa mearga inainte...sau ar fi mai sanatos sa i se puna punct.

Nimeni nu e obligat sa faca ceva impotriva vointei lui, dar in viata trebuie sa luam decizii, sa analizam situatii, si pe moment si in perspectiva si sa vedem daca putem renunta la ceva sau nu, simplu ca buna ziua!!! De ce sa nu cerem sau sa nu ni se ceara...si de ce sa nu respectam opinia celuilalt????

Deci eu nu spun ca din cei doi, Tudor trebuie sa se jertfeasca pana la magma, ci doar ca adresand intrebarea intre ortodocsi...e logic ca noi stim de ce suntem ortodocsi si nu catolici, si de asemenea ca iarasi e logic ca drumul unei casatorii sa fie unul comun, si nu hais si cea!

Parerea mea....

[mirabela]

Sa stii ca-n viata asta nu suntem singuri..tu vb de singuratea fizica, iar noi vb de faptul ca nu exista singuratate spirituala...tb doar sa ne rugam neincetat, si sa cerem ajutorul, sa stim cum sa cerem ajutorul, si fii sigura, cerandu-l, bunul Dumnezeu ne va ajuta.

In viata asta fizica, lumeasca, nu am venit la pachet cu mama si cu tata, si cu fratele, fiecare avem o cale, avem propriile alegeri, ar fi mult mai ushor, daca am accepta din tot sufletul voia bunului Dumnezeu in viata noastra, si ne ar fi mult mai bine. Singurul care te ajuta in viata si care te sprijina, e bunu Dumnezeu !

Nu exista noi reguli, cum sa convietuiasca un catolic cu un ortodox, unu face crucea-ntr-un fel, celalalt in alt fel, daca au si un copil, copilul ce va face? oare parintii nu dau socoteala pt educarea copiilor?

PArintele Ilarion Argatu in cartea sa: 445 sfaturi dohovnicesti, explica de ce e bine un ortodox sa se casatoreasca tot cu un ortodox.

P.S. te rog mult sa citesti comment-ul diaconului ortodox, e cu cateva randuri mai sus, citeteste-l cu sufletul.

În prealabil postat de sophia

@anaana71 - vezi ca tu intelegi ce nu scrie aici si nu gandesti.
Sa stii ca sunt ortodoxa, foarte. Si sunt si f.maritata. Asta ca sa lamurim.
Si avem o cansicie f.reusita.

Iti spun si tie si mirabelei:
1. Exista niste reguli noi, acceptate si de orotodoxi si si de catolici.
Au fost si aici, mai ales in diaspora probleme si ne-a lamurit preotul nostru (ortodox).
Se poate face fie la catolici, fie la ortodoxi cununia religioasa. La fel si botezul.
O persoana cununata/botezata intr-una din cele doua confesiuni poate sa se duca la ambele biserici.
2. Exista mult respect inclusiv pentru credinta. Fiecare poate respecta credinta ceilulalt. Chiar f.bine. Exista atatea exemple aici.
Ca nu traim in manastire. Acolo, da, nu s-ar putea.
Tocmai asta este credinta si iubirea adevarata: sa stii sa iubesti si sa respecti pe aproapele.
Repet: cunosc familii unde functioneaza f.bine.

Divortul, acolo unde vine, nu vine de la amestecul de confesiuni, in nici un caz.

Sa mai spun ceva despre asemenea situatii dificile.
Spunea cineva aici de respectatul familiei (parinti).
Asta mi se pare partea cea mai grea si delicata: cand se amesteca si se opun parintii.
Parintii candva se duc, iar noi ramanem cu ceea ce am ales.
Noi trebuie sa plecam de la parinti, sa ne facem familia noastra.

Eu am avut asa o situatie in familie. Mama mea s-a opus la casatoria mea (desi initial acceptase) cu un baiat (ortodox). Motivele ei.
Pregateam nunta. M-a pus sa aleg intre ea si prietenul meu.
Am suferit cumplit. Am ales prietenul, pentru ca era vorba de viitorul meu.
Parintii lui s-au suparat si ei atunci (pe mama mai ales) si s-a stricat totul.
Peste 3 ani mama mea s-a stins. Eu am ramas...singura. Iar mama pe patul de moarte a regretat ce mi-a facut, ca m-a lasat singura.
Eu m-am casatorit la catva timp dupa moartea mamei, cu altcineva.
Tata n-a fost incantat cu sotul meu, dar mi-a spus: "important este sa fii tu fericita cu el. Nu eu."

Parintii s-au dus, dar macar nu am ramas singura.
Noi trebuie sa ne facem deciziile pentru viata noastra viitoare. Nu pentru parinti, frati sau surori.
Si ei la randul lor si-au luat deciziile lor, dar uita de obicei ca au fost si ei la fel ca noi.

[sophia]

@Mirabela - exista noi reguli pentru anumite lucruri la biserica.
Te rog sa te informezi si sa nu contrazici preotii.
Stiu ca unora nu le convine, dar aceste reguli sunt necesare, cel putin diaspora.
Eu am spus ca se poate o casnicie mixta, si chiar sunt multe fericite.
Dar fiecare face cum vrea.
Care este problema cu crucea. Eu cunosc persoane catolice care isi fac crucea ca noi de ex. si care au mai adoptat de la ortodoxi cate ceva, dar nu si-au schimbat confesiunea.

@AndruscaCIM - tu nu poti accepta niste lucruri. Te inteleg.
Eu si sotul meu am renuntat fiecare la multe si facem mereu compromisuri ca sa fim fericiti impreuna. Pentru ca ne iubim. Amandoi facem compromisuri.
Daca ar trebui sa faca numai unul mereu renuntari, atunci acela ar fi nefericit
pana la urma si s-ar ajunge la divort.
Tu cand te mariti ii pui conditii sotului: taie-ti o ureche, vopseste-ti parul, sau adu-mi luna de pe cer, altfel nu ma marit cu tine.
Sau iti cere el tie tot felul de lucruri?
Nu cred.
Tu ce-ai face in locul lui Tudor? Daca ai iubi mult un baiat si acela (sau tatal lui)ti-ar spune nu te iau decat cu conditia asta. Punct.
Ai accepta? Ai fi fericita? Ai accepta conditia, cu regretul apoi toata viata ta ca ai facut-o (numai pentru el)?
Cam asa se pune problema la ei.

Voi sunteti tineri. Casnicia nu este numai parfum de tei. Sunt decizii mari de luat si compromisuri de facut.

Eu mi-am dorit o viata copii si nu putem. As fi avut niste solutii sa am copilul, dar din respect pentru sotul am renuntat. El m-ar fi sprijinit in orice decizie a mea pentru a avea copilul. N-am sa intru in amanunte.
Pana la moarte am sa port aceasta suferinta in suflet de a nu avea copii, dar pentru sotul meu am renuntat. Estew greu sa stii.
De aceea nu sfatuiesc pe nimeni la asa decizii, a caror rezultat sa-l porti o viata.
Sa nu cerem sufletul de la oameni in numele credintei. Da?
Fiecare sa-si ia deciziile asa cum simte si poate el.
Mi se pare f.egoist ceea ce se intampla in familia fetei, chiar daca pe de o parte este de inteles.

O data a spus cu tristete fiica unui preot batran de aici care a murit: ce stiti voi ce inseamna sa fii copil de preot! I s-au interzis si ei niste lucruri din cauza profesiei tatalui si este marcata. Dansul a fost un om deosebit.

[FilipS]

Daca fiecare este legat de religia lui, lucrurile merg greu in casatoria mixta.
Din cate stiu, "merg " casatoriile mixte in care cel putin unul nu este religios si accepta orice.

[sophia]

@Anca-Miha - cam de 2-3 ani. A fost publicat si in presa. L-am in trebat si noi aici pe preot. Dansul este destul de sever cu separarea confesiunilor intr-un anume sens. Acum a trebuit sa accepte schimbarile.
Oricum sfatuia la convietuire pasnica si respect si sa fim uniti.
In tara nu stiu cum o fi, dar in diaspora mai trebuie sa ne si adaptam.
Tine insa in continuare la confesiunea corespunzatoare a nasilor in biserica noastra (sa fie ortodoxi).

@ FilipS - da, din pacate asa este. In astfel de familii poate nu sunt amandoi la fel de practicanti. Dar nu ar fi o problema mare nici invers, cred.
Nici in familiile de o singura confesiune nu sunt toti (sau sotii macar) la fel de practicanti. Nu stiu cum fac acasa (cu postul de toate felurile), dar la biserica nu prea vin impreuna. Fiecare cu posibilitatile si sufletul lui.

sophia, iarta-ma, dar nu prea sta in picioare ce spui, caci nu ne putem impartasi cu catolicii. Altfel nu ar mai fi avu loc Sinodul dupa impartasirea lui Corneanu la catolici... si nu au trecut 3 ani de atunci.

[nela_27]

Problema nu este ''taie-ti o ureche, vopseste-ti parul, sau adu-mi luna de pe cer, altfel nu ma marit cu tine''. Iar ''noile reguli pentru anumite lucruri la biserica'' nu le regasesc la Sfintii Parinti si nu le accept, asa cum nu m-as casatori niciodata cu o persoana de alta confesiune. Sunt ortodoxa si cred ca intr-o casatorie amandoi trebuie sa formeze un singur trup, asa ca nu exista pentru mine conceptul de ''casatorie mixta''.
Iertati-ma.

[sophia]

@Anca-Miha - nu sunt lamurit cu partea cu impartasitul. Au existat discutii, s-a spus la noi ca a fost facut un acord intre biserici, ca scrie undeva. Trebuie intrebat preotii.
Nu vad ce legatura are cu nunta. La nunta nu se face impartasanie. Paharul si piscotul acela inseamna altceva.

Despre casatorii mixte:
http://www.crestinortodox.ro/morala/...atoriile-mixte

Articolul asta este destul de ambiguu si contradictoriu

http://www.crestinortodox.ro/diferen...rile-adultilor
Asta mi se pare mai clar.

Oricum este o situatie complicata pentru oamenii de rand cu scziunea asta. Acum cand lumea este deschisa, poti sa pui bariere sa nu se indragosteasca si casatoreasca tinerii pentru ca unii acum mii de ani nu s-au mai inteles in biserica? Mi se pare cumva absurd.
Sau e mai bine sa nu se mai cunune deloc in biserica. Si drumul asta este ales de multi.

Este o decizie personala si cu preotul locului. Nu este usor, stiu asta.
Dar "unde dragoste nu e, nimic nu e".
Am semn pus la acel capitol superb din Corinteni, despre dragoste.
De ce vrem noi s-o distrugem cu orice pret.

Este f.usor de spus: eu nu ma marit/insor cu cineva de alta confesiune pana nu esti in situatia respectiva de a iubi cu adevarat asa o persoana.
Pana si preotii se inmoaie in fata iubirii. Exista dispense, cai.
Iubirea muta si muntii.
Eu cred in ea. Daca voi nu...este treaba voastra.