Romanul si Injuratul

[Marius22]

Redau un fragment din "Un popor care injura si bate" de Simion Mehedinti:

"Romanii de azi injura cumplit. Batranii nu injurau. Obiceiul e luat in mare parte de la tigani. Popoarele cu buna crestere nu cunosc injuraturile. La o lectie de etnografie, unde se vorbea de teatrul turcesc si de mascarici (karaghioz), profesorul Luschan a pomenit si de injuraturile romanesti. Le gasea extraordinare si cu neputinta de talamcit). Se intelege, romanii, care erau de fata, au plecat ochii in pamant.

Dar adevarul e ca nu totdeauna poporul nostru a avut obiceiul acesta grozav. Batranii din vremea cand biserica era intr-adevar "Casa Domnului", iar omul isi pregatea din vreme pana si camasa cu care avea sa se ingroape, nu cunosteau sudalmile si alte vorbe spurcate. Cand vreun mosneag se supara pe cineva, vorba cea mai aspra era: du-te la tatarii! Ce tatarii facusi? Iar cand venea vorba de colindul ori comandul cuiva, asta era lucru mare...

Fireste, nici pe atunci nu erau toti stalpi de biserica. Alaturi de cuvinte blajine, se auzeau si altele mai aspre. Dar cei care le spuneau nu erau "oameni acatarii", ci "spurcati la vorba", "modorani", "laiesi", "cioare pulpese"... iar gura lor era "curata ca un cuib de pupaza"... Erau, adica, niste blestemati, de care cucernicii nostri stramosi se mirau ca-i mai "rabda pamantul". De la o vreme insa, pupezele s-au inmultit, iar astazi sunt multe de tot. Cand ar pricepe un suedez, danez, norvegian, elvetian francez, german, englez sau alte natii binecrescute, ce inteles au zecile si sutele de injuraturi care se aud pe la noi pe toate cararile, ar ramane trasnit. E destul sa le scrie cineva pe hartie si se ingrozeste.


Intrebarea e: cum de s-a ticalosit pana intr-atat poporul nostru?

Daca tinem seama de cuprinsul injuraturilor, se vede numaidecat ca pecinginea asta am luat-o din atingerea societatii turco-levantina - dovada e teatrul scarnav al karaghioz-ului. Iar cei care au latit indeosebi molima au fost tiganii. Avem marturii sigure ca in epoca fanariota si chiar mai tarziu, tiganii curtilor boieresti umblau la sarbatorile de iarna din casa in casa cu Paiata - un fel de teatru de papusi - si, "cu perdea" sau "fara perdea", imprastiau in auzul tuturor, spurcaciunile imaginatiei lor greco-turcesti si tiganesti, atat de bogata in perversitati si vorbe nerusinate. Cand tiganii au fost dezrobiti si asezati prin sate, cu ocazia improprietaririi lui Cuza, molipsirea s-a intins mai departe.

Dar e treaba etnografiei sa arate cu de-amanuntul cum si cand naravul injuraturilor s-a raspandit asupra neamului nostru. Pentru noi, lucrul de capetenie e ca poporul romanesc injura azi cu o adevarata pornire. Pentru un lucru de nimic, injuratura e gata. Ce auzi la munca campului, in piata, prin fabrici, la cazarmi si chiar in preajma scolilor si a bisericilor te inmarmureste. Pana si in imprejurari grele cand ai crede ca fiecare cuvant trebuie sa fie cantarit, romanul tot n-a ispravit cu injuratura si cu vorbele rele.

Cum de a ajuns poporul nostru asa de buimac? Si ce mai poti astepta de la omul care, de dimineata pana seara, nu mai conteneste cu blestemele ori cu sudalmile, si caruia nimic nu i-a ramas neinjurat de la "Dumnezeirea, Dumnezeului Dumnezeilor... pana la cruce, arhanghel, nafura, icoana, botez, parastas, grijanie"... si tot ce poate avea fiinta, intre cele vazute si nevazute? Nu cumva naravurile astea atat de gretoase sunt si ele de vina pentru urgia care a cazut asupra noastra)."

[costel]

Injuram pentru ca suntem lipsiti de respectul pentru celalalt, politete, bunacuviinta, omenie.

Sunt multe lucruri pe care trebuie sa le evitam in viata. Din ele amintesc ca trebuie evitat sa te indragostesti de injuratura. Ma uit in jur si vad ca sunt din ce in ce mai multe persoane care se comporta ca niste indragostiti de ea. Sufera cand sunt injurati si nu injura sau cand injuratura lor nu este la inaltime.

Pasiunea de indragostit de injuratura nu are ce cauta in viata; de regula dupa ce injuri, totul se termina prost.

[andreicozia]

Faptul ca injuratura(minia) este un obicei predominant la noi este semn ca rugaciunile noastre colective, din pacate, si cu tristete o spun...nu au spor.

Cind o fiinta umana devine minioasa cu IUTEALA luminii, cu usurinta si SENINATATE este CLAR o dovada de lipsa de putere si energie pozitiva, duhovniceasca...care este un rezultat DIRECT al lipsei de iubire a aproapelui.

Josnicia omului relfecta josnicia energiei pe care o mai are.

Pentru a te putea abtine ai nevoie de har

Pentru sentimente si emotii pozitive ai nevoie de energie harica si ea din pacate lipseste.

Acest lucru trebuie luat in primul rind in consideratie cind din ignoranta si lipsa de duhovnicie facem cu atita nonsalanta cu ou si cu otet alte popoare si religii care daca stam sa-i analizam din acest punct de vedere riscam sa avem o revelatie.

[costel]

În prealabil postat de andreicozia

Faptul ca injuratura(minia) este un obicei predominant la noi este semn ca rugaciunile noastre colective, din pacate, si cu tristete o spun...nu au spor.

Nu cred ca rugaciunea colectiva este lipsita de putere, ci cred ca avem din ce in ce mai multe persoane care se hranesc cu roscove, asemeni fiului risipitor (inainte de a-si veni in fire).

[windorin]

Injuram pentru ca suntem egoisti !
Daca am vedea in cei de langa noi persoane vii, unice si cu drepturi egale cu ale noastre, lucrurile ar sta cu mult altfel.

[eucred]

Multi din crestinii vremurilor noastre zic ca injura de necaz. Aceasta-i o scuza sau o potriveala a hulitorilor, insa deasupra lor sta triumfator satana, care i-a naimit (a (se) angala, a arenda) in slujba sa infernala. Pacatul acesta groaznic, e semnul diavolului, care a lucrat tot raul in oameni, prin oameni, de cand e lumea. Injuraturile de cele sfinte, de cele dumnezeiesti si orice fel de injuraturi, chiar si numai cele de mama - ca si celelalte pacate - sunt de la diavol. Injuraturile de necaz sunt de la diavol, sunt zamislite si scoase in lume din scoala lui. Omul la necaz, la manie, injura pe Dumnezeu, pe Sfintii lui, de cele dumnezeiesti, de cele sfinte, ca asa il invata diavolul si naimindu-i-se ii implineste voile lui infernale.
''Voi - zice Mantuitorul - din tatal vostru diavolul sunteti si voile tatalui vastru voiti sa le faceti. Acela ucigator de oameni a fost din inceput si in adevar n-a statut. Cand vorbeste minciuna din ale sale graieste, ca mincinos este si tatal minciunii.''(Ioan 8,44). Injuratorii de cele Dumnezeiesti, de cele Sfinte, sunt si ei niste implinitori ai voii diavolului, niste scolari ai tatalui minciunii si rautatilor. Ei sunt niste ascultatori ai satanei si fii ai infernului. Ei fac ceea ce ii invata satana. Vai, ce orbire, ce nebunie, ce orbire infernala !

[eucred]

Omul cu nume crestinesc, omul care poarta in fruntea lui numele lui Hristos, cand ajunge la necaz injura de Dumnezeu, de Hristos, de Precistanie, de Precista, de Cruce in loc de a cere ajutorul lui Dumnezeu si a se folosi de cele sfinte si dumnezeiesti.
''Cheama-ma pe mine in ziua necazului tau - zice Domnul - ca Eu te voi asculta si tu ma vei proslavi'' (Ps.49, 16-28, comp.Iov.22,27;20,12;106,6,13,19,28;Zah. 13,9;Ps.21;Mt.8,23-27;14,22-23
Diavolul atunci, impotrivindu-se omului necajit : ''Nu chema pe Dumnezeu, ci cheama-ma pe mine ca eu te ajut mai bine si mai degraba''.
Crestinul intelept, luminat cu Dumnezeiescul Dar al Duhului Sfant, atunci, in necazul lui isi intoarce fata sa catre Dumnezeu, Creatorul si Purtatorul de grija al sau, I se roaga in Duh si in adevar asa cum ii este voia si ii place lui Dumnezeu (Ioan 4,23-24; comp.Filip. 3,8; Ioan 1,17;2 Cor.3,17).
Crestinul lovit si jefuit de talharii iadului, despuiat si pustiit de stralucitele sfintenii dobandite la Sf.Botez, la ungerea cu Sf.Mir si impartasirea cu Dumnezeiescul Trup si Sange al Domnului nostru Iisus Hristos, insa se lasa amagit de sarpele satana, il asculta si i se tocmeste lui ca o sluga a iadului, la necaz se impotriveste chemarii Dumnezeiesti si incepe a injura numele lui Dumnezeu prabusindu-se trepat, treptat, cu fiecare injuratura scarboasa si nelegiuita, tot mai mult in iad, de viu.