inelul de logodna

[Fani71]

Si eu m-am gandit sa scriu ceva asemanator, ory. Ma gandeam insa ca iar o sa fiu taxata de liberala.. Dar nu este vorba de liberalism aici. Este vorba de faptul ca Dumnezeu ne poate curata de pacat si ne poate lasa din trecut cu partea buna, frumoasa, autentica. Oricum, pacat la modul absolut nu exista, probabil. Sau, sa spunem, exista in cazul sadismului, al cruzimii gratuite, al violului etc. Dar cand un om isi incepe viata in mod necrestin din nestiinta, din naivitate, Dumnezeu are grija sa fie alaturi de el si sa ii dea lucruri frumoase si bune care sa il puna pe cale, si ele.
Jane si Anna, daca nu ati fi iubit, asa, omeneste, incomplet, oare l-ati fi cunoscut mai tarziu pe Dumnezeu?

[glykys]

În prealabil postat de Fani71

Jane si Anna, daca nu ati fi iubit, asa, omeneste, incomplet, oare l-ati fi cunoscut mai tarziu pe Dumnezeu?

Asta mi-a placut... si eu am iubit pe cineva, asa cum numai la 16-17 ani se poate, si ma gandeam la ce imi foloseste mie sa-l iubesc atat de tare, daca nu ne vom putea casatori niciodata... la ce bun atata ardere, care lui nu i-ar folosi la nimic? In ochii omului astuia L-am vazut eu pe Dumnezeu. El a fost pentru mine dovada clara a existentei lui Dumnezeu. Si iata ca ma rog si acum pentru el sa creada si inca il mai iubesc dupa atata timp, desi vraja s-a terminat de mult... e buna si dragostea asta adolescentina la ceva, iti consolideaza fiinta.

Cred ca inteleg ce vor sa spuna Jane si Anna, este vorba despre amintirile dulci. Are o schita autobiografica Gala Galaction, care, dupa cum se stie, a fost monah la Cernica. Se numeste "Trandafirii". La un examen de latina, el se intalneste cu o fata frumoasa care avea in brate niste trandafiri, flori pe care el nu le mai vazuse niciodata. Este atat de tulburat de mireasma florilor si de frumusetea purtatoarei, care ii si daruieste niste flori, incat simte ca a facut un pacat groaznic si depune trandafirii, asa cum ii sopteste un glas, in fata unei troite cu chipul Mantuitorului sau la icoana Fecioarei, nu mai stiu. Dupa muulti ani, cand devine monah la Cernica si are in grija sa gradini intregi de trandafiri, pe care le daruieste icoanelor sfintilor, marturiseste ca a ramas si atunci cu amintirea dulce a primilor sai trandafiri si cu imaginea idealizata a fetei aceleia. De altfel, am inteles ca Gala Galaction a si fost criticat, la vremea respectiva, de teologi, ca din povestioarele sale nu reiese respingerea totala a pacatului din tinerete, ci o asumare, sublimarea lui intr-o amintire aducatoare de placere, peste ani...

[Fani71]

Nu stiu, glykys, ce sa spun despre povestirea lui Galaction. Mie mi se pare foarte frumoasa ideea povestirii lui.
Dar poate depinde de cum iti amintesti de un pacat sau de o ispita. Daca iti amintesti cu nostalgie de ce a simtit atunci, sau incerci sa sublimezi.
Cred ca este valabil pentru orice experienta umana. Daca nu invatam sa trecem peste partea dureroasa, de tristete, suferinta neagra, disperare, depresie care ne trage in jos (deci, tot de pacat tine, chiar daca nu este asa de usor de definit), sa scoatem din ea ce a fost bun pentru consolidarea fiintei noastre, pentru transformarea nosatra, atunci ramanem cu mireasma pur umana care nu face decat sa ne tina pe loc. Atunci da, nu foloseste la nimic, dimpotriva, sa ne amintim de aceme miresme.
Eu ma gandesc acum, de exemplu, ca o anumita experienta de dragoste dureroasa pe care am avut-o mai demult, despre care stiu acum ca a fost in buna parte o autoinselare si o idealizare a unei persoane, m-a ajutat mult sa evoluez. Si poate fara acea experienta ar fi trebuit sa trec prin acele experiente si sa aduc in viata mea de om casatorit acele greseli, adica ele erau inscrise in mine si le-as fi facut intr-un fel sau altul - daca nu as fi idealizat atunci acel om, daca nu as fi facut atunci anumite greseli de judecata, le-as fi facut mai tarziu cu cel care avea sa-mi fie sot.

La urma urmelor, ceea ce traim acum ca fiind o cale spre Dumnezeu, atunci cand o sa fim in Imparatie o sa ni se para tot ca o ratacire partiala, in care Dumnezeu ne-a purtat si ne-a ajutat sa evoluam chiar si prin partea plina de pacate.

[sophia]

Nu stiu daca exista moda la nunta si/sau logodna.
Exista niste traditii si niste gusturi personale.
De ex. voi stiti ca inainte fetele se maritau numai daca aveau zestre?
Iar baietii trebuiau sa aduca niste daruri fetei, familie ei.
Asa era.
De aici probabil ideea cu inelul de logodna.
Si nu inteleg de ce va deranjeaza. Este un cadou de logodna.
Logodna la biserica (separat), cu verighete...aici nu vad necesitatea si logica.
Iar nunta.
Fiecare cum vrea. Unii in cadru restrans si fara muzica, altii cu putina lume, dar cu muzica si dans, etc.
Eu una am doua placeri:
1. cununia la biserica, asa cum trebuie, dar in cadru normal (este si asa un mare stres pentru miri, mai ales pentru mireasa).
2. nunta ca petrecere
Eu consider normala, necesara si frumoasa o nunta de bun gust, cu ceva invitati (cateva rude si prieteni), cu muzica frumoasa (linistita) si dans, fara betie si nebunie, cu ceva vin si preparate. Si in Caana s-a petrecut si s-a baut vin si mancat si dansat.
Este ceva unic, este bucuria cununiei si iubirii.
Si asa, dupa aceea suntem prigoniti (in credinta) ca fiind desfranati, pacatosi si normali si s-a dus si taina cununiei, de se uita toti Sfintii (Parinti mai ales) in dormitorul nostru.