fara Dumnezeu

[Dumitru73]

În prealabil postat de OmuBun

Am citit un timp, apoi m-am lasat pagubas. Paradoxal se filozofeaza exagerat de mult pe un forum cu predilectie religios.
Din punctul meu de vedere, eu consider ca nu exista atei sau necredinciosi, ci doar orbi si surzi. Pentru ca trebuie sa fii si orb si surd, sa nu vezi chiar NIMIC cu rost. Parafrazand teoria atribuita lui Einstein, TREBUIE sa fim de acord ca Natura e perfecta; e de-ajuns sa privesti o floare, un copil, forma cristalelor de gheata pe geamul casei, etc. Lipsa perfectiunii ar insemna HAOS. Spuneam pe un alt topic intr-o discutie despre Adevar si Iubire: daca Dumnezeu s-ar intoarce cu spatele, am cunoaste cu adevarat LIPSA perfectiunii - HAOSUL. Cei cativa "interesanti" care tulbura apele cum ca Dumnezeu nu exista, sunt precum copiii rasfatati ai sortii, care s-au obisnuit sa tot primeasca pe gratis, considerand ca totul li se cuvine. Degeaba s-au straduit parintii sa-i fereasca de griji; de fapt i-au lipsit de cel mai elementar lucru: intelepciunea. Care se acumuleaza prin rabdare, stradanie, efort personal, sacrificiu, asumarea raspunderii...
Imi amintesc de o poveste auzita de cand eram un pustan: Un negustor in targ, striga cat il tinea gura: "Veniti sa va dau icoane facatoare de minuni! Ieftin si sigur! Va indeplineste orice dorinta aveti!" ... Un "Einstein" mai de la tara, dar trecut de mult de prima tinerete, se apropie si-l intreaba: "Daca sunt atat de bune si sigur facatoare de minuni, cum se face ca pe dumneata nu te-a fericit pana acum?" "Pai ca sa faca minunea, trebuie sa te rogi mai intai!... Iar eu... stau prost cu rabdarea!!!"
Am curaj sa intreb pe oricine doreste daca a incercat vreodata sa ceara Lui Dumnezeu ceva, si nu i s-a dat. Nu poti sa spui "Nu exista Dumnezeu" atat timp cat nu-L recunosti. Nu poti sa spui: "Doamne, eu is Cutare; Sigur ma cunosti ca doar nu-s chiar o cantitate neglijabila, ce pana mea! Am si eu nevoie de treaba aia... Hai, te rog, vezi cum faci, ca stii bine ca merit! Doar n-am omorat pe mama!!!"
Rugaciunea este ca o unda radio. Tot deplasezi scala in stanga si in dreapta, cu rabdare multa, cum faceam multi dintre noi odinioara cand cautam "Europa Libera". Si dintr-o data, ai revelatia clara ca ai prins frecventa pe care difuzeaza "Radio Doamne-Doamne" Atunci afli tot: si daca meriti, si cine merita, si cat meriti, judecand dupa faptele tale reale, nu doar cele care ai crezut tu c-ar fi bune/rele... Cu toate astea, intr-un final, chiar si la fara frecventa, ascultand seara de seara Radio Doamne-Doamne, ajungem sa intelegem chiar si noi, (despre care aveam o impresie teribil de buna initial, dar pe parcurs am realizat ca eram pe contrasens), ca la Dumnezeu nu exista limita de credit si nici giranti sau garantii ipotecare. Nu-ti trebuie relatii, nu-ti trebuie tinuta obligatorie, nu exista limita de varsta sau discriminare (rasa, sex, handicap)... Nu-ti trebuie nimic peste puterile tale, ci doar iubire si credinta. Paradoxul este ca, dupa ce ajungi sa cunosti acest lucru, nu prea mai vrei sa ceri nimic, fiindca STII ca El iti da ce-ti trebuie si-ti foloseste, nu neaparat ce-ai fi vrut tu!

Mi-a placut comentariul.
Dar depinde ce se intelege prin rabdare si prin rugaciune.
Prin rugaciune unii inteleg tot momentul in care iti inalti gandul la Dumnezeu, sau chiar atunci cand faci o fapta buna, altii considera ca te rogi atunci cand te asezi in genunchi si spui un paraclis, acatist, etc.
Iar despre rabdare ... ce inseamna rabdare? sa astepti cat? 1 an, 2, 10, 50 de ani?
Dupa cat timp, in care nu ai primit nici un semn, te poti simti indreptatit sa zici "Am asteptat atata timp si nu am primit nici un raspuns. Inseamna ca nu are cine sa mi-l trimita"?

Cauta si vei afla! Bate si ti se va deschide!
Tot ce pare absurd si complicat, este de fapt de o simplitate... dumnezeiasca. Omul are tendinta de a-si pune o mie de intrebari fara sens, iar asta nu intotdeauna din dorinta de a se perfectiona, ci de a-si contrabalansa indoiala. Indoiala care o pune pe seama propriilor ganduri nicidecum ca ar fi influenta... stim noi cui. Poate sa urle "Ingerul Pazitor" cat il tin puterile, daca omul este "conectat" pe frecventa celuilalt, el nu va face decat sa-si iroseasca viata intr-o perpetua indoiala si cautare. Pentru ca asta e rolul diavolului: sa ne tina "al naibii" de ocupati si sa nu avem timp si inspiratie sa ajungem "la sursa". Ne da el de toate: si satisfactii efemere, si stres, si avere chiar, daca tot ne-a castigat... Nu trebuie decat sa "calcam pe cadavre".

În prealabil postat de Dumitru73

Prin rugaciune unii inteleg tot momentul in care iti inalti gandul la Dumnezeu, sau chiar atunci cand faci o fapta buna, altii considera ca te rogi atunci cand te asezi in genunchi si spui un paraclis, acatist, etc.

Da, este importanta rugaciunea, fiindca ea este cea care te ajuta sa "te conectezi" pe frecventa cea buna, dar rugaciunea nu-i totul.
Imi imaginez o scena in care cineva ii spune vreo doua vorbe unuia care... face umbra degeaba pamantului, dar e "protejatul" sefului. Care sef, vine la tine si te obliga sa-ti ceri iertare. Iar tu iti ceri iertare, dar in mintea ta i-ai convocat pe toti sfintii!...
Asa si cu rugaciunea; degeaba te asezi in genunchi si turui un Acatist sau un Paraclis, dar mintea iti zboara oriunde-n alta parte: "Nu mi-am platit factura la gaz!"; "Soacra-mea ma scoate din sarita!"; "Daca-as da si eu lovitura la loto, mama-nene, sunt un om facut! Si bineinteles ca dau ceva si la biserica si la saraci!...Da' sa castig numai..." In astfel de cazuri, nu are cum sa nu se strecoare indoiala in suflet, fiindca tu stii ca nu ai facut acea rugaciune cum ar fi trebuit.
Faceti un pic de efort si imaginati-va zbuciumul unei mame pentru copilul ei, mai ales cand simte ca ceva nu-i in regula. Toata fiinta ei vibreaza si nu are liniste pentru gasirea unei solutii. Daca Dumnezeu ar fi prezent in mintea noastra, asa cum este copilul pentru o mama, nimic altceva nu ne mai trebuie. Totul este "dialogul". Atat timp cat il ai, stii foarte bine si ce trebuie sa faci, si cum trebuie sa-ti educi sufletul, si cum trebuie sa-ti stapanesti pornirile pe care le aveai pana nu demult.

În prealabil postat de Dumitru73

Iar despre rabdare ... ce inseamna rabdare? sa astepti cat? 1 an, 2, 10, 50 de ani?
Dupa cat timp, in care nu ai primit nici un semn, te poti simti indreptatit sa zici "Am asteptat atata timp si nu am primit nici un raspuns. Inseamna ca nu are cine sa mi-l trimita"?

Ce inseamna sa ai rabdare? Pai aici e intr-adevar complicat. Poti termina o facultate si mituind profesorii pentru fiecare examen, dar asta nu inseamna ca diploma ta reflecta rodul cunostintelor tale. In acelasi timp, putem lesne descoperi pe cineva care nu a urmat nici o facultate, dar prin straduinta si efort, a asimilat toate cunostintele necesare pentru a intelege acele lucruri pentru care altii fac acea facultate. Doar ca unul o face motivat sufleteste, iar celalalt motivat material.
Pentru a primi raspuns cererilor tale nu-ti trebuie nici o diploma, dar iti trebuie o motivatie sufleteasca si nu una strict materiala. Atat timp cat te stapanesc instincte mai putin ortodoxe, legatura Om-Dumnezeu se pierde din cauza... parazitilor.
Cat dureaza? Hm! Paradoxal, daca nu ceri... primesti imediat! Daca nu ai indemanare si nu te-ai familiarizat oarecum cu astfel de cereri, dar doresti cu toata fiinta ta acel ceva, care nu lezeaza pe nimeni in jurul tau, atunci... perioada obisnuita este de... 40 de zile. La mine, cu ani in uma, cam atat dura: in a 38-a, 39-a zi deja stiam, iar ultima zi era de obicei pentru multumire. Am cerut rar, fiindca nu-mi fac un obicei, dar anumite lucruri erau peste puterile mele, iar cand le-am cerut (inclusiv casa) ele s-au desavarsit dupa 40 de zile.
Revin la ideea ca daca nu ceri, primesti imediat. Pentru asta trebuie sa ai "fir direct" cu Dumnezeu, iar el stie si ce sa-ti dea, si cum sa te sprijine cand se intampla sa cazi! Nu ca eu as avea "fir direct" (desi am fost uimit de cate ori in viata, am avut parte de coincidente stranii, dar asta cu siguranta s-a petrecut cu fiecare dintre noi!), dar sunt oameni care STIU si VAD ceea ce noi nu suntem capabili, doar ca aceia nu cer niciodata nimic in afara de iertarea pacatelor lumii si mantuirea propriei persoane.