Familia in regimul comunist

[Fani71]

În prealabil postat de anna21

Eu eram mica atunci.. conteaza si opinia mea?

Imi amintesc ca din cauza ca nu existatu programe tv (decat seara, nimic de vazut), din cauza ca in general nu prea aveai ce face (ba se mai lua si curentul).. parintii mei petreceau mult timp cu noi in fiecare seara. Faceam temele impreuna (acum am si eu copil, ma mir cata rabdare aveau cu temele noastre). Si cand nu faceau teme cu noi, in general citeau.

Nu ma pricep, dar cred ca totusi in comunism familia nu era lasata de izbeliste. Primeai casa, primeai serviciu, existau programe de ingrijirea copiilor (eu am fost o vreme intr-un program care ar fi echivalentul "after-school" modern). Ma indoiesc foarte mult ca erau adevarate lucrurile pe care le pretind unii: ca femeile erau "obligate" sa faca copii (dar care o fi menirea lor?!), si nu aveau cu ce sa-i hraneasca. Povesti.. cred ca era vorba de femei "emancipate" (dar cu educatie indoielnica) care s-au trezit "doamne" la oras.. vroiau cariera, birou, socializare.. nu copii.

(Acum chiriile apartamentelor sunt astronomice, serviciul nu este stabil, oamenii sunt descurajati in a avea copii etc... nu vad sprijin acordat familiei.)

Eu aveam 18 ani in 89, cand am si plecat in occident, asa ca am trait comunismul in perioada rebela si receptiva a adolescentei.
Si l-am tot mestecat prin lecturi si comparatii in perioade de dupa.

Faptul ca oamenii daca nu aveau ce vedea la TV faceau poate lucruri mai constructive nu este un argument pentru cat de buna ar fi fost acea perioada. In primul rand, ne uitam la mizeriile care se dadeau, si ne opaream inima cu ele. (in plus multi erau manipulati de propaganda; s-a vazut dupa revolutie). In al doilea, stiu ca multi (dn Bucuresti de unde sunt) isi pusesera antena ca sa prinda bulgarii; si ca altii isi procurasera video si circulau multe casete cu filme de toate felurile. Cand oamenii vor sa se amuze, isi gasesc surse. De asemenea cand vor sa citeasca, citesc. Noi de ex. nu avem TV decat pentru a vedea DVD-uri, ceea ce facem rar, si citim sau stam de vorba seara. Este chestie de decizie personala.

Nu 'primeai casa'. Asta este o legenda. Noi am stat intr-un apartament de 2 camere, 4 persoane, timp de ani de zile, pentru ca, ca sa te muti, trebuia sa faci 'schimb de locuinta' cu cineva care vroia apartamentul tau. Cei care se mutau de la mai mare la mai mic erau evident putini si care erau, cereau bani (pe care noi nu-i aveam - parinti intelectuali, abia ne ajungea salariul de la o luna la alta). Pana la urma am reusit sa facem acest vestit schimb cu niste rude.

Nu 'primeai serviciu'. Luai ce ti se dadea, unde ti se dadea. Un somer in occident traieste mai bine decat traia un salariat in Romania acelor vremuri.
Stateai la coada pentru orice, mancai ce se gasea, era mare agresivitatea oamenilor la acele vestite cozi si in mijloacele de transport arhipline.

Au mai zis si altii, dar repet si eu: faptul ca Ceausescu a interzis avorurile nu are nimic de-a face cu morala. Era pur si simplu o metoda in plus de aservire a omului. Si se faceau avorturi, insa clandestin (cu pericol, evident, mai mare).
Si da, era greu sa cresti copii atunci. Noi nu prea aveam bani pentru haine, de ex., din fericire mai primeam pachete de la rudele din occident, altfel nu stiu cu ce ne-am fi imbracat. Sigur, poti zice ca nu asta este esentialul. Dar cum spuneam, am stat in doua camere mici ani si ani de zile, daca mai erau acolo inca cativa copii, ce ar fi fost? Si ce sa le oferi pe urma? Epoca de aur?
Si inca ceva: dupa revolutie, aproape toata lumea si-a cumparat apartamentul in care statea. Acum in fiecare familie exista cel putin un apartament sau o casa.
Eu nu cunosc pe nimeni, din cunostiintele mele din Romania, care sa stea cu chirie. (Dar poate nu cunosc eu destula lume)

Faptul ca familia era poate mai stabila in acele timpuri se datoreaza, dupa parerea mea, replierii omului in singurul domeniu unde putea fi liber. Acasa puteai sa iti descarci povara, sa vorbesti liber, sa gandesti liber. Afara trebuia sa te prefaci, sa faci eventual compromisuri. Familia era o forma de rezistenta pasiva. Asta este un bine, in sensul ca binele se dezvolta, cu ajutorul lui Dumnezeu, in mijlocul Raului, tot asa cum oamenii din inchisorile comuniste vorbesc de experiente inaltatoare de jertfa, credinta, si curaj. Ar insemna ca inchisorile erau bune?