Celor care nu cred pana nu vad

[Marius22]

Am putea vorbi la nesfarsit de necredinta cea buna a Sfantului Apostol Toma, dar, mai mult ne folosim daca luam seama la masura credintei/necredintei noastre. Toma a vazut si a crezut. Noua ni se ofera posibilitatea de a crede fara a vedea. Ne sta inainte aceasta masura pe care o fericeste Mantuitorul.

Noi nu vom putea pipai ranile Mantuitorului, dar Il putem gusta in Sfanta Euharistie putand da marturie ca "bun este Domnul". Toma s-a incredintat trupeste, pe cand noi suntem chemati la a ne incredinta duhovniceste. Important este ca si noi sa ajungem a rosti din intreaga fiinta, asemenea lui: "Domnul meu si Dumnezeul Meu".

[Dumitru73]

În prealabil postat de Marius22

Noua ni se ofera posibilitatea de a crede fara a vedea.

Si consideri ca asta e o favoare?

[Marius22]

În prealabil postat de Dumitru73

Si consideri ca asta e o favoare?

O consider o favoare, intr-adevar, de vreme ce Hristos a spus: "fericiti cei ce n-au vazut dar au crezut".

Acum, sa nu ne pripim, nu trebuie sa credem ca relatia omului cu Dumnezeu, in Biserica, este caracterizata de "ne-vedere". Din contra, vorbim de o relatie personala si comunitara in acelasi timp. Il intalnim pe Dumnezeu in Scriptura, in Tainele Bisericii, in rugaciune, in icoana, in semeni, in cele create etc. Sunt atate cai prin care avem experiente dumnezeiesti dar ne trebuie si putina credinta.

Credinta face diferenta dintre un om care spune ca Dumenzeu nu este nicaieri si unul care afirma ca El se afla pretutindeni.