Fenomenul Noul Ierusalim de la Pucioasa

[mariamargareta]

194. Iubirea de Dumnezeu şi iubirea pentru Dumnezeu (XIX)


Cei care vin pentru prima oară la Pucioasa sunt avertizaţi să nu se aştepte la minuni, că nu vor găsi. Ei vor trebui să aibă multă credinţă împlinitoare şi iubire de Dumnezeul Pucioasei şi statornicie în această iubire (nu aşa cum au venit mulţi cu entuziasm, dar au dezertat atunci când au dat de greu, de nedreptăţi, de neîmpliniri, de învăţături aberante şi eretice, dar şi de “probe” abil ticluite de liderii pucioşi ca să-i încerce “cât de mult pot fi ei umiliţi şi înjosiţi, fără să se răzvrătească”):

“Amintesc celor împietriţi la credinţă şi la inimă că Eu am spus acum două mii de ani că împărăţia lui Dumnezeu nu vine în chip vădit şi că ea se aşează în om când vine, şi aceasta trebuie să împlinească cel ce vine să fie cu această lucrare: credinţă să împlinească şi multă iubire de Dumnezeu şi mereu statornicie şi credincioşie pentru tot mersul Meu cu tine pe pământ, poporul Meu.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 11-09-2009)

Pucioşii în general şi liderii lor în special sunt arătaţi pildă de iubire de Dumnezeu şi de trăire şi de frumuseţe în faţa slujitorilor “bisericii din lume” şi a întregului neam român:

“V-am arătat pe voi pildă de iubire de Dumnezeu şi de trăire şi de frumuseţe a omului înaintea Mea. ” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 27-09-2009)

Mai marii Bisericii şi ai Statului sunt chemaţi să se uite la Pucioşi şi să vadă şi să se mire şi să-şi plece grumajii şi genunchii lor în faţa măreţiei pucioşeşti şi să ia pildă de credinţă şi de purtare şi de putere sfântă, pe care pretind că o au pucioşii de la Dumnezeu, dar mai ales să le recunoască întâietatea liderilor pucioşi în faţa celor mulţi:

“O, să se uite la voi slujitorii bisericii şi neamul român şi cei ce îl conduc pe el, să se uite la voi şi să ia ei pildă de iubire de Dumnezeu în oameni şi pildă de credinţă şi de purtare sfântă înaintea Mea şi de putere sfântă, căci cei ce isprăvesc cu păcatul sunt cei mai mari de pe pământ şi sunt întâii între cei mulţi. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 27-09-2009)

Unde nu este iubire de Dumnezeu îşi face loc părăsirea de Dumnezeu. Poporul Pucios cel iubitor de Dumnezeu Îi pregăteşte a treia venire, cu slavă, a lui Hristos (căci a doua a avut loc deja, şi are şi acum loc: ea este în plină desfăşurare prin coborârea “Domnului-Cuvânt” la Pucioasa). România este ţara de la sfârşit, unde se va întoarce omul cel dintâi (Adam) care la început a fost plămădit din glod şi a căzut în glod tot aici. Deci, Adam a murit şi a fost îngropat în România, prin împrejurimile Pucioasei (la Glodeni, desigur!):

“Vin cuvânt pe pământ ca să-Mi pregătesc popor pentru ziua venirii Mele cu slavă, cu Duhul Sfânt şi cu foc, zi la care oamenii nu vor putea lucra decât cu iubire de Dumnezeu sau cu părăsire de Dumnezeu, şi apoi unii vor fi botezaţi cu Duhul Sfânt, iar alţii cu foc, precum Eu am proorocit să fie în ziua Mea de slavă, după ce şapte veacuri şi mai bine am aşteptat omul să se întoarcă măcar acum, la sfârşit, în ţara din care a căzut la început.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 14-10-2009)

Pucioşii au fost învăţaţi să nu umble cu bani şi conturi în bancă, deoarece “banii sunt ochii dracului”, ci să-şi gospodărească şi să-şi cultive singuri cele necesare, dar ei nu ascultă deloc. Ei şi acum sunt robii banilor, a obiectelor scumpe “de oraş” şi a facilităţilor motorizate, electrice şi electronice. Cel care are iconomatul peste Biserica Noul Ierusalim ( Nicu Popp) este însă îmbrăcat în armură strălucitoare şi ocrotitoare ca să poată umbla cu banii dracului fără să se vateme, şi e statornic în lepădarea de sine (are şi experienţă bogată, a avut mai demult o firmă proprie care a dat faliment). E sănătos la iubire de Dumnezeu, iubind el lumina întru toate (doarme mai mult ziua, dacă se teme de întuneric), temându-se de Dumnezeu întru toată lucrarea sa cea pentru biserica pucioşilor (dar cel mai mult temându-se de cicăleala acră a liderilor pucioşi şi de gura lor mare):

“V-am învăţat, fiilor, să nu umblaţi cu bani, o, şi ce frumos v-am învăţat! Nu M-au ascultat cei strânşi mănunchi pentru trăirea Mea cu ei. Eu pe cel ce are iconomat peste biserica Mea îl îmbrac cu o lucrare aparte, cu o putere aparte, cu o armură aparte ca să-l ocrotesc pe el, şi aleg pentru aceasta om sănătos la iubire de Dumnezeu, statornic în lepădarea de sine cea întreagă şi curat cu inima şi cu fapta, iubind el lumina întru toate, temându-se de Dumnezeu întru toată lucrarea sa cea pentru biserica Mea. [...]Eu pe cel ce are iconomat peste biserica Mea îl îmbrac cu o lucrare aparte, cu o putere aparte, cu o armură aparte ca să-l ocrotesc pe el, şi aleg pentru aceasta om sănătos la iubire de Dumnezeu, statornic în lepădarea de sine cea întreagă şi curat cu inima şi cu fapta, iubind el lumina întru toate, temându-se de Dumnezeu întru toată lucrarea sa cea pentru biserica Mea.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 9-04-2010)

Concluzie: expresia “iubirea pentru Dumnezeu”, inventată de către liderii pucioşi într-un moment de infatuare cocoşească, este o expresie artificială care a dispărut de la sine, fiind înlocuită rapid şi aproape total cu cea clasică şi echivalentă ca sens (“iubirea de Dumnezeu”). Ea nu a reuşit să fie convingătoare nici măcar pentru cei care au inventat-o, căci şi ei acum prea puţin o mai folosesc.

Liderii pucioşi excelează în inconsecvenţe pe toate planurile doctrinare, dar reuşesc să fie consecvenţi în desfăşurările lor logoreice (vorba lungă, sărăcia omului), urmărind cu tenacitate un principiu sănătos în teorie, dar cam greu de aplicat în practică: să fie bogaţi duhovniceşte şi săraci pământeşte. După ce au achiziţionat pământuri “de la cei potrivnici” ba cu japca (pretextând că “e pământul Domnului, noi doar îl răscumpărăm”), ba cu ameninţări cu blesteme, ba prin donaţii, ba cumpărate cu acte legale, au devenit şi pucioşii, în sfârşit, bogaţi pământeşte. Duhul Verginicăi a început să se bucure şi el în “Cuvânt” de pământurile ucenicilor lui, ca bogatul care i-a rodit ţarina:

“Mă aplec cu cuvântul peste cei adunaţi în preajma ieslei cuvântului Tău, Doamne. Iată grădina, iar în jurul ei, grădini. Avem pământ, Doamne, şi în el ne este bine, că este al Tău cu totul. Pe vremea când eram eu pe pământ cu Tine, venea antichrist şi mă umplea de zbucium, că îşi zicea stăpân. Acum, Tu eşti stăpân pe ce este al Tău, că ai popor al Tău, şi sub el supui pământul şi pe omul potrivnic. Acum e cântarea biruitorilor, Doamne, iar pe vremea mea era dorul arzând după vremea aceasta. Acum ieşim cu poporul, dar atunci ne ascundeam cu el şi cu Tine, căci omul cel roşu Te pândea de peste tot. Acum, Tu ai adus făgăduinţele pe care le făceai atunci, căci cuvântul Tău este adevărul.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 14-12-2000)

Pe vremea ei, Verginica era săracă, dar credincioasă. Azi, după ce a murit, “duhul ei” se bucură şi de drum lung, şi de bogăţia şi grija altora.

[vsovivi]

În prealabil postat de Dumitru73

Vinul de oriunde ar fi contine alcool.

Una e să aibă vinul alcool natural provenit prin fermentația mustului și altceva este să faci vin prin tot felul de amestecuri folosind alcool și esențe și tot felul de compuși chimici. Nu numai că te îmbată și te amețește mai rapid dar te și otrăvește, te intoxică și ai arsuri de stomac și dureri de cap și tot felul de probleme trecute cu vederea și neluate în seamă.

Dar este scris „să nu bei” deci cine se abține și e cumpătat nu va fi afectat. Iar tăria e complet interzisă. Că alcoolul tare este dracul cel mare și tare ieșit din cazanul de țuică, din borhot și din tot felul de porcării distilate cică. Zice că te încălzește. Așa i-a păcălit pe ruși căci au fost creștin dar mulți nu mai sunt creștini ci bețivi.

[vsovivi]

MM:
Iubirea de Dumnezeu şi iubirea pentru Dumnezeu (I-XIX)
(......)

Răspuns:

E simplu, cine voiește, să se lepede de sine, să-și ia crucea urmând Domnului, să rabde din dragoste de sus și din răbdare de sus toate toate până la sfârșit ca făcând numai binele și cunoscând numai binele și nu binele și răul, și astfel smerindu-se ca să nu judece pe nimeni, să primească Har mult de sus spre a avea Viață din belșug dar și să se păzească priveghind cu trezvie contra păcatului ca să aibă veșnic pe deantregul toată:

Iubirea de Dumnezeu pentru Dumnezeu, pentru tot Cuvântul lui Dumnezeu, Domnul Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu ce se simte și se vede din toate cirtele și iotele cele vii care ascultă poruncile Tatălui Ceresc.

[mariamargareta]

197. Sunteţi nişte oameni răi!

– De ce nu scrii ceva ca să afle lumea cât sunt ei de răi? Nu pot să uit privirea lor, care m-a urmărit acolo ani de zile. Sau vorbele lor, ameninţările, învinuirile fără motiv, şi ce le făceau ei la ăia pe care voiau să-i alunge de acolo. Cum îi făceau să nu mai suporte atmosfera şi să plece unde văd cu ochii. De ce nu scrii asta? Aş scrie eu, dar nu prea mă pricep la scris.

Interpelarea aceasta venea zilele trecute de la un prieten, un fost pucios care, după ce a suferit ani de zile pe plantaţiile fermierilor de suflete de la Pucioasa, găsise până la urmă forţa să se desprindă definitiv de ei. I-am răspuns:

– Nu-i aşa de simplu. Asta e o părere subiectivă, este părerea ta, este şi a mea, recunosc! ... e şi a altora ca noi... dar rămâne o simplă părere. Nu uita că alţii, care le sunt apropiaţi, sau sunt simpatizanţi de aiurea, au o cu totul altă părere, total opusă cu a noastră. Cel puţin aşa declară... ce-o fi în sufletele lor, numai Dumnezeu ştie!
– Mi se pare important ca oamenii să ştie asta. Să nu mai creadă ce spun ei, minciunile lor, cum se laudă că sunt plini de grijă şi de iubire faţă de oameni. Să se ştie câţi au suferit de la ei, ce apăsătoare era prezenţa lor mereu peste noi şi printre noi.
– Mi-ar trebui exemple concrete, altfel nu pot. Tot ce am scris până acum este bazat pe date şi pe exemple concrete, care se pot verifica de oricine. Nu pot să scriu doar aşa, că-mi sunt mie antipatici şi nu-mi place de mutra lor sau de privirea lor. Dă-mi un exemplu concret din care să reiasă răutatea lor, şi atunci poate o să scriu.

A stat o vreme gândindu-se, apoi a zis:

– Ar fi ceva. Am aflat recent cum le povestea o actriţă Zidarilor păţania ei la un Festival, la Pucioasa. Spunea, cică i-a venit şi ei rândul să urce pe scenă. Cred că era vorba de o poezie, sau aşa ceva. Când să deschidă gura, a văzut-o pe Mihaela într-un colţ, dar nu ştia cine este. I-a văzut privirea şi pe loc a îngheţat. Era ceva în privirea ei, un fel de dispreţ amestecat cu ură rece, care nu se justifica prin nimic, îndată ce actriţa încă nu scosese o vorbă. Pe loc i s-a făcut un gol în minte şi a uitat tot ce avea să spună.
– Lapsus!
– ?
– Lapsus! Când uiţi brusc şi aparent fără motiv ceea ce vrei să spui.
– A bâiguit ceva semănând a scuze, s-a dat jos şi a fugit de pe scenă. Ulterior a aflat că persoana cu deochiul era Mihaela, stăpâna obştii care găzduia petrecerea.
Şi ştiu şi eu, că mai erau şi alţii care când o vedeau pentru prima dată cum îi dirija pe băieţi la spectacolele de teatru şi pe fete la horă erau şocaţi, apoi începeau să întrebe în stânga şi-n dreapta: „Cine este femeia asta cu privirea sfredelitoare, care dă din mâini ca o apucată şi-i învârte pe toţi după deget şi toţi ascultă de ea fără să mişte în front?”

I-am spus că am auzit şi eu asemenea nedumeriri la cei veniţi „din afară”, oaspeţi sau pelerini de o zi sau de două. Alţii, fără a o vedea (pentru că ea făcea tot posibilul să stea cât mai în umbră – deşi ajungea adesea să se dea de gol prin gesturi şi prin onomatopee), spuneau – fără a fi întrebaţi de nimeni: „aici e o mână de fier, de femeie aprigă, care le conduce pe toate!”.

Şi-a amintit apoi cât de apăsătoare era atmosfera la mesele lor, în Casa Întâlnirii, atunci când veneau „Fraţii”. Toţi mesenii tăceau. Cei doi „prooroci” soseau însoţiţi de 3-4 căţei spălaţi şi parfumaţi, care zburdau printre mese împrăştiind smocuri de păr şi uşurându-se pe întrecute pe sculpturile monumentale ale lui Marian Zidaru: „David şi Goliat”, Al Şaptelea Înger”, „Melchisedec”, „Viziunea lui Ezechiel”... toate erau udate de căţei din belşug la rădăcină, doar doar, or mai creşte în înălţime măcar un cot.
Îşi aşterneau pe masă bucatele cu care veniseră ( de obicei mâncau separat, mâncarea lor era alta), sticla lor cu vin (alt vin, nu poşirca pe care o beau ceilalţi) şi începea muştruluiala. Tunând şi fulgerând, leliţa Mihaela îi acuza pe toţi că sunt „muţi”, că au duh surd şi mut, care nu face cinste Noului Ierusalim. Dacă însă îndrăznea cineva să ia cuvântul, apăi vorbele lui erau îndată pritocite pe toate feţele, demonstrându-i-se că spune numai prostii, sau că e infatuat şi că se crede deştept ca să-i înveţe pe ei, proorocii, recitându-le citate din „Cuvânt” ca să-i impresioneze. Aşa încât bietul pucios ajungea inevitabil la concluzia că dacă tăcea, filozof rămânea.
Privirile acre, feţele întunecate, nemulţumirea nedisimulată, atmosfera apăsătoare, vorbele grele şi jignitoare ale liderilor pucioşi la adresa tuturor, făceau din aceste întâlniri cea mai grea perioadă a zilei.
Unul câte unul, fiecăruia dintre pucioşi le venea rîndul să fie „pus pe masă” şi tocat mărunt de Mihaela cu cuvinte grele, cu reproşuri, cu denigrări şi ameninţări. Nenicul Nicuşor vorbea mai puţin, numai când îl îndemna leliţa Mihaela („spune şi tu, Nicuşor!”); dar când vorbea, era as în a pune sare pe rană. Excepţie făceau favoriţii (faliţii) Mihaelei, câţiva pucioşi fideli, recunoscuţi prin obedienţa, servilismul, machiavelismul şi lipsa coloanei vertebrale faţă de liderii pucioşi: Manoliţă, Miţi, Mana, Măriuţa, Nicu Popp... , care erau, de regulă, menajaţi.
Şi-a mai amintit şi cum a fost „împachetată” Doina David într-o după-amiază şi expediată la garsoniera ei din Bucureştii Noi, spulberându-se într-o clipă toate intimităţile şi tratamentul preferenţial pe care-l primise D.D. de la „Fraţi” vreo câţiva ani de zile.
Şi-a mai amintit cum plângeau Doina Lazăr şi fiica ei, Ana, fiind expediate de Mihaela în mai multe rînduri la Bucureşti pe motive inventate şi exagerate, apoi erau iar reprimite, atunci când Mihaela avea nevoie de ele să le pună să lucreze la maşina de cusut.
Şi-a mai amintit cum şi-au găsit Zidarii toate obiectele personale scoase din „chiliile” lor de la „mănăstire”: unele aruncate la gunoi, altele arse în foc, altele deteriorate, altele distruse, atunci când Mihaela luase hotărârea să-i exileze la atelierul lor de la Bucureşti.
Şi multe alte scene triste şi-a amintit.

În final i-am promis că mă voi strădui să fac public exemplul lui cu actriţa „deocheată”, repovestindu-l prin dialog, ca să pară mai vioi.

Şi atunci mi-am amintit brusc cuvintele: „Sunteţi nişte oameni răi! Vreţi să mă daţi afară din lucrare!”, care mi se păruseră a fi antologice chiar de când le-am auzit prima dată. Cu aceste cuvinte şi cu lacrimi în ochi s-a despărţit creştina Daniela M. de liderii pucioşi, atunci când paharul se umpluse până sus. Era pe vremea când ea se despărţise în fapt de Ninel, soţul ei, motiv pentru care şansele ei de a mai cumpăra pe bani grei icoane (aşa cum făcuse altădată, iar Ninel era cel care dăduse banii) deveniseră nule. Întrucât Daniela M. numai prezenta nici un interes pentru Mihaela, leliţa şi-a înscenat un comportament mizerabil faţă de ea, ca s-o scârbească şi s-o determine să plece singură unde o vedea cu ochii, departe de sfera de influenţă a pucioşilor. Mihaela a uitat că Daniela era altădată bună, era curtată, era alintată era linguşită cu cuvinte „de la Domnul” (ca eventual să mai cumpere ceva icoane sau ca să scrie o carte comandată de liderii pucioşi, în care Daniela M. să se elogieze Biserica Noul Ierusalim şi să se blameze BOR). Acum, dintr-un interes meschin, Mihaela o făcea pe Daniela leneşă, neîmplinitoare, uşuratică, incompatibilă cu proximitatea locurilor „sfinte” de la Pucioasa.

Şi mi-am zis: Acesta va fi titlul articolului pe care mi l-a cerut prietenul meu: „Sunteţi nişte oameni răi!”

[Grabriella]

În prealabil postat de mariamargareta

197. Sunteţi nişte oameni răi!



Şi atunci mi-am amintit brusc cuvintele: „Sunteţi nişte oameni răi! Vreţi să mă daţi afară din lucrare!”, care mi se păruseră a fi antologice chiar de când le-am auzit prima dată. Cu aceste cuvinte şi cu lacrimi în ochi s-a despărţit creştina Daniela M. de liderii pucioşi, atunci când paharul se umpluse până sus. Era pe vremea când ea se despărţise în fapt de Ninel, soţul ei, motiv pentru care şansele ei de a mai cumpăra pe bani grei icoane (aşa cum făcuse altădată, iar Ninel era cel care dăduse banii) deveniseră nule. Întrucât Daniela M. numai prezenta nici un interes pentru Mihaela, leliţa şi-a înscenat un comportament mizerabil faţă de ea, ca s-o scârbească şi s-o determine să plece singură unde o vedea cu ochii, departe de sfera de influenţă a pucioşilor. Mihaela a uitat că Daniela era altădată bună, era curtată, era alintată era linguşită cu cuvinte „de la Domnul” (ca eventual să mai cumpere ceva icoane sau ca să scrie o carte comandată de liderii pucioşi, în care Daniela M. să se elogieze Biserica Noul Ierusalim şi să se blameze BOR). Acum, dintr-un interes meschin, Mihaela o făcea pe Daniela leneşă, neîmplinitoare, uşuratică, incompatibilă cu proximitatea locurilor „sfinte” de la Pucioasa.

Şi mi-am zis: Acesta va fi titlul articolului pe care mi l-a cerut prietenul meu: „Sunteţi nişte oameni răi!”

Va rog, stiti cumva ce sa intamplat cu Daniela? S-a despartit intr-adevar de Secta?
Cunosc tragedia acestei familii dar nu stiu deznodamantul.Stiam ca au divortat.

[vsovivi]

Ziceți sectă și plângeți pe umărul ispiscariotenilor, că ziceți voi „bine că au scăpat de sectă”... și auzi acolo ce poantă, și-a pierdut sărmana Daniela cuvintele când a văzut un necunoscut, o necunoscută cu priviri sfredelitoare... Păi sunteți chiar simpatice și mi se face mereu o milă șăgalnică de voi.

Și Daniele, nu cumva era ființa aceea firavă, capabilă și plină de studiu biblic căci absovise teologia și care pentru asta primise dar de sus spre a scrie despre proorocii încă de la întemeierea Lumii, dar apoi din îndoieli și din frică probabil sau necredință nu mai voise să scrie cartea aia pe care o proorocise Domnul că o va lucra prin ea... nu ea este cea care n-a mai putut să creadă și să plinească darul de sus pe care-L lucra Domnul cu ea? De ce și pentru ce s-a întors și s-a îndoit? Mare durere este sus în Cer când unul din cei mici se bosumflă și se nemulțumește, rămâne un supărat, un sfințișor ce se crede vrednic și are impresia aristocrată că el ar merita mai mult, și apoi se reîntoarce la fărădelege, ură și răutate.

Și dacă nu mai voia să asculte și se îndoia... „mai bine să plece decât să hulească”... cu durere a zis Domnul nu cu trufie, cu durere pentru necredința lor... căci se întorceau la poftele din gLume.

Căci cine iubește gLumea, soțul, soția, mama, tata, bunicul prietenii de beutură, copoii și neboțeii, cine iubește mai mult neascultarea, necredința, mândria, întietatea, învinovățirea și disculparea fățarnică, poftele și plăcerile cele rele ale răzbunării și fricii viclene... de le iubește el pe astea mai mult decât pe Dumnezeu, „acela nu este demn de Mine”, cu durere a spus-o Domnul pentru ei, nu cu trufie, sau tiranie...

Și a mai zis că „planul Său cu cei ce au credință, cu cei ce au dreptate, cu aceia își va face planul Său”, dar firește că planul este Bun și este bun nu numai pentru cei buni ci și pentru cei răi... dar decât să nu ai și să încurci mereu, să vrei mereu altceva, să contrazici pe Dumnezeu flatându-te, încântându-te, mai bine stai deoparte, pleci și măcar nu mai stai să cârtești sau să hulești sau să ispismuricești să faci răutate... că omul care-și caută slava sa, slavă de la oameni, își pierde cuvintele pe scenă și dă vina pe „tiran”... că cică l-a speriat „tiranul” sau „fariseul”... păi dacă doreai să obții aplauze mai mult decât de a stârni mișcarea inimii, asta ți se întâmplă... simți plăcerile trufiei sau ale deznădejdii, că zici că și alea-s mai bune decât a nu mai smți nimic... dar mai bine e ca să nu mai simți nimic decât să ți se umple sufletul de trăirile cobei fataliste și deznădăjduite ce se visează mereu de a se realiza, de a reuși în „viață”, ca mare tiran cu dragoste hoțbitocească... ce a ajuns mereu primul la plăcinte călcând continuu peste frații săi care l-au iubit iar el i-a păcătuit și disprețuit uitând că... cică și uitarea e scrisă-n legile-omenești.

Deci draga mea Grabriella, nu e sectă Cuvântul lui Dumnezeu ci e un dar MARE, de iubire și pregătire a celor ce voiesc, pregătire de sus de la Domnul, pentru așteptarea spre întâmpinarea Lui Iisus Hristos Dumnezeu când va veni spre judecată... și întru slavă... deci iată că a venit în Duhul, și nu numai acolo ci se coboară și prin alte părți, ca să caute și să găsească oaia cea pierdută și berbecul ce se îmbracă mereu în asemănare cu El dar prinlăuntru e lup răpitor și nerecunoscător și nu-și dă seama ce face... deci ca să ridice din baltă câte un căzut, un nenorocit, un mort în moartea păcatelor... ca să-i șoptească mereu prin cuvintele trimișilor săi: „scoală, școală!”

Deci v-am zis eu că sunteți foate simpatici când plângeți pe umerii celor ispiscarioteni, culeși cu cârligul de către cel viclean din râu, ca să-i ducă pe calea cea rea... că doar dracul iese la pescuit de păstrăvi... aurii... n-au oase care-ți stau în gât și au carnea cia mai albă și cia mai dulce. Iar eu nu pot decât să am milă mirată de neînțelepciunea voastră convingătoare. Dar vouă vi se face milă de dracul, milă cu interes viclean. Dar pe mine nu mă păcăliți deși îmi vine mereu să vă deau vouă dreptate... din nemulțumirile mele acumulate care o să le arunc și eu, Doamne ferște, în sptele altora... că doar eu zic că cu siguranță aș fi fost sfințișor dacă nu era cine să mă ducă în ispită... Dar se uită Domnul la născocirile și mâniile și strâmbătățile din judecățile minții mele și la poftele și plăcerile și privirile întâmplătoare spre satisfacție și mă întreaba: Astea de la cine sunt? Iar eu răspund : De la oameni Doamne.

Că nu pot să spun altceva decât că eu iată am fost întotdeauna complet nevinovat. De foame... vrednic... rău.

[Grabriella]

În prealabil postat de vsovivi

Deci draga mea Grabriella, nu e sectă Cuvântul lui Dumnezeu ci e un dar MARE, de iubire și pregătire a celor ce voiesc, pregătire de sus de la Domnul, pentru așteptarea spre întâmpinarea Lui Iisus Hristos Dumnezeu când va veni spre judecată... și întru slavă... deci iată că a venit în Duhul, și nu numai acolo ci se coboară și prin alte părți, ca să caute și să găsească oaia cea pierdută și berbecul ce se îmbracă mereu în asemănare cu El dar prinlăuntru e lup răpitor și nerecunoscător și nu-și dă seama ce face... deci ca să ridice din baltă câte un căzut, un nenorocit, un mort în moartea păcatelor... ca să-i șoptească mereu prin cuvintele trimișilor săi: „scoală, școală!”..

Iar eu nu pot decât să am milă mirată de neînțelepciunea voastră convingătoare. Dar vouă vi se face milă de dracul, milă cu interes viclean. Dar pe mine nu mă păcăliți deși îmi vine mereu să vă deau vouă dreptate... din nemulțumirile mele acumulate care o să le arunc și eu, Doamne ferște, în sptele altora... că doar eu zic că cu siguranță aș fi fost sfințișor dacă nu era cine să mă ducă în ispită... Dar se uită Domnul la născocirile și mâniile și strâmbătățile din judecățile minții mele și la poftele și plăcerile și privirile întâmplătoare spre satisfacție și mă întreaba: Astea de la cine sunt? Iar eu răspund : De la oameni Doamne.

Că nu pot să spun altceva decât că eu iată am fost întotdeauna complet nevinovat. De foame... vrednic... rău.

Domnule, este interesanta expunerea dumneavoastra atat de absconsa si totusi sugestiva.
In nici un caz nu am afirmat si nici nu am gandit vreodata ca :"Cuvântul lui Dumnezeu","un dar MARE, de iubire și pregătire a celor ce voiesc, pregătire de sus de la Domnul, pentru așteptarea spre întâmpinarea Lui Iisus Hristos Dumnezeu când va veni spre judecată... și întru slavă." sa-l consider sau sa-l numesc "SECTA". Eu stiu ce este o secta:

SÉCTĂ, secte, s.f. Comunitate religioasă desprinsă de biserica oficială respectivă; p. ext. grup (închis) alcătuit din adepții unei doctrine (filozofice sau politice). – Din fr. secte, lat. secta.
Este doar o denumire nu o blasfemie. S-au credeti ca aceasta secta face parte din BOR?

Inteleg ca a-ti cunoscut-o chiar foarte bine pe aceasta doamna Daniela, deci ati fost in aceeasi grupare .Dar nu inteleg afirmatia cumplita :" Dar vouă vi se face milă de dracul, milă cu interes viclean".
Mie imi e mila doar de fiintele creata de Dumnezeu si care poarta chipul Sau, a caror trupuri sunt temple Sfintite prin apa si prin Duh Sfant, prin trupul si sangele Domnului. Este adevarat ca oamenii pot pangarii aceste 'temple' prin faptele lor nedemne, dar nu cred ca pot fi numiti 'draci'.
Mie imi este mila sincera de toate fiintele care se gasesc sub puterea celui rau si care aduc nenorocire si distrugere lor insisi si celor din jur.Mi-e mila de durerea si suferinta tuturor celor afectati .

[vsovivi]

În prealabil postat de Grabriella

Domnule, este interesanta expunerea dumneavoastra atat de absconsa si totusi sugestiva.
In nici un caz nu am afirmat si nici nu am gandit vreodata ca :"Cuvântul lui Dumnezeu","un dar MARE, de iubire și pregătire a celor ce voiesc, pregătire de sus de la Domnul, pentru așteptarea spre întâmpinarea Lui Iisus Hristos Dumnezeu când va veni spre judecată... și întru slavă." sa-l consider sau sa-l numesc "SECTA". Eu stiu ce este o secta:

SÉCTĂ, secte, s.f. Comunitate religioasă desprinsă de biserica oficială respectivă; p. ext. grup (închis) alcătuit din adepții unei doctrine (filozofice sau politice). – Din fr. secte, lat. secta.
Este doar o denumire nu o blasfemie. S-au credeti ca aceasta secta face parte din BOR?

Inteleg ca a-ti cunoscut-o chiar foarte bine pe aceasta doamna Daniela, deci ati fost in aceeasi grupare .Dar nu inteleg afirmatia cumplita :" Dar vouă vi se face milă de dracul, milă cu interes viclean".
Mie imi e mila doar de fiintele creata de Dumnezeu si care poarta chipul Sau, a caror trupuri sunt temple Sfintite prin apa si prin Duh Sfant, prin trupul si sangele Domnului. Este adevarat ca oamenii pot pangarii aceste 'temple' prin faptele lor nedemne, dar nu cred ca pot fi numiti 'draci'.
Mie imi este mila sincera de toate fiintele care se gasesc sub puterea celui rau si care aduc nenorocire si distrugere lor insisi si celor din jur.Mi-e mila de durerea si suferinta tuturor celor afectati .

Neștiind ce semnifică acest cuvânt: abscons,

(abscons - abscóns, -ă adj. Greu de înţeles; obscur; abstrus. (< fr. abscons, lat. absconsus) ABSCÓNS, -Ă, absconşi, -se, adj. (Livr.) Greu de înţeles; ascuns, tainic; (voit) obscur. – Din fr. abscons, lat. absconsus. )

l-am asimilat ca o corceală între ceva abstract, absolut și animalul numit scons, care atunci când e în pericol începe să lanseze putoareoare, adică scos din onan, scons, după cum se vede cu un cuvânt central flancat de doi s_s, con, rezultând scons. Deci cred că are conotații murdare chiar dacă semnificația lui pare nevinovată.

Oricum mulțumesc de compliment, dar meritul meu e zero, căci tainele și înțelepciunile ce apar prin ceea ce debitez aparțin Celui de sus, Celui Mare, Celui Preaînalt, Celui Drept, căci noi creștinii suntem sub insuflarea și influența Lui și practic prin noi El se slăvește, și noi prin El.

După aia disculpându-te frumos reafirmi că știi :

„ Eu stiu ce este o secta:...”

Apoi spui că înțelegi:

„Inteleg ca a-ti cunoscut-o chiar foarte bine pe aceasta doamna Daniela, deci ati fost in aceeasi grupare .”

Dar defapt nu ai cum să înțelegi și să pricepi din moment ce nu știi, nu înțelegi și nu pricepi, căci concluzia domniei tale este complet falsă, căci eu n-am cunoscut-o pe Daniela, nu am văzut-o în viața mea, nu am întâlnit pe nimeni și nu am participat niciodată la vre-o întrunire dintre copiii lui Dumnezeu, n-am fost și nu sunt în această „grupare” cum o numești dumneata pe „secta” din mintea ta, dar eu nu mă dezic de Pucioși ci fărăndoială prin ei se rostește Domnul peste pământ, iar dumneata și alții le spui sectă, căci la ei te referi întrebând:

„Este doar o denumire nu o blasfemie. S-au credeti ca aceasta secta face parte din BOR?”

Păi nu este doar o denumire nevinovată ci este o denumire dată ereticilor, celor ce se răzvrătesc și se încăpâțânează să mintă în contra lui Dumnezeu ducând pe creștini și pe oameni în minciună și rătăcire blasfemiind.

Deci iată că voi numiți pe Cuvântul lui Dumnezeu, pe copiii lui Iisus Hristos, Adevărata Biserică luptătoare ca fiind ei sectă și nu noi, cei ce ne îngâmfăm judecând pe alții și cu păcatele și răzbunările întorcândiu-ne la poftele și plăcerile gLumii care își vor în noi continuitatea, și din dorul de ele ni le reamintim frumos, redeșteptându-ne mereu memoriile cele absconse și pline de tinerețe și fericire, dar aia nu e fericire ci e fierericineva, îmbrăcată poetic și romantic, cu sport și joc și bălăceli și gLume despuiată ce șade la soare sau la umbră și frige la grătare câte ceva bun, bun de tot.

Păi nu din una sau alta trebuie ceva sau cineva să facă parte ci din Dumnezeu dacă face parte căci este scris că „ei întru Mine și Eu întru ei să fim așa cum sunt și Eu cu Tatăl, și acolo unde se mărturisește Adevărul acolo este Biserica și acolo unde este Biserica, acolo se mărturisește Adevărul. Deci Tatăl voiește pe cei ce se roagă în Duh și în Adevăr, așa trăitori în Dumnezeu, și cu ei plinește voia Sa. Dar nu a venit să distrugă sectele sau bisericile nimănui, căci nu ca să strice sau să distrugă a venit ci să mântuiască din nou pe om și să zidească și să rezidească pe frați și nu ca să-i dărâme căci nu spre dărâmare de frate e Cuvântul lui Dumnezeu ci spre zidire și rezidire.

Iar la final, te miri că nu înțelegi cum am zis eu că vouă vă e milă de dracul pentru minteresul cel viclean:

„Dar nu inteleg afirmatia cumplita :" Dar vouă vi se face milă de dracul, milă cu interes viclean".”

făcându-te că pricepi că m-aș fi referit tocmai la oameni:

„Este adevarat ca oamenii pot pangarii aceste 'temple' prin faptele lor nedemne, dar nu cred ca pot fi numiti 'draci'.”

Păi cine a unit pe la cinci palme, pe la mijloc, pe om cu dracul ca să fie priviți și socotiți deopotrivă? Eu? Eu nu i-am numit draci ci tocmai că mă refeream la duhul rău ce-i stăpânește și-i ispitește pe unii care sar să muște musca din cârlig sau lăcusta sau viermișorul sau mămăliga sau cineștie cu ce dă dracul când pescuiește creștini pentru armatele lui ca să-i ridice pe toți scule și unelte sculate împotriva Domnului ca apoi să-L facă să sufere și să-i facă rău lui Iisus răspândind ciuma păcatelor ăn pobor.

Dacă ți-e milă, atunci de voi de ce nu vă e milă? Pentru ca să credeți și să primiți pe prooroci ca citind ce ne-a dăruit Domnul tuturor celor ce voiesc, să ducem o viață tainică fără păcate și fără patimi, căci numai așa ne arătăm înțelepți prețuind Viața și fericirea. Deci nu zic eu bine că defapt vouă de dracul vă e milă și de uneltirile lui ca să vă flatați? Dar nu ca să vă judec zic ci fiindcă și eu exact așa pățesc... deci vă zic vouă fiindcă am constatat pe propria piele... acolo mă duce duhul întietății în loc, dacă vreau să fiu primul, atunci să fiu cel mai mic, cel mai neînsemnat și să slujesc tuturor... caci cine voiește să se înalțe, atunci să se smerească pe sine, și nu pe aproapele său. Sau nu așa ne învața Hristos, trimis să ne împărtășească povața și învățătura Tatălui căci este scris Milă voiesc și nu jertfe. Și-apoi milă de cine? De dracul? Păi nu poți să ai parte de milă dacă furi și stai contra și faci răul făcându-te mereu ca nu știi.

[Grabriella]

În prealabil postat de vsovivi

Oricum mulțumesc de compliment, dar meritul meu e zero, căci tainele și înțelepciunile ce apar prin ceea ce debitez aparțin Celui de sus, Celui Mare, Celui Preaînalt, Celui Drept, căci noi creștinii suntem sub insuflarea și influența Lui și practic prin noi El se slăvește, și noi prin El.

.

Sfânta Evanghelie după Luca

Cap. 6

44. Căci fiecare pom se cunoaşte după roadele lui. Că nu se adună smochine din mărăcini şi nici nu se culeg struguri din spini.

Sfânta Evanghelie după Matei

Cap. 7

16. După roadele lor îi veţi cunoaşte. Au doară culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini?

20. De aceea, după roadele lor îi veţi cunoaşte.

[Grabriella]

Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel

Cap. 13

5. Cercetaţi-vă pe voi înşivă dacă sunteţi în credinţă; încercaţi-vă pe voi înşivă.