Minunile lui Iisus

[nico.dia]

nimic nu este intamplator pe lumea asta
sa ne amintim nunta din canan,cand iisus sa preschimbat apa din ulcele in vin
de invierea lui lazar,de invierea slugii romanului.iar iisus i-a spus mergi in pace sluga ta e bine
prin credinta el s-a vindecat
de redarea vederii orbului in sinagoga ,cand iisus l-a vindecat
iar orbul a spus,pot sa vad,te vad si pe tine,dar si pe tine
de vindecarea celui posedat
minunii se intampla tot timpul,poate cchiar si acum cand va scriu,undeva in lumea asta se intampla o minune
sa nu ne punem problema de ce doamne mi-ai dat mie sa mi se intample asta
fiecare din noi avem o misiune de indeplinit pe acest pamant,si fiecare din noi avem de dus o cruce,unii dintre noi mai mare altii mai mica
dar nu trebuie s ne plangem,pentru ca daca iisus a dus in spate crucea mantuirii omenirii,pentru a fii rastignit pentru pacatele noaste,pt ca apoi sa invie,atunci nimic nu este cu neputinta
miracolul minunii lui iisus este insasi invierea lui hristos
iar fericirea noastra sta in lucruri marunte
nu in cele materialecaci acolo unde vom merge nu luam cu noi nimic din ce cladim pe pamant

[iustin10]

Si eu simt la fel ca si tine Liviu ,cea mai mare bucurie a vietii mele sunt aceste minuni care Domnul le-a facut pe pamant.Mai mare bucurie decat daca as fi bogat,decat daca as fi celebru,sau daca ar castiga Romania CM de fotbal. Minunile Domnului sunt cele care dau sens vietii noastre,si ne trezesc la viata sufleteasca,din amorteala in care traiam,si bezna mintii noastre. Poate au mai fost de a lungul vremii diferite miracole sau fapte neobisnuite sau vrajitorii sau alte asemenea.Dar ceea ce ne farmeca pe noi cu adevarat la minunile facute de Domnul,este ca aceste minuni au fost insotite si de cuvinte .Astfel,nu e importanta vindecarea instantanee sui voita de o boala,acesta ar fi un simplu eveniment de presa,cum mai sunt si azi pretinsi vraci.Ci sunt importante cuvintele care insotesc aceste minuni si ce arata ele.Prin ele si minunea capata adevarata ei semnificatie.Si cuvintele sunt ca acestea : "credinta ta te-a mantuit" ,'Crezi tu ca pot face aceasta?" "O femee mare iti este credinta,fie tie dupa cum voiesti"
Toate cuvintele si explicatile si gesturile care insotesc minunile,fdac legatura incet si treptat cu Dumnezeu,necunoscut pana atunci oamenilor decat din carti reci.Pentru prima oara,Dumnezeu infaptuieste sub ochii nostri minuni,aratand ca El este adevarat,ca exista,si ca nimic nu ii este cu neputinta.
Minunile Domnului au putut fi vazute numai de cei copii la suflet,care le asteptau fara sa stie ce asteapta ,si s-au bucurat vazand ca in sfarsit gasesc un sens simplu,adevarat,si plin de slava al vietii lor ,aparent ratacitoare.
In clipele acelea,totul a aparut posibil.Neputinta si necunoasterea si noaptea deznadejdii ,au apus cand s-a aratat pe pamant ca Dumnezeul cel necunoscut,in care poate doar sperau sa existe,sta ascuns in ceruri,dar El exista,ne urmareste,si are putere sa faca orice ,si puterea LUI ,este fara margini.
Daca as fi orb si imobilizat la pat,si nu as mai avea decat mintea lucida,tot as fi cel mai fericit,ca Dumnezeu a stralucit oamenilor,aratandu-le un crampei din lumina cea fara de sfarsit,a milei ,slavei,si intelepciunii Sale.
"Tu din gurile pruncilor ai smuls lauda !"
"Si daca voi veti tacea,vor vorbi pietrele"

HRISTOS ne poate reda copilaria din nou,nu trebuie sa ne indoim deloc de acest lucru.EL doreste sa ne curateasca mintea si inima prin spovedanie deasa cat de des facem pacatul,si sa le lumineze prin Sfanta Impartasanie.DUMNEZEU poate face cu noi minunea de a redeveni copii,traind la varsta noastra fiecare clipa ca si cum ar fi prima si ultima a vietii noastre...Ce ne mai trebuie oameni buni pentru a fi fericiti?HRISTOS din ceruri,sa-L intampinam!

[COLOR=#810081] [/COLOR]



„Omul este ceea ce rămâne după judecata
lui Hristos…, nu după judecăţile oamenilor.”
„Nu-Mi spune nimic…
Îţi cunosc mizeria, necazurile, luptele şi ispitele sufletului tău, aşa cum eşti tu; dă-Mi inima ta! Dacă o să aştepţi să devii un înger ca să Mi te dăruieşti întru iubire, atunci n-ai să mă iubeşti niciodată.
Chiar dacă eşti laş, fricos, neîncrezător în împlinirea dragostei şi în săvârşirea dragostei şi a sfinţeniei, chiar dacă ai să recazi în acele păcate pe care nu ai vrea să le mai faci, Eu nu-ţi dau voie să nu Mă iubeşti. Iubeşte-Mă aşa cum eşti tu! În orice moment şi în orice situaţie te-ai afla, în credincioşie sau în trădare, în râvnă sau uscăciune, tu iubeşte-Mă aşa cum eşti. Eu vreau ca să Mă poţi iubi din puţina şi săraca ta inimă. Dacă vei aştepta până când ai să fii desăvârşit, atunci n-ai să Mă iubeşti niciodată. N-aş putea Eu, oare, să fac din fiecare fir de nisip un serafim, un înger care să strălucească de curăţie şi dragoste?! Nu sunt Eu, Domnul Dumnezeu, care am creat toate şi pot totul?! Omule, ţi-ai dat tu viaţa pentru lume, din dragoste pentru oameni, sau ai murit din iubire pentru Mine? Atunci, de ce nu mă laşi să te iubesc? Fiul Meu, lasă-Mă să te iubesc, Eu îţi vreau inima, care este locaşul Meu.
Desigur, cu timpul am să te schimb, însă chiar până atunci, iubeşte-Mă aşa cum eşti tu, fiindcă Eu te iubesc cu toate că eşti aşa. Eu vreau ca dragostea ta pentru Mine să se nască din puţina şi sărmana ta inimă, din adâncul neputinţei şi mizeriei tale. Eu te iubesc şi când eşti slab şi necurat.
Nu vreau o dragoste izvorâtă şi hrănită din mândria „virtuţilor” tale, ci dintr-o inimă smerită pe care o pot curăţa oricând. N-am nevoie de „virtuţile” tale, de talentele tale, de înţelepciunea ta. Eu vreau doar să mă iubeşti şi să lucrezi cu dragoste pentru Mine. Nu „virtuţile” tale le doresc; dacă ţi le-aş da, tu eşti aşa de slab şi mândru încât ai hrăni amorul tău propriu şi nu m-ai cinsti pe Mine. Deci ele să nu fie un motiv pentru care tu nu Mă cauţi şi stai departe de Mine. Apropie-te cu dragoste…
Unui fier ruginit, flăcările unui foc nu numai i-ar curăţa rugina, dar l-ar face incandescent. Iubeşte-Mă deci nu numai ca să fii curat, asta ar fi din nou o mândrie pentru tine, ci pentru că Eu vreau să odihnesc în inima ta. Deci nu te mai îngrijora de asta. Aş putea să fac prin tine lucruri mari pentru mintea omenească, dar nu! Tu ai să fii sluga cea rea şi nefolositoare şi neputincioasă. Am să-ţi iau şi puţinul pe care crezi că-l ai. Eu te-am făcut din iubire şi pentru ca să-ţi dau iubirea… fără ca tu să-mi poţi da ceva. Nu încerca să-Mi plăteşti iubirea prin nimic, asta Mă doare atât de mult la tine…
Iubeşte-Mă în dragostea Duhului Meu şi fără motive. Nu mai sta departe de Mine, îţi lipseşte nu sfinţenia (pe care numai Eu ţi-o pot da), ci o inimă gata să Mă iubească oricând şi până la capăt. Astăzi, Eu stau la uşa inimii tale ca un cerşetor, Eu singurul şi adevăratul Împărat şi Domn. Eu bat şi aştept… Grăbeşte-te să-Mi deschizi prin smerenie: nu mai aduce motiv întinăciunea şi sărăcia ta. Dacă ţi-ai cunoaşte-o până în adânc şi deplin, ai muri de durere. Dar ceea ce M-ar durea pe Mine ar fi ca tu să te îndoieşti de dragostea ce-o am eu pentru tine. Crede că Eu pot totul, iar tu nu poţi nimic fără Mine; doar păcatul eşti în stare să-l faci fără ajutorul Meu! Să nu te încrezi în tine fără Mine, căci altfel voi fi nevoit să te las în cădere în măsura cu care tu te apreciezi. Nu te frământa că n-ai „virtuţi”. Am să-ţi dau Eu sfinţenia Mea. Deschide-ţi inima prin pocăinţă şi Mă primeşte în potirul sufletului tău prin Trupul şi Sângele Meu pe care în dar ţi-L dau la Sfânta Liturghie. Atunci o să te fac să înţelegi totul şi să Mă iubeşti mai mult decât îţi poţi închipui. Lasă să curgă Sângele Meu în sângele tău şi să bată inima Mea în inima ta.
Eu ţi-am dat-o pe Sfânta şi Preacurata Mea Măicuţă. Lasă să treacă totul prin inima ei curată încât să poată mijloci pentru tine.
Orice s-ar întâmpla, nu aştepta nicidecum să devii sfânt, ca pe urmă să Mă iubeşti… în acest fel tu nu M-ai iubi niciodată.
Şi acum, du-te! Eu sunt cu tine!

Omul vrea să fie fericit. Chiar şi când aleargă în direcţia opusă lui Hristos, de fapt tot pe el ÎI caută. Tot pe El îl strigă şi tot de El îi este dor. Fericirea este sensul vieţii lui. O clipă de durere şi o măsură de neaşteptată suferinţă îl întunecă, îl dezamăgesc şi fac vecin cu neantul. Dacă omul urăşte ceva p lumea aceasta, atunci doar suferinţa proprie o urăşte Inima lui e făcută să se umple cu bucurie şi cu lumină. Este ca o cămară în care trebuie să între Hristos. Şi, în acel moment, inima gustă Fericirea şi nu mai caută nimic.

Nu mai vrea nimic. Nu o mai interesează nimic din ceea ce o interesa până atunci. Este fericită. Iubeşte şi este iubită. Are cerul în ea şi uită pământul. Are raiul în ea şi uită păcatul. Are pe Hristos cu sine şi se uită pe sine...
Oare câţi ne dăm seama că sufletul nostru este ca un copil care scânceşte şi suspină molcom după ceva sau, mai bine zis, după Cineva? Zi şi noapte. Vrea mereu ceva şi nu este niciodată mulţumit. Vrea mângâierea lui, dar noi nu ştim cum să i-o dăm. Vrea o bucurie aparte, pe care noi o căutăm în lume şi tot nu o găsim. Iar sufletul rămâne trist uneori o viaţă întreagă. Unii, poate că cei mai mulţi, o luăm pe drumuri greşite. E drept că scrie pe ele fericire, dar nu este ceea ce vrea sufletul nostru. El vrea pe Hristos. Iubirea şi iertarea Lui. Nu-L cunoaşte, dar îl bănuieşte. Iar noi îi dăm altceva. Mereu altceva. EI plânge un timp şi apoi amorţeşte. Tace şi uită că mai există. Pentru că noi îi dăm doar fericirea care bucură trupul... Ii dăm o hrană mincinoasă, care nu-l satură şi nu-l bucură...
Plăcerea trupească nu dă nimic sufletului. Noi credem că dă şi ne aruncăm în tot mai multă plăcere a trupului. Oricare ar fi aceasta: desfrâu, alcoolism sau pur şi simplu body-building. Trupul devine de acum copilaşul care scânceşte şi suspină după tot mai multă fericire şi tot mai multă mângâiere. Iar sufletul se vede uitat. Iar dacă el nu îl are pe Hristos, nu mai vrea nimic. Tace şi uită. Se ascunde în noi şi se pierde în gândurile noastre. Nu ne reproşează nimic. Nu ne supără cu nimic. Aşteaptă doar o clipă de „neatenţie" a noastră şi mai scânceşte din când în când. Cu o lacrimă ce curge în inimă şi se revarsă pe ochii lui Hristos. Dar noi nu ne amintim de el. Am uitat cum plânge sufletul nostru. Şi credem că tot trupul este cel care a plâns. Şi o luăm de la capăt.
Ne hrănim cu nefericire un timp, o viaţă, deşi Fericirea este mereu în umbra noastră, mereu gata să intre în noi, să ne invadeze cu lumină şi cu adevăr. Hristos este singurul Care ştie cum se creşte, cum se mângâie, cum se hrăneşte şi cum se bucură un suflet. Este Tată şi Mamă în acelaşi timp. Are pentru noi bucurii pe care nici nu le bănuim. Este Cel ce ne dă sens şi mântuire. Trebuie doar să vrem. Cu dina­dinsul. Aşa cum un copilaş, atunci când îşi vede mama, nu se mai uită la nimic şi la nimeni doar ca să ajungă în braţele ei. Nu contează că se împiedică şi că nu ştie să meargă. Căci ştie instinctiv că acolo este hrana şi mângâierea lui. Acolo îi va fi cald şi bine. Şi oricât s-ar fi jucat, oricât ar fi alergat, tot de braţele materne îi este dor. Aşa şi sufletul... vrea la Hristos! Instinctul spiritual îi spune clipă de clipă că acolo este locul lui.
Hristos nu este un mit. Nu este o idee. Şi nu este un simplu om ce a trăit acum două milenii şi care ne-a învăţat să fim mai buni sau, din contra, cum zic unii, să trăim în patimi care ne umplu de neputinţe. El este Fiul lui Dumnezeu. Este Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. Este Persoana care poartă în Sine toată Fericirea, toată Lumina şi toată Bucuria unei veşnicii. De dinainte de om şi o veşnicie după el. Este Cel ce S-a apropiat de om ca să Se dăruiască pe Sine. Este exact ceea ce îi trebuie omului. Însă cum acesta, poate că prea des, rătăceşte spre fericiri inexistente, El a spus şi continuă să-i spună omului ce este Fericirea. Din respect şi din iubire faţă de el nu-l bruschează, nu-l trage de mânecă şi nu-l leagă de Sine. Doar aruncă raze de iubire peste ochii sufletului nostru şi ne invită să fim liberi. Să accep­tăm că în afară de El nu avem nici măcar o şansă să fim fericiţi. Veşnic fericiţi! Aşa cum şi El este! Ne roagă să ne uităm o clipă în ochii Lui şi tot o clipă să uităm de noi înşine şi de ceea ce am considerat a fi fericire.
Ne invită să gustăm din iubirea Lui. O invitaţie tăcută şi uşoară. O invitaţie pe care scrie exact numele fiecăruia dintre noi. Nu se mânie dacă n-o deschidem şi nu ne condamnă dacă primim „invita­ţiile" altora, fără nume şi fără expeditor. Ne invită să uităm măcar o clipă din viaţa noastră de ceea ce ne bucura până atunci şi să îl luăm în serios. Să vrem a asculta scâncetul sufletului propriu şi să ne întoar­cem de acolo de unde am plecat.
Pentru a nu avea pricină de rătăcire, Hristos ne-a spus absolut tot despre fericire.
N-a ascuns nimic. Nu a păstrat nimic pentru Sine. Cel ce avea să meargă pe Cruce tocmai pentru ca omul să poată să fie fericit i-a arătat omului unde stă fericirea. Nu l-a amăgit cu vorbe mari şi a căutat să nu idealizeze A spus totul brut. Realitatea care, deşi doare şi provoacă, este aşa numai pentru că omul se încăpăţânează să caute altă fericire. Nu aşa cum Hristos vrea, ci după cum el vrea. Omul se minte, în timp ce Domnul nu ne poate minţi. Şi continuă să repete până la sfârşitul veacurilor cele 9 fericiri. Cele 9 modalităţi de a gusta fericirea lui Hristos.

Nu există alte posibilităţi şi nici alte drumuri nu duc la El. Omul tot vrea să ocolească şi s-o ia pe scurtătură. Dar Hristos nu poate oferi mai mult decât a oferit deja. Nu Se poate anula pe Sine doar pentru că omul vrea mereu o zecea fericire: cea carnală, a trupului! Hristos n-a cunoscut-o şi nu o poate accepta şi nici înţelege. Trupul Lui a fost pe Cruce şi acum este în altarele bisericilor. Nu provocator de plăcere, ci ca şi un Leac, un Medicament care să ne întărească măcar pe unul din cele nouă drumuri spre Fericire.

EU SUNT USA, a zis Hristos. „De va intra cineva prin Mine, se va mântui”. Hristos este usa catre Imparatia Cerurilor, pe care o putem afla inauntrul nostru chiar din vremea acestei vieti si care dainuieste o vesnicie. Dar cum sa aflam acea Usa in mijlocul a mii de secte si filosofii diferite, toate infatisand un chip diferit al lui Hristos? Daca cautam spre istoria Bisericii pe care El a intemeiat-o, gasim o linie neintrerupta in care chipul Sau a fost pastrat neprihanit si nestricat. Linia aceea este straveche Ortodoxie, reperul adevaratului crestinism.
Veniti catre Usa! Aflati-o de-a lungul stravechii cai a istoriei...
LA UN MOMENT DIN ISTORIE, cand omenirea cazuse din rai si avea nevoie disperata de Dumnezeu, insusi Dumnezeul Ce l-a zidit pe om s-a intrupat si s-a facut om. Acesta a fost Iisus Hristos, Cel de care au profetit proorocii si Cel pe care intreaga lume Il astepta. Pana atunci, toate religiile erau doar incercari risipite ale omului de a-L intelege pe Dumnezeu. In Hristos, intaia data in istorie, Insusi Dumnezeu s-a facut om. Unul din multele lucruri pe care Hristos le-a descoperit, in lumea aceasta, a fost putinta unei relatii personale cu Dumnezeu, pentru cei ce cred. El si-a strans credinciosii si le-a fagaduit ca nimic nu va izbandi, niciodata, impotriva Bisericii Sale (Matei 16:18). Aceasta Biserica a fost intemeiata mai intai pe patimile lui Hristos, apoi pe cele ale Apostolilor Sai, iar apoi pe cele ale mucenicilor, de-a lungul veacurilor (1 Petru 2:21, Coloseni 1:24). Astfel a inceput crestinismul.





Dupa rastignirea, invierea si inaltarea la Ceruri a lui Hristos, ucenicii Sai s-au adunat impreuna cu mii de oameni din toata lumea cunoscuta, pentru sarbatoarea Rusaliilor. Atunci, intocmai cum proorocisera Sfintele Scripturi si precum chiar Hristos fagaduise, din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt (Fapte 2:2-4). Ei au inceput sa propovaduiasca Calea, Adevarul si Viata tutror celor de fata la sarbatoare, in limbile lor de nastere. Cei ce au primit aceasta descoperire si i-au urmat lui Iisus Hristos au inceput sa fie cunoscuti drept Crestini.
Din acea zi inainte, crestinatatea a fost inzestrata cu tarie si a inceput sa se raspandeasca catre marginile pamantului. De la Ierusalim, ucenicii lui Hristos au calatorit prin intreaga lume cunoscuta: Apostolii Petru si Pavel au mers in Grecia si Roma, Andrei a mers in Rusia, Marcu in Egipt, Simeon in Anglia si Africa, Toma a ajuns pana in India, iar Matei in Etiopia. Desi erau in diferite colturi ale lumii, inima si sufletul lor erau una (Fapte 4:32) si propovaduiau un Domn, o credinţă, un botez (Efeseni 4:5). Pretutindeni unde au mers, ei au numit episcopi, preoti si diaconi si i-au hirotonit, prin punerea mainilor, spre a fi pastori ai turmei lui Hristos. In putina vreme Apostolii au adus multime de pagani la Hristos – oameni simpli si filosofi, cersetori si imparati. Desi Apostolii au avut parte de prigoane, cazne si chiar de moarte pentru convingerile lor, nimic nu a putut impiedica Credinta sa se raspandeasca precum focul in toate colturile pamantului. Aproape fiecare Apostol a avut o moarte muceniceasca, si multe din ramasitele lor sunt pastrate in Bisericile Ortodoxe pana astazi.






In timpul acestor vremuri grele, de mucenicie, a fost constituita si intemeiata Biserica, si perioada in care isi afla obarsia cultul, artele si muzica Bisericii. Ele au izvorat firesc din Vechiul Testament si au curs in cel Nou. Felul de inchinare a inceput in vremea lui Moise, asa cum i s-a descoperit de catre Dumnezeu. Artele provin in infatisarile mozaicale din Templu, ale scenelor din Vechiul Testament, si in artele pre-crestine. Traditia aceasta a artei sacre a fost continuata de catre Apostolul Luca, cel ce a zugravit intaia infatisare iconografica a Fecioarei Maria tinand Pruncul Hristos. Muzica (cantarea) isi gaseste originile in Psalmii lui David. Chiar si Liturghia (slujba de impartasire) isi afla originea in Vechiul Testament, Trupul si Sangele lui Hristos fiind jertfa nou-testamentara (Ioan 6:48-58). Intaia slujba de impartasire alcatuita de Apostolul Iacov, ruda Domnului, s-a bazat pe experienta Apostolilor de la Cina cea de Taina, si este inca folosita astazi in Biserica Ortodoxa.

,,Eu iti sunt tata,Eu frate,Eu sot,Eu casa,Eu hrana,Eu haina,Eu radacina,Eu temelie si orice vei voi tu.Ca sa nu-ti lipseasca nimic,voi lucra Eu.Am venit sa te slujesc Eu pe tine,nu tu pe Mine.Eu iti sunt si prieten,si madular al trupului,si cap,si frate,si sora,si mama.Eu iti sunt toate si tot.Tu nu trebuie sa faci nimic,doar sa fiii langa Mine.Eu sunt sarac pentru tine si cersetor pot fi,tot pentru tine.In cer Il rog pe Tatal Meu,pe pamant vin ca trimis al Tatalui Meu,tot pentru tine.Tu esti totul pentru Mine,si frate,si impreuna-mostenitor.Si prieten al Meu si madular al trupului Meu.Ce altceva mai doresti?''

Iar eu nu am fost niciodata un virtuos ! M-am nascut si am crescut in epoca satanista a comunismului cand intrarea in biserica era neaparat un gest de curaj, care a distrus aproape toate reperele si valorile morale. Am pastrat insa cu sfintenie in inima amintirea minunilor lui Iisus cu speranta ca viata imi va permite cand ma voi opri din fuga bezmetica a tineretii sa ma bucur si sa le cunosc pe acestea si sa beau apa de la izvorul sfant. Si dupa mai mult de 30 de ani viata mi-a permis sa ma opresc din alergare si sa cunosc incetisor cele ziditoare pentru suflet si totul desigur dintr-o chemare launtrica neincetata care ma insotea incetisor, cu o voce numai de mine auzita, peste tot pe unde ma purtau drumurile. Si-am inceput incetisor sa pricep prin studiu individual lectii de viata pentru care imi alegeam profesori pe Sfintii Parinti si Dreapta Cale. Si ma definesc si ma implinesc mereu, ma observ si ma studiez si ma rog dupa noile criterii care au venit atat de tarziu in viata mea. Asa a fost viata mea, pacatosul, care am numele deasupra, sufletul pe tava si-am mai suparat uneori pe cineva.
Iar pe voi va sfatuiesc sa va acordati multe momente de liniste deplina si reculegere ampla caci activitatea frenetica nu este de la Dumnezeu ci mai degraba de la diavol.

[Florin-Ionut]

Este un pasaj interesant in care Iisus ne invata asa:

Ioan 14:
"11. Credeţi Mie că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl întru Mine, iar de nu, credeţi-Mă pentru lucrările acestea.
12. Adevărat, adevărat zic vouă: cel ce crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu şi mai mari decât acestea va face, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.
13. Şi orice veţi cere întru numele Meu, aceea voi face, ca să fie slăvit Tatăl întru Fiul.
14. Dacă veţi cere ceva în numele Meu, Eu voi face. "

Deci noi suntem chemati ca sa evoluam de la starea de pacat la viata intru dreptate, de la dreptate la sfintenie si apoi mai departe spre desavarsire, adica spre o asemanare cat mai mare cu Insusi Dumnezeu, moment in care El va face chiar si minuni prin intermediul nostru, spre slava Lui si spre intoarcerea aproapelui nostru catre Hristos, Cel ce vrea sa-Si faca simtita prezenta in continuare in mijlocul oamenilor, acum si in vecii vecilor.

[BlueSky]

BUCURIA de a aduce slava si multumire lui Dumnezeu pentru tot ceea ce El ne-a daruit este insasi o minune.